Comunicate de Presa | Inregistrari domenii .RO, .EU, .COM, .NET, .BIZ, .INFO .. etc - Hosting Romania - Anunturi Gratuite
Miercuri, 20 Martie
                   
 
 


» Platforma Pipera – repere 2019

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Din când în când, fiind realmente un subiect interesant pentru Bucureşti, deci şi pentru noi, trebuie să revenim pe platforma Pipera pentru că, la urma urmei, vorbim despre un alt oraş… din oraş. Asta a fost şi asta este platforma – efectiv, un oraş al Bucureştiului. Detaliile înşirate, mai demult, rămân valabile, dar acum, atenţia s-a focalizat în special pe exteriorul perimetrului. Pornim, aşadar, la drum şi, pentru înlesnirea parcursului virtual, am marcat cu litere diversele locuri unde am reţinut în imagini, modificări majore. Spre vest, pe strada Gara Herăstrău, s-au cristalizat două noi zone de mare interes: A1 şi A2. După cum se vede, frontul stradal de pe tronsonul A1, este definitivat. In tronsonul A2 , lucrul este în toi. Pe colţul cu Dimitrie Pompei (l-am marcat cu C pe harta mare) vom avea un ansamblu clădiri “pentru spaţii comerciale, conferinţe de birouri şi hotel”, un fel de… buricul pământului – dacă ne luăm după sloganul afişat: „In the center of everything that matters”!   Mai jos, spre şoseaua Fabrica de Glucoză, a fost „rasă” fosta clădire a ICPIL şi, în loc, se ridică „Ansamblul de birouri Equilibrium”. Şi, uite aşa, am ajuns la şantierul lucrărilor de lărgire a şoselei Fabrica de Glucoză – pe harta mare, tronsoanele B1 si B2. Paranteză: îmi aduc bine aminte că, prin iarna lui 1977, se discuta insistent despre această ajustare a şoselei, „la pachet” cu propunerea de realizare a unui micro cartier de-a lungul şoselei Petricani, cea de pe malul lacului Tei. Blocuri mici, cu maxim trei etaje. Văzusem şi o schiţă. A venit însă cutremurul din martie şi priorităţile oraşului au fost redirecţionate spre refacerea pagubelor… Revenim: abia acum, suntem, efectiv, la faza de redimensionare a arterei sus pomenite. Ambele tronsoane au fost atacate. Aici sunt imagini de pe tronsonul scurt, B2, cel care leagă Barbu Văcărescu de Calea Floreasca. Iar aici, sunt  fotografii de pe celălalt tronson – B1 – cel dintre Barbu Văcărescu şi şos. Petricani. Călătorului îi şade bine cu drumul, zice proverbul, dar – adaugă unii – şi drumului îi şade bine… cu nişte blocuri pe margine! In consecinţă, paralel cu noul traseu al şoselei, s-a „ciupit” şi o halcă zdravănă din pepiniera Tei-Toboc (X roşu) pe care s-a ridicat, deja, un complex de blocuri. După aspect, bănuiesc că e vorba de blocuri destinate locuinţelor. Apropo de regimul terenurilor din pepinieră, iar o dau pe… amintiri. Se întâmpla prin 1982. Intrarea principală la Aerofina, întreprinderea la care am lucrat, era amplasată pe Fabrica de Glucoză. Exact vizavi, la marginea pepinierei, era un teren viran, plin de moloz, bolovani, fiare, gunoaie. Nu ştiu ce-o fi fost acolo înainte, probabil vreo clădire administrativă, dar acum, era numai bun pentru amenajarea unei parcări suficiente pentru cca. 40 de maşini. Aproape un an şi jumătate au durat tratativele dintre conducerea întreprinderii şi cei de la „spaţii verzi”, de care ţinea pepiniera, pentru a ne ceda, atenţie! doar în folosinţă, acest teren. Problema s-a rezolvat abia după ce s-a intervenit de la „nivel superior” (asta pentru că la Aerofina lucrau şi o mulţime de… piloşi). Bineînţeles că amenajarea ulterioară s-a facut în regie proprie, prin munca după program a salariaţilor întreprinderii. Tot ceea ce se întâmplă acum cu şos. Fabrica de Glucoză are o importanţă sporită pentru că la capăt de drum, adică la intersecţia cu şoseaua Petricani, avem deja finalizat nodul de legătură cu autostrada A3 – Bucureşti-Ploieşti. Apropo de acest nod, nu comentez soluţia temporară aplicată pentru rezolvarea traficului dar, pentru că tot am ajuns aici, e momentul să mă întreb cum vor  fi rezolvate, din punct de vedere al circulaţiei auto, celelalte două intersecţii importante, adică: Fabrica de Glucoză cu Barbu Văcărescu, în primul rând, apoi Fabrica de Glucoză cu Calea Floreasca. Pentru că lărgirea de care am vorbit până acum, e doar o parte a soluţiei. O intersecţie prost gândită şi prost organizată anulează tot efortul de redimensionare a arterei, iar ambuteiajele vor persista. Revenim la platforma propriu zisă, care îşi urmează, oarecum, nestingherită, viaţa trepidantă. De fiecare dată când ajung aici, senzaţia este că, urbanistic vorbind, totul pare scăpat de sub control. Greu de crezut, dar între clădirile existente – nici ele prea vechi, tot se mai găseşte câte un petec de teren ca să se ridice o nouă cutie din beton şi sticlă. Aşa s-a umplut, de exemplu, şi „golul” de pe Dimitrie Pompei, adică terenul „D”- cum l-am marcat pe harta veche. Blocuri aduse până la buza trotuarului, eventual garnisite cu câte o platformă mai făţoasă, „de întâmpinare”, placată cu gresie. Albastrul rece şi cenuşiul auster domină paleta de culori. Ici, colo, câte o încercare timidă de gazon sau câte o terasă cu câţiva arbuşti ornamentali nu reuşesc să ostoiască senzaţia de şantier perpetuu provocată de siluetele macaralelor şi schelelor iţite printre blocuri. Dar să nu confundăm realităţile cu nostalgia tinereţii. Platforma Pipera a fost concepută ca zonă industrială, creată şi dezvoltată pentru a produce, unde estetica şi mediul înconjurător erau şi atunci în suferinţă. Vremurile au adus doar schimbările inerente, industriile actuale sunt de cu totul şi cu totul alt profil. A trecut timpul halelor orizontale pline cu maşini-unelte, a atelierelor de turnătorie, de vulcanizare, de vopsitorie sau de confecţii metalice. De fapt, marea problemă este, acum, diferenţa abruptă dintre dinamismul investitorilor şi amorţeala cronică a administraţiei, fie ea centrală sau locală. Persistă, de exemplu, un contrast izbitor între clădirile noi sau transformate şi infrastructura înconjurătoare. E încă mult praf, chiar noroi pe marginile drumurilor. Vechiul bulevard Dimitrie Pompei, cu şinele şubrede pe care tramvaiul, efectiv, se târăşte scârţâind şi bălăngănid din toate încheieturile, arată de groază, fiind copleşit de vâltoarea fluxurilor de maşini. Este exact cum spuneam cu altă ocazie: „Un loc care s-a întins în sus, ca să nu privească-n jos, să vadă murdăria”. Nu ştiu când o să revenim pe platformă, de aceea am zis să lăsăm finalul acestui periplu sub deviza optimistă din fotografie:

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1965 (III)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM Transporturile aeriene române mergeau bine; se construiau aeroporturi și puteai ajunge numaidecît la capătul Țării în două ceasuri. La CEC, economisirea aducea, probabil, numai avantaje; iar la Loto – ce mai! – știm că se cîștiga frumos pe vremea aceea. Îl vedem și pe Iliuță Pronosport, celebra mascotă a loteriei sportive: cam golănaș ‘mnealui, cu țigara-n colțul gurii.   Una peste alta, nu erau ani răi: consumul creștea – erai îmbiat să consumi. Va urma!

» Din fugă: se limpezesc apele la Bucur Obor?

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando După doi ani şi jumătate, acolo de unde a plecat  McDonald’s, zilele trecute, a apărut firma Auchan. Din bârfele locale, am aflat că e vorba de preluarea spaţiului de la subsolul magazinului, spaţiu mare, dar de mult timp nefolosit. Dar ce va fi sus, la parter, unde tronează acum firma? Vom vedea. harta zonelor comerciale

» Case căzute 288 – Str. Maior Alexandru Câmpeanu 17

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.O stradă plină: o măcelărie de toată isprava, o fundătură, o casă cu ceva istorii, încă una – mai căzută – și destule dărăpănături care, în anii următori, sigur vor face loc dezvoltării imobiliare. La numărul 17, o căsuță cu un gard frumos. mai multe despre Case căzute

» KungFu King a-nchis în Năsăud

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.M-am mirat (și sigur că m-am bucurat) cînd KungFu King a deschis la noi în Rahova… Nu mă miră, însă, să văd c-a plecat. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» vești tot mai proaste depre tramvaie

