|
|
|
|
Astazi pot spune ca sunt norocos ca nu sunt american. E putin ironic, dar altfel m-as fi aflat acum in mijlocul isteriei create de mult asteptata lansare a telefonului
|
A treia sedinta de crestere consecutiva pe indicele BET a adus al treilea maxim istoric consecutiv pe Bursa, in conditiile in care brokerii spun ca in piata se fac
|
Joi 21 iunie 2007, sub auspiciile Ministerului Culturii si Cultelor si bucurandu-se de Inaltul Patronaj al Reprezentantei Comisiei Europene pentru Romania, a fost inaugurata noua expunere permanenta a Galeriei
|
|
Ordonanta privind Fondul Proprietatea a fost aprobata de Guvern, dupa un an de discutii legislatiei privind Fondul Proprietatea a fost anuntata de presedintele Fondului, Alexandru Paunescu, inca din
|
1. Bugetele companiilor, dinamitate de majorarea pensiilor. Sarcina fiscala a companiilor mari ar putea creste cu pana la 20% dupa ce Parlamentul a votat joi majorarea pensiilor, proiect care
|
Lorena Lupu s-a nascut in 1978 la Sfantu Gheorghe, judetul Covasna. A absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si "I.L. Cargiale" din Bucuresti, sectia actorie, in 2004. In
|
|
|
|
Valul pictat al Hong greu si acum in Hong Kong. In special pentru cei care nu-i cunosc cultura si istoria. Sau macar traditiile. China a fost si
|
OMV, cel mai mare grup petrolier din Europa Centrala, cu afaceri de 19 mld. euro anul trecut si care este actionarul majoritar al celei mai mari companii romanesti -
|
Dupa ce, nu demult, ma plansesem ca festivalurile de pe teritoriul autohton s-au imputinat, dupa ce recursesem, pentru umplerea golurilor din informatia de profil, la relatari despre intamplarile similare
|
|
Anul trecut a adus Romaniei cel mai rapid ritm de crestere a numarului de proiecte de investitii straine directe atrase din Europa si un nivel record de investitii straine,
|
Cunosc o multime de tineri care doreau si doresc sa lucreze la o revista literara. Acesta era aproape un ideal inainte de Revolutie, cand prestigiul revistelor culturale devenise urias,
|
misuna de de mai sus apartine contelui Saint-Aulaire, ambasadorul Frantei in Romania in preajma Primului Razboi Mondial, dar exprimari asemanatoare intalnim si in perioade anterioare, cum este
|
|
|
|
Fondul Proprietatea (FP), infiintat in urma cu un an si jumatate, ar putea ajunge pe Bursa de Valori (BVB) in circa 10 luni, a declarat presedintele fondului, Alexandru Paunescu,
|
Ministru de finante a fost numit Alistar Darling (53 de ani), iar portofoliul internelor a fost atribuit pentru prima data unei femei - Jacqui Smith (44 de ani).
Noul premier
|
Au tinut capul de afis suspendarea sefului statului si voturile de incredere succesive acordate cabinetului minoritar Tariceanu II, pe care niciun alt partid in afara PNL si UDMR -
|
|
Business service and technology solutions provider Genpact, a division of General Electric, will open its second Business Process Outsourcing (BPO) centre on the Romanian market in Cluj Napoca, in
|
Piata locala de publicitate online se va situa, probabil, in acest an la valoarea de 8 milioane de euro, suma care va fi distribuita in mod egal intre regiile
|
Radu Dragoescu, pe care vointa tatalui, comunismul si propria discretie l-au impiedicat sa se manifeste plenar ca artist, a fost un nobil autentic, pentru care corectitudinea si constiinta muncii
|
|
Ungaria spera sa impiedice preluarea producatorului ungar de petrol si gaze MOL de catre compania austriaca din domeniul energiei OMV, a declarat ungar Ferenc Gyurcsany, citat de Budapest
|
Probabil unul dintre cei mai enervanti presedinti americani din epoca moderna, omul care a inchis cluburile PLAYBOY ne streseaza cu jurnalul sau in cinci volume mediocru, politician inacrit,
|
Maria Stancu, 41 de ani
Este marketing director la compania de consultanta si audit KPMG Romania, pozitie pe care a ocupat-o in ultimii 15 ani. Postul sau implica atat marketingul,
|
|
In vremea comunismului, romanul istoric romanesc a stat sub semnul paradoxului. Si nu e greu de inteles de ce: cat timp scrierea Istoriei era un atribut exclusiv al ideologiei
|
Episodul 2. Laura
Din apartament rasuna o muzica languroasa. Data putin cam tare. A disperare. Un tumult al emotiilor electrizeaza trupul deja diform al unei femei care si-a dedicat viata
|
