|
|
|
|
21. 07. 2007. Ora 0 GMT. Librariile din toata lumea au fost luate cu asalt. S-au facut rezervari din timp, dar inca se sta la coada. Se lanseaza
|
Cu un tiraj initial de 5.000 de exemplare epuizat in prima saptamana de la aparitie si cu un al doilea tiraj, tot de 5.000 de copii, care e posibil
|
Louis de Bernieres, una dintre vocile remarcabile ale literaturii britanice contemporane, s-a nascut la Londra in 1954. La varsta de 18 ani a optat pentru serviciul militar, dar dupa
|
|
In materie de reuniuni teatrale, atat in Romania cat si in lumea larga exista doua modele posibile: festivalurile stahanoviste, unde ai de vazut zilnic opt spectacole in sase
|
A fost o vreme cand bucurestenii trebuia sa-si aline suferinta cu leacuri babesti, descantece ori, pentru cei posedati de diavol, cu exorcizari savarsite in mare taina de preoti. Numai
|
in perioada interbelica, devenise curenta expresia "diplomat in aceea a Razboiului Rece a circulat expresia "diplomat deci a l
|
|
|
|
O vizita pe bulevardul Liviu Rebreanu, acasa la Nora Iuga, nu se uita, iar prietenia pe care ti-o arata se pastreaza, pentru ca nu vei intalni foarte des in
|
Principalul merit al biografiei semnate de Florin Turcanu* consta in imaginii lui Mircea Eliade: vulgare si retoricii de tipul din dulap", autorul cartii de fata
|
Ultimul Episod. te hotarasti sa-ti iei viata dupa ce ai aflat ca suferi de o boala incurabila, situatia seamana perfect cu decizia unui angajat de a-si da demisia
|
|
Numindu-mi randurile de fata Un Kosovo poetic nu creez niciun fel de metafora. Asadar, nu despre un razboi intre poeti, nu despre un camp de batalie e vorba, ci
|
Actul sase: Fan
Gustul mortii. Gustul acesta are ceva deosebit, creste in cerul gurii ca dupa o cana rece de vin de soc, bauta in arsita de tovarasul capitan. Ei,
|
Dupa (Theatrum Mundi), distinsa regizoare Catalina Buzoianu revine la scrierile lui Mircea Cartarescu si plaseaza in repertoriul Teatrului National din Timisoara o adaptare pentru scena a prozei
|
|
|
|
A partnership with the Baneasa real estate project in the northern area of Bucharest will bring the University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine (USAMVB) a fortune worth 1.5-2
|
Pietele de capital ale principalelor tari din estul Europei atrag in ultimii ani tot mai multe companii care se listeaza pentru a atrage capital pentru dezvoltare de la
|
Bugetul pe 2008 prezentat de ministrul finantelor este unul al recordurilor: cele mai mari venituri si cele mai mari cheltuieli. Care sunt bazele macroeconomice ale acestor estimarea unor
|
|
Un ghid de lectura in functie de temperatura. Imperfecta, frivola si cu un usor iz de iarmaroc, asa ar trebui sa sune eventuala reclama la ghidul destinat unui anumit
|
Operatorul de servicii de internet, date, IPTV si telefonie iNES-Group va instala in centrul de date propriu noul sistem de masurare a performantelor site-urilor web romanesti, dupa ce compania
|
Romania se afla pe ultimul loc in ceea ce priveste implementarea strategiei Lisabona - un plan care urmarea transformarea Uniunii Europene in cea mai competitiva forta economica a lumii,
|
|
Franta si Libia au incheiat mai multe acorduri la intalnirea de miercuri de la Tripoli, prin care Libia a primit protectie militara franceza, un reactor nuclear si acordul folosirii
|
Grupul german Siemens va vinde divizia VDO producatoare de componente auto catre compania Continental pentru 11,4 miliarde de euro, si va achizitiona pentru 7 miliarde de dolari compania Dade
|
Cei mai importanti constructori de automobile de pe piata indiana sunt interesati de preluarea celor mai importante branduri premium ale Ford.
