UPDATE: Lupta dintre taberele din TVR scoate la iveală cum şi cât s-a cheltuit
Întors din lungu-i periplu prin străinătăţuri fine şi găsindu-şi jucăria blocată la conturi de către Fisc, numitul Lăzescu Alexandru, apoliticul de la GDS al lui Traian Băsescu, acompaniat de trompetele şi contrac
Acum doi ani, pedeliştii urlau ca apucaţii, îndemnaţi de presiunea pusă pe ei de Jucător, că vor uninominal pur, de tip câştigătorul ia totul. Şi-l dădeau exemplu pe Crin, ales de pe locul doi în colegiu, ca benefici
Sechestrul pus de ANAF pe conturile TVR, instituţie pe care toţi o finanţăm obligatoriu, pentru datorii de zeci de milioane de euro către stat, nu e deloc antidemocratic, ci un comportament economic normal, dar tardiv. Datoriile legale c
E asumat proamerican. Are toate motivele din lume. Ambasadorul SUA parcă-i purtătorul lui de cuvânt. Înjură ruşii la vedere şi, în spatele cortinei, le satisface interese comerciale pe spatele românilor pe care-i căinează.
Preşedintele fură telefoane mobile, ministrul (fost al) Educaţiei şi procurorul general proprietate intelectuală. Fostul premier îşi arogă veleităţi de constituţionalist şi comite cea mai lungă salbă de texte neco
În cinci ani, am deja vreo şase campanii-n palmaresul tv, cu tot cu emisiuniile electorale aferente. Pentru că, de regulă mă implic, mi-a ieşit un primar general, am ratat un candidat la preşedinţie şi am scăpat neamendat
UPDATE: Până să ne facă vreo pomană fiscală Victor Ponta, tocmai ce am câştigat, la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios, procesul referitor la obligativitatea plăţii retroactive şi absurde a TVA pe drepturile
Am fost la marea finală. Dincolo de prestaţia uluitoare a lui Radamel Falcao (iar am fost, acum doar jumătate, profet), de miracolul înfătuit de Diego Simeone la Madrid (inclusiv învierea imensului talent aproape irosit Diego) şi de v
ONG-ul lui Mircea Toma, definit ceva cu monitorizarea presei şi care se ocupă cu purificarea ideologică a celor neconformi politic din mass-media, se tăvăleşte pe jos de grija politizării TVR. Pretextul e un oarecare Dan Radu, venit d
Scriu aici, pe scurt, aşteptările mele, perfect private, faţă de noua putere politică în domeniul care mă interesează cel mai mult, ăla în care lucrez. Nu-s deloc naiv, nu am aşteptări nerealiste, chiar nu sper la impos
Ani de zile, opoziţia a acuzat puterea că stă preş în faţa FMI şi a anuntat că, imediat cum se va schimba raportul de forţe, va renegocia la sânge acordurile cu instituţiile financiare internaţionale. Şi aşa a
Ştiaţi de ce-i nevoie de privatizarea companiilor energetice? Ştiaţi câtă nevoie de modernizare au pompele Trangaz? Ştiaţi cum stă treaba cu influenţa masei salariale asupra deficitelor? Ştiaţi câtă emoţie-i
Oficializarea propunerilor useliste din prezumtivul nou Cabinet Ponta m-a prins în străinătate. N-am avut nici timp, nici prea mult chef să-mi stric cele câteva zile de odihnă pentru a comenta. O fac acum. La prima citire, impresia gener
Blogul meu şi emisiunea omonimă de la Antena 3 au avut privilegiul unui parteneriat, materializat formal printr-o bătaie de palmă, cu Tudor Gheorghe. Aşa se-ntâmplă între doi oameni care se plac şi au încredere unul în cel
LATE UPDATE: Imaturul care bea banii pensionarilor la Dubai, copilotul care sfidează săracii de la Monte Carlo, iresponsabilul care şi-a luat bonă filipineză este noul premier desemnat. Vizionarul presedinte al Romaniei n-a mai tinut con
Roberta e pur şi simplu terifiată. O caută ninjalăii filipinezi tocmiţi, pe mâna bonei, de Victor. Ca s-o ucidă mortal şi definitiv, doar nu să fumeze împreună-n WC. Apelul ei disperat către ţară n-a fost recep
