|
|
|
|
|
În general pasiunile politice se consumă în disputele naționale, așa că, și în cazul unor evaluări optimiste privind alegerile europene, campania din România numai europeană nu va fi. Nu se știe însă cât de autohtonă, în sensul cel ma
|
Dacă în majoritatea segmentelor economiei canicula a redus randamentul activităților, în domeniul imobiliar tranzacțiile se derulează cu aceeași frecvență ca în celelalte perioade ale anului, precizează Monica Marin, din cadrul companiei '
|
|
|
'Bank of Cyprus' a început recent operațiunile pe piața românească, prin deschiderea un sediu central în București, ca primă parte a strategiei de extindere în Europa de Est. Datorită forței sale financiare și a abilității de a strânge
|
Cotația petrolului brut a depășit vineri, pe piața din New York, pragul de 77 de dolari barilul, după ce guvernul american a publicat un raport din care rezultă că economia SUA a crescut peste așteptări în trimestrul al doilea. În aceste co
|
|
|
|
Acțiunile companiilor europene au înregistrat, în intervalul 23-27 iulie, cel mai mare declin săptămânal din ultimele cinci luni, investitorii temându-se tot mai mult că dificultățile financiare de pe segmentul creditelor vor împiedica real
|
|
|
|
Câștiguri de până la 100% au obținut, la sfârșitul săptămânii trecute, investitorii care, în urmă cu o lună, și-au utilizat lichiditățile pentru a investi în oportunitățile oferite de piață, cel mai bun plasament din piață, repr
|
Austriecii de la Vienna Insurance Group vor prelua managementul Asirom în maximum o lună și jumătate, după ce vor primi acordul autorităților, deși dețin un pachet de 30% din capital și vor deveni majoritari după trei ani, a declarat vineri
|
|
|
|
|
Pe fondul continuării trendului descendent volumul de transfer a crescut spectaculos, în ultima sesiune a săptămânii trecute fiind atins maximul de lichiditate al ultimelor două luni. Au fost încheiate aproape 21.000 contracte cu o valoare de 8
|
Românească - Asirom' București (simbol ASRA) a fost vedeta pieței Rasdaq, săptămâna trecută. După ce marți, 24 iulie, 'Interagro' a vândut către 'Vienna Insurance Group' 30,51% din capitalul social al emitentului, vineri, în
|
Sfârșitul de săptămână a adus pe piața bursieră noi scăderi pentru majoritatea emitenților, vineri fiind a treia zi consecutivă caracterizată de corecții. Prin urmare, indicii au continuat să se deprecieze, cea mai semnificativă scăder
|
|
Așa cum era de așteptat, domnul Traian Băsescu a promulgat legea prin care pensiile românilor vor crește cu 43% începând cu data de 1 ianuarie 2008, atingând nivelul pe care ar fi trebuit , în mod normal și firesc, să-l aibă cam cu un dece
|
|
|
|
|
Marea lichiditate la nivel global este tot mai afectată de instaurarea secetei pe piața creditelor. Aici nu mai vorbim doar de cazul nefericit al creditelor ipotecare sub-prime. După ce a ridicat atât bărcuțele micilor investitori cât și yacht
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupul 'Lena', lider mondial în domeniul a cumpărat întreg pachetul de acțiuni al companiei portugheze 'Abrantina', care operează în ramura construcțiilor și a lucrărilor Abrantina' a fost înființată
|
KBC a primit, recent, aprobarea Băncii Centrale a Rusiei pentru achiziția 'Absolut Bank'. KBC a obținut deja aprobarea Comisiei Anti-Trust, iar acum deține 95% din acțiunile 'Absolut Bank'. Restul de 5% este în proprietatea IFC (International Fi
|
|
'Michelin and Cie.', al doilea producător mondial de anvelope, și-a majorat cu 58% profitul în prima jumătate a anului în curs, datorită sporirii vânzărilor. Profitul net al companiei a crescut la 437 milioane de euro (600 milioane de dolari
|
Italia, Turcia și Grecia au semnat un acord pentru construcția unei conducte care să transporte gaze naturale din Marea Caspică și Orientul Mijlociu către piețele europene, anunță oficialii companiei italiene 'Edison'. Aceștia au declarat: '
|
'CB Richard Ellis (CBRE) nu își încetează activitatea pe teritoriul României', se arată într-un comunicat de presă pe care societatea l-a transmis la sfârșitul săptămânii trecute, după ce Roxana Hapan, director de marketing al CBRE, ne
|
|
|
|
|
|
|
între prețurile în Uniunea Europeană și în zona euro au rămas în general neschimbate, relevă primul raport semestrial al Comisiei Europene după 1992 privind prețurile publicat vineri la Bruxelle
|
După ce au fost recoltate puțin peste 90% din suprafața totală cultivată, producția de grâu a României s-a dovedit a fi cea mai mică din ultimii 67 de ani. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), până la d
|
|
Prețul mediu al energiei electrice tranzacționate pentru sâmbătă 28 iulie, pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) gestionată de OPCOM, a fost de 199,62 lei/MWh (echivalentul a 63,63 de euro/MWh). Astfel, a fost înregistrată o scădere de -8,
|
|
|
|
Staer, producătorul gălățean de mobilă, a estimat pentru acest an încasări de cel puțin trei milioane de euro din realizarea de mobilier la comandă. Este vorba despre corpuri de bucătărie care, la două luni după lansarea unei linii specia
|
Elgeka Ferfelis România va distribui în țară de la 1 august aparatele de ras marca Sword și estimează obținerea unei cifre anuale de afaceri de două milioane euro din distribuția acestor produse, potrivit paginii de internet
|
|
|
|
Grupul german Messer, care produce și vinde gaze pentru uz industrial, va construi pe platforma TMK Reșița o fabrică de separare a aerului ce va produce nitrogen, oxigen și argon, după o investiție estimată la 20 milioane euro, a informat vine
|
Societatea de Investiții Financiare Transilvania a subscris acțiuni de 4,01 milioane de lei (aproximativ 1,28 milioane de euro) la Continental Hotels. Compania hotelieră și-a majorat capitalul social cu 45,9 milioane de lei (aproximativ 14 milioan
|
|
Compania 'Bermas' din Suceava emite acțiuni care se în cadrul categoriei a doua a Bursei de Valori București din data de 16 aprilie 1998. În ultimele 12 luni cotația BRM s-a înscris pe un trend ascendent, urcând de la minimul
|
Moneda europeană a deschis sesiunea de vineri la un curs de 3,1620 lei/euro la cumpărare și 3,1650 lei/euro la vânzare. Evoluția negativă a burselor americane, aprecierea yenului japonez și veștile negative din regiune au dus la creșterea cur
|
În sesiunea de vineri, depozitele overnight s-au tranzacționat la un nivel al dobânzii de 6,5% pentru sumele atrase și 7% pentru sumele la depozitele pe o săptămână au avut valori de 6,5% - analiștilor ING
|
|
'Banca Comercială Carpatica' a finalizat procesul de majorare a capitalului social cu 23,08 milioane lei, până la 162,68 milioane lei (51,5 milioane euro), după ce acțiunile gratuite acordate acționarilor au fost înregistrate la Depozitarul Cen
|
La începutul lunii august va fi tăiată panglica inaugurală a noului ștrand al Iașiului, din strada Cicoarei, potrivit estimărilor făcute de Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei municipiului Iași. 'Au fost finalizate lucrările la ba
|
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor (MDLPL) a lansat, vineri, spre consultare, pe site-ul instituției, Ghidul solicitantului pentru axa prioritară 2 'Îmbunătățirea de transport regionale și locale', din