|
 |
|
Ursus Breweries, producătorul berilor Timişoreana şi Redd’s al cărui sediu este în această săptămână într-un dosar penal al lui Dan Diaconescu – proprietarul postului de te
Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că faptul că Primăria Generală nu a depus niciun proiect pentru accesarea de fonduri europene p
Conducerea Fondului Proprietatea a anunţat că rezultatul final în selecţia lansată de Fondul Proprietatea pentru servicii de intermediere în vederea pe BVB nu va putea fi făcut public astazi, 24 august, asa cum a
Plenul Senatului a aprobat, marţi, OUG 58/2010, nivelul TVA la 24%, "pentru" votând 64 senatori, iar 50 exprimându-se "împotrivă". Senatul a fost primă Cameră sesizată, forul decizional fiind cel al deputaţil
Euro a pierdut 0,2 bani la cursul de referinţă de vineri, banca centrală afişând o cotaţie de 4,2327
CNVM i-a amendat pe Claudiu Eugen Silaghi şi pe soacra acestuia, Doina Mărioara Cojocaru, cu câte 2.500 lei pentru că nu au anunţat instituţia şi Banca Transilvania (TLV) despre tranzacţiile cu acţiunile instituţiei de credit
România ocupă locul trei în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea exporturilor intra şi extra comunitare din perioada ianuarie-mai, de 25%, comparativ cu perioada a anului trecut, potrivit datelor Eurost
Otilia Negrilă, directorul de operaţiuni al Credit Europe Bank Braşov, acuzată că a efectuat operaţiuni în conturile unor clienţi, fără ştiinţa acestora, pentru a-şi însuşi banii din conturi şi a emis în
Bursa de la New York a înregistrat scăderi puternice miercuri, în urma celei mai slabe şedinţe din ultima lună şi jumătate, investitorii căutând refugiul în active nevolatile din cauza temerilor privind o stagnare prelungi
Cheltuielile pe acest an ale bugetului asigurărilor pentru şomaj vor fi majorate cu 1,1 miliarde lei prin rectificarea bugetară, Guvernul anticipând pentru perioada imediat următoare o reducere a numărului de salariaţi faţă de p
Credit Europe Bank a restituit primele sume clienţilor ai căror bani au dispărut din conturile deschise la sucursala din Braşov a instituţiei de credit şi va continua plăţile în cursul zilei de joi, a anunţat banca, citată
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,16% pe o lichiditate care în prima jumătate de oră s-a situat la 478.889 euro (2,03 milioane
Profitul grupului Anheuser-Busch Inbev a depăşit estimările analiştilor în trimestrul al doilea, datorită condiţiilor meteorologice favorabile consumului de bere şi vânzărilor solide din Brazilia, transmite Reuters citată
de autoturisme second-hand au înregistrat la nivelul lunii iulie un declin de 2%, cel mai mic înregistrat din acest an, la aproape 10.400 de maşini potrivit statisticilor Direcţiei Regim hre
ING Asigurări, cea mai mare companie de asigurări de viaţă, a revenit pe creştere, înregistrând în primul semestru o majorare a primelor brute subscrise de 5,5%, până la 275,6 milioane de lei, potrivit datelor publicate joi d
Electroputere Craiova va trimite acasă încă 350 de salariaţi de la 1 octombrie, din cauza economice pe care le are, a informat miercuri Aurel Bojenoiu, liderul sindical din
Leul s-a menţinut pe depreciere uşoară în a doua parte a şedinţei interbancare de marţi, în linie cu valutele din regiune, şi a încheiat ziua la 4,2335 - 4,2360 lei/euro, paritate cu 0,4 - 0,5 bani peste nivelul de luni, î
Viitoarele cazuri de Alzheimer vor putea fi identificate cu câţiva ani în avans, cu o acurateţe de aproape 100%, graţie unui marker biologic prezent în lichidul potrivit unui studiu publicat în American Medical Associa
Ungaria a marţi, prognoza privind evoluţia economică pentru acest an, de la o contracţie de 0,2% la un avans de 0,6%, ca urmare a evoluţiei peste aşteptări a PIB în primul trimestru şi a îmbunăt
Preţul de achiziţie nu este aproape niciodată singurul „cost” care trebuie achitat atunci când cumperi o maşină. Cele mai puţin plăcute sunt legate de reparaţii, în cazul maşinilor style="c
Atifco unul dintre principalii distribuitori locali de alimente de bază şi cel mai mare distribuitor de orez cu afaceri de 16 mil. euro, a postat recent un anunţ pentru poziţia de director general pe unul dintre principalele
mici şi mijlocii ar putea depune în următoarele două luni proiecte pentru a lua fonduri europene pentru de echipamente, crearea unei noi unităţi de producţie, participarea la târguri şi expoz
|
|
|
|
|