Actul IV: Declaratie de martor
Sunt Serban Ioan, fiul lui Teodor si Elisabeta, in etate de 76 de ani, nascut si crescut in comuna Spermezeu din In luna martie
|
|
In varsta de 74 de ani, Evgheni Evtusenko, cel mai cunoscut poet rus al generatiei ne-a vizitat pentru a doua oara tara, dupa ce vara trecuta si-a lansat
|
A aparut discret, chiar daca inconjurat de o mica suita, surazandu-le celor din jur. Sacoul dintr-un material usor (probabil in) multicolor, pantalonii crem deschis cu o taietura la moda
|
In urma cu doua saptamani, la Muzeul National Cotroceni s-a deschis o expozitie intitulata de care aduna carti postale (si timbre) de la sfarsitul secolului al XIX-lea
|
|
Vel Pitar, unul dintre cei mai mari jucatori din piata locala de panificatie, va investi anul acesta peste 25 de milioane de euro atat in achizitionarea de utilaje de
|
Piata imobiliara este supraincalzita in mai multe zone, iar administrarea riscului trebuie facuta cu multa atentie, pe baza unor informatii rafinate, afirma Marinel Burduja, Raiffeisen foarte clar
|
La inceputul verii, puzderie de afise si invitatii ilustre ma intampinau peste tot, pe unde imi purtam pasii. Un puternic index onomastic rezona prin el insusi, ca o provocare:
|
|
Weather tourism (turismul cum arata si numele, acest gen de turism este o activitate practicata de cei care si-au facut un hobby din a urmari fenomenele meteo iesite
|
Unul dintre subiectele fierbinti (si nu numai vara) ale dezbaterilor critice, atat inainte cat si dupa 1989, a fost si este chestiunea festivalurilor de teatru. Ba ca sunt prea
|
Numele lui Cho Seung-hui a ocupat zile intregi pagina intai a ziarelor, dar nimeni, atunci, nu a analizat opera lui dramatica, ci actiunea prin care acest student de la
|
|
Identitatea europeana nu se defineste doar la nivelul cetateniei, ci si la cel al profesiei. Competentele si abilitatile specifice sunt redimensionate pe plan european la toate palierele, de la
|
Inevitabil, luna iunie aduce aminte si de inceputul campaniei in Est a trupelor Axei. 22 iunie a devenit "ziua cea mai lunga" pentru sute de milioane de oameni din
|
Nu cunosc criteriile care stau la baza deciziei de a imparti oamenii cu merite egale fie in personalitati care trebuie facute cunoscute si despre care trebuie sa se vorbeasca,
|
|
Capitanii Alexandru Alexiu si Romulus Scarisoreanu au efectuat in perioada 16 august-8 septembrie 1907 un mars de rezistenta calare pe traseul Bucuresti - Istanbul - Constanta. Ideea i-a apartinut
|
Relatia patron-client este cu mult mai veche decat s-ar crede la prima vedere. Povestea ei coboara in antichitatea romana. Juvenal descrie aceasta relatie prin obiceiul care nu era
|
Grupul german BASF, cel mai mare producator de chimicale din lume, estimeaza pentru anul acesta o cifra de afaceri de 557 de milioane de euro pe piata romaneasca pe
|
|
Palme d'Or-ul obtinut de Cristian Mungiu pentru filmul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile mi-a dat iluzia, pentru o scurta perioada, ca, in sfarsit, oficialitatile s-au prins cum
|
Vel Pitar, one of the leaders of the domestic bakery market, intends to invest over 25m euros this year in retail, logistics and as well as in acquiring
|
Germany's BASF group, the world's biggest chemical producer, forecasts it will reach a turnover of 557m-euros on the Romanian market this year, with its two units (industrial and oil
|
|
Bank Leumi's share capital will be raised by $65m (49m euros) to $100m (75m euros), in the wake of the bank's expansion on the domestic market, reads Globes Israeli
|
Many areas of the real estate market are overheated, and risk management must be conducted cautiously on the basis of thorough information, believes Marinel Burduja, first vice-chairman of Raiffeisen
|
Editura Vremea a lansat de curand o noua colectie, cu romane mai vechi sau mai noi, foarte apreciate. Probabil ca lipsa oricarui tam-tam se explica prin aceea ca,
|
|
Iata ca scoala de poezie a dlui. profesor Soviany isi mai adauga inca un nume*. Poeme subtile, narative, minimaliste, livresti, pline de angoasa generatiei fara maestri si fara istorie
|
Poetul Adrian Alui Gheorghe si criticul literar Cristian Livescu se mobilizeaza sa acrediteze in constiinta publicului aceasta constructie epico-lirica prolixa si greoaie.