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.De curînd Societatea de Transport București a făcut publice cîteva idei de „ameliorare” ale serviciilor de tramvai. Succint, e vorba de desființarea liniilor 8, 34, 35, 42 și 56, precum și modificarea traseelor tramvaielor 11 și 16. Ai zice, pînă la un punct, că pare a avea o logică – s-ar mai reduce din îngrămădeala de tramvaie pe tronsoane comune de linie. Vedem de multă vreme cum unele tramvaie, pe același tronson, se grăbesc iar altele se plimbă agale, din cauza graficelor proaste și a dispecerizării deficitare. Ai zice că ideea e de a ajuta liniile mari, grele, cu mulți călători… Doar că cea mai mare parte din aceste desființări vor aduce o îngreunare uriașă a circulației oamenilor. 8 este o linie folositoare, care ajută enorm Ferentariul în orice moment al zilei. Desființarea ei va nenoroci mulți oameni. STB și-ar dori să înființeze un traseu de autobuz care să creeze o legătură necesară Ferentari–13 Septembrie, dar acest autobuz ar sta în trafic… ar sta în orice moment al zilei! 11 va fi trimis pe Ghencea, fără să mai ajungă spre Giurgiului; nu știu dacă e cu adevărat o veste bună; la o adică, cumulat cu desființarea liniei 8, mai bine-ar fi trimis pe Ferentari. 35, deși nu și-a regăsit strălucirea de odinioară, este util – iar desființarea lui va cauza, în zona AFI Cotroceni, transbordări batjocoritoare pentru pasagerii care doresc să continue călătoria pe inelul deservit de linia 1/10! După 34 nu plînge nimeni și nici după 42. Doar că idioțenia liniei 42 se păstrează; în locul ei se va înființa altă fantomă – 3 – care va merge spre Chitila. Despre 56 nu știu ce să zic; cu siguranță, însă, ramurile estice ale rețelei de tramvai pot fi și ele regîndite. Una din cele mai dezamăgitoare idei este aceea a ciuntirii liniei 16. Pe scurt: nu va mai ajunge în oraș, în Centru – se va opri la Obor. În condițiile în care Pipera este supraaglomerată, desființarea legăturii ei directe cu Centrul este de-a dreptul idioată. Soluția este optimizarea cu orice preț a traseului central, prin interzicerea totală a traficului auto pe segmentele înguste ale acestora – Moșilor și Lizeanu! Pare a se putea găsi, în toată această bulibășeală anunțată de STB, dorința de a se renunța la trasee care, în afara orelor de vîrf, au o încărcare mai degrabă redusă. Cu toate astea la orele de vîrf tramvaiele de pe traseele actuale 8, 11, 16 și 35 sunt folosite cu adevărat de foarte mulți călători. Nu-mi dau seama cum au fost alese aceste trasee și nu altele. Sînt, oare, mai folositoare linii ca 7 și 27 care se înfundă spre Piața Unirii? E nevoie în continuare ca tramvaiul 46 să piardă juma’ de ceas ocolind prin Piața Victoriei ca să se ducă la Gară… unde nimeni nu-l folosește? Oameni buni, tocmai punerea pe picioare a tramvaiului ar salva Capitala. În schimb, vedem cum tramvaiul se degradează; că vagoanele sînt, de la o zi la alta, tot mai murdare, mai neîngrijite și că – mai ales! – numărul avariilor este inacceptabil de mare. Trebuie să ne fie clar că scopul nemărturisit al acestor desființări de linii este ca STB să „jongleze” cît mai poate cu un parc de tramvaie care se degradează și se împuținează într-un ritm accelerat! Căci mă tem sincer că vechile tramvaiele Tatra o să fie retrase din circulație pentru totdeauna: de ieri n-au mai ieșit pe trasee. Ne-am folosit de ele de 45 de ani. Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

» V fair | târg de design contemporan și cultură vintage |

Pe 13 și 14 aprilie ne întâlnim la a 22-a ediţie de V fair -  târg de design contemporan și cultură vintage la Palatul Telefoanelor (Calea Victoriei 35). V fair oferă designerilor participanți șansa să intre în contact cu cele mai importante publicații de modă și lifestyle din România și cu platforme dedicate designului contemporan. Premiile oferite reflectă atât performanțele creative și stilistice, cât și coerența și consistența brandului. Premiile V fair ediția a 22-a Best Young Designer by Glamour – fashion editorul revistei selectează un designer la început de carieră care se remarcă prin creativitate. Designerul selectat este premiat cu un articol dedicat în revista Glamour. Runaway Designer by Feeric Fashion Week – oferit designerului care prezintă la V fair o colecție out of the box. Premiul constă într-un fashion show în calendarul Feeric Fashion Week. Best V Fair Designer by Romanian Design Week – ales de echipa RDW drept unul dintre designerii promitatori ai anului 2019. Best Maker by Revista Atelierul – acordat unui designer care aduce soluții eco friendly în colecția propusă, inventivitate și creativitate. Premiul constă într-un interviu dedicat pe site-ul revistei Atelierul și promovare pe toate canalele online. Most Popular Designer – ales de către public ca fiind designerul preferat al ediției actuale de V fair. Designerul cel mai popular este admis direct la următoarea ediție de V fair și beneficiază de condiții preferențiale de participare.    

» halal Ape rider

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… e primăvară – ba chiar, am putea spune fără a greși, că-i primăvară cam de la Bobotează-ncoace. Zbîrnîie orașul de scutere, de trotinete, de biciclete. Dar ce biciclete lipsesc în continuare? Firește, mult-lăudatele biciclete de la Ape rider. Cin’ să știe cînd le-or scoate pe stradă? Poate de Paști. Halal „start-up”, halal „smart”, halal „serviciu”… Parc-a fost făcut de Stat, de Primărie!

» Band of Creators Pop-up Shop - 30 & 31 Martie

Pe 30 și 31 martie vino la Point, la Band of Creators Pop-up Shop și descoperă ce îți propun pentru această primăvară Larisa Dragna, Edita Lupea, Florentina Giol, Studio Cabal, Metamorphoza, Oana Manolescu sau Nico Carp. La Pop-up Shopul Band of Creators vei găsi bijuterii semnate Life în Mono și Most Precious, pantofii creați de Ginissima, genți Climent Art sau șosetele vesele de la Happy Socks, iar lista de designeri e departe de a fi închisă, prin urmare fii cu ochii pe Band of Creators și descoperă piesele de care vei fi nedespărțită în acest sezon. Pop-up shopul va fi deschis sâmbătă și duminică, între orele 11.00 și 19.00. Accesul se va face cu bilet de intrare, în valoare de 10 lei, sau pe bază de invitație

» Rezidența internațională de scenaristică Pustnik lansează înscrierile pentru cea de-a 5-a ediție

A cincea ediție a rezidenței de scenaristică Pustnik, primul astfel de program din România destinat tinerilor scenariști și regizori emergenți din întreaga lume, va avea loc între 2 și 10 septembrie 2019, la Portul Cultural Cetate, pe malul Dunării. Timp de nouă zile, opt cineaști (trei din România și cinci din afara țării) aflați la primul sau al doilea lungmetraj își vor dezvolta proiectele în cadrul Pustnik. Pe întreg parcursul rezidenței, invitații internaționali ai ediției – producători, scenariști și cineaști prestigioși – vor conduce sesiuni de îndrumare cu participanții, masterclass-uri, mese rotunde și discuții extinse despre oportunitățile de co-producție cu România. Regizorii și scenariștii se pot înscrie cu proiecte aflate în diferite stadii de dezvoltare (synopsis, exposé, treatment sau prim draft). Aceștia trebuie să fi scris anterior scenariul pentru cel puțin un scurtmetraj sau un lungmetraj prezentat într-un festival internațional notabil. Deadline-ul pentru aplicații este 22 aprilie 2019, iar înscrierea se poate face online, accesând www.pustnik.com. Puteți găsi toate informațiile despre acest proces în secțiunea How to apply. Rezidența nu presupune taxe de înscriere sau participare, organizatorii acoperind costurile de cazare, masă și transport din București la Port Cetate. Selecționerii rezidenței sunt Andreea Borțun (scenarist și regizor, România) și Bryn Chainey (scenarist și regizor, Marea Britanie/Australia), co-fondatori ai programului Pustnik. Unul dintre primii invitați speciali confirmați pentru ediția din acest an este cineasta de origine siriană Soudade Kaadan. Lungmetrajul său The Day I Lost My Shadow a primit premiul pentru debut la Festivalul Internațional de Film de la Veneția în 2018, continuându-și apoi circuitul festivalier la Toronto, BFI Londra, Busan și Rotterdam. Doar câteva luni mai târziu, scurtmetrajului său Aziza i-a fost acordat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Sundance. Soudade Kaadan va împărtăși rezidenților sfaturi din experiența sa profesională și creativă, cu un focus pe tranziția de la scurtmetraj la lungmetraj, făcând un studiu de caz pe propriile filme. Pustnik este prima rezidență internațională de scenaristică desfășurată în România. Proiectul își propune să le ofere tinerilor scenariști un context prielnic dezvoltării poveștilor la care lucrează, într-un cadru natural și relaxat, departe de presiunile industriei. În același timp, Pustnik își dorește să creeze în jurul său o rețea de profesioniști din cinema, cercetători și oameni de cultură, cu scopul încurajării colaborărilor dintre aceștia. Mai multe informații: www.pustnik.com www.facebook.com/pustnik Dan Angelescu – dan@pustnik.com

» Ce surprize ne așteaptă la cea de-a treia ediție a Bucharest Fashion Film Festival

„McQueen“, documentarul despre revoluționarul designer Alexander McQueen, este în selecția celei de-a treia ediții a Bucharest Fashion Film Festival. Documentarul McQueen, un portret fascinant al vizionarului designer britanic, și cineconcertul The Inferno Unseen, care îmbină spectaculos muzica electronică cu imagini până acum nevăzute din arhiva celebrului film neterminat al lui Henri-Georges Clouzot, Inferno (1964), sunt primele titluri anunţate în selecţia Bucharest Fashion Film Festival, ce va avea loc între 11 și 14 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada și Fix | Botanical Bar. Aflat la a treia ediţie, Bucharest Fashion Film Festival este primul eveniment din România plasat la intersecţia dintre fashion, film și advertising. Festivalul pune bazele unui forum de discuţie despre relaţia dintre film și modă prin proiecţii de scurt și lungmetraje, dezbateri și workshopuri. Programul include secţiunea competiţională, în cadrul căreia sunt premiate cele mai bune filme de modă locale și internaţionale, proiecţii de filme cult cu scenografie și costume spectaculoase și documentare despre personaje marcante din istoria modei. Lor li se adaugă o expoziţie multimedia, ce cuprinde o selecţie curatoriată de fashion films, cine-concertul The Inferno Unseen, precum și o serie de mese rotunde. Proiectat în premieră în România la Bucharest Fashion Film Festival, documentarul McQueen (2018) oferă o privire personală asupra vieţii și carierei regretatului designer Alexander McQueen. Regizorii Ian Bonhote și Peter Ettedgui îmbină interviuri exclusive cu prietenii apropiaţi și cu familia lui McQueen cu imagini de arhivă (și o coloana sonoră semnată de celebrul Michael Nyman), alcătuind astfel un portret palpitant al unui designer deopotrivă genial și torturat de propriii demoni. Show-urile mele vorbesc despre sex, droguri și rock&roll. Vreau să provoace entuziasm și piele de găină. Vreau atacuri de inimă. Vreau ambulanţe”, spunea Alexander McQueen Documentarul despre regretatul designer Alexander McQueen este fermecător, bântuitor, un must-see“ Rolling Stone. Compozitorul de muzică electronică Rollo Smallcombe performează live la fiecare proiecţie, în cadrul show-ului Inferno Unseen, care a mai fost prezentat până acum la Barbican Center în Londra, Museum of the Moving Image în New York și Pallazzo Grassi din Veneţia. Filme cult, documentare în premieră și un cine-concert spectaculos, surprizele BFFF 2019 nu se opresc aici. Tot la ediţia din 2019 publicul va putea descoperi și un colţ de Virtual Reality, găzduit de Promenada Mall, un pretext excelent pentru iniţierea unei discuţii despre folosirea noilor media și tehnologii în film și în procesul creativ, dar și o expoziţie multimedia curajoasă, ce cuprinde o selecţie a celor mai interesante fashion films ale momentului.