Tata Motors si ar putea lansa oferte concurente
|
|
Iulian Stanciu, unul dintre actionarii companiei de IT&C Asesoft Distribution, care a cumparat 50% din actiunile a doua companii cu activitati de productie si procesare de legume, spune ca
|
Din aceasta luna si pana in decembrie BCR are de parcurs noua pasi mari din Programul de Integrare si Dezvoltare care ar urma sa produca primele schimbari sesizabile de
|
Mihai Bara este un pictor roman care de mai multi ani traieste in Andorra. Om nascut si crescut in cultul muntelui (brasovean de origine), continua sa respire in aerul
|
|
Una dintre prejudecatile sumbre pe care ni le-a indus socialismul multilateral dezvoltat, mai apoi tranzitia si, si mai apoi, navala capitalismului fantezist, una dintre prejudecatile din seria "Romanii, sa
|
O impunatoare constructie bucuresteana a avut o soarta destul de ciudata. Ma refer la palatul de la poalele Mitropoliei, de cateva ori palat de Constantin Brancoveanu pe locuri
|
O stire aproape trecuta cu vederea anunta ca undeva cineva a facut o aproximare a costurilor luptei cu coruptia. Cu vorbe de inteles, costurile par sa fie egale ba
|
|
Dupa ce Romania a declarat razboi Statelor Unite la 12 decembrie 1941, americanii au intrat in joc si, in perioada 1 aprilie 1942 - 22 august 1944, au bombardat
|
Traim - cei mai multi dintre noi - intr-un adevarat lant trofic al umilirii. Iar aceasta realitate cotidiana care-si respira normalitatea prin saloanele spitalelor sau isi poarta cu seninatate
|
Richard Zimler - Ultimul cabalist din Lisabona. Lisabona anului 1506 este zguduita de violente. Evreii sunt haituiti si ucisi, fiind invinovatiti de seceta crunta si de epidemia de ciuma
|
|
Hillary Rodham ar putea fi, dupa Monica Lewinski, a doua femeie din viata lui Bill Clinton cu o aparitie spectaculoasa in Biroul Oval. Dar nu sub, ci la
|
Daca macar unul dintre sonetele din volum ar fi fost imperfect din punct de vedere tehnic, poate ca intregul volum ar fi devenit Munteanu si-a publicat recent al
|
Stiti care e, de fapt, marea problema cu canicula asta? Ca noi, incet-incet, ne-am obisnuit cu 40 sau 45 de grade si organismul se adapteaza, ca asa e facut
|
|
With 2 million square metres of retail space available until 2010 - four times more than the current level, the domestic market is attracting more and more European clothing
|
Positioned on the border between conditioned sales and bank offers, the products bundling together bank deposits and fund units have helped to bolster the popularity of the bank-owned investment
|
Iulian Stanciu, one of the shareholders of the IT&C company Asesoft Distribution, which bought 50% of the shares of two companies involved in vegetable production and processing, says agriculture
|
|
Starting this month and ending in December, BCR (The Romanian Commercial Bank) will take nine large steps as part of an Integration and Development Plan, which should trigger the
|
Investitorii in cautarea plasamentului ideal ar da orice pentru o investitie care ar combina siguranta confortabila a obligatiunilor guvernamentale cu profitul de doua cifre pe care il pot aduce
|
Cu 2 milioane de metri patrati de spatii comerciale pana in 2010, de patru ori mai mult decat in prezent, piata locala atrage din ce in ce mai multi
|
|
Administrarea de fonduri de investitii a devenit noua specialitate a bancilor, in conditiile in care peste 65% din piata de 250 de milioane de euro a fondurilor deschise de
|
A doua zi de scaderi a venit pe Bursa de la Bucuresti cu o corectie mai slaba ca cea de miercuri, cand BET-FI a cazut cu peste 4% dupa
|
In zadar s-a straduit Steven Soderbergh - de aceasta data - sa adauge la garnitura de vedete insarcinata sa remorcheze trilogia aventurilor lui Danny Ocean una mai ceva decat
|
|
