|
|
|
|
S-a întâmplat ieri la Ferrara, oraș în care autorul său se născuse în urmă cu 94 de ani, în 1912. Provenea dintr-o famiglie burgheză. Studiase la Universitatea din Bologna unde și-a luat diploma de licență cu o teză stranie, despre economia
|
Astăzi își aniversează ziua de naștere:
|
Președintele României, Traian Băsescu, a primit astăzi, 2 august, la Palatul Cotroceni, vizita Sanctitații Sale Bartolomeu I, Patriarhul ecumenic.
|
|
În ultimul meci din etapa inaugurală a ediției 2007-2008 a Ligii I la fotbal, Gloria Bistrița și Unirea Urziceni au încheiat la egalitate, 2-2, după un meci dominat de oaspeți și în care gazdele au egalat în prelungiri.
|
Fostul campion ECW și ultimul pretendent la titlul WWE, Bobby Lashley, va suferi cel puțin o intervenție chirurgicală la umăr și va sta pe tușă minim două luni.
|
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A1 din cauza lucrărilor de reparații la podul peste râul Argeș, traficul rutier se desfășoară cu dificultate în zona kilometrului
|
|
|
|
La o lună de la intrarea în vigoare a Regulamentului privind roaming-ul în UE, prin care se reduc tarifele de roaming cu până la 70%, Comisia publică astăzi o situație comparativă a modului în care operatorii de telefonie mobilă din toate cele
|
Premierul Călin participă, vineri, la ora 11.00, la slujba înmormântării Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, care va avea loc la Catedrala Patriarhală.
|
Principalele subiecte ale zilei reflectate în edițiile emisiunilor informative din această seară:
|
|
Formația franceză Olympique Lyon, cea care domină de mai mulți ani fotbalul francez și este o prezență constantă în fazele superioare ale Ligii Campionilor, va trebui să găsească o nouă soluție pentru postul de portar.
|
"Am venit că să-i mulțumim pentru ceea ce a oferit Bisericii pe care a păstorit-o și Bisericii lui Hristos", a declarat, joi, Patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu I al cel care va oficia slujba de înmormântare a Prea
|
Șeful postului de poliție din localitatea ieșeană Lungani a fost reținut în urmă cu o oră, după ce i s-a făcut un flagrant de către Direcția Generală , transmite corespondentul AMOS News.
|
|
|
|
Vești bune pentru absolvenții de liceu care au ratat examenul la facultate. De anul acesta ei pot urma cursurile unei școli postliceale fără să plătească.
|
Deputatul UDMR Tibor Toro, a depus la Ministerul Educației și Cercetării o petiție semnată de 800 de studenți maghiari de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, transmite corespondentul AMOS News.
|
Consilierii PSD vor propune Primăriei Cluj-Napoca înființarea unei perdele forestiere în jurul viitoarei zone metropolitane, transmite corespondentul AMOS News.
|
|
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă din Cluj va organiza, în această lună, o preselecție a muncitorilor agricoli care vor dori să lucreze în Spania, transmite corespondentul AMOS News.
|
În condițiile în care Uniunea Civică Maghiară a anunțat că strânge semnături pentru a se transforma în partid politic, deci adversar al UDMR, formațiunea lui Marko Bella va refuza colaborarea cu liderul UCM Szasz Jeno
|
Ministerului Mediului anunță că ședință colectivului de analiză tehnică (CAT) pentru proiectul Roșia Montană, care era programată să se desfășoare azi, la sediul instituției, a fost amânată deoarece titularul proiectului, societatea
|
|
Ceremonia de instalare a noului prefect de Bihor, Mircea Ghitea, va avea loc azi, de la ora 19.30, la sediul Prefecturii Bihor, transmite corespondentul AMOS News.
|
Spitalul Clinic Județean Oradea va fi dotat în curând cu un angiograf modern, marca la Oradea de către o firmă din București, care a câștigat licitația organizată în acest sens la nivelul Ministerului Sănătății.
|
Modificările majore în învățământul superior vor fi tranșate zilele acestea de ministrul educației Cristian Adomniței și Consiliul Rectorilor, după ce întâlnirea de astăzi nu a adus consensul dorit. Discuțiile vor continua și mâine.
|
|
Forumul Civic al Românilor din Covasna și Harghita a transmis joi un comunicat de presă prilejuit de trecerea în neființă a Părinte Teoctist.
|
Un studiu făcut de Asociația Pro Democrația a scos la iveală faptul că autoritățile locale preferă negocierea cu un singur ofertant, cadourile primite de funcționari nu sunt declarate și Primăria nu respectă Legea accesului la informația publ
|
Călin a semnat, joi, următoarele decizii:
|
|
Deputatul PSD Adrian Năstase participă, astăzi, la invitația lui Adrian Ursu, la emisiunea 1 și 1 de la Realitatea TV, programată la ora 23.00.
|