» Ratatouille: cavaler de Sighișoara

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Sonia Ratatouille Ei, dacă eu nu sunt cavaler, atunci cine mai e? Am urcat în turnul cu ceas, bifat! Am învățat multe despre Sighișoara, bifat! A, am uitat! Trebuie să știu să mânuiesc sabia și d-alde d-astea. Bine, poate că nu-s cavaler, dar expert în Sighișoara, da! Trebuie, pentru început, să mergeți în Cetate! E frumos acolo. Are un turn cu ceas, care e și muzeu, o grămadă de turnuri mai mici și chiar și o piață. Casele din Sighișoara sunt colorate, diferite și ornate cu fel de fel de modele amuzante și drăguțe. În turnul cu ceas am văzut o machetă a cetății, multe obiecte vechi și chiar câți kilometri sunt de la Sighișoara până în alte orașe. A fost frumos. Aerul de acolo te face să crezi că s-a inventat mașina timpului. Credeți-mă! E super tare acolo. Frumos, minunat, incredibil și interesant nu sunt cuvinte destul de mari pentru acest loc. Orașul nu e foarte mare, dar este foarte frumos. E pe placul meu: frumos și istoric. Turnurile au nume speciale: de exemplu, Turnul Croitorilor. Sunt mai multe biserici în Cetate. Am intrat într-o biserică mare. Are două-trei covoare mai vechi, o orgă mare și o tăbliță pe care scrie din ce capitol din Biblie citesc în ziua respectivă. Pe dinafară, biserica este decorată cu niște modele interesante, iar mai jos, la cât de veche e, se văd cărămizile. Am fost și în cimitirul vechi. Acolo nu sunt cruci. Mormintele sunt vechi, iar unele bucăți din pietrele de mormânt au căzut. Erau și cavouri. Drumul avea spărturi, iar printre morminte creșteau în voie multe buruieni. Dacă te oprești din drumul spre cimitir și te duci aproape de balustradă vei vedea un peisaj minunat. În Cetate poți găsi multe magazine cu suveniruri, restaurante și pensiuni. Cele mai multe restaurante au un aer medieval. Am văzut și o școală. Era veche, după cum cred că știți. Puteți să vă plimbați cu trenulețul. E comod, drăguț și poți observa orașul. Prin Sighișoara trece Târnava Mare. Acolo, pe mal, pescuiesc diferiți locuitori ai orașului. Mi-a plăcut tot orașul! Și vreau să ajung cavaler-reporter. Așa o să schimb eu istoria: Generalul Ratatouille.             toate vacanțele noastre – lista episoadelor

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1965 (II)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM Că tot trecu Ziua Femeii, hop și noi cu niscai calendare cu produse cosmetice. Iată, regăsim celebrul lapte nutritiv „Doina”, cel care se vinde și-n zilele noastre, cu aceleași calități: catifelează și curăță pielea. Cremele de față „Nutrin” și „Darclée” – cu efect nutritiv pentru piele, care combăteau formarea ridurilor – or fi dispărut în timp. Nici pastele de dinți „Mărgăritar” și „Doina” – ultima spumoasă – nu mai există; curățau și albeau dinții și întrețineau o gură sănătoasă. Se făcea multă reclamă igienei orale-n acele vremuri. Va urma!

» un oraș de capul lui

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Orizontul Capitalei s-a schimbat pentru totdeauna. … unde privești – de oriunde privești – zarea-i străpunsă de clădiri noi, lucitoare. Chit că nu le mai bagi în seamă – c-așa sîntem noi, cine se mai uită-n jur! – ele-s acolo. Cînd stai într-un parc și vezi cum, peste linia copacilor, se ițesc clădiri, blocuri! Cînd te urci pe-un delușor și privești Centrul, nu-ți mai sare-n ochi „Intercontinentalul”, ca odinioară, ci zeci de alte cutii zvelte! Cînd te avînți pe-un pasaj rutier și vezi că nu mai e aruncat peste-un peisaj rural, ci că șerpuiește printr-un canion compact de sticlă și aluminiu! Este Capitala noastră, noua noastră Capitală: așa cum ne-o dorim, așa cum a crescut singură… de capul ei! Vremea marilor lucrări urbane planificate – ele însele adăugiri perspectivei vechi ale orașului – s-a oprit acum 10-15 ani; de-atunci încoace totul s-a petrecut de la sine, fără control, fără stavilă, cu lăcomia unui copilandru scăpat de părinți. Priviți poza aleasă: le are pe toate. Are comerț – comerț mare în inima orașului, cu parcări, cu reclame -; are clădiri noi de birouri; are rămășițele vechii industrii; are apăsătoarea mărturie a umilirii orașului, care-i Casa Republicii; și mai are și silueta aurie și semeață a ambiției noastre de-a ne construi din nou ceva măreț. Așa-i orizontul Capitalei noastre azi: să ridicăm ochii și să-l înțelegem, ca să-nțelegem viitorul.

» The F Factor - Fashionably Early Spring Fair

Pe 6 aprilie, F Factor ne-a pregătit o zi în care să ne bucurăm de cele mai noi colecții ale designerilor români, de oamenii frumoși prezenți cu cele mai fresh accesorii și ținute pentru vară și asta în timp ce savurăm un cocktail si ascultăm cele mai vibrante ritmuri mixate de Tudor Bogdan. Este a 5-a ediție și este o ediție aniversară pentru că "The F Factor" împlinește un an și ne pregătește o zi plină cu energie bună pe care nu o vom uita prea curând. The F Factor vine cu surprize și cu cele mai inedite cadouri pentru Paste si cu siguranță ne putem găsi și outfit-ul perfect pentru petrecerile de 1 Mai. Vom avea ocazia sa întâlnim oameni creativi și să găsim item-uri care nevor completa perfect garderoba. The F Factor înseamnă creativitate si distracție , socializare si artă, energie bună și prieteni, de la care nu putem lipsi. Ne vedem sâmbătă pe 6 aprilie, bineînțeles în locul creativilor din Bucuresti, Qreator by IQOS.  

» o luăm în direcții diferite

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.O bună vreme a fost – cum să zic – acceptabil. Diferențele dintre sectoarele Capitalei erau de turație – într-unul lucrurile se mișcau, într-altul stagnau; se mai schimbau primarii și se-ntorcea roata; nu existau discrepanțe de locuire. Cu vremea, aceste diferențe au început să se mărească, discret: aici puteai plăti impozitul la Poștă, dincolo la CEC; dar – iarăși – discrepanțele nu apăruseră cu adevărat. Lucrurile s-au stricat ireversibil și iremediabil în ultimul deceniu. Deja problema bucureșteanului nu mai e că vecinului de peste stradă i se mătură strada zilnic și lui doar săptămînal. La naiba! Trăim de-a dreptul separat, după standarde și reguli diferite. Acestea sînt reguli pe care nici unul dintre noi nu le-a ales. Acestea sînt reguli impuse de cineva care n-a fost ales să impună asemenea reguli. Primarii de sector s-au lăsat păgubași taman din făcut administrație – banala, simpla, modesta administrație – exact ceea din ceea ce face orice oraș civilizat să fie civilizat. Primarii de sector au ambiții, vor să ctitorească, vor să intre în istorie, vor să facă istorie… Nu-mi dau seama ce-i mai poate opri pe acești mici dumnezei să se cace pe simboluri și pe unitatea orașului – toate la adăpostul grohăitor al scuzei: „lăsați-ne să facem, nu ne opriți, vrem ca cetățenii din sector să trăiască bine!” În sectorul 3 s-au reinventat acum patru ani indicatoarele stradale iar în sectorul 4, acum, se reinventează indicatoarele stațiilor transportului public bucureștean! Nu-i mai poate opri nimic pe ăștia; dacă mîine vreun vătaf o să vrea ca polițaii din sectorul lui să poarte pălării de cowboy, să nu ne mire.