Forta evocatoare si creatoare de puternice impresii vizuale a muzicii este de multe ori pusa, pe nedrept, in umbra de dimensiunea vizuala insasi a artelor spectacolului, a televiziunii,
|
Prin grija sotiei si a fiului sau, la randul lor pictori cu stilistica foarte personala, albumul comemorativ Eugen Craciun din 2005 documenteaza traseul caleidoscopic si nelinistit al artistului in
|
Mediafax Foto a iesit in strada
Mediafax Foto deruleaza, pana pe 4 august, expozitia Mediafax Foto - Best of 2006, care reuneste 50 dintre cele mai reusite fotografii de
|
|
Ion Alin Gheorghiu este unul dintre artistii a caror celebritate a crescut constant, in timpul vietii, dar si postum. Dan Haulica marturisea ca, atunci cand l-a cunoscut, artistul avea
|
In teatru, timpul trece altfel. Tineretea dureaza multi ani, cine a apucat sa fie ingenua sau june-prim ramane asa mult peste vremea rational ingaduita. Cateodata, natura consimte la aceasta
|
Al doilea razboi mondial a distrus in mare parte orasele Europei, de la Varsovia pana la Munchen. Timp de cel putin zece ani, ele au fost refacute cu grija
|
|
In acelasi an, 2007, la acelasi centru cultural londonez, Barbican, publicul britanic a putut vedea doua spectacole de Shakespeare, ambele in ruseste, ambele lucrate la Malii Teatr din
|
Pentru ca ne aflam in plin sezon estival, am fost tentat sa va adresez invitatia de a admira niste coline. Mai exact, sapte. Cu care se spune ca ar
|
"Intr-o zi normala ma trezesc la 6 fara un sfert, de la 6 la 6 si jumatate imi plimb cainele, un terranova care doarme langa mine si, vreau-nu vreau,
|
|
Teatru cu aripi
Teatro Ka si-a deschis aripile, saptamana trecuta, la Bucuresti, in Parcul Tineretului, la Festivalul de teatru in aer liber ApaAerFoc, organizat de Institutul Cultural Roman. Prestigioasa
|
Andrei Codrescu - Un bar din Brooklyn. Nuvele si povestiri. Editura Ideea cuprinde douasprezece texte, intre care si cel care da titlul cartii. Traducere si prefata de Rodica
|
Iar o sa ma bag unde nu-mi fierbe oala, in nemuritoarele cuvinte ale bunicii, si o sa comentez lucruri despre care, avand in vedere ca nu le experimentez la
|
|
Mediafax Foto a vernisat pe 19 iulie expozitia "Mediafax Foto - Best of 2006". Au fost alese cele mai reusite 50 de fotografii jurnalistice publicate in presa anul trecut.
|
Conducerea companiei Teraplast Bistrita, producator de profile PVC, a decis ca societatea de brokeraj Raiffeisen sa se ocupe de listarea companiei la Bursa de Valori Bucuresti. companiei
|
Vanzarea grupului Chrysler celor de la Cerberus Capital Management se desfasoara conform planului si va fi definitivata in cel de-al treilea trimestru al acestui an, asa cum este prevazut,
|
|
Reactorul 2 al centralei de la Cernavoda va fi conectat la sistemul energetic national (SEN) la inceputul lui august, cu o saptamana mai tarziu decat termenul avansat initial
|
Bursele din Europa ar putea sa creasca pentru prima data in ultimele trei zile dupa ce ABB, cel mai mare constructor de retele electrice din lume, si Apple din
|
Cand vine vorba de asigurari, romanii nu sunt deloc generosi. Statisticile arata clar ca ne incredem mai mult in noroc sau in protectia divina decat in calculele companiilor de
|
|
Deena Abdulaziz, sotia printului mostenitor Sultan bin Abdulaziz (fratele regelui Abdullah), e considerata dubla ambasadoare: in Occident reprezinta stilului oriental, iar in Orient, pe cel occidental. In 2006 printesa
|
Grupul EADS (European Aeronautic Defence& Space), care detine compania aeronautica Airbus, a anuntat ca profitul din trimestrul al doilea a scazut cu 85% din cauza costurilor cauzate de intarzierile
|
Valoarea bunurilor finantate de Raiffeisen Leasing a crescut cu 74% in primul semestru, comparativ cu perioada similara a anului trecut, pana la 136 mil. euro.