In replica la arhaicii psalmi, Bica N.
|
In 2006, averile milionarilor au inregistrat cel mai alert ritm de crestere inregistrat in ultimii sapte ani, iar numarul lor a ajuns la un maxim istoric, scrie Bloomberg.
Conform
|
|
Grupul austriac Uniqa a devenit actionarul majoritar al Astra-Uniqa, dupa ce a semnat cu omul de afaceri Dan Adamescu un contract pentru cumpararea unui pachet de 23% din companie.
|
Valoarea record de 2.500 de miliarde de dolari (1.860 mld. euro) a fuziunilor incheiate pana acum in acest an indica mentinerea tendintei inregistrate in ultimii ani prin care achizitiile
|
Cluj-Napoca a fost pe lista scurta a oraselor pe care Genpact le-a luat in considerare pentru a deschide cel de-al doilea centru de Business Process Outsourcing (BPO), concurand cu
|
|
Nu as fi cumparat cartea lui Paul Ardenne intitulata Un art contextuel (Flammarion 2004), daca nu as fi vazut pe coperta fotografia lui Andrei Cadere surprins in una din
|
In aceasta vara s-a petrecut deja a doua etapa a unui fenomen mai putin prezent in viata noastra culturala si anume aparitia unei importante formatii camerale internationale in rezidenta
|
Paul Neagu si Mircea Roman sunt doi dintre artistii care pot fi considerati varfurile britanice a plasticienilor romani. Asemanarile dintre ei ar putea fi ca au practicat sculptura
|
|
"Daca intriga unui film ar fi o persoana, cea din productia de fata ar avea nevoie de o liposuctie, pentru ca este obeza", scria cronicarul de la The Globe
|
Ce face omul cand vipia il nauceste, lumina prea puternica ii deranjeaza ochii si cele 60 de grade Celsius la soare il fac sa-si doreasca sa vina mai repede
|
La fel ca si Eugen Ionescu ori Samuel Beckett, dramaturgul Tom Stoppard este un imigrant. Nascut Tom's Straussler, in Cehoslovacia, isi petrece aici primii doi ani de viata, iar
|
|
Romgaz, CEC (The Romanian Savings Bank) and the companies in the energy field which have not yet been privatised will make their investments available to other countries in the
|
Au avut nevoie de aproximativ 10 hectare de teren, 150 de milioane de dolari si doi ani si jumatate pentru a construi Calista Luxury Resort din Belek, Antalya, un
|
Cortina finala cu Andrei Serban
Teatrul National din Cluj isi inchide stagiunea cu o serie de spectacole in regia lui Andrei Serban, inclusiv premiera Rock'n'roll de Tom Stoppard. Spectolul a
|
|
Academia Romana - Dictionarul general al literaturii romane. Vol. 5. P-R. Editura Univers ca si precedentele patru volume, de institutele Academiei Romane, sub coordonarea acad. Eugen Simion, volumul
|
Leul a stabilit astazi un nou record al ultimilor cinci ani in raport cu euro, dupa ce Banca Nationala a Romaniei a anuntat un curs de 3,1340 de lei
|
Si orasele se reinventeaza. Pentru ca trebuie sa lupte cu poluarea, scaderea populatiei si, in plus, cu alte orase (in ofertele agentiilor), nu le e usor sa
|
|
Romgaz, CEC si companiile din sectorul energetic inca neprivatizate isi vor extinde investitiile catre tarile din regiune, pentru a creste in valoare si a fi vandute ulterior pe o
|
Bucurestiul a urcat doua pozitii, pana pe locul 66, in topul celor mai scumpe orase in functie de costurile de ocupare a spatiilor de birouri de clasa A, realizat
|
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a inregistrat anul trecut pierderi de 4,33 miliarde de lei (1,23 miliarde euro), in crestere cu 41% fata de rezultatul net negativ consemnat in
|
|
Abia relansat, siteul go4it.ro a avut cateva zile cea mai mare crestere a numarului de vizitatori din categoria a serviciului de monitorizare a audientei pe
|
Am ajuns sa vizitez Uruguay intr-un scurt circuit in America de Sud, prin tari despre care se vorbeste adesea in articolele de calatorie. As spune ca aceasta destinatie
|
Privatizarea Alitalia, cea mai importanta companie aeriana a Italiei care se confrunta cu pierderi masive, a fost complet data peste cap cand consortiul condus de Aeroflot, compania aeriana rusa
|
|
Banca Transilvania (BT) a lansat ieri un credit pentru nevoi nespecificate cu perioada de gratie de pana la trei ani, dedicat firmelor de mici dimensiuni.