» Case căzute 287 – Calea Dudești 101

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Clădirea se află la doi paşi (fiind, practic, vecine) de fosta Poştă Vitan (care, şi ea, zace în părăsire de numai ştiu câţi ani). Vara, de bine, de rău, e mascată de iedera bogată şi, la repezeală, nu prea te prinzi ce e cu ea, dar acum, dezgolită de veşmântul vegetal, descoperi cu tristeţe starea de paragină în care se află. mai multe despre Case căzute

» 8 și 9 martie 2019

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Venera E. Dumitrescu-Staia Dragi cititori, astazi sunt 2 zile importante pentru credinta si traditia populara. Prima este Ziua de 8 martie intitulata ZIUA FEMEILOR, despre care am mai scris pe acest blog, încât nu este cazul sa repet, deci voi aminti numai de traditia zilei de 9 Martie, ZIUA SFINTILOR MUCENICI. Sfintii Mucenici, la numar de 40, este începutul Primaverii, marcat de ziua Mucenicilor. Sunt multe obiceiuri în România, credinte si practici magice cu aceasta ocazie, toate acestea în functie de zona unde locuiti. Credinta spune ca în noaptea de Mucenici se deschid mormintele si Portille Raiului, în asteptarea spiritelor mortilor, cu focuri aprinse, mese întinse cu bunatatile pregatite de gazde, toate acestea pentru purificarea oamenilor, animalelor, constructiilor,  prin afumarea cu tamâie, care este protectia magica a caselor. Îmi amintesc si acum, de parca ar fi fost ieri, când împreuna cu scumpa mea mama, ore întregi stateam la masa, pe care era întinsa o fata de masa alba imaculata, deasupra cu o planșe de lemn, capitonata cu faina, unde coca pregatita simplu, din faina, apa si f. putina sare, fara mirodenii în interior o framântam cu putere, dupa care începea formarea mucenicilor, conform traditiei în Muntenia, care erau ca niste inele mici din coca, iar durata executarii… ore întregi. Se lasau pâna a doua zi pe masa, acoperiti cu alta fata de masa imaculata, inelusele se uscau si se puneau în apa clocotita si îndulcita dupa gust, iar în final se adaugau nucile pisate, câteva picaturi cu apa de flori, eventual si putin Rom, tot dupa gust. În ziua de 9 Martie dimineata, mergeam cu mama si fratele meu la Biserica Slobozia, de care apartineam,acum tot pe Magistrala, colt cu Bd. Mrasesti, cu Acatistul ce cuprindea numele celor din familie care trecusera în Eternitate. Toata lumea împartea Mucenici, cozonac, chiar si mici pachete cu de-ale gurii, ca toate sa fie sfintite si primite de Cel care ne-a dat viata si lumina. În Moldova era acelas ritual, cu diferenta ca acolo Mucenicii nu se faceau ca cei din Muntenia si alte regiuni alte României, ci numai din aluat de cozonac, în forma de cifra opt, apoi opariti cu zahar fierbinte si putin rom. Amintirile din copilarie si tinerete, nu le pot uita. LA MULTI ANI PENTRU TOATE FEMEILE! SI POFTA BUNA LA MUCENICI!

» 8 martie ’59

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Acum fix 70 de ani…. Dar cîte de-atuncea nu-s și azi noi?

» 8 martie ’69

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

» 7 mașini vechi CVI

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de Ando și HM Vînturile din ultima vreme au dezvelit un Fiat 850 coupé ce șezuse multă vreme ascuns: Șmecheră mașină – păcat că zace-n rugină! Uite ce frumos arată un exemplar bibilit! … și hai să vedem și din ce se trage – uite și modelul 850 standard; zău că-s două mașini diferite (de fapt, cam așa se petrecea pe-atunci cam peste tot). Iar în cazul nostru versiunea sport chiar pare mai mare decît cea de bază… Fiat – celebră pentru „bombițele” de după război, fabrica totodată și exemplare mari, luxoase, în acceași perioadă, precum cele ale seriei 1800/2300. Mi-ar fi plăcut să văd la acesta în spate plăcuța de înmatriculare pătrată, așa cum se purta pe vremea lui. Să nu uităm că-n anii ’60 aceste plăcuțe se realizau din plastic solid. Mai admirăm (mereu mi-a părut că seamănă cu Fiatul de mai sus) și minunatul Peugeot 404, ca un tribut adus primului episod publicat acum opt ani de zile! Venim mai încoace cu Honda Legend, din prima serie, apărută prin 1985. Și, fiindcă detem peste două americane, le puserăm pe-amîndouă. Șed spate-n spate, sper că nu s-au certat. (lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)  Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

» stăm bine!

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Dacă stau să mă gîndesc eu bine, nu mi s-a mai întîmplat de tare multă vreme să mănînc prost în vreun restaurant. Nici să mănînc prost și nici să fiu servit prost! Bag-sama, a apus vremea-n care clientul era așa, tolerat, cînd călca ușa restaurantului: ce ne mai freacă și ăsta la cap? N-am de unde să știu cum vine treaba-n restaurantele scumpe, cu bucătari celebri și cu meniuri interesante; Butunoiu zice că stăm bine și-aici, și n-am motive să nu-l cred la trebușoara asta. Dar știu – și văd asta-n viața de zi cu zi – că experiența clientului bucureștean este mai mult decît mulțumitoare! Ajută mult faptul că marile restaurante din clasa medie fac parte din lanțuri, ceea ce le facilitează bune practici, stocuri, instruiri și platforme prietenoase de interacționare cu clientul (mai rămîne să se poată adăuga și bacșișul la plata cu cardul, și nu mai e nimic de reproșat). Pare ciudat, în ziua de azi, să parcurgi meniul într-o clipă, fără să mai răsfoiești cărțulii soioase cu zeci de pagini: restaurantul modern restrînge sortimentul, mulțumindu-se să introducă sezonier și experimental cîte ceva nou. Da: meniul standard de azi pare destul de sărăcuț, da’ e fix ce cere omul; și omul n-are decît să caute fără mare osteneală vreun restaurant mai special pentru gusturile sale speciale. Pare dezamăgitor să nu mai primești blide pline-ochi cu haleală, dar de fiecare dată am plecat sătul de la masă; și n-aș putea zice că nu-s mîncăcios! Și dacă la ce-i pe masă, parcă, saltul calitativ nu-i atît de vizibil, la ce se-ntîmplă-n jurul mesei ne bucurăm să putem lăuda adevăratele schimbări: servirea rapidă, veselă, prietenoasă, isteață și fără mofturi de azi e la ani-lumină depărtare de cea post-comunistă, în care clientul simțea că-i face patronului un mare favor. A ajutat enorm faptul că Bucureștiul a devenit un oraș turistic, molipsit de ușurința de-a vedea lucrurile a omului curios și fără grijă; și a ajutat la fel de tare și bucureșteanul care-a-nceput și el să călătorească, să compare și să ceară… E bine, e reconfortant, e civilizat să simți că oriunde te-ai abate pentru o masă, nu ieși defel în pierdere. Stăm bine! Și stăm mai bine decît credem în domeniul restaurantelor-mîncătorii de cartier. Pe cît de ternă e mîncarea de prînz produsă industrial pentru miile de angajați bucureșteni, pe atît de reușită e cea pregătită pentru obișnuiții cartierului. Din capul străzii mele pot comanda un platou uriaș cu aripiore, șnițelașe și cartofi prăjiți de-ți lingi deștele la un preț absolut decent; și tot de-acolo-mi iau niște papanași mai buni ca oriunde. N-am nici un motiv să nu cred că fiecare cartier abundă de asemenea locșoare cinstite! mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» iese Soarele, putem porni aerul condționat!

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Și veni Primăvara, și dete Soarele, drăguțul. Cît de dor ne-a fost de vremea frumoasă, care-ți încîntă sufletul, se vede-n poza asta! Ședem cu storurile trase, să nu ne bată soarele-n cap… … și cu becurile aprinse!!! Halal oameni mai sîntem! Cred că-i momentul să-i rugăm pe arhitecți să nu se mai chinuie desenînd clădiri cu geamuri generoase! … să nu-i mai rugăm nici pe ingineri să le gîndeasă într-așa fel încît să nu mai consume curent. N-avem nevoie de clădiri „verzi”, nouă ne place să fugim de aer, de soare, de viață și de oameni.

» Civilizație publică LXIII – mici plăcuțe cu numere

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de Ando și HM Scriam despre plăcuțele cu numele străzilor și istoria lor încă de-acum zece ani. Revenind asupra subiectului, tot n-am apucat să-l epuizăm… Am strîns, de astă dată, plăcuțe vechi cu numere de case care conțin – scris mititel – și numele străzii. Mici bijuterii emailate, trainice, înfruntînd de mai bine de-un veac intemperiile: aproape fiecare o mică lecție de istorie a Orașului.               Frumoase, dragele de ele! Și cîte ne povestesc! Strada Robert de Flers nu mai există de cînd hăul; azi poartă numele logofătului Luca Stroici. Pe aceeași suprafață minusculă de tablă a intrat ba „Nic. Filipescu”, ba „Nicolae Filipescu fostă Scaune”. În alt caz, scrie ba „strada Puțul de piatră”, ba „st. Puțu de piatră”. Ba Caragiale, ba Carageale. „Dimineței” e-n grafia veche; aleea Alexandru e ortografiată „alea”. Strada Stupinei e, azi, Constantin Kirițescu. Zidarului, preot Chiriac Bidoianu… Deși materialul folosit și epoca e alta, am cules și-o plăcuță mai dinspre zilele noastre (nu că n-o fi, totuși, de juma’ de secol, stați liniștiți!), fiindcă are și ea șarmul ei! Și hai să mai privim odată și niscai plăcuțe stradale strînse laolaltă care și azi ne-nvață că oamenii trebuie ajutați să se orienteze nu doar prin locuri, dar și prin timpuri.          lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1965 (I)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM Mai facem un pas: vedem ce calendare erau și pentru 1965. De-abia se lansase sistemul „Gospodina”, al bucătăriilor de bloc. În București erau, atunci, trei unități; la o adică, livrau și acasă! „Gospodinele” țineau de Trustul de alimentație publică locală București. T.A.P.L. avea, firește, și restaurante la care oamenii erau îmbiați să se simtă bine într-un cadru plăcut: preparate culinare de specialitate, vinuri selecționate, muzică. Doina, Cișmigiu, Feroviarul, Kiseleff, Universității și Perla erau cîteva dintre aceste unități. După atîta distracție, mai veneau și îndatoririle casnice. Mașina de spălat „Albalux” și aspiratorul „Record” erau de ajutor atît pentru gospodine… … cît și pentru cooperativele de reparații electrocasnice. Da’ despre asta nu scrie-n calendare. Va urma!

» Programul de spectacole al lunii martie în Macaz - Bar Teatru Coop.