"Ne-am bucurat de o
|
|
Comoros este un arhipelag pierdut in timp undeva in Oceanul Indian. Despre el se pot spune doua lucruri: are cei mai pufosi nori care poposesc pe niste vulcani imensi
|
In mod normal nu te astepti de la un din Texas sa ajunga un arbitru al stilului. Si totusi, s-a intamplat - Tom Ford. Designerul nascut in Austin
|
In dona pe care o vedeti mai sus, toata lumea si-a spus cuvantul. Proverbul dupa care in viata ca si la bridge tacerea este de aur isi are, ca
|
|
O adiere noua si placuta din est, care evoca moda si modul de viata ale aristocratiei chineze, Shanghai Tang este, astazi, prima marca de lux din China si printre
|
Agentul britanic 007 - James Bond a impresionat in fiecare dintre cele peste 20 de filme in care este personaj principal prin masinile si gadgeturile de ultima generatie pe
|
Compania ceha de servicii financiare Wood & Co. considera ca pretul corect al actiunilor Transelectrica (TEL) pentru 2008 este de 65 lei pe titlu, cu 40% peste nivelul actual,
|
|
Cumpararile nete ale nerezidentilor pe piata de capital s-au ridicat in luna iunie la 97 mil. euro, cel mai ridicat nivel din luna martie a acestui an, potrivit statisticilor
|
Compania Transilvania Constructii din Cluj Napoca (COTR), cu activitati in imobiliare si constructii a obtinut in primul semestru un profit brut de 8 milioane de lei (2,6 milioane de
|
Agentia imobiliara Timona Trust a scos la vanzare un teren de peste 5,5 hectare, situat in zona soselei Pipera-Tunari din Bucuresti, la un pret de 1.000 de euro metrul
|
|
Actiunile Apple au crescut cu pana la 11% la bursa, dupa ce rezultatele financiare anuntate de companie au depasit estimarile analistilor, scrie Bloomberg.
Titlurile Apple au crescut cu pana
|
Banco Santander, cea mai mare banca a Spaniei si principalul candidat pentru achizitia diviziilor din Brazilia si Italia a ABN Amro, a inregistrat in trimestrul doi al acestui an
|
Rafal Juszczak, presedintele celei mai mari banci din Polonia, PKO BP, a anuntat ca intentioneaza sa continue planurile legate de fuziunea cu o serie de companii pentru a
|
|
Producatorul bulgar de lubrifianti Prista Oil si subsidiara din Bulgaria a Marine Anti-pollution Enterprise (MAPE), vor investi aproximativ 7 milioane de euro intr-un port destinat produselor petroliere in Varna.
|
Salariul mediu al directorilor francezi a crescut in medie in ultimii zece ani cu 1,3% pe an, potrivit unui studiu realizat de L'Insee cu privire la situatia a 23.000
|
Compania Automotive Safety Components International RO (ASCI) din Sighisoara, parte a concernului american Safety Components International, unul dintre cei mai importanti producatori de airbag-uri, estimeaza pentru acest an o
|
|
Bank of Cyprus a cheltuit pana acum 2,3 milioane de euro pentru a demara afacerile pe piata locala, prin intermediul unei companii de leasing si al unei banci. Investitiile
|
Producatorul de computere Dell a venit recent in Romania cu modelul Precision M90, care reprezinta o combinatie intre mobilitatea unui notebook, performanta unui PC si utilitatea profesionala a unei
|
The euro continued to grow against the RON, for the second day in a row on the Bucharest forex market, up to a peak of 3.15 RON. Speculative moves
|
|
Fostul actionar majoritar al Nitramonia Fagaras, compania americana S&T Oil a dat in judecata statul roman la Curtea de Arbitraj International de la Washington, acuzand Romania de nerespectarea
|
Grupul privat romanesc Grampet GFR (Grup Feroviar Roman) a intrat in top 5 pe prima lista intocmita de statul ungar la privatizarea feroviar national MAV Cargo.
