Cadrul Strategic National de Referinta, documentul "umbrela" al programelor prin care se vor derula fondurile structurale, este deja aprobat la Bruxelles. In data de 12 iulie va fi semnat oficial de Comisarul european Danuta Hubner si premierul Calin Pope
Comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, a declarat, citat de Reuters, ca, desi are in vedere toate optiunile in cazul Romaniei si Bulgariei, nu ar spune ca ia in considerare, la modul serios, activarea unor clauze de salvgardare in zona sa de
Masurile guvernamentale pentru redresarea natalitatii au determinat cresterea numarului de nasteri timp de trei ani, dar se dovedesc ineficiente pe termen lung. La patru ani de la crearea indemnizatiei pentru cresterea copilului este clar ca e nevoie de
Un proiect de succes finantat prin Phare: revitalizarea textilelor traditionale. Initiatorii sunt Fundatia pentru Mestesuguri din Bucuresti in parteneriat cu Fundatia "Lumina" din Braila, care au primit 82.000 de euro. Acest gen de proiecte va putea fi de
Potrivit oficialilor europeni, si sunt doua dintre cele mai mari programe de cooperare din Uniunea Europeana. Pe 14-15 iunie 2007 are loc conferinta de lansare a obiectivului cooperare teritoriala european
Avand in vedere continuarea prognozata a cresterilor de temperatura, sanatatea umana este amenintata de frecvente evenimente climaterice extreme, asemanatoare valului de caldura din anul 2003 care a dus la decesul a 35.000 europeni.
ยป Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.