În luna martie, Macaz - Bar Teatru Coop. găzduiește 8 spectacole- "Fuckultate", "Negreșită", "Habemus Bebe", "Tabu", "Țuhaus", "Lalele, lalele", "'90" și „Vi me som rom” („Și eu sunt rom”). Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Rezervările se pot face la adresa: macazcoop@gmail.com, iar pentru spectacolul Habemus bebe - donație recomandată: 30 lei / 20 lei pentru elevi, studenți, pensionari. Programul de spectacole al lunii martie  în Macaz - Bar Teatru Coop.: 3 martie ora 19 FUCKULTATE Co-producție Asociația ADO și MACAZ „Fuckultate” se bazează pe experiențe reale ficționalizate, care au fost ținute sub tăcere din frică sau neputință.  Spectacolul își propune să discute despre probleme sistemice din mediul universitar și să găsească împreună cu spectatorii metode de rezistență și împuternicire. Fuckultate este realizat prin Școala de Teatru Politic – program de rezidențe de creație în cadrul căruia studenți și absolvenți ai facultăților de teatru participă la ateliere de teoria artei politice, scriere dramatică și actorie. Echipa: Ioana Chițu, Natalia Graur, Ruxandra Simion, Raj și Soleială 4 martie ora 19 NEGREȘITĂ O producție Quantic și Macaz – Teatru. Coop. „Negreșită” e o istorie queer locală, care trece prin etapele intime, sociale și politice ale devenirii queer într-o lume heteronormativă. Spectacolul conectează istorii personale queer prinse la intersecția mai multor forțe opresive, precum: patriarhatul, normele impuse de morala creștină, homofobia internalizată, violența poliției față de persoanele queer și discursul Coaliției pentru Familie. De/cu: Mădălina Brândușe, Mișa Dumitriu, Ioana Chițu, Alex Horghidan, Alina Medoia, Carolina Vozian. 5 martie ora 19 HABEMUS BEBE Un proiect ART NO MORE cu sprijinul WASP - Working Art Space and Production. Un performance despre experienţa maternităţii, despre condiţia femeii-artist, despre confuzie şi crize, despre identitate şi panică, despre limite, corp şi… nutriţie. Un spectacol scris de o mamă şi interpretat de trei actriţe care sunt, la rîndul lor, mame. Text: Elena Vlădăreanu Cu: Dana Voicu, Carmen Florescu, Lala Mişosniky Guest star: Eva Bălan Afişe, stencil: Andrei Gamarţ Regia: Robert Bălan 11 martie ora 19 TABU O producție a Asociației CARUSEL în parteneriat cu MACAZ - Teatru Coop Care sunt condițiile de muncă într-un domeniu considerat ilegal și, de aceea, complet nereglementat? Cum se negociază prețurile, concurența și relațiile cu clienții? Există vreo metodă de protecție a muncii sau vreo plasă socială? Cum ajung și cum aleg diverse persoane să practice sex comercial? Și cum le influențează munca relațiile cu partenerii, relațiile cu copiii și viața de zi cu zi?  Spectacolul ficționalizează, pornind de la o documentare aplicată, povestea lui Nicol și a Gianinei, două femei din București care practică sexul comercial stradal. Spectacolul își propune să nuanțeze, completeze și contrazică percepții uzuale despre „prostituție” și să transmită fragmente din viețile personale, atât din familie cât și de la muncă, ale celor două eroine principale. Echipa: Paul Dunca, Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Ruxandra Maniu, Zita Moldovan, Cristina Oprea, Alexandru Potocean, David Schwartz, Marian Ursan, Iulia Vaida 12 martie ora 19 ȚUHAUS Un proiect produs de Asociația Reciproca și coprodus de Asociația ADO și MACAZ Teatru Bar Coop. „Țuhaus” se apleacă asupra condițiilor de detenție și asupra resorturilor pe care unii deținuți le găsesc pentru a le contesta. „Țuhaus” este o invitație de a reflecta asupra felului în care criminalizarea, vina și pedepsirea sunt înțelese și operate de către societatea contemporană. 2017 marchează trecerea a 20 de ani de la cele mai masive proteste din sistemul penitenciar românesc, în care 3000 de persoane încarcerate au refuzat hrana și au contestat condițiile de detenție. Astăzi revendicările sunt similare, iar printre cele mai multe condamnări la CEDO ale României se regăsește, constant, problema condițiilor de detenție. La începutul anului, odată cu dezbaterea pe tema corupției, problemele sistemului penitenciar au devenit din nou un subiect de actualitate servind unui ping-pong politic și traducându-se în „societatea civilă” printr-o și mai accentuată tabuizare a vieții de după gratii. Astăzi peste 25.000 de oameni sunt închiși într-unul dintre cele 44 de penitenciare din România. Echipa Țuhaus: Vlad Bălteanu, Mișa Dumitriu, Alex Horghidan, Andrada Lăutaru, Lorand Maxim, Alexandru Potocean, Andrei Șerban, Alexandra Voivozeanu 17 și 18 martie ora 19 LALELE, LALELE Proiect realizat de O2G în parteneriat cu Macaz Teatru Coop., Veioza Arte, MozaiQ, Accept. "LALELE, LALELE – un queer feminist din spectrul feminin, un bărbat trans hetero-sapio-romantic și pansexual, un homosexual fericit, o lesbiano-pancurioasă feminist-marxistă, un androgin pansexual de gen fluid, un heterosexual pasiv, un vagabond homolău vesel uneori, un bihomo ludens, un desfundător de minți, o omnisexuală cu aspirații poliamoroase, o femeie trans în viață. LALELE, LALELE este un proiect de artă activă realizat împreună cu 11 performeri LGBTQIA+, care își asumă deschis apartenența la comunitatea LGBTQIA+. Comunitatea LGBTQIA+ nu are nevoie să fie tolerată. Avem nevoie de respect și recunoașterea egalității în drepturi și responsabilități. Membrii comunității LGBTQIA+ sunt cetățeni cu drepturi egale. LALELE, LALELE este un atelier de dezvoltare a solidarității cu o comunitate minoritară, vulnerabilă și foarte puternică." Cu: Patrick Brăila, Ioana Chițu, Paula Dunker, Bogdan Georgescu, Ștefan Huluba, Cătălin Jugravu, Ada Mușat, Adrian Newell Păun, Raj, Soleială, Alexa Valianatos Scenografia: Irina Gâdiuță Video: Andrei Ioniță Sunet: Sever Andrei Un proiect coordonat de Bogdan Georgescu 25 martie ora 19 ‘90 O producție O2G și MACAZ Teatru Coop Cinci actrițe și actori preocupați de teatru politic și istorie recentă (Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban) împreună cu regizorul David Schwartz, își propun să investigheze și să reevalueze perioada post-socialistă, pornind de la amintiri personale și istorii de familie. Spectacolul ’90 este rezultatul unui demers de rememorare și teatralizare a multiplelor experiențe și întâmplări de familie, pendulând între implicare emoțională și distanțare critică. Prin intermediul a cinci povești de familie, urmărim reconfigurarea radicală a societății românești – de la rescrierea în cheie anticomunistă a biografiilor elitei intelectuale și academice la privatizarea locuințelor; de la mirajul și dezamăgirea aventurilor antreprenoriale, la degradarea vieții muncitorilor și angajaților la stat. De/cu: Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban Scenografia: Irina Gâdiuță Coregrafia: Paul Dunca Regia și dramaturgia: David Schwartz 26 martie ora 19 VI ME SOM ROM („ȘI EU SUNT ROM”) În spectacolul „Vi me som rom” („Și eu sunt rom”) e vorba mai ales de acei romi care nu par din prima sau care par, deși nu sunt. E vorba despre relațiile dintre ei și ne-romi, de pe băncile școlii până la maturitate, expunerea în fața celorlalți, asumare, autoacceptare și mândrie. O româncă cu iubit rom, un rom despre care nimeni nu știe că e rom, un român-indian (mama româncă, tatăl indian) atât de brunet încât e luat de toată lumea drept rom - trei povești-în-poveste, trei unghiuri din care vedem cu claritate amar-amuzată ce înseamnă să fii rom în România centenarului, după aproape 30 de ani de democrație câștigată cu preț de sânge, sânge de români și de romi, romi vizibili și invizibili. Un spectacol de: Madălina Brândușe, Mișa Dumitriu, Irina Gâdiuță, Alex Horghidan, Alfredo Minea, Raj, Andrei Șerban.

» RIUF București | Romanian International University Fair

Romanian International University Fair - RIUF este cel mai mare eveniment educațional din Sudul și Estul Europei. Anual, peste 100 de instituții educaționale, din peste 20 de țări, vin să interacționeze direct cu tinerii români interesați de studii internaționale la nivel de licență, masterat și doctorat. La eveniment aceștia pot afla detalii despre peste 7000 de programe de licenţă, masterat şi doctorat. Ediția a XXIV-a a târgului internațional de universități RIUF aduce, în București, peste 100 de universități din România și alte 10 țări, precum și școli de limbi străine, ONG-uri studențești și consilieri educaționali pentru a oferi vizitatorilor o imagine completă asupra oportunităților educaționale pe care le pot accesa. În plus, vizitatorii RIUF vor avea ocazia să participe şi la cea de-a șasea ediţie a conferinţei RIUF YouForum, unde vor fi prezenţi peste 35 de speakeri. Lista expozanților poate fi consultată accesând următorul link: http://www.riuf.ro/expozanti/ Pentru a participa la eveniment este necesară înscrierea pe site: https://www.riuf.ro/inscriere-bucuresti/ *Prețul participării la RIUF este de 5 lei, iar biletele se pot achiziționa la eveniment. Mai multe informații sunt disponibile pe www.riuf.ro. Programul evenimentului este: Sâmbătă, 23 martie: 10:00 - 17:00 Duminică, 24 martie: 10:00 - 15:00

» o lansare și o recomandare!