Conform unor
|
Carlos Ghosn, directorul producatorului auto Renault, estimeaza ca actualul model low-cost Logan nu va avea pana la orizontul anului 2009 o concurenta puternica pe segment. Pana la aceasta data
|
|
Cand afli ca Monica Barladeanu (sau Dean) joaca un rol cvasiprincipal in Fall Down Dead/Se credea un Picasso, iar din distributie mai face parte si la fel de mediatizata
|
Ziarul Financiar de vineri e realizat de sase dintre cititorii sai, fiecare expert in domeniul sau de activitate. Ei au participat la sedinta de sumar de joi a ZF,
|
Sales of the German home improvement store network Praktiker reached 108.4 million euros on the domestic market, in the first half of the year, accounting for 21% of the
|
|
Farming equipment producer the local branch of the Maschio group in Italy, will invest 2 million euros in building its second production facility, covering 1,800 square metres, located
|
Footwear manufacturer Banatim in Timisoara could increase its share capital by 4.5 million RON (1.4 million euros), to 5.7 million RON (1.8 million euros), if shareholders subscribe all the
|
Automotive Safety Components International RO (ASCI), which is part of the American group Safety Components International, one of the leading airbag producers, estimates a 7 million-euro turnover for
|
|
Net assets of voluntary private pension funds (the 3rd pillar) have exceeded 50,000 euros, according to an announcement made by BRD-SocGen, the depositary bank of the funds. The reporting
|
Aviva has already recruited 20,000 marketing agents for the distribution of mandatory private pensions (the 2nd pillar), according to a company announcement. Aviva is one of three mandatory private
|
In September, the National Bank of Romania will conduct inspections in all banks, which operate as Romanian legal entities in order to see if the requirements of the Basel
|
|
SIF Transilvania a subscris actiuni Continental Hotels de 4,01 milioane de lei (1,28 milioane de euro) la majorarea capitalului cu 45,9 milioane de lei (14 milioane de euro), la
|
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a sanctionat cu amenzi cumulate de 11.500 de lei (circa 3.700 de euro) mai multi membri din conducerea societatii de brokeraj Transilvania Capital,
|
Societatea Dafora Medias, cu afaceri in principal din servicii de foraj petrol si gaze, va oferi 102,2 milioane de lei (32,6 milioane de euro) pentru preluarea a
|
|
Orizont Vest, societatea de brokeraj din Oradea care detine impreuna cu mai multe persoane fizice si juridice circa 20% din producatorul Rulmentul Brasov (RBR), a vandut saptamana aceasta 1,75
|
Compania norvegiana Aker Yards va construi, la santierele navale pe care le detine in Romania, un vas pentru aprovizionarea platformelor marine, in valoare de circa 39 mil. euro, pentru
|
Importatorul si distribuitorul de baterii Sprinter 2000 din Brasov a raportat ieri pe piata RASDAQ achzitia a 77,9% din actiunile Fabricii de Scule Rasnov. Valoarea totala a tranzactiei a
|
|
Societatea Revan Com din Galati a fost raportata cu o detinere de 7% din capitalul producatorului de piese din aluminiu Altur Slatina. Anuntul a venit dupa vanzarea de catre
|
Producatorul de spuma poliuretanica Selena Romania a inregistrat in primul semestru din 2007 o cifra de afaceri de 2,6 mil. euro, mai mare cu 41% decat in aceeasi perioada
|
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a cerut Tribunalului Bucuresti sa clarifice daca despagubirile acordate in cazul Fondului National de Investitii (FNI) trebuie acordate asociatiei ANI FNI sau membrilor
|
|
Regia Protocolului de Stat (RA-APPS) a decis ca Hotelul Triumf din Capitala sa nu mai fie inclus pe lista primelor imobile scoase la vanzare, dupa ce Athenee Phenix Group,
|
