Mana cu Mana – donatii online si implicare a comunitatii pentru copiii din centre de plasament

”Mână cu Mână”, proiect artistic social dezvoltat în beneficiul copiilor din centre de plasament, a fost lansat oficial la Constanța, printr-un eveniment care a însemnat și vernisajul primei expoziții din cadrul campaniei, ce poate fi vizitată în City Park Mall timp de două săptămâni. Sunt expuse câteva dintre fotografiile realizate în proiect de artiștii Horia Manolache și Gabi Toma, lucrări ce surprind mâinile unor copii din centre de plasament, alături de ilustrații și texte bazate pe dorințe și aspirații, proiecții de viitor cu privire la familie și carieră, diverse considerente despre viață, familie, societate.

Parte din platforma Copii cu Viitor, proiectul este derulat de Asociația United Hands România și Fundația Refresh, în colaborare cu Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Proiectul își propune să transmită un puternic mesaj de importantă națională în materie de integrare a copiilor instituționalizați în comunitate, pentru binele general al societății, însă implementarea se va face în principal în două centre de plasament din județul Constanța – Centrul de Plasament Antonio din Constanța și Centrul de Plasament Delfinul din Agigea.

Copiii din aceste centre au fost implicați într-o activitate amplă ce a presupus mai întâi fotografii ale mâinilor lor, realizate artistic de fotograful Horia Manolache, cu experiență semnificativă în proiecte sociale artistice în București și San Francisco. Ulterior, artistul grafic Gabi Toma a ilustrat dorinţele şi proiecţiile copiilor asupra vieţii şi familiei.

„Mână cu Mână este un proiect realizat de persoane ce s-au implicat voluntar, pornind cu buget zero, dar obiective foarte ambițioase. Ne-am dorit să comunicăm prin emoție pozitivă, cu gândul la viitor, iar viziunea a fost excelent transpusă la nivel artistic de fotograful Horia Manolache și artistul grafic Gabi Toma, rezultând adevărate opere de artă! Celor doi li se datorează de fapt conținutul campaniei, „pretextul” de la care pornim pentru a îndeplini obiectivele asumate”, explică Răzvan Iancu, Project Manager al proiectului Mână cu Mână și inițiator al platformei Copii cu Viitor, umbrela sub care se vor derula în viitor și alte inițiative dedicate copiilor vulnerabili.

„Implicarea mea în acest proiect a venit din dorința de a ajuta și de a da o voce copiilor din aceste centre de plasament. Sunt copii grozavi și cred că aveau nevoie de un proiect pe măsură care să le transmită gândurile minunate. Gabi Toma mi s-a alăturat în crearea proiectului și a transpus aceste gânduri în ilustrații, făcând mult mai accesibilă privitorului înțelegerea lumii centrelor de plasament și a copiilor abandonați. Am văzut în aceste centre copii curajoși, isteți, amuzanți, poate și retrași, dar dorința lor comună este de a face parte dintr-o familie şi de a avea un viitor frumos. Proiectul le va facilita accesul la lumea exterioară centrelor, la experienţe pe care orice tânăr este normal să le aibă pentru ca în momentul în care pleacă din aceste centre să se adapteze mai ușor”, spune Horia Manolache.

„Am ajuns în echipa proiectului Mână cu Mână invitată de Horia și mă bucur că fac parte din acest proiect creativ. Mi-a plăcut de la început ideea de a îi prezenta pe copii într-o altă lumină, prin modul în care aceștia gândesc, prin dorințele și visurile lor. Am fost foarte impresionată de răspunsurile copiilor, de ideile pe care le-au avut. Copiii sunt foarte creativi, au un potențial extraordinar!”, spune Gabi Toma, graphic designer / ilustrator, cea care a desăvârșit imaginea campaniei.

„Am primit cu bucurie propunerea acestui proiect și iată, începem o campanie prin care activăm comunitățile pentru că acestea să vină în sprijinul copiilor instituționalizați. Dincolo de toate eforturile noastre susținute, pentru un viitor cât mai bun al copiilor din centre de plasament și pentru integrarea cu succes a acestora în societate, avem nevoie de comunitate, de oameni din afara sistemului care să poată construi alături de noi; mai exact, să ducem „construcția” la bun sfârșit, cu „materiale” de cea mai bună calitate, căci obiectivul instituției noastre este acela de a crea caractere și un viitor bun pentru cei ce vor deveni adulți și vor ajuta la dezvoltarea societății noastre. Mână cu Mână este un proiect al societății, fără efort pentru bugetul de stat, în care ne implicăm activ, exact așa cum spune și titlul său: Mână cu Mână, statul și societatea civilă”, explică Petre Dinică, directorul general al DGASPC Constanța.

În mai puțin de două ore de la deschiderea oficială a proiectului, clienții prezenți în mall la acea oră au cumpărat 60 de felicitări și, astfel, prin donațiile directe, s-au strâns peste 600 de lei.

Și pompierii din cadrul Insepctoratului pentru Situații de Urgență ”Dobrogea” al județului Constanța s-au alăturat campaniei și au fost alături de noi și de copiii din centrele de plasament. Au cumpărat felicitări pe care le vor așeza în bardul de Crăciun ce va fi aranjat în incinta instituției, le-au explicat copiilor ce înseamnă meseria de pompier și, pentru toate acestea, au fost răsplătiți de cei mici: au primit podoabe lucrate chiar de ei.

Pe website-ul www.manacumana.ro și prin prisma unor evenimentelor ce vor fi desfășurate pe perioada campaniei, se va realiza strângerea de fonduri pentru derularea de programe în afara centrelor – excursii, tabere, cursuri (pasiuni și materii școlare), diverse activități cu scop recreațional, educațional și cultural, dar și pentru creșterea gradului de integrare în societate. Prin activitățile la care vor avea acces, copiii vor fi motivați pentru a-și îmbunătăți rezultatele școlare.

Mână cu Mână își propune implicarea copiilor din centre de plasament într-un proiect artistic, pozitiv, creativ, care să crească gradul de respect de sine al acestora, dar și gradul de încredere în relaţia cu mediul exterior centrului, prin contactul cu voluntari şi prin implicarea în evenimente asociate. Se dorește de asemenea atragerea atenţiei comunităţii faţă de existenţa copiilor instituţionalizaţi şi înţelegerea corectă a nevoilor şi perspectivelor acestora, fără dramatizare, dar prin stimularea sentimentelor comunităţii faţă de copiii instituţionalizaţi; o relaţie mai puternică între comunitate şi centrele de plasament, o percepţie corectă asupra acestor copii în comunitatea locală, drept „copiii noştri”, „parte din viitorul comunităţii”.

„M-am implicat total în acest proiect de suflet conceput pentru copii pe care am avut plăcerea să-i cunosc personal și cu care am petrecut foarte mult timp în ultimul an, înțelegându-le nevoile reale. Mână cu Mână este pentru copiii din centrele de plasament, însă fotografiile sunt sigur că vor aduce beneficii pentru suflet și spirit pentru fiecare privitor, așa cum face orice act artistic autentic. Mai mult decât atât, proiectul este în interesul comunității, este pentru comunitate, deci pentru fiecare dintre noi, pentru familiile și copiii noștri”, mai spune Răzvan Iancu.

Printre partenerii Mână cu Mână (www.manacumana.ro) se numără City Park Mall, IT eXclusiv, SpeedHost, Mama Coase – Ateliere de Croitorie pentru Copii, Ideal Fine Art, Sian Image. Proiectul este sprijinit și de AGERPRES, PR Wave, Imparte.ro și SMARTfinancial.ro.