|
|
|
|
|
O știre întristătoare zilele trecute: o turistă din Statele Unite, venită în România în luna de miere, a fost ucisă de un urs în munții Bucegi. Alți câțiva turiști au scăpat cu răni ușoare. Imediat, angajații Ocolului Silvic au plec
|
Doamna Lia Olguța Vasilescu, deputat PRM, președinte al Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, este gata să înainteze Parlamentului o inițiativă legislativă în virtutea căreia profesorilor le este permis să-i lovească pe cop
|
|
|
*Stocurile de profil cresc, în timp ce importurile asiatice de cabluri și fire de cupru scad
Prețul cuprului a scăzut ieri, pentru a treia sesiune consecutiv, la Bursa Metalelor din Londra (LME), ca urmare a creșterii stocurilor de profil, resp
|
|
|
|
|
|
oferite de piață, la 25 mai, au oferit, ieri, câștiguri de aproape 300% de procente din suma plasată. Cel mai bun plasament financiar din piață, realizat pe termen de o lună l-a reprezentat acțiunile producătorului de motoar
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dacă facem un raport între numărul ouălor puse la incubat și numărul puilor eclozați din acestea, observăm o creștere semnificativă a randamentului. Datele furnizate de MADR fac referință la exploatațiile cu peste 100 de păsări ouătoar
|
|
|
|
|
|
|
de investiții financiare au atras, și pe parcursul ședinței de ieri, cel mai mult atenția investitorilor de pe piața de capital. Astfel, indicele BET-FI a înregistrat un alt maxim istoric la 82.938 puncte, fiind în creștere cu +
|
Piața derivatelor și-a menținut în prima sesiune de tranzacționare a săptămânii în curs lichiditatea bună din ultimele ședințe. La finalul zilei totalul tranzacțiilor din piața futures și options se ridica la 1.917, iar suma contractelo
|
Valoarea transferurilor efectuate cu acțiuni 'Armax Gaz' Mediaș (simbol ARAX) a fost de 2,76 milioane lei în ședința de ieri a pieței Rasdaq, emitentul fiind lider în topul lichidității. Cele 993.100 de titluri ARAX tranzacționate au avut pr
|
|
Spanish Group Detea, active in fields such as construction, agriculture, energy and environment, announced that its investments in real estate projects in Romania would reach 680 million EUR. The company intends to develop residential projects, shoppi
|
Operatorul portuar 'Socep' din Constanța (simbol SOCP) va avea astăzi suspendată limita procentuală de preț de +/-15%, iar piața Deal va fi închisă pe tot parcursul ședinței de a fost luată ca urmare a faptului că
|
Acționarii 'Chimica' Orăștie au aprobat în Adunarea Generală din 22 iunie majorarea capitalului social cu o sumă de până la 3.925.640 lei prin aportul în numerar adus de acționari. Vor fi emise 1.570.256 de acțiuni cu valoarea nominală de
|
|
Acționarii Companiei Naționale de Transport al Enerigiei Electrice București (simbol TEL la BVB) au aprobat ieri majorarea capitalului social al filialei 'Formenerg' cu suma de 108.427,88 lei. Aceasta reprezintă valoarea terenului
|
SSIF Broker, acționar minoritar al producătorului de materiale de construcții Cemacon Zalău, oferă 12,5 milioane de lei (3,9 milioane de euro) pentru un pachet de 59,34% din capitalul companiei, în cadrul unei oferte publice de preluare derulat
|
Comisia Europeană a aprobat, luni, Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013, documentul pe baza căruia vor fi acordați banii din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune, anunță, printr-un
|
|
*Analiștii ING declară că o inversare a trendului actual al leului este inevitabilă pe termen mediu
BNR va răspunde la întărirea leului prin reducerea ratelor dobânzii, iar dacă aceasta nu va ține în frâu aprecierea, probabilitatea asupra
|
Rusia și Italia au semnat, la finele săptămânii trecute, un memorandum pentru construcția unui nou gazoduct care să lege Rusia de Europa, prin Marea Neagră.
Rusia, prin gigantul energetic 'Gazprom', și Italia, prin compania de profil 'Eni', v
|
Guvernul francez vinde 7% din compania de telefonie 'France Telecom' SA, cota valorând circa 3,8 miliarde de euro (5,1 miliarde de dolari). Noul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, vrea să reducă datoriile publice înainte să implementeze re
|
|
Concernul internațional 'Procter and Gamble' (P and G) va investi, până în anul 2012, 50 de milioane de dolari în noua sa fabrică poloneză Aleksandrow Lodzki, din Zona Economică Specială Lodz. Aceasta va fi cea mai mare fabrică european
|
ruse afirmă că taxa pentru exportul de petrol ar putea fi majorată cu 20 de dolari începând cu data de 1 august, astfel încât să ajungă la 223-224 dolari tona metrică, ca o consecință a creșterii cotațiilor țițeiului de
|
Acțiunile europene au urmat ieri, pentru a treia zi consecutiv, un curs descendent, cel mai important declin titlurile băncilor și ale producătorilor de utilități. Aceasta a fost urmarea faptului că 'Bank for International Se
|
|
|
După publicarea anunțului pentru desemnarea constructorul naval Menarom Galați a trecut la următoarea etapă în vederea lichidării voluntare. Este vorba despre evaluarea companiei, care potrivit directorului Dan Gabriel Cristea t
|
|
|
europeană privind tarifele de roaming a fost adoptată definitiv luni de statele membre, ea urmând să intre în vigoare de sâmbătă, după publicarea în Monitorul Oficial al UE, informează AFP.