Ministerul Agriculturii a avizat pana miercuri acordarea unor despagubiri pentru culturile afectate de seceta in valoare totala de 121 mil. lei (aproape 40 mil. euro), a declarat ministrul de
|
aradeana are in derulare mai multe investitii, in principal in a caror valoare atinge 180 mil. lei (circa 58 mil. euro), suma care plaseaza orasul Arad pe
|
|
Una dintre cele mai mari agentii imobiliare din lume, CB Richard Ellis (CBRE), a decis sa se retraga de pe piata romaneasca, pe care functiona din anul 2001 in
|
Companiile din Romania pot pierde anual 150-200 mil. euro prin folosirea necontrolata a e-mailurilor, a anuntat producatorul de solutii de mesagerie electronica Axigen (GeCAD Technologies). efect nedorit al
|
Oficialii Sony, al doilea mare producator de electronice de consum, au declarat ca profitul aproape s-a dublat in T1, dupa ce cursul slab al yenului a ajutat vanzarile de
|
|
Ministerul Justitiei intentioneaza ca prin noul Cod de procedura penala (Cpp) sa se reglementeze procedee probatorii, care nu se regasesc in actualul Cod, respectiv amprentarea si fotografierea suspectului si
|
Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, a declarat ieri ca, in contextul in care suspendarea participarii Rusiei la Tratatul CFE se va produce in 150 de zile de la anunt,
|
UDMR l-a desemnat pe Iuliu Winkler pentru functia de ministru al comunicatiilor si tehnologiei informatiei, a anuntat, ieri, presedintele UDMR, Marko Bela. Iuliu Winkler este secretar de stat pentru
|
|
Israelul a autorizat transferarea a 1.000 de arme din Iordania catre fortele de securitate ale Autoritatii Palestiniene din Cisiordania, au declarat surse din domeniul securitatii palestiniene si israeliene. Acesta
|
Rusia a propus NATO sa participe la un parteneriat strategic menit sa contracareze posibile atacuri cu racheta, a declarat joi un oficial de rang inalt din cadrul ministerului rus
|
Rusia l-a expulzat pe atasatul comercial al Marii Britanii la Moscova, in cadrul masurilor de riposta anuntate in criza diplomatica cu Londra. Potrivit The Moscow Times, Andrew Levi, consilier
|
|
Concluziile ultimului Barometru de Opinie Publica (24 iulie 2007), publicat de Fundatia Soros, sunt mai mult decat incurajatoare pentru evolutia femeilor din Romania. Cea mai mare parte a presei
|
Grupul american Bunge, unul dintre cei mai mari producatori din industria a finalizat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 182 mil. dolari(132,4 mil. euro),
|
Grupul financiar italian Intesa Sanpaolo incearca sa preia controlul bancii CariFirenze unde detine deja 18,6% din actiuni. Intesa urmareste sa preia un pachet de 40,3% din titluri de la
|
|
Scaderea vanzarilor la 1,27 milioane de vehicule reflecta performantele diferite obtinute pe piete. In Europa, numarul de vehicule comercializate s-a redus cu 9,1%, la 866.440 de unitati. Pe pietele
|
Agentia Domeniilor Statului (ADS) cere companiei TCE 3 Brazi, detinuta de omul de afaceri Culita Tarasa, sa achite suma de 76,394 milioane de lei (24,6 mil. euro) reprezentand contravaloarea
|
Operatiunile de imbuteliere si distributie ale Pepsi Americas in Romania si Republica Moldova au avut o contributie de cinci puncte procentuale la avansul de 12,6% al veniturilor grupului in
|
|
British American Tobacco (BAT) a consemnat pe piata romaneasca, in primul semestru, o crestere semnificativa a profitului, pe fondul avansului volumului de vanzari, al majorarii preturilor si al imbunatatirii
|
Compania Flavus Investitii, care a cumparat activele Tractorul Brasov, intentioneaza sa reorganizeze productia uzinei, pentru ca aceasta sa poata produce cel putin 10.000 de tractoare anual, dar are in
|
Compania portugheza Martifer SGPS va dezvolta mai multe centre comerciale in Romania, Portugalia si Polonia, dupa ce a cumparat, cu 300.000 de euro, o participatie de 60% la Global