Imprumutul poate fi contractat
|
Sa citesti fermecat "Batranul si marea" a lui Hemingway sau sa vizionezi cu sufletul la gura "Piratii din Caraibe" al lui Gore Verbinski e placut si informativ. Totusi
|
Bursa de la Sibiu, singura piata locala unde se produse derivate (contracte futures si optiuni) a primit o scrisoare de intentie de la una dintre cele patru mari
|
|
Bugetul general consolidat a inregistrat, la finele lunii mai, un excedent de 606,7 mil. lei (183 mil. euro), reprezentand 0,16% din PIB, rezultat din venituri de 47,75 mld. lei
|
Actiunile producatorului de generatoare de aburi Vulcan Bucuresti (VULC) s-au apreciat de peste trei ori si jumatate in ultima saptamana, pe fondul unor tranzactii a ajuns astfel sa
|
Rompetrol Downstream, divizia de retail a grupului Rompetrol, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 1,9 miliarde de dolari (1,42 mld euro), in crestere cu 46% fata
|
|
Guvernul grec a vandut un pachet de 10,7% din actiunile operatorului de OTE, in valoare de circa 1,1 mld. euro.
Aceasta alegere a fost motivata de esecul procesului
|
Valoarea pietei solutiilor de securitate IT din Romania este asteptata sa creasca in acest an la 13 milioane de dolari (9,67 mil. euro, 30,7 mil. lei), cu 30% peste
|
Franta si Germania au inceput discutiile legate de schimbarea structurii de conducere a companiei EADS, grupul aeronautic fiind afectat in ultimul timp de rivalitatile dintre actionarii franco-germani si conducere,
|
|
Actiunile europene s-au aflat in crestere ieri pentru prima data in sase zile, in frunte cu actiunile din sectorul ener-getic si cel minier pe fondul cresterii preturilor la metale,
|
Compania de carduri de credit Visa International va sponsoriza cu 125 de milioane de euro campionatele mondiale de fotbal din 2010 si 2014, operatorul de carduri detinand suprematia
|
ProCredit Bank a ajuns sa aiba credite in sold de aproape 200 de milioane de euro, dupa ce a reusit sa plaseze credite de peste 10 milioane de euro
|
|
Piata valutara de la Bucuresti s-a stabilizat la niveluri de 3,16-3,17 lei pentru un euro, odata cu scaderea dobanzilor pe piata monetara si pe fondul unei perioade de calm
|
Reprezentantii retailerului german de materiale de constructii Hornbach, care a deschis recent primul magazin pe piata locala, in Bucuresti, apreciaza ca majorarea costului manoperei, datorat lipsei meseriasilor de pe
|
Compania de curierat Alo Curier a renuntat la serviciile de curierat nationale, o parte dintre acestea fiind preluate de compania Mobius, actionarii Alo Curier mizand in continuare doar pe
|
|
Capitalul social al Bank Leumi va fi majorat cu 65 mil. dolari (49 mil. euro), pana la 100 de milioane de dolari (75 de milioane de euro), ca urmare
|
Ford si General Motors sunt singurele companii care au achizitionat pana in prezent dosarele de prezentare si au avut acces si la informatii suplimentare in cadrul camerei de date
|
Omul de afaceri Cristian Tantareanu a vandut companiei Privileg Catering, pentru 3,5 milioane de euro, casa detinuta in Corbeanca. Potrivit lui Tantareanu, banii obtinuti din aceasta tranzactie urmeaza sa
|
|
SSIF Broker din Cluj-Napoca isi va majora capitalul social cu 36,74 milioane de lei, la 95 milioane de lei, sumele provenind din noi aporturi, din surse proprii, cat si
|
Cotatia petrolului a revenit, astazi, peste 71 de dolari pe baril, intrucat investitorii si-au orientat atentia catre declinul rezervelor de benzina si titei din SUA, cel mai mare consumator
|
Producatorul de carne de pasare Avicola Buftea a raportat in primul trimestru al acestui an o cifra de afaceri de 6,33 milioane de lei (1,9 mil. euro), in avans
|
|
Intentia Romaniei de a majora semnificativ pensiile de stat ar putea alimenta presiunile inflationiste si ar putea determina un nou avans al deficitului de cont curent, au declarat astazi
|