Cei 27 au adoptat definitiv și făr
|
Fondul de investiții Fabian va colabora cu dezvoltatorul imobiliar Coltex pentru realizarea unui ansamblu rezidențial cu peste 250 de apartamente în Timișoara și a preluat deja jumătate din acțiuni pentru 4,7 milioane euro, a anunțat ieri comp
|
Nivelul investițiilor spaniole realizate în țara noastră a atins valoarea de 180,88 miliarde de euro, a declarat, ieri, Rosa Maria Sanchez-Yebra Alonso, consilierul Biroului Economic și Comercial al Ambasadei Spaniei la București, în cadrul sem
|
|
companie specializată în tehnologia codurilor de bare, va înregistra o cifră de afaceri de peste două milioane de euro în 2007, a declarat ieri directorul executiv al companiei, Ciprian Cosma. 'În acest an cifra de afaceri va creșt
|
'Porsche România' și 'Automobile Bavaria' sunt cele două firme care au făcut oferte pentru achiziționarea de către Senat a 41 de autoturisme. Secretarul general al Senatului, Constantin Dan Vasiliu, a declarat, ieri, după deschiderea ofertelor,
|
Acționarii 'Izometal' SA Timișoara au hotărât, la întâlnirea din mai, suplimentarea cu 9,5 milioane lei a creditului de tip 'multiprodus' contractat de societate de la Banca Comercială Română SA, a informat ieri, Timișoa
|
|
din Kazahstan, Spania și Israel, precum și câteva fonduri de investiții europene, au proiecte imobiliare de circa trei miliarde de euro, în orașul Voluntari, din județul Ilfov. Aceștia vor aduce pe piață 5.000 de locuințe noi, d
|
Grupul spaniol 'Detea', care activează în domeniile imobiliar, agricultură, energie și construcții, a anunțat că va investi 680 milioane de euro în mai multe orașe din țară, urmând să dezvolte atât centre comerciale, cât și locuințe
|
Grupul spaniol 'Lar' a planificat investiții de 100 milioane de euro în Capitală, urmând ca, în următorii trei ani, să implementeze trei proiecte rezidențiale, care vor cuprinde peste 650 de apartamente, au anunțat luni reprezentanții compan
|
|
Cererea pentru terenurile rezidențiale și comerciale din județul Vâlcea a crescut, de la începutul anului, cu aproximativ 20% față de anul trecut, potrivit unui studiu realizat de compania imobiliară 'Realpro'. În același timp, prețurile te
|
|
Prețul mediu al energiei electrice tranzacționate pentru astăzi, 26 iunie, pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) gestionată de OPCOM, este de 181 de lei/MWh (echivalentul a 56,97 euro/MWh). Astfel, a fost înregistrată o scădere de -4,2% față
|
|
Conducerea CEZ România, companie care deține pachetul majoritar din fosta Electrica Oltenia, a anunțat ieri că au fost încheiate negocierile cu sindicaliștii de la Federațiile Univers și Mileniul III. Jan Veskrna, directorul general al CEZ Rom
|
Acționarii Generali Asigurări au decis majorarea capitalului social cu 140%, până la valoarea de 120 milioane lei, prin emiterea unui număr de 700 milioane acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei, potrivit datelor publicate în Monitorul Ofici
|
Seceta în România poate fi considerată o certitudine și nu un risc deoarece o dată la trei ani agricultorii se confruntă cu acest fenomen, prin urmare intră în categoria de riscuri catastrofale pe care le preia statul, a declarat directorul
|
|
Cursul EUR/RON a închis mai sus ieri, în corelație cu evoluția corectivă a monedelor regionale. Ieri, perechea EUR/RON a deschis la 3,1710-3,1740 lei. Jucătorii și-au schimbat rapid viziunea asupra evoluției monedei locale în viziunea iminent
|
Ratele de dobândă au deschis ieri mai jos, la 7,25-8,25% pentru depozitele overnight și au urcat imediat, până la nivelul de 9-14%. Nivelurile încă ridicate ale dobânzilor se datorează începerii unei noi perioade de rezerve cu băncile local
|
in plastics manufacturer Chimica Orastie approved on June 22nd a share capital increase by up to 3,925,640 RON through a cash injection. The company will issue 1,570,256 shares with a face value of 2.5 RON.
Shareholders can subscribe on
|
|
Spanish Group Lar plans to develop three residential compounds in Bucharest in the next three years, acording to company The three projects will comprise over 650 apartments, the total investment being estimated at 100 million EUR.
|
Investment fund Fabian will enter a partnership with real estate developer Coltex for the development of a residential compound in Timisoara, which will consist of over 250 apartments. The fund has already acquired half of the shares for 4.7 million E
|
Banca Comerciala Romana (BCR) will apply, starting on Monday, June 25th, new lending norms for private individuals, with interests from 5.8%/year. The loan applicants will benefit from an indebtedness degree of up to 65% calculated at net eligible inc