|
|
|
|
|
Supusul Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Anthony Charles Lynton Blair, și-a încheiat cariera politică. Evenimentul a fost transmis pe toate canalele de știri ale lumii, în direct,
|
Dolarul a fost cotat ieri, pe piețele externe, aproape de nivelul minim al ultimelor trei săptămâni, în raport cu euro, investitorii așteptând cu interes comentariile guvernatorilor băncii centrale a SUA (Federal Reserve - Fed) ce urmau să fi
|
|
|
de pensii se va plăti la toate veniturile lunare, și nu doar la fizice vor plăti contribuția de asigurări sociale de 9,5% la venitul brut obținut într-o lună, reprezentând salarii, venituri din profesii libere
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acțiunile tranzacționate la bursele europene au urcat, ieri, pentru prima oară în ultimele șase zile, evoluții importante înregistrând titlurile producătorilor de energie și ale societăților miniere, ca urmare a creșterii prețului materi
|
|
|
Câștiguri de aproape 500% din suma investită au putut fi obținute din oportunitățile oferite de piață, la 28 mai, anul curent, dar și pierderi. Cel mai bun plasament financiar, realizat pe termen de o lună, l-a reprezentat, ieri, acțiunile
|
Tribunalul din municipiul Brașov a dispus suspendarea executării hotărârii de majorare a capitalului social al societății de investiții 'Transilvania' Brașov (simbol SIF3 la BVB) luată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prețul mediu al energiei electrice tranzacționate pentru astăzi, 29 iunie, pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) gestionată de OPCOM, a fost de 184,54 de lei/MWh (echivalentul a 58,22 euro/MWh). Astfel, a fost înregistrată o scădere de -2,2% f
|
|
|
|
Ședința de tranzacționare încheiată ieri a fost una pozitivă, în care cea mai mare parte a emitenților au închis pe plus, inclusiv societățile de investiții financiare, care au suferit o corecție miercuri. Toți cei trei indici bursieri a
|
Apropierea finalului de lună și implicit de scadență a găsit bursa derivatelor un nivel bun de lichiditate, numărul contractelor încheiate ieri ajungând la peste 11.000, iar valoarea lor la 41,6 milioane de lei. Participanții
|
|
Compania 'Armax Gaz' (ARAX) din Mediaș a deținut din nou capul de afiș al ședinței de tranzacționare desfășurate ieri pe piața Rasdaq. Lichiditatea emitentului a urcat față de miercuri, rulajul ridicându-se la 9,05 milioane lei, adică 4
|
Uniqa Group Austria strengthened its commitment in Romania by acquiring a further 23% in Astra S.A. from the previous majority shareholder, Nova Trade. In doing so, Uniqa secured a controlling interest of Astra with a quota of 50% plus one share. The
|
The National Coal company (SNC) and Carbonifera - Ploiesti may initiate bankruptcy procedures against thermo power plants (CET) in Brasov and Bacau because of overdue debts exceeding 15 million RON. CET Brasov alone owes an aggregate 10 million RON to
|
|
Gem Motorbikes Prod has leased 20,250 sq.m. in the Moreni Industrial Park, including four concrete platforms measuring 7,250 sq.m. and 13,000 sq.m. suitable for construction. The lease is valid for 49 years, Gem having the obligation to develop the la
|
Navrom - Galati has announced significant losses as a result of the severe decrease in the Danube water level, considering that ships can only be loaded up to half of their normal capacity when water levels are low. Moreover, larger ships stay docked
|
Banca Transilvania (BT) has introduced a new type of loan for small- and medium-sized enterprises that comes with 46 months of grace as follows: no payments in the first year and only interest payments in the second and third years. The maximum value
|
|
The Brasov City Court has suspended the implementation the Transilvania - Brasov (BSE:SIF3) shareholders' decision to increase capital following the contestation filed by Cocor - Bucharest (RASDAQ:COCR), a shareholder in SIF3. 'The ruling of the Braso
|
'Escada' AG, producător german de îmbrăcăminte de lux pentru femei, a revenit la profit în primul semestru al anului fiscal 2006/2007, dat fiind că nu a mai avut costurile mari de anul trecut și nici nu s-a mai depreciat valoarea unor stocuri a
|
Compania aeriană rusă 'Aeroflot' s-a retras din cursa pentru privatizarea societății italiene de profil 'Alitalia Airlines'. Oficialii 'Aeroflot' au precizat: 'După ce am analizat toate circumstanțele privatizării am decis s
|
|
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Adrian Năstase, Dan Iosif, Ioan Talpeș, Sergiu Nicolaescu, Ovidiu Tender și Gabriel Bivolaru, în dosarul privind traficul ilegal
|
Execuția bugetului general consolidat continuă să indice excedent și după cinci luni din 2007, dar în scădere la 0,16% din PIB față de 0,3% la finele lunii aprilie, în condițiile în care deficitul bugetar programat pentru anul 2007 rămân
|
Camera Deputaților a adoptat, ieri, cu 156 voturi 'pentru', 53 de voturi 'împotrivă' și 3 abțineri, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare. Această decizie conferă Executivului d
|
|
Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, contractul de finanțare semnat la 22 decembrie 2006 între Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și Banca Europeană de Investiții pentru reabilitarea drumurilor
|
Consiliul Concurenței a anunțat ieri că a autorizat concentrarea economică realizată prin dobândirea controlului unic de către SC 'Montero' SA asupra SC 'Tamisa Trading' SRL. Astfel, autoritatea pentru concurență a constatat că nu există î
|
Finanțelor Publice Brașov organizează în următoarele două săptămâni licitații pentru vânzarea bunurilor mobile și imobile ale 11 societăți comerciale aflate în procedura de executare silită a creanțelor.