Ministerul va acorda despagubiri de circa 23 lei (7,2 euro) pentru un metru patrat de teren expropriat pentru constructia celui de-al doilea tronson al autostrazii potrivit unui
|
Ministerul Economiei si Finantelor va contracta in acest an credite externe in suma maxima de 90 milioane dolari si 17,4 milioane euro pentru finantarea, partiala sau totala, a programelor
|
|
Compania elena de investitii Marfin Investment Group (MIG) a incheiat vineri, inaintea termenului stabilit initial, o oferta globala de actiuni in valoare de 5,19 miliarde de euro, fondurile rezultate
|
Alpha Leasing a acordat finantari pentru achizitia unor bunuri in valoare de 300 de milioane de euro de la infiintarea companiei, in anul 1998, deservind circa 1.800 de clienti,
|
TBI Leasing vizeaza in acest an cresterea valorii contractelor noi incheiate cu 25% fata de rezultatele obtinute in 2006, la circa 93 de milioane de euro, a declarat, astazi,
|
|
O eventuala fuziune intre grupul petrolier austriac OMV si compania ungara de petrol si gaze naturale MOL ar crea, probabil, un monopol regional, a declarat astazi un oficial al
|
Actiunile Remar Pascani, specializata in constructia si repararea materialului rulant, au facut obiectul unor tranzactii importante, transferurile in piata cu aceste titluri insumand circa 7,7% din capitalul social. Tranzactiile
|
Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) intentioneaza sa realizeze, in trimestrul al treilea, emisiuni de certificate de trezorerie si obligatiuni de tip benchmark in suma de 2,6 miliarde de lei
|
|
Topul cresterilor pentru rulaje mai mari de 20.000 de euro
1. Constructii Feroviare timisoara ()25%); 2. Coremar Constanta (7,2%); 3. Mecanica Rotes Targoviste (3,39%); 4. Aker Braila (1,83%); 5.
|
Inflatia anualizata din zona euro s-a mentinut la 1,9% in iunie, in conformitate cu previziunile analistilor, potrivit unei estimari preliminare a biroului european de statistica, Eurostat, citat de Reuters.
|
Politia britanica a anuntat vineri ca a dezamorsat o bomba in centrul Londrei, relateaza pirotehnisti au fost chemati sa examinezxe o masina parcata pe o strada centrala din
|
|
Valoarea finantarilor in leasing a achizitiilor destinate sectorului medical ar putea avansa in acest an cu 30%, de la nivelul de 18,75 milioane de euro inregistrat in 2006, pastrand
|
Actionarii rusi de la Technosteel LBR SRL Iasi au inceput lucrarile de investitii la o noua linie de producere a tevilor din inox. Investitia este cifrata la 6 milioane
|
Fondul de investitii britanic Fabian Romanian Property a investit pana in prezent pe piata romaneasca 70,5 milioane euro, in noua proiecte imobiliare, care totalizeaza 73.000 de metri patrati de
|
|
SIF-urile isi continua aprecierea la jumatatea sedintei reusind sa atraga pe plus si ceilalti indici BET-FI, care urmareste evolutia societatilor de investitii financiare a urcat cu 2,8%. Indicii
|
Romanii vor cheltui cu pana la 23,4% mai mult pe produse alimentare si bauturi pana in anul 2010, pe fondul majorarii veniturilor si al creditelor de consum, se
|
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) critica masura prin care va fi eliminata plafonarea contributiilor la pensii pana la un anumit nivel salarial, anuntata ieri de Guvern, pe
|
|
Acciza totala pentru tigarete va fi calculata, incepand cu 1 iulie, printr-o acciza specifica de 20,89 euro/1.000 tigarete plus 27% aplicat asupra pretului maxim de vanzare cu amanuntul, ceea
|
Societatea ieseana Terra, detinuta de omul de afaceri Bogdan Cihodaru, va construi un complex rezidential din 24 de vile, in zona Copou, in Iasi, potrivit publicatiei Ziarul de
|
Omul de afaceri iesean Danut Prisecariu a pierdut in instanta Hanul "Trei Sarmale", evaluat la circa 2 milioane de euro, dupa ce magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie
|
|
Titlurile SIF Transilvania au revenit astazi la inregistrand o crestere de 8,8% pe un rulaj de 16,5 milioane de lei (5,2 milioane de euro).
