|
|
|
|
|
Apa mării are culoarea pe care o vede fiecare, atunci cînd își dă întîlnire cu ea. Culoarea politică a Mării Negre, în schimb, este dată de ceea ce se întîmplă cu țările de la țărmul ei.
Din această perspectivă, culoarea Mării Neg
|
Acționarii RCS and RDS ar putea hotărî la întâlnirea din 6 august listarea la Bursa din Londra a maximum 15% din acțiunile societății, sub formă de certificate globale de depozit (GDR), reprezentând acțiuni nominative preferențiale cu divi
|
|
Ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeș, a declarat, ieri, că strategia pe termen mediu și lung, lansată recent de guvern, nu își propune să combată seceta din acest an, ci să evite seceta din anii următori, pentru atenuarea pagubelor d
|
CB Richard Ellis (CBRE), una dintre cele mai importante agenții imobiliare a decis să-și încheie activitatea pe care o derulează, de circa șase ani, în țara noastră, potrivit Roxanei Hapan, director de marketing al CBRE Româ
|
'Intesa Sanpaolo' SpA, a doua bancă din Italia, cumpără 40,3% din 'Banca CR Firenze' SpA, pachet pentru care plătește 2,13 miliarde de euro (2,92 miliarde de dolari) în acțiuni. 'Intesa' intenționează să ofere 2,3 miliarde de euro în numera
|
|
|
|
|
|
|
|
Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, investitorii temându-se că fuziunile și achizițiile se vor reduce, în condițiile în care finanțarea preluărilor devine tot mai dificilă.
Drept urmare, au fos
|
care, în urmă cu o lună, și-au utilizat lichiditățile pentru a investi în oportunitățile oferite de piață, au înregistrat randamente pozitive atât din achiziția de titluri la fondurile mutuale sau acțiuni tranzacționate la
|
|
|
|
|
Membrii unei delegații italiene din regiunea Veneto și-au arătat interesul de a colabora cu societăți mari de construcții și de a încheia parteneriante în domeniul turismului, în cursul vizitei pe care au efectuat-o zilele trecute în jud
|
|
|
|
Traseul descendent al prețurilor futures a continuat și ieri, iar lichiditatea s-a menținut la un nivel ridicat. Au fost încheiate 14.420 contracte futures și options din 2.103 tranzacții iar valoarea transferurilor s-a cifrat l
|
Cotația de referință a acțiunilor 'Prospecțiuni' București (simbol PRSN) a crescut cu 10,94%, în ședința de ieri a pieței Rasdaq, începându-și revenirea după scăderea de -86,97% de miercuri. Cele 14.889 de acțiuni 'Prospecțiuni' Bucu
|
Indicii bursieri și-au continuat scăderea vertiginoasă începută miercuri și în ședința de ieri. Astfel BET și BET-C s-au depreciat cu -1%, și respectiv -1,08%, în timp ce BET-FI a scăzut cu -2,71%, ajungând la 88.633,35 puncte. Valoarea
|
|
|
|
'A possible recovery of the company is out of question, next to impossible, considering the debts and the fact we have none of the assets we used to have,' according to Catalin Tudose, the new managing director of Lactis SA - Iasi.
'All that is left
|
|
Biofarm has announced the purchase of a 1,636 sq.m. plotof land in Gura Badicului Street in Bucharest for some 167,000 RON (52,200 EUR). The company's property thus increased to 17,236 sq.m. The average purchase price of 54.05 EUR/sq.m. indicates an o
|
Raiffeisen Leasing reported 2,900 contracts worth 136 million EUR at the end of H1, thus marking a 74% increase from the 78 million EUR reported at the end of H1:2006. Vehicles account for 77% of the leasing portfolio, followed by equipment with 18% a
|
Dafora SA - Medias yesterday announced they would pay 1.05 RON for one Condmag share, which is 10 times more than the face value, but only 50% of the market value. Dafora is going to launch an IPO for 56.34% in the industrial pipe manufacturer Condmag
|
|
rechargeable battery manufacturer Sprinter 2000 is the new majority shareholder of Fabrica de Scule Rasnov (Rasnov Tool Factory, FSR) after having acquired 77.87% from the former majority shareholder Valeria Seche for 5.68 million RON (1.
