Am pus sus o jucărie legată de temperaturi aici, adică la Canicula.ro. Nu e nimic premeditat, formal, cu business plan. Nu e nici ca să zic aşa. Sunt probabil lucruri care se pot ameliora şi dacă o să mi le spun
Web 2.0 reprezentat ca o hartă de metrou. de diferite culori leagă anumite categorii de site-uri. E interesant că în “main sites” intră Wikipedia şi Last.fm, dar şi The Pirate Bay. Există cat
Microsoft să lanseze următoarea versiune de Windows peste trei ani, afirmă un reprezentant al companiei. Oamenii lui Gates caută să pună la punct un ciclu de lansare a sistemelor de operare. Versiunea respectivă s-
Se poate obţine la Trebuie să te înscrii şi să adaugi clipul la Favorites sau în altă parte.
E clar că noul feature te stimulează să-ţi organizezi colecţia, în folosul tău şi al al
Am mai spus-o şi acum un an: povestea Columbenilor are ceva mitic în ea.
OK, oamenii se uită la No Comment ca să caşte gura. Dar! Mai e ceva. E mitul: e frumoasa şi fiara, e Suzana şi bătrînul, e Cenuşereasa care se pricopse
Mâine se întrunesc oamenii care se ocupă de internet din Biroul de Audit al Tirajelor. Pe ordinea de zi: livrarea primelor rezultate oficiale în septembrie, care se va petrece probabil, cu un pic de efort. Furnizor: Spring GmbH, firmă care
Rolling Stones nu e o trupă compusă din trei fondatori, plus Ron Wood, plus Daryl Jones, plus backing vocals, clape şi suflători, ci o apariţie apocaliptică de 14X15 metri, dacă ne gândim la dimensiunile ecranului, sau 70Xaproximat
- Venituri: $1,698 Million, creştere cu 8 % faţă de aceeaşi perioadă a lui 2006
- Profit operaţional: $185 Million, descreştere cu 20%
- Venituri din serviciile de marketing: $1,486 million, +7%
- Venituri din serviciile de marketing
Cu dedicaţie pentru Dragoş Stanca: “Posibil sau un film despre viitorul cărţilor on-line.
» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.