Acestea au fost ieri suspendate
|
Un pachet de 69,3% din actiunile producatorului de textile Argesana Pitesti a fost transferat pe piata RASDAQ in aceasta dimineata, valoarea tranzactiei ridicandu-se la 6,3 mil. euro (20,2 mil.
|
Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a completat un formular de angajare la Nokia si l-a depus la bursa locurilor de munca organizata, vineri, la Cluj-Napoca, asteptand sa vada daca va
|
|
Grupul portughez Mota Engil SGPS va construi, impreuna cu compania Bogart, un complex rezidential in Romania, valoarea proiectului ridicandu-se la 57 milioane de euro, potrivit informatiilor publicate de Semanario
|
Rezerva Federala americana (Fed) a decis sa mentina dobanda de politica monetara la 5,25%, nivel neschimbat din luna iunie a anului trecut, pe fondul reducerii recente a inflatiei de
|
Tribunalul Brasov a amanat, pentru 3 iulie, solutionarea definitiva asupra cererii companiei Cocor Bucuresti, la care SIF Muntenia este actionar semnificativ, cu privire la anularea hotararii de majorare a
|
|
Banca Europeana de Investitii (BEI) va credita Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) cu 450 milioane euro, pentru modernizarea a 1.100 kilometri de drumuri nationale, conform contractului
|
Viteza maxima admisa de circulatie pe drumurile publice a fost majorata pentru autocamioane, autocare si alte vehiculele din categoriile C, D si D1, pana la 110 km/ora, in functie
|
Producatorul auto american General Motors (GM) a incheiat un acord cu fondurile de investitii Carlyle Group si Onex, privind vanzarea diviziei Allison Transmission, pentru 5,6 miliarde de dolari (4,1
|
|
SIF-urile isi continua aprecierea in ultima sedinta a saptamanii si se apreciaza cu 2,2% la circa 20 de minute de la startul BET si indicele general al pietei,
|
MKB Romexterra Bank intentioneaza sa infiinteze, impreuna cu Delta Asigurari, o societate de administrare a fondurilor de pensii private, al carei actionar majoritar va fi banca, si vizeaza o
|
Suprafata fondului cinegetic ocupa anul trecut aproximativ 92 % din suprafata fondului funciar din Romania, potrivit unei cerecetari a Institutului National de Statistica, publicata astazi.
Din aceasta suprafata, aproape 70%
|
|
Un Volkswagen Golf GTI, cu toate taxele incluse, poate fi achizitionat in Franta cu 29.400 de euro. Exact acelasi model costa in Danemarca peste 57.000 de euro, scrie Cotidianul.
In
|
Una dintre cele mai mari investitii din domeniul minier realizata dupa 1989 la Mina Lupeni naste controverse, mai multi specialisti in domeniu fiind de parere ca s-au cheltuit sume
|
Restaurantele cu servire rapida din Romania au prins foarte bine pe plan local. Cifrele de afaceri ale principalilor doi competitori - McDonalds si KFC - cresc cu peste 15%
|
|
Fondul Proprietatea nu va mai primi pachete suplimentare de actiuni la Romgaz, Transgaz si aflate in administrarea Ministerului Economiei si Finantelor, potrivit ordonantei aprobate, astazi, de Guvern,
|
Guvernul a aprobat, astazi, prima rectificare a bugetului de stat pe 2007, prin care sunt alocate fonduri suplimentare pentru agricultura, transporturi, sanatate si administratia publica, au declarat surse ministeriale.