|
Bursa de Valori București (BVB) este insuficient de matură și volumele tranzacționate sunt prea mici pentru a atrage suficienți investitori străini, a declarat ieri, coordonatorul pentru România al Oxford Business Group, Vivien Zeldis, citat de
|
In completarea ofertei proprii de produse bancare, EXIMBANK a incheiat cu PIRAEUS BANK ROMANIA un parteneriat, prin care ofera clientilor Piraeus Bank Romania garantii, asigurari si alte produse specifice, in vederea facilitarii accesului clientilor p
|
|
Sistemul de măsurare a performanțelor site-urilor web românești care oferă date referitoare la trafic, audiență și profilele ale utilizatorilor site-urilor auditate de BRAT (Biroul Roman de Audit al Tirajelor) a fost instalat
|
The Western Union Company (NYSE: WU) și-a făcut publice rezultatele financiare pentru al doilea trimestru.
Cifre cheie în trimestrul II:
- Venituri de 1,2 miliarde USD, în creștere cu 8%
- Câștigul per acțiune de 0,26 USD
- Marja profitului
|
Master Planul pentru turism va ajunge pe masa Guvernului în cursul săptămânii viitoare, după ce va fi tradus în întregime, urmând ca Executivul să decidă dacă documentul va deveni lege și va fi implementat, a declarat, pentru NewsIn, secre
|
|
Prințul Otto von Habsburg, fiul ultimului împărat al Austriei, Karl I, și șef al Casei de Habsburg, a fost invitat să participe la Forumul Bucovinei, ce va fi organizat în toamnă, de autoritățile din Cernăuți și Suceava, unde se va discut
|
Compania brașoveană Sprinter 2000, care produce acumulatori, este noul proprietar al Fabricii de Scule Râșnov, după ce aceasta a achiziționat, pe piața Rasdaq, cele 77,87% din acțiunile societății de la fostul acționar majoritar, Valeria Se
|
Dafora SA a anunțat ieri că va plăti 1,05 lei pe o acțiune Condmag, de zece ori mai mult decât valoarea nominală, dar la jumătatea prețului dat de piață, în cadrul unei oferte publice obligatorii de preluare a 56,34% din capitalul producăt
|
|
pentru Valorificarea Activelor Statului anunță, joi, printr-un comunicat, că va începe plata către păgubiții FNI, imediat după ce Tribunalul București va clarifica dacă Autoritatea trebuie să facă plata către ANI FNI sau cătr
|
Jozsef Csaka, consilierul pentru IMM-uri al ministrului Ovidiu Silaghi, este principalul favorit pentru preluarea postului de secretar de stat pentru Comerț, după ce Iuliu Winkler a fost propus la conducerea Ministerului au declarat
|
Agenția imobiliară Timona Trust vinde un teren cu 67 milioane euro în Pipera, cu o suprafață de 55.850 metri pătrați, destinat construcției de birouri, showroom, depozit, servicii sau comerț, se arată pe pagina de internet a
|
|
|
|
Reactorul 2 va putea fi conectat la sistemul energetic național în primă săptămână a lunii august, cu o săptămână mai târziu față de dată inițială, din cauza complexității procesului de punere în funcțiune, a declarat joi, pentru
|
|
|
Producția hidro a scăzut, în ultima perioadă de secetă, în medie cu 20%, iar cele mai mari reduceri s-au înregistrat în bazinul Dunării și pe Olt, în general în sudul țării, acestea fiind și zonele cele mai afectate, au declarat pentr
|
'Check Point Software Technologies' Ltd., liderul mondial în securitate internet, a obținut venituri de 176,2 milioane dolari pentru trimestrul doi, încheiat la 30 iunie 2007, cu o creștere de 27% comparativ cu perioada similară a anului preceden
|
|
Asociații companiei Cord România SRL Slatina, deținută de Pirelli Tyre și Continental, au decis majorarea capitalului social cu 11,5 milioane lei (3,5 milioane euro) până la 36.49 milioane lei, prin aport în numerar, potrivit informațiilor pu
|
Compania de produse chimice pentru construcții Selena România a înregistrat o cifră de afaceri de 2,6 milioane de euro în primul semestrul al anului, cu 41% mai mult decât în perioada similară din 2006. Dezvoltarea afacerii este susținută
|
Prețul mediu al energiei electrice tranzacționate pentru astăzi, 27 iulie, pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) gestionată de OPCOM, a fost de 218,07 lei/MWh (echivalentul a 69,62 de euro/MWh). Astfel, a fost înregistrată o scădere de -1,18%
|
|
Grupul Renault a început deja lucrul la a doua generație a automobilului Logan, și consideră că modelul nu va avea rivali serioși până în 2009 sau 2010, a declarat miercuri, Carlos Ghosn, CEO al alianței Renault - Nissan, citat de Reuters.