|
|
Rominserv, contractorul general al grupului Rompetrol, a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de peste 58 de milioane de dolari (circa 42 mil. euro), mai mare cu
|
Compania Fan Courier, unul dintre principalii jucatori pe de piata de curierat intern, a finalizat achizitia unui teren de 29.000 de metri patrati, pentru 2,5 mil. euro la Stefanesti,
|
Microsoft Office SharePoint Server, o aplicatie ce permite companiilor sa-si creeze site-uri, sa organizeze si sa gestioneze documentele specifice unei corporatii, a inregistrat vanzari de peste 800 mil. dolari
|
|
Electrica Transilvania Nord a avut la sase luni venituri de 183,26 milioane euro, in crestere cu 14% fata de perioada similara din 2006, iar profitul net a scazut cu
|
Grupul de firme Dedeman din Bacau va investi 15,3 milioane de euro pentru construirea a doua centre comerciale de distributie a materialelor de constructii, in Roman si Piatra-Neamt, si
|
Actionarii companiei cu activitati de prelucrare a lemnului Egger Romania au aprobat majorarea capitalului social cu 25 mil. euro, potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial. In urma acestei operatiuni,
|
|
Producatorul de utilaje agricole filiala locala a grupului Maschio din Italia, va investi 2 mil. euro in constructia celei de-a doua hale de productie, de 1.800 de metri
|
Producatorul de incaltaminte Banatim din Timisoara si-ar putea majora capitalul social cu 4,5 milioane de lei (1,4 mil. euro), pana la nivelul de 5,7 milioane de lei (1,8 mil.
|
Activele nete ale fondurilor de pensii private facultative (pilonul III) au depasit 50.000 de euro, conform unui anunt facut de BRD-SocGen, banca depozitara a fondurilor. Data de raportare pentru
|
|
Aviva a recrutat deja 20.000 de agenti de marketing pentru distributia pensiilor private obligatorii (pilonul II), conform unui anunt al companiei. Aviva este unul dintre cei trei administratori de
|
Banca Nationala va desfasura in luna septembrie inspectii la toate bancile persoane juridice romane pentru a evalua stadiul implementarii cerintelor acordului Basel II privind adecvarea capitalului in functie de
|
Piraeus Bank si Eximbank au incheiat un acord de colaborare care va facilita creditarea mici si mijlocii (IMM). Astfel, IMM-urile vor putea sa contracteze credite de la Piraeus
|
|
Compania de asigurari Unita si-a majorat participatia la asiguratorul agricol Agras la circa 92,3% din capitalul social, dupa ce a mai cumparat pe Bursa 3,62% din actiuni. Tranzactia s-a
|
ING Fond de Pensii, compania specializata in pensii private obligatorii (pilonul II) a grupului ING in Romania, are in curs de desfasurare o majorare de capital de 121 de
|
Acest "thriller legal", in care Hannibal pare sa revina reincarnat de Anthony Hopkins, e in mare parte pus in scena ca duelul dintre un procuror si un criminal, Ted,
|
|
Proiectul Baneasa din Capitala, unul dintre cele mai mari dezvoltari imobiliare din Europa Centrala si de Est, va ajunge la o valoare de 3-4 miliarde de euro in momentul
|
PRO VIDEO propune doua filme in regia lui Clint Eastwood, ambele despre cel de-al doilea razboi mondial, dar din doua perspective diferite. "Scrisori din Iwo Jima" prezinta momentul din
|
Euro si-a extins castigul in fata leului, urcand pe piata valutara de la Bucuresti pana la un maxim de 3,17 lei, in a doua zi de corectie la nivel
|
|
Grupul german BMW va prelua o parte din actiunile companiei EBS Romania, producator de solutii software economice, care se ocupa de o parte din sistemele informatice ale producatorul auto
|
Aurelian Sima (45 de ani), care a condus businessul Motorola pe piata locala timp de sapte ani, a preluat operatiunile centrului de Business Process Outsourcing (BPO) din Bucuresti al
|