|
Grupul bulgar de firme Eurohold a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al companiei de asigurari Asitrans Bucuresti si al societatii Asitrans Leasing, potrivit unui comunicat remis astazi
|
|
Iunie - iulie
Taste of Chicago, 29 iunie- 8 iulie, Illinois, SUA, distractii pentru toata familia in Chicago's Grant Park, participa 70 de restaurante. Un sejur la Chicago prin agentia
|
Aproximativ 1.500 de salariati ai companiei UCM Resita vor ramane la domiciliu incepand cu luna iulie, ca urmare a lipsei de comenzi in anumite sectoare, personalul urmand sa beneficieze
|
Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca sistemul energetic national nu este in criza din cauza secetei, in ciuda faptului ca Hidroelectrica si-ar putea reduce cu aproximativ
|
|
Romania se situeaza pe penultimul loc in Uniunea Europeana intr-un clasament privind Produsul Intern Brut pe cap de locuitor aferent anului trecut si calculat la standardele puterii de cumparare,
|
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) intentioneaza accelerarea procesului de armonizare a legislatiei specifice din domeniul bancar, cu normele europene, in acest sens modificarea contractelor pentru credite de
|
Filiala din Romania a producatorului francez de medicamente homeopatice Boiron estimeaza pentru acest an o crestere cu 30% a vanzarilor, pana la nivelul de 7,8 mil. euro, in conditiile
|
|
Cele trei banci care au convenit sa vanda participatia detinuta la Asiban, respectiv BCR, BRD si Banca Transilvania, vor selecta un consultant international, care va fi mandatat sa caute
|
Grupul bulgar de firme Evrohold a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al companiei de asigurari Asitrans Bucuresti si al societatii Asitrans Leasing, potrivit Bursei de Valori din Sofia. Comunicatul
|
Actiunile Rolast Ploiesti au facut obiectul unor tranzactii importante pe Bursa, prin care a fost transferat un pachet de circa 7,8% din capitalul societatii. Valoarea acestor tranzactii s-a ridicat
|
|
Un pachet de 4% din actiunile producatorului de echipamente pentru industria gazelor naturale si a petrolului Armax Gaz Medias (ARAX) a fost transferat joi pe bursa RASDAQ, prin intermediul
|
Producatorul de robineti industriali Ario Bistrita a inregistrat in primul trimestru afaceri de 4,3 mil. lei (1,2 mil. euro), in crestere cu aproape 50% comparativ cu aceeasi perioada a
|
Producatorul de substante chimice Chimopar Bucuresti intentioneaza sa incheie un contract de credit de 4,42 mil. euro cu Unicredit Tiriac Bank, cu scopul restructurarii facilitatilor existente, a anuntat joi
|
|
Fondul de investitii Broadhurst si-a vandut participatia de 5,3% pe care o detinea la Constructii Feroviare Timisoara (CFES) in schimul sumei de 0,33 mil. euro (1,06 mil.