'
|
GTC Ungaria, filială a polonez de real estate Globe Trade Centre (GTC) care va aloca 500 milioane euro în proiecte imobiliare în România, investește peste 90 milioane euro într-un complex rezidențial în Ungaria pe un teren de 6
|
Compania Biofarm, listată la prima categorie a Bursei de Valori București (BVB) a anunțat ieri că a cumpărat 1.636 metri pătrați de teren pe strada Gura Badicului din București pentru care a plătit aproximativ 167.000 lei (53,200 euro). Prin
|
|
de apă minerală Romaqua a redus exporturile datorită consumului foarte mare de pe piața internă, generat de caniculă și intenționează să-și dubleze capacitatea de producție pentru acoperirea cererii, au declarat joi pentru Ne
|
|
Gigantul american Smithfield, fostul Comtim se află din nou în atenția Direcției Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș și a Gărzii de Mediu Timiș. Problemele depistate la marele producător de carne par a nu se mai opri.
|
|
|
Cei aproximativ 240 de muncitorii ai firmei olandeze, SC Den Breejen România SRL, care își desfășoară activitatea pe Șantierul Naval 'Damen' Galați vor salarii mai mari. Liderii de sindicat ai societății susțin că nu vor
|
|
|
|
|
|
|
Lanțul polonez de restaurante Sfinks a semnat un contract de franciză pentru deschiderea primului restaurant al companiei în România, detaliile afacerii nefiind momentan precizate, potrivit publicației online, citată de NewsIn.
|
'Băneasa Business and Technology Park' (BB and TP) anunță semnarea primelor contracte de închiriere pentru cele două clădiri de birouri care vor fi livrate în luna octombrie. Tranzacțiile au fost încheiate cu mai multe companii care activ
|
|
|
Eximbank a încheiat cu Piraeus Bank România un parteneriat, pe baza căruia se oferă clienților garanții, asigurări și alte produse specifice, în vederea facilitării accesului la finanțările oferite de Piraeus Bank, informează un comunicat

Moneda europeană a deschis sesiunea de ieri la un curs de 3,1310 lei/euro la cumpărare și 3,1330 lei/euro la vânzare. Potrivit analiștilor ING, leul a fost lovit de contextul global care a dus la vânzarea activelor riscante și, ca urmare, a dep
|
|
Televoice, unul dintre liderii pieței românești de distribuție de produse de anunță astăzi încheierea unui parteneriat cu GN (Great Nordics), lider mondial în soluții inovatoare de headset-uri. Din data de 1 august a.c., c
|
Dobânzile pentru depozitele overnight au rămas constante, la nivelul de 6,5% pentru sumele atrase și 7,25% pentru sumele plasate. Depozitele cu scadența la o săptămână au fost tranzacționate la dobânzi de 6,5%-7,5%. Având suficientă lichid
|
Western Union anunță câștiguri per acțiune de 0,26 USD pentru al doilea trimestru, estimările pentru fluxul de lichidități în 2007 crescind la 1 miliard USD, iar procesul de răscumpărare de acțiuni se accelerează, anunta un comunicat al c

'Royal Dutch Shell' Plc, cea mai mare companie petrolieră din Europa, și-a majorat cu 18% profitul în trimestrul al doilea din acest an, datorită veniturilor din activitățile de rafinare. Câștigul net al companiei a fost de 8,67 miliarde de do
|
|
'Eni' SpA, cea mai mare companie petrolieră din Italia, și-a diminuat cu 1,5% profitul în trimestrul al doilea din 2007, ca urmare a faptului că atacurile din Nigeria și exproprierile din Venezuela i-au redus producția din aceste regiuni. Profit
|
UDMR dorește să facă o analiză proprie a proiectului de buget pe anul viitor. Președintele UDMR, Marko Bela, a declarat ieri într-o conferință de presă, că, la o primă lectură a proiectului de buget pe 2008, este de acord cu 'unele cifre'