Iminenţa votului la moţiunea de cenzură şi apropierea declanşării campaniei electorale au transformat viaţa politică într-un balamuc; deocamdată, fără acte, dar nu suntem deloc departe de necesitatea unor apeluri la 112
Înregistrarea emisiunii UPDATE: Domnu’ Teszari de la RCS-RDS, între altele proprietar de televiziune de ştiri cu audienţe nemăsurate şi cu simţiri pedeliste, s-a gândit că, fix în an electoral, e bine să ne fac
Îţi forţezi norocul. Întâi dai de-a dura cu paralele prin teritoriu, să hrăneşti clientela pedelisto-uneperistă-udemeristă. Dar începi să puţi. Îl dai afară pe uşă pe Blejnar şi-ţi intră înapo
Din anul 2005 încoace, tupeul ambasadorilor americani la Bucureşti a înregistrat un crescendo continuu şi ameţitor. Apogeul l-a atins Mark Gitenstein. Omul are – într-o ţară, totuşi, străină şi constituţional i
Vestea revocării din funcţie a lui Sorin Blejnar (sau a demisiei, depinde din ce parte citeşti comunicatele şi asculţi declaraţiile) a generat un entuziasm aproape tembel în piaţa de presă românească. În primul r
Am 5 (cinci) ani de emisiune; trei juma’ zi de zi. Am creat de unul singur – şi sunt al dracului de mândru de asta! – un brand solid pe piaţă. A crescut natural, firesc, fără să-l tragă cineva de păr în sus,
Părintele Naţiunii îşi continuă, neabătut, drumul către cartea de istorie. Plutind ca Duhul din lampă prin deşertul micimii contemporanilor săi politici, anunţă opoziţia, epistolar-deschis, că, pentru binele comun
Mă irită smerenia colectivă ipocrită. Mă enervează demenţa din trafic şi hoardele barbare din magazine. Mă plictisesc eternele reportaje de la televizor cu mieii încă vii din oboare şi ăia beliţi şi livraţi
Noul hit al propagandei portocalii e “deşi Băse i-a oferit scaunul, Crin nu vrea să fie preşedinte. Deci se teme de MRU”. Dincolo de faptul că preşedinţia se câştigă prin vot democratic, nu se moşteneşte din
- Marea solidaritate ungurească în faţa duşmanului comun s-a topit la prima adiere concretă de cătuşe. Udemeriştii au tăcut şi au înghiţit pe nemestecate execuţia politico-penală a lui Borbely. Cine speră în
„Sunt într-un mare dubiu. Nu ştiu ce opţiune să fac între Premiile APTR şi Premiile MTV. Dat fiind că pe zona interviului de televiziune sunt deja aureolat, mă gândesc că n-ar fi lipsit de interes să accesez şi zo
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) a explicat ţâfnos, într-un interviu acordat lui Emil Hurezeanu, că el e un soi de garant al interesului naţional, că aceia care-l bănuiesc că ar servi interese străine sunt iresponsabili
Viaţa politică internă merge în ritmul dement ziua şi lovitura. După dezertarea lui Frunzăverde la pachet cu toată secta pedelistă din Caraş, mişcare clar destabilizatoare pentru PD-L, s-a deschis conducta. Pleacă pe ca
Marile caractere portocalii, de la greii invocaţi de Traian Băsescu prin emisiunile pe care şi le-a aranjat şi până la intelectualii promovaţi (în pofida voinţei partidului) tot de el, trecând prin editorialiştii de cas
Startul l-a dat, ca un trendsetter ce se află, Traian Băsescu. După ce a băgat mogulii de presă, ca oameni răi, în conştiinţa poporului suveran, a stârnit o luptă cu televizorul. Mai exact, cu oamenii din el, Mihai Gâde
Citesc textul Leliei Munteanu (din ce în ce mai inspirată în ultima vreme) şi realizez că nici coana mare nu-şi dă seama cât de aproape de realitate e. Că viaţa bate filmul la curul gol. Ceea ce se întâmplă zilele
Sorin Frunzăverde şi Darius Vâlcov au lăsat PD-L fără doi preşedinţi de organizaţii judeţene (şi, probabil, fără ele) fix înaintea localelor. Şi se lucrează intens la dislocarea lui Constantin Ostaficiuc. Pl
Un om care face 3.000 km, cu maşina, între Kenya şi Congo, pe drumurile din filmuleţul de mai sus, ori e Superman, ori preşedintele Planetei Giganţilor. Boldea vrea respect! UPDATE: Citiţi-o pe Lelia, e demenţială!
|