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Am urmărit cu drag fiecare episod din seria „de locuit și de povestit” publicată între 2012 și 2015. Iată că Răzvan Voinea, unul din autorii acestei serii, lansează o carte – Idealul locuirii bucureștean: familia cu casă și grădină. Parcelările Societățile Comunale pentru Locuințe Ieftine – București (1908 – 1948). Asociația Studio Zona lansează cartea istoricului Andrei Răzvan Voinea, Idealul locuirii bucureștean: familia cu casă și grădină. Parcelările Societățile Comunale pentru Locuințe Ieftine – București (1908 – 1948). Cartea este prima din seria dedicată istoriei urbane și are la bază lucrarea de doctorat a autorului, susținută în 2017 la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”. Studiul investighează activitatea Societății de Locuințe Ieftine și idealul care a guvernat o generație de medici, politicieni, ingineri și arhitecți: cel al locuirii într-o casă înconjurată de grădină, la un preț accesibil. Acest ideal s-a dovedit a fi imposibil de pus în practică, într-un București dominat de tuberculoză, inegalitate și de lipsa drepturilor sociale, departe de narațiunile romantice publicate după 1989. Între 2015 și 2018, Asociația Studio Zona a condus o inițiativă civică de conștientizare a istoriei fiecăreia dintre cele 25 de parcelări de locuințe-tip proiectate de Societate prin redactarea și distribuirea de pliante fiecărei familii care locuiește în cele peste 4000 de locuințe edificate între 1908 și 1948. Locuitorii parcelărilor sunt invitați la eveniment. Lansarea va avea loc, luni, 4 martie 2019, ora 19.00 la Teatrul Național București, Foaierul Sălii Media. Cartea poate fi achiziționată la prețul de 15 lei, fiind subvenționată prin Timbrul de Arhitectură. Răzvan Voinea (n. 1985 – Câmpina) este istoric, absolvent al Facultății de Istorie (2008), al masteratului de Studii Culturale Britanice (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, 2010), ambele în cadrul Universității București și al masteratului de istorie central-europeană din cadrul Universității Central-Europene (Budapesta, 2012). Doctor în istoria arhitecturii (UAUIM, 2017). Bursier al Academiei Române (2014-2015) și Fulbright Visiting Scholar la University of Pittsburgh (2016-2017).

» Case căzute 286 – Bd. Primăverii 6

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.În realitate, Primăverii e un cartier îmbîcsit, îngrămădit, prin care omul n-are chef să treacă. La doi pași de Aviatorilor, pe primul colț, o hardughie tristă și rece, încolțită de tot mai mult inox, sticlă și plastic. mai multe despre Case căzute

» ecologia costă

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.După cum știe oricine, e frumos să ții cu planeta: să reciclezi – cînd se poate – și să nu risipești. După cum simte oricine, ecologia asta ne costă; becuri mai scumpe, pungi mai proaste, hîrtie mai grosolană. Dacă, într-un acces de slăbiciune, te pune aghiuță să iei o sacoșă de plastic dintr-aia „biodegradabilă”, descoperi că dai pe ea mai mult decît pe una dintr-aia simplă, de plastic. Păi la ce folos să dai 50 de bani în plus pe-o… pungă? Să faci o faptă bună pe banii tăi? – de fapt, cam așa ar trebui să se și facă faptele bune – de-acord! … dar cînd știi că-n treaba asta e, mereu, un interes al comerciantului, zău c-o lași baltă! Mai ales că sacoșele de plastic obișnuite rămîn bune și trainice: folosesc și refolosesc de aproape trei luni doar cîteva de la Mega Image și nu s-au rupt deloc. Asta de reciclare!

» 1 Martie 1934

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Venera E. Dumitrescu-Staia O zi importanta deoarece asteptam Primavara si iata ca sosise, ca întotdeauna pomii erau înfloriti, ghioceii se zbateau si ei sa iasa la lumina Soarelui, iar prietenii parintilor mei care aveau mijlocul de deplasare pe 4 roti, destul de rar în acele vremuri, ne invitau întotdeauna la o plimbare sa vizitam împrejurimile minunate ale Bucurestiului, în natura minunata a zilelor de Primavara – care nu se lasa mult asteptata ca în zilele noastre ale anului 2019, aici la Polul Nord, unde fulgii de zapada înca ne viziteaza… În imagine, ne aflam în Parcul Snagov cu scumpii mei parinti si frate, care ne instalasem precum niste „vedete” ale anului 2019. Era o imagine „avangardista” la acele vremuri, totusi parintii s-au pretat dorintei noastre, îndrazneata în acei ani. Atât fratele meu, cât si subsemnata, nu am avut niciodata veleitati de „vedete”. Amintirile, ramân amintiri tot restul vietii, precum Tara, frumusetile naturii României si… prima iubire. NOROC SI LA MULTI ANI CU SANATATE! „Vine, vine Primavara/ Se asterne în toata tara/Floricele pe câmpii/Hai, sa le-adunam copii/ Creste, creste, iarba creste/Iar frunzisul se mareste…” Despre istoria Mărțișorului, puteți citi aici.

» genul greșit de ambalare

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Acest gen de a ambala produsele este greșit și periculos. Arată bine, într-adevăr, cofrajul îmbrăcat în cartonul colorat, care-i asigură și un plus de siguranță. Doar că, odată scos cartonul (pe spate sînt trecute datele corespunzătoare privind fabricația), cofrajul rămîne fără nici cea mai mică informație despre lotul și data de expirare a conținutului. … fiindcă n-o să păstrezi cartonul – și nici n-o să-l pui la loc după ce l-ai desfăcut! Una din regulile noastre – a celor care scriem și respectăm proceduri pentru a asigura bunele practici care fac ca produsele ce ajung la consumator să fie sigure – este ca ambalajul direct să fie etichetat corespunzător. Asta, ca să știi în orice clipă cît mai este valabil produsul; ca să știi cînd a fost fabricat, în caz de Doamne-ferește. În cazul nostru cofrajul de plastic trebuie etichetat și el direct. Întîlnesc destul de des abordarea asta: pe cutiuțe de icre, pe pachete de mezeluri feliate – dau cîteva exemple. Este greșit, este periculos. Seria de fabricație și data de expirare trebuie să apară întotdeauna pe ambalajul direct al produsului pe tot parcursul utilizării acestuia, mai ales cînd această utilizare se poate întinde pe o durată mai mare de timp de la deschidere.

» Vanghelie 2

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… prost film rulează-n sectorul 5, dragi concetățeni! Ca să nu mai zică nimeni că nu se face nimic la noi în sector, se pornește din nou – după vreo cinci ani de pauză – reabilitarea blocurilor. Ne uităm și noi, curioși, pe lista imobilelor cu care se-ncepe treaba. Șapte blocuri pe Sebastian, două pe Rahova, două pe Alexandriei și vreo două prin ghetouri. Ce ne spune nouă asta? Că Vanghelie n-a murit! Cu două săptămîni înainte de alegerile locale din 2004, el a spoit în galben toate blocurile de pe Calea Rahovei, să se vadă frumos, să simtă oamenii că se face treabă! Azi, după 15 ani, urmașul lui Vanghelie se apucă de reabilitarea blocurilor… tot de la stradă! La fel: să se vadă frumos, să strălucească la anul, cînd or să fie gata în preajma alegerilor.