|
Actionarii Rulmentul Brasov (RBR) au aprobat joi, intr-o adunare generala, propunerea de dizolvare si lichidare voluntara a firmei, formulata de actionarul majoritar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Adunarea
|
Daca maine ar veni sfarsitul lumii, daca la orizont ar aparea nu un nor, o tornada sau un uragan, ci calaretii apocalipsei, Traian Basescu si Calin ar continua
|
|
Rusia spera ca Washingtonul va analiza cu seriozitate obiectiile Moscovei fata de scutul american antiracheta, a declarat, ieri, ministrul rus de externe, inainte ca presedintele Vladimir Putin sa isi
|
Portugalia, care va prelua presedintia UE la acest sfarsit de saptamana, a anuntat ieri ca obiectivul negocierilor cu Turcia este obtinerea statutului de membru al blocului european si nu
|
Asociatiile pentru sustinerea drepturilor strainilor au depus, ieri, un recurs la Consiliul de Stat, cea mai inalta autoritate administrativa din Franta, contestand o reglementare care ii vizeaza pe cetatenii
|
|
Camera Deputatilor a adoptat proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante pe perioada vacantei parlamentare - in perioada 1 iulie - 1 septembrie. Prin modificarile asupra
|
Curtea a explicat ieri ca durata medie de solutionare a exceptiilor de a fost anul trecut de 113 zile, criticand astfel informatia cuprinsa in raportul Comisiei Europene,
|
Consilierul de stat la Presedintie pe probleme de personal si organizare, Dan Vuerich, aflat in aceasta functie de la inceputul ultimului mandat de sef al statului al lui Ion
|
|
Plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului a votat ieri propunerea ca pana la 1 octombrie Rasvan Popescu (PNL) sa fie presedinte interimar al Consiliului National al
|
Compania Gold & Platin Autocenter, singurul dealer al japonez Daihatsu pe piata locala, estimeaza vanzari de 200 de unitati pentru marca nipona in acest an. Gama automobilelor
|
Grupul de firme Profiland va investi aproximativ 7 mil. euro pentru amenajarea unui mall la Galati, lucrarile urmand sa fie finalizate in toamna anului viitor, a declarat directorul general
|
|
Consiliul Concurentei (CC) a aprobat preluarea Tamisa Trading de catre de medicamente Montero, valoarea deal-ului nefiind facuta publica. Reprezentantii Montero au precizat ca a fost vorba de un
|
The growth witnessed by the car markets in Eastern Europe has prompted Ford, one of the top three car manufacturers in the world, to give priority to presenting the
|
Bucharest's Barbu Vacarescu Boulevard, which has not attracted any major real estate projects so far, could become one of the most important business centres within the next three years,
|
|
The new headquarters of Petrom, the largest Romanian company, will cost 130 million euros, almost double the value originally announced by the company. Petrom City will be located on
|
Relad, the second largest distributor on the market, with an estimated business of over 250 million euros, has lost its executive management, after Robert Popescu, president of the
|
of the German construction materials retailer Hornbach, which has recently opened its first store on the domestic market, in Bucharest, believes the increase in the costs of the
|
|
Auchan Romania will open a supermarket in the Iulius Mall shopping centre in Timisoara in September, which will operate temporarily until autumn 2008 until the company completes construction of
|
Spanish group Gran Via plans to build a 2,900-flat project in Constanta. The project would be developed over three stages, with the first stage to entail the construction of
|
Prim-ministrul Ungariei Ferenc Gyurcs?ny si John Bond, presedintele Vodafone, au semnat un acord prin care statul maghiar va subventiona cu 1,3 mld. forinti (5,25 mil. euro) proiectul Vodafone de
|
|
Apple poarta in aceste zile discutii cu trei dintre cei mai importanti operatori de telefonie mobila din Europa - France Telecom, Vodafone si Deutsche Telekom. Dintre acestia, se pare
|
Standard & Poor's a acordat ratingul "B minus", cu perspectiva stabila, companiei romane Telemobil, operatorul serviciului de telefonie mobila Zapp, care intentioneaza sa emita obligatiuni de 125 mil. $,
|
Rezerva de valuta si de aur a Rusiei a crescut saptamana trecuta, pana la suma record de 406,6 miliarde de dolari (302,5 miliarde de euro), conform unui raport al
|
|
Hornbach, al patrulea mare lant de magazine de materiale de constructii si gradinarit din Germania, a inregistrat o scadere de 4,9% a profitului in primul trimestru al anului, provocata
|
Performantele notabile ale brandurilor detinute de Nike, combinate cu cresteri spectaculoase ale vanzarilor in China si pe alte piete din afara SUA au dus la o crestere a profitului
|
Tribunalul Federal din Australia a anulat procesul initiat anul trecut de catre Comisia australiana de reglementare a pietei de capital impotriva Citigroup in cazul utilizarii unor informatii confidentiale in
|
|
Grupul petrolier rus Lukoil a obtinut, in primul trimestru al anului 2007, un profit net de 1,299 miliarde de dolari (960 mil. euro), in scadere cu 23% fata de
|
PRECIZARE: In articolul "OTP Garancia are liber..." aparut in pagina 6 a ZF de miercuri, 28 iunie, a aparut informatia potrivit careia companiile autorizate pentru auditarea fondurilor de pensii
|
Auchan Romania va deschide, in luna septembrie, un supermarket in centrul comercial Iulius Mall din Timisoara, urmand ca magazinul sa functioneze temporar pana in toamna anului 2008, cand compania
|
» |