Astfel, vor fi
|
|
Societatea Națională a Cărbunelui (SNC) și Carbonifera Ploiești ar putea solicita declanșarea procedurii de insolvență a CET-urilor din Brașov și Bacău pentru datorii care depășesc 15 milioane de lei pentru materia primă furnizată acest
|
companiei olandeze 'Haute Finance' au prezentat oficialilor Primăriei municipiului Iași primele concluzii ale cercetărilor care vizează trasarea unor linii principale de dezvoltare a Iașiului.
Astfel, au fost luate în calcul patru
|
Grupul bulgar de companii Evrohold a anunțat, ieri că a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al companiei Asitrans Asigurări și subsidiara de leasing a acesteia, Asitrans Leasing, se arată pe pagina de internet a agenției de presă bulgare N
|
|
Navrom Galați anunță pierderi de milioane de lei cauzate de nivelul scăzut al Dunării. Și asta pentru că datorită cotelor mici ale fluviului sunt nevoiți să reducă până la jumătate cantitatea de marfă încărcată pe b
|
|
Eticheta ecologică europeană este considerată cea mai eficientă metodă de promovare a unităților de cazare, de atragere a turiștilor. Informații suplimentare referitoare la acest tip de etichetare au fost furnizate, pe lângă informațiile l
|
|
Piața soluțiilor de securitate are un ritm anual de creștere de 30%, iar anul trecut valoarea acesteia a depășit nouă milioane de dolari, a declarat, joi, managerul de vânzări al reprezentanței românești al companiei Check Point, Lucian Bar
|
Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, a fost desființat, iar activitatea și personalul acestuia au fost preluate de
|
Aproape 150 din cei 187 de salariați ai Șantierului Naval Oltenița au declanșat greva generală, nemulțumiți de faptul că nu și-au mai primit salariile de un an, iar administrația nu le oferă contracte de muncă, a declarat, ieri, președint
|
|
Banca Transilvania a lansat ieri un nou produs de creditare pentru mici și mijlocii 'Trei ani garanție', în care perioada de grație este de 46 de luni la ratele la credit. Clientul nu va plăti timp de trei ani după obținerea cr
|
Moneda europeană era tranzacționată în deschiderea ședinței de ieri pe piața valutară interbancară la 3,1660 lei la cumpărare și 3,1680 lei la vânzare, mai jos decât închiderea zilei de miercuri. În cea mai mare parte a ședinței tranz
|
Dobânzile și-au mai temperat ieri creșterea, cu toate că la închiderea ședinței precedente erau de 9%-13% pentru overnight și 9%-11% pentru depozitele la o săptămână, după ce BNR intervenise pe piață și injectase 2,56 miliarde lei prin
|
|
Cel mai scump imobil scos la vânzare prin sistemul vila omului de afaceri Cristian Țânțăreanu, a fost vândut pentru 3,5 milioane de euro. Conducerea susține că, timp de trei luni de la postarea imobilului pe si
|
În localitatea Călimănești, din județul Vâlcea, va fi construit 'Centrul de Convenții și Expoziții Nord Oltenia'. Pentru selectarea unui antreprenor care să ralizeze investiția, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor
|
Consiliul Local Chitila licitează contractul de lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare din localitate. Investiția va fi realizată în cartierul CFR. Lungimea rețelelor care urmează să fie construite ajunge la 6,95 km, iar obiectiv
|
|
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor (MDLPL) licitează realizarea unui Incubator de afaceri, proiect derulat în cadrul programului PHARE 2006 - Coeziune Economică și Socială, anunță reprezentanții ministerului. Program
|
Profiland Group, owned by businessman Andrei Lisinschi, will invest 7 million EUR in a 10,000 square meter mall located in Galati. The shopping center will include movie theaters, retail spaces, bowling alleys and food courts. The mall will be finaliz
|
Greek clothing retailer Sprider plans to expand its Romanian network to six stores, the average investment per unit amounting to approximately 1 million EUR, according to company quoted by Stores earlier this year laun
|
|
Inorganic chemicals producer Chimopar Bucharest (simbol CPR la BVB) intends to sign a 4.42 million EUR loan contract with Unicredit Tiriac Bank, following a restructuring of facilities offered by Unicredit Romania before the merger with Allianz Tiriac
|
Bulgarian holding Evrohold acquired the majority stake in Asitrans Asigurari and its leasing subsidiary Asitrans Leasing, according to Bulgarian press agency Novinite, quoted by NewsIn. The transaction must be approved by the Insurance Supervision Com

» |