» Portrete și întâmplări (VII) – Prodisme (II)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de C. D. Mocanu Precizare: Povestea ce va să vină este mărturia mea despre oameni pe care i-am cunoscut și fapte pe care le-am trăit. N-am notat toate spusele tovarășului Prodea. Nici timpul și nici răbdarea nu-mi erau îndestulătoare. Uneori, șeful meu, admirabilul om și inginer Nicolae Georgian, descendentul unei familii de farmaciști din gura Vitanului, voia să afle ce mai produsese vecinul nostru. Ne distram copios dar de fiecare dată comentam ușurința cu care „înțeleptul” își etala trăsăturile de caracter și năravurile concluzionând că lipsa de modestie, de bună-cuviință îl va pierde. Și chiar așa s-a întâmplat. Futu-i mama lui de șef că pe toate trebuie să le știe! Gândindu-mă că șeful era chiar el, am fost imediat de acord cu prima parte a enunțului. Când o fi la tine pe legitimație șef, atunci mă tragi tu pe mine la răspundere! Am luat ieri niște măsuri dar nu este cazul să intrați voi în amănunte ce-am făcut eu ieri! Eu trebuie să știu tot în centrala asta! Aici trebuie să fii multilateral cunoscător! Le amintea foarte des celor din jur că el este șefu’. Era pătruns de importanța funcției lui și credea sincer că e buricul pământului, că în lipsa lui nu se mai mișcă nimic, că se blochează toată activitatea. Rețelele electrice nu știau că fără mai marele îngrijitoarelor nu pot funcționa și continuau să o facă fără abatere. Am semnat în locul directorului general pentru că am dreptul acesta! Avea pe dracu! Se dădea mare. Prostu’ dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul! Dacă tu nu respecți ce spun eu, înseamnă că eu sînt un maimuțoi în fața ta! Erau mulți cei care nu respectau ce spunea el confirmându-i concluzia. Futu-i mama ei de meserie care mi-am ales-o și eu! Eu nu sînt ștergătorul la cur la toată centrala! Nu avea nicio calificare. Confunda meseria cu funcția. Adică era de meserie șef și dacă i se cerea să-și îndeplinească obligațiile de serviciu considera că este pus să șteargă pe cineva la cur! Chiar toată centrala nu se putea bucura de prestația ștergătorului. Erau doar vreo doi, cei care-i asigurau spatele. Am avut atât de multe treburi c-am făcut ca trenul! Uf! Nu sînt Napoleon! Eu nu l-am auzit niciodată deși mulți ani am fost umbra din spatele dulapului. Poate făcea ca trenul dar trenul acela oprea numai în gara lui. În plin comunism, tovarășul Prodea avea o afacere privată. Repara și amenaja locuițe utilizând resursele materiale, umane, mijloacele de transport pe care era plătit să le gospodărească în folosul altui stăpân. Cineva îl proteja și îi acoperea mizeriile. Auzise de legendara capacitate a lui Napoleon de a face mai multe lucruri simultan. Sigur că nu putea fi Napoleon. Se poticnea și atunci când aborda treburile pe rând. Dacă telexul nu este urgent, nu-i fac nicio dedicație! Cu de la el putere instituise regula ca toate telexurile care urmau să fie transmise, înainte de a le preda operatoarei, să treacă pe la el pentru a le „face o dedicație”. Eu și colegii mei din Direcția Tehnică de Exploatare și Reparații (D.T.E.R.) nu am respectat-o niciodată. Documentele aprobate, semnate, ștampilate de director nu puteau trece pe la cenzura formală a unui neica nimeni. Așteptam să-mi blocheze, măcar o dată, corespondența. N-a avut curaj. În schimb ne cânta, pe la cine avea timp să-l asculte, că-i subminăm autoritatea. Eu sînt nimeni, sînt o cîrpă din cauza bunătății pe care o am cu dumneavoastră! Eu la fiecare v-am făcut cîte un avantaj iar voi mi-ați făcut numai rele! Decretul Prezidențial nr. 208 din 17 octombrie 1985 privind instituirea stării de necesitate și a regimului militarizat în unitățile Sistemului Energetic Național ne-a schimbat peste noapte statutul punându-ne într-o situație inedită prin care industria de producere, transport și distribuție a energiei electrice nu trecuse nici măcar în timpul războiului. Am fost obligați să ne obișnuim cu prezența unor ofițeri, toți ingineri, conduși de un colonel care era de fapt al doilea director general. Foarte repede au ajuns și la urechile colegilor în uniformă isprăvile șefului de la administrativ. Începuseră să-i sufle în ceafă. Bănuind că e lucrat din interior, și-a băgat colaboratorii în ședință pentru a le aminti cât de generos a fost el. În schimb ei, în nemernicia lor, ca niște câini turbați, au mușcat mâna care i-a hrănit. Noi sîntem militarizați, nu ne jucăm! Tov colonel, credeți că merge toate șnur? Avea dreptate! Eram militarizați și nu ne jucam. Singurul care s-a jucat… cu focul a fost chiar el. Și s-a ars! Rău de tot! Ăia care-i păzeau spatele abea făceau față să-l ocrotească pe al lor. „Tov colonel” a fost curios să știe de ce nu „merge toate șnur”. A aflat repede și ca orice militar, nu a ezitat nici măcar o clipă. L-a transferat, doar pentru că se apropia de pensie, la Întreprinderea de Construcții Metalice și Prefabricate (I.C.M.P.), unitate de producție din subordinea C.I.R.E., aflată la marginea orașului, pe șoseaua Giurgiului, unde a primit o funcție corespunzătoare studiilor, calificării și experienței dumisale. Alții, lipsiți de noroc și de spate, pentru mai puțin  și-au început calvarul cu o vizită la procuratură. *** Fiindcă a venit vorba de „spate”! Prin 1964, o delegație la nivel înalt dintr-un stat frățesc efectua o vizită în România. Seara, pe traseul oficial, chiar în centrul Bucureștiului, nu s-a aprins iluminatul public deși pentru astfel de evenimente se luau măsuri speciale. Un pârdalnic de contactor produs în marea Uniune Sovietică a refuzat să-și facă treaba obligând șoferii limuzinelor Mercedes și Ceaika cu care se deplasau oaspeții și gazdele lor să exerseze utilizarea farurilor. A ieșit un scandal cât casa. I.D.E.B.-ul se ocupa de iluminatul public din tot orașul. A fost prins imediat în focul încrucișat executat de două anchete: una a securității, cealaltă a partidului. „Băieții” au înțeles chiar în acea noapte cine este „sabotorul” și au închis subiectul. Cu partidul era mai greu. Trebuia să afle de ce tovarășii nu-și fac datoria, ce a păzit organizația de partid, ce au de gând să facă în viitor și alte d’astea. Colegul meu, Neculai Vasilache, atunci tânăr inginer, era șeful Secției Iluminat Public. A doua zi, dis de dimineață, a fost chemat de directorul Cristinel Vâlciu. – Vasilache, te duci la Comitetul Central. La ora zece să fii la tovarășul Partenie Victor. Se analizează incidentul de aseară, cu iluminatul. A fost informat că vii! Găsești la poartă talonul de acces. Tânărul șef de secție era aruncat fără menajamente în groapa cu lei și se străduia să scape de belea. Știa foarte bine că directorul Vâlciu era prieten la cataramă cu inginerul energetician Partenie, inflexibilul șef de sector din C.C. Bănuia că îl sfătuise să stea deoparte. – Ce să caut eu acolo tovarășe director? Cine sunt eu? Eu n-am spate! Mă fac ăia fărâme. – Lasă băi Vasilache că ai și spate ai și cur! N-o să pățești nimic! Pentru că nu era loc de întors, s-a dus și a fost cât p’aci să se aleagă cu o propunere de destituire. Neculai Vasilache era un moldovean blajin, cu fața permanent luminată de zâmbet. Vorbea calm, nu ridica tonul și nu se enerva niciodată. Avea totdeauna în „rezervă caldă” câte o glumă care destindea atmosfera. Cum să nu-l îndrăgești! Veteranii îi spuneau nea Țulache. Eu n-am îndrăznit să o fac. Din capul locului mi s-a adresat numai cu domn’ Dănuț. Cristinel Vâlciu a condus I.D.E.B. în perioada 01.02.1961 – 19.08.1965. A fost promovat în Ministerul Energiei Electrice (M.E.E.) unde, până în 1972, a ocupat funcții de mare răspundere: secretar general al ministerului, adjunt al ministrului pentru probleme de exploatare, adjunct al ministrului pentru construcții rețele, comerț exterior și aprovizionare. S-a pierdut apoi în anonimat. Spre amurgul carierei, a lucrat ca inginer proiectant la Secția de Cercetare Proiectare (S.C.P.) din cadrul C.I.R.E.(adică am fost colegi!) unde a beneficiat de un birou separat. Era taciturn și evita contactele cu ceilalți. N-a lăsat urme nici în istoria rețelelor electrice nici în amintirea celor cu care a colaborat. Victor Partenie a urcat treaptă cu treaptă în ierarhia aparatului de lucru din C.C. al P.C.R. până la președinția Comisiei de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale, vestitul C.C.M.A.E.S.  *** Tovarășul Prodea a schimbat biroul confortabil al șefului de serviciu dintr-o ditamai centrala industrială, amenajat ca pentru el, cu o chițimie de la intrarea principală a unei întreprinderi oarecare, acolo unde lucra șeful pazei. Sarcinile de serviciu mă purtau periodic la I.C.M.P. Se rupea de mijloc făcându-se echer, mă saluta ceremonios și îmi deschidea ușa, mie un „inci pinci acolo”. Îmi aminteam atunci ce spunea mama: „Dumnezeu drăguțu, cum le potrivește El pe toate!”.

» Mr. Blade Barber Shop Sala Palatului

Mr. Blade Barber Shop te invită la deschiderea unei noi locaţii în Bucureşti. Vino vineri, pe 1 martie, de la ora 18:00, pe Strada Ion Brezoianu 40-42, ca să iei parte la inaugurarea unui loc cool dedicat în exclusivitate bărbaţilor: Mr. Blade Barber Shop Sala Palatului. Povestea Mr. Blade Barber Shop a început la iniţiativa lui Tiberius Creţu şi a lui Mihai Grama, în vara lui 2015. La momentul respectiv, în capitală existau doar 4 barbershop-uri. Totul a luat naştere în urma discuţiilor între cei doi şi prietenii lor care le povesteau că îşi doresc un loc dedicat exclusiv bărbaţilor. Iniţial, au pornit la drum după un concept venit din Australia care presupunea un atelier de motociclete custom, un salon de tatuaje, un barbershop şi un bar. Până în prezent, doar barbershop-ul s-a concretizat. Însă există perspective şi pentru celelalte idei mai devreme amintite. De partea muzicală se va ocupa invitatul special: Cheia Do. Băuturile şi buna-dispoziţie sunt din partea casei. Accesul la eveniment este liber. Event FB  

» top 3 merdenele

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Care sînt cele mai bune trei merdenele din București? Vestea bună e că eu știu! Vestea proastă e că în afara lor… nu știu altele! Da: patiseria bucureșteană o duce la fel de prost. Mediocritatea tronează peste covrigării, gogoșerii și patiserii. Pe primul loc socot în continuare merdeneaua făcută la patiseria de pe Batiștei, de peste drum de biserică: pentru cocă și felu-n care iese coaptă – perfect de-a dreptul. Am încercat și gogoșile produse aici, dar din păcate nu m-au convins deloc, fiind banale. Se fac și covrigi, nu i-am încercat. Programul patiseriei – mică patiserie! – e dintr-acela scurt; seara și-n weekend nu ține deschis. Pe locul al doilea este, bunînțeles, merdeneaua de la Amzei. Bună mereu și bună la fel ca acum 40 de ani; întotdeauna cu brînza potrivită excepțional. Laude patiseriei în sine, cu un sortiment bogat și foarte echilibrat calitativ, cu siguranță cel mai bun din tot orașul. Nu face gogoși și nici covrigi, și bine face – nu trebuie să amesteci lucrurile, ci să te axezi pe cîteva care-ți ies! Ce e sigur aici? – că o să găsim practic mereu deschis, chiar și de sărbători! Pe locul al treilea este cea făcută la vechea patiserie din pasajul de la metrou din Piața Victoriei: constantă și plăcută chiar și-n momentele în care alegerea brînzei este mai nefericită. Găsim aici și cele mai bune trigoane cu rahat din București (scumpite de cîteva zile la 2 lei de la 1 leu 50). E o patiserie cu un sortiment conservator și cuminte, care, datorită poziției și vadului, e deschisă pînă seara tîrziu; doar duminica e-nchisă. Diferențele dintre aceste trei merdenele nu-s uriașe. Luată fierbinte, cea mai bună dintre toate este cea din Amzei; călduță, cea mai bună e cea din Batiștei; rece – felu-n care merdeneaua de calitate-și dovedește valoarea – sînt, toate, la fel de bune. Firește, fiecare dintre noi are o preferință anume cînd e vorba de felu-n care mănîncă merdeneaua. Cînd cumpărăm două, cum e cel mai bine s-o facem: una după alta sau împreună, ca un soi de sandviș? mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» Civilizație publică LXII – Zürich

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de C. D. Mocanu Nu! Nu va fi vorba despre cel mai mare oraș elvețian ci despre o prezență discretă care, începând de prin 1930 până spre sfârșitul anilor ’50 (pe ici–pe colo chiar mult după aceea, până dincolo de începutul secolului XXI), a înfrumusețat  Bucureștiul. Există totuși o legătură cu frumoasa capitală a cantonului Zürich. De acolo a ajuns și pe meleagurile noastre o lampă pentru iluminatul public al parcurilor, grădinilor, teraselor, peluzelor, zonelor destinate exclusiv circulației pietonale… Pentru a-i marca obârșia a fost botezată „lampă model Zürich”. În toamna anului 1933 (13 noiembrie), Uzinele Comunale București (U.C.B.), aflate sub conducerea inginerului Nicolae Caranfil, au început la Buftea lucrările de asanare a bălților de pe cursul Colentinei și transformarea acestora în lacuri cu o folosință complexă. Visul îndrăzneț al directorului Caranfil, transformat în realitate de o mână de excepționali ingineri (Dorin Pavel, D. R. Corbu, Gh. Vladimirescu, A. G. Vuzitas, Theodora Curelea, Al. Aricescu), a îmbogățit zestrea Bucureștiului cu lacurile Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Fundeni, Pantelimon, Cernica așa cum le știm azi. Pe malurile acestora au apărut zone verzi destinate publicului (parcuri, grădini, ștranduri, terase, baze sportive) care trebuiau iluminate pe timp de noapte. Specialiștii Societății Generale de Gaz și de Electricitate din București (S.G.G.E.B.) împreună cu cei ai U.C.B. au ales utilizarea unui stâlp metalic tronsonat de 4,50 m. confecționat din țeavă trasă, cu un soclu ornamental din fontă, produs de cunoscuta companie germană Mannesmann. Acesta se livra „la pachet” cu un corp de iluminat, tronconic, din sticlă albă, „model Zurich”. Lacul Herăstrău a fost umplut în septembrie 1935, concomitent cu amenajarea parcului dimprejurul acestuia, denumit Parcul Național. Acolo și-a început lunga carieră românească alăturarea simplă și elegantă dintre o „elvețiancă” și un „neamț” care a înnobilat apoi alte zone ale orașului. Iat-o pe malul Herăstrăului, la Pescăruș, în jurul anului 1940: Și tot atunci în Cotroceni, la Academia militară: După 1948, Parcul Național, cu numele schimbat în I. V. Stalin, a devenit parc de cultură și odihnă. Doar vestigiile capitaliste care îi iluminau aleile, stâlpii Mannesmann și lămpile Zürich, au supraviețuit un timp luminii venite de la Răsărit. Printre alte binefaceri, anii ’50 i-au adus României și reducerea importurilor din vestul potrivnic. Soluția tehnică, adaptată realităților vremii, nu a fost abandonată. Stâlpii se produceau în țară, din țeavă autohtonă sau adusă din U.R.S.S., după un procedeu oarecum primitiv, mai puțin elaborat. S-a renunțat la soclul ornamental și astfel elegantul stâlp Mannesmann a fost redus la un pălimar terminat cu o frumoasă pălărie luminoasă. Mica industrie a Republicii Populare Române a căpătat și ea de lucru începând să fabrice lampa model Zürich. Unul dintre beneficiari a fost Parcul de cultură și sport „23 August” construit cu ocazia celui de Al III-lea Congres Mondial al Tineretului și a celui de Al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie care s-au desfășurat la București în perioada 25 iulie – 16 august 1953. Iată rezultatul! Aici lângă Ciupercă, în apropierea Teatrului de păpuși: Și aici pe terasa care mărginește malul lacului, lângă Patinoar: În timp ce copiile își croiau drum, Bucureștiul ocrotea cu generozitate vechiturile. Din 1956, fotograful german Peter Richard ne-a lăsat o mărturie…. ca la specificația tehnică: După 1957, anul finalizării Casei Scînteii, o carte poștală ilustrată care surprinde terasa restaurantului Pescăruș ne arată că o „elvețiancă” își făcea încă datoria: Tehnica și tehnologia producerii surselor de lumină făceau pași mari înainte. Pe la jumătatea anilor ’50, specialiștii români, inspirați de realizările altora dar și de propriile căutări, încercau să pună în valoare tuburile fluorescente pe care ne pregăteam să le producem. Și au născocit Corpul de iluminat tronconic. În scurt timp acesta a înlocuit, chiar și în Herăstrău, fățoasa lampă Zürich. Până la utilizarea lui generalizată nu a mai fost decât un pas. Câteva adaptări tehnice și modificări ale aspectului (variațiuni pe aceeași temă), menite să-l aducă la nivelul unor pretenții sau al unor posibilități mereu schimbătoare, i-au asigurat viață lungă. *** În Dealul Mitropoliei, pornind de la terasa de lângă aripa stângă a Palatului Patriarhiei, o scară monumentală coboară către strada Ienăchiță Văcărescu. Scurtează drumul celor care intenționează să ajungă în cartierul vechi de la poalele dealului. Eu nu am mai trecut pe acolo din 1973–1974. Eram în semestrul de practică din anul V al Liceului Industrial Energetic și făceam parte din echipa care avea în grijă alimentarea cu energie electrică a  Palatului Marii Adunări Naționale. Scara, păzită de o santinelă, nu era deschisă circulației publice. Ni se permitea utilizarea ei „în interesul serviciului”. Și dacă eu nu am mai vizitat locul, a făcut-o în august 2007 bulgarul Anton Angelov. În plus, a și fotografiat: Ce surpriză! Este unul dintre cele patru lampadare care însoțesc scara. Gândul că în greu încercatul meu oraș, după atât amar de ani, cineva nu a uitat „lampa model Zürich” îmi încălzește sufletul. lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1964 (II)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. de C. D. Mocanu și HM Rămînem în 1964, an în care ne distrăm, ascultînd muzică ușoară, populară ori simfonică pe discurile „Electrecord”… Călătorim cu sacoșele și gențile de voiaj elegante, practice și rezistente… Și la-ntoarcere spălam hainele cu mașina de spălat „Perla”, obținînd și economie de timp și de efort. Ne albeam dinții cu pasta „Mărgăritar”… Doar ca să-i stricăm la loc de la atîta ciocolată – cu lapte, moca, amăruie – gustoasă și nutritivă. Va urma!

» WebMeetup se întoarce cu cea de-a doua ediție

Pe 7 martie, începând cu ora 9:30, va avea loc a doua ediție Web Meetup, un eveniment de networking, cu acces pe baza de bilet gratuit. În cadrul evenimentului vom putea cunoaște antreprenori, investitori, oameni de marketing, programatori, designeri web si studenți, ne vom prezenta fiecare în parte, apoi vor fi prezentate 3 pitching-uri individuale (durata unui pitch este de maxim 3 minute). Prezentările vor primi feedback și întrebari din partea celor din sală. Sesiune de pitch-uri: 1. Branding pentru strat-up-uri - Simona Radu 2. Proiectul nonprofit C.I.A. - Vasile Teodor 3. Arhitectura tihnei - Negoita Radu  Daca ai o idee si ai nevoie de feedback sau un proiect web pe care doresti sa il prezinti, te poți înscriete gratuit aici. Agenda: 09:30 – 10:00 – Înregistrare 10:00 – 10:45 – Spargem gheața (ne vom prezenta fiecare în parte) 10:45 – 12:00 – Sesiune de pitch-uri 12:00 – 13:00 – Networking  Pentru a particpa în sală trebuie să te înscrii aici. Resurse și detalii. Locație: Qreator by IQOS, etajul 1 (acces 18+)

» vești de la nebuni

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Acești dumnezei locali bucureșteni – adicătelea primarii de sector – devin, pe zi ce trece, tot mai periculoși și discreționari. Puterea și țîfna lor este fără limite: fiecare dintre ei are drept de viață și de moarte asupra cetățeanului care are ghinionul să locuiască-n sectorul lor. Cu un deșt, primarul de sector decide – aidoma lui Ceaușescu – ce se construiește și ce se dărîmă. Iată sectorul 4: Primarul Băluță mută, pe rînd, grădinițele la mall – la Grand Arena, la capătul Berceniului. Scopul este neîndoios bun: pe durata mutării, grdinițele închise vor fi consolidate, renovate, reutilate. Nu e rău; nu e rău asta! Dar oamenii care – cine știe cîtă vreme – o să fie siliți de două ori pe zi să se trambaleze în afara cartierului și – mai ales! – împotriva direcției lor de deplasare spre serviciu? E o distanță de cinci stații între grădinițele închise și cea deschisă la mall! O oarecare eșalonare a lucrărilor peste vremea vacanțelor de vară, o mutare temporară a copiilor în spațiile grădinițelor din vecinătate ar fi scutit chinul oamenilor nevinovați. S-a mai făcut în București, anii trecuți… și a mers! Nu, nu poți face omletă fără să spargi ouăle: dar la adăpostul acestui „argument” monștrii locali se dedau nestingheriți oricăror excese pe spinarea oamenilor. Mi-aș dori foarte mult, în tot acest timp, să regăsesc pe agenda zilnică a Opoziției reacții, idei și propuneri legate direct și imediat de excesele administrației! Fiindcă opoziție locală nu-nseamnă să scoți, din trei în trei luni de zile, cîte-o masă pe trotuar ca să strîngi semnături pentru cine știe ce cauză; opoziție-nseamnă să bați strada, să vezi ce se-ntîmplă, să-nțelegi ce au nevoie oamenii. Opoziție-nseamnă și ca oamenii să se regăsească, în sfîrșit, pe agenda cuiva!

» Case căzute 285 – Bd I. C. Brătianu 12

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.O bucată prăpădită de bulevard central, o rușine între Unirii și Universitate. Bulevardul s-a mai numit Colței, Regele Albert I (al Belgiei), Brîncoveanu și 1848. mai multe despre Case căzute

» Din fugă: Casa Bazaltin sub asediu… muncitoresc!

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Destul de curând, văzusem din nou Casa Bazaltin îmbracată în schele, dar experienţele anterioare m-au învăţat să fiu circumspect. Totuşi, zilele trecute, pe schele, şi nu numai, un grup de lucrători robotea de zor la faţada clădirii şi la porţiuni din acoperiş, aşa că nu este exclus ca această interesantă şi valoroasă clădire să reintre în patrimoniul urban al oraşului.
 
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru acum!


» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart

pariuri sportive pe mobil Joaca la pariuri sportive pe mobil pentru a profita de cele mai rapide oferte.
Mutari Internationale
   
 
Arhiva | CopyRight 2007 - SAPTAMANA dot COM
Privacy policy
Gazduit de gazduit de SpeedHost
articole publicate astazi 136 | utilizatori online 43