|
|
|
|
Au bani, au faimă, dar asta nu i-a făcut fericiţi. Au fost privaţi de cea mai mare bucurie, aceea de a avea propriii copii. Nu s-au lăsat şi la urmă tot au devenit Au
|
Poligonul de antrenament al Batalionului de Transmisiuni din Craiova, este un loc dur, aproape neprimitor. Ploaia deasă, care nu încetase de două zile, a
|
Nu teamă atunci când treceţi printr-o zonă plină de câini agresivi, nu fugiţi şi nu îi priviţi în ochi. Cel mai indicat este să vă purtaţi normal
|
|
acum a prin toată lumea, dar în interes de serviciu. Luna trecută s-a pentru prima dată în ia o
|
Pentru mulţi, a te urca în şaua unei motociclete şi a hoinări în voie plăcerea supremă. cea mai mare libertate pe care o pot avea. Apoi, senzaţia pe care o ai
|
Tot mai mulţi încep să se arate de latura modei, ei personal sau cu ajutorul lor de acestui capitol
|
|
|
|
În 1994, despre Faustino Asprilla se spunea ca va fi una dintre vedetele CM din SUA. A fost, acel prim meci al Columbiei, 1-3 cu România, şi visurile de mărire s-au dus pe apa
|
Cel mai impresionant festival din câte au avut acum loc în România aduce pe scena de la Romexpo, alături de trupe autohtone, 11 artişti de renume mondial: Marilyn Manson, Pink, Alice Cooper,
|
Temperaturile ridicate din ultimii ani au devenit din ce în ce mai greu de suportat. Şi, din păcate, adaptarea organismului la globală, provocată într-un timp relativ scurt, este
|
|
Situat în Oceanul Atlantic, Triunghiul Bermudelor e considerat de mulţi drept o poartă către o altă dimensiune. Cu toate că a fost evitat secole de-a rândul de oamenii mării, Triunghiul
|
Au minţile multor cu fotografiile lor sexy din reviste. Dar în această vară, pe plajă, oricine poate avea norocul să le fie vecin de şezlong şi să
|
O fostă de operă a luat titlul de cea mai bună jucătoare de poker a planetei, în urma unui turneu în Las Vegas. Americanca Sally Boyer a reuşit
|
|
|
|
Dan este un bărbat cu care viaţa s-a jucat aşa cum a vrut. Poate că el este tipul de om care cel mai bine dictonul şi La cei 39 de ani ai
|
Vrei să ai o privire ca-n filme? Te-ai săturat să îţi genele de tone de mascara pentru un astfel de efect! Ei bine, curaj şi
|
Când bomba sexy Anna Nicole Smith a fost moartă în februarie într-o cameră de hotel din Florida, actriţa Dawnn Behrens a suferit cel mai mult. Şi asta deoarece cariera ei de sosie a
|
|
Indiferent de cei mici au şi ei nevoie de un spaţiu al lor, în care să fie feriţi de zgomotul celor din jur, de musafiri, de radio sau de televizor, în care creeze
|
Două evenimente importante îl aduc pe Benone Sinulescu în faţa publicului primul - vârstei de 70 de ani - şi cel de-al doilea - a 52 de ani de
|
Din dorinţa de a arăta mai bine, numeroase doamne şi îşi aplică pe piele diverse produse cosmetice sau fără a consulta în prealabil un specialist.
Unele
|
|
cu zâne fermecate, prinţese, balauri şi prinţi frumoşi pot fi trăite şi în realitate. Acest lucru ni l-a demonstrat Mariana Calfa, o din Bucureşti al
|
Afaceristul craiovean Genică Boerică s-a predat ieri doljeni după ce o a emis un mandat de arestare pe numele său. În acest nou dosar, el e cercetat
|
de muzică rock Rod Stewart este pe cale să îşi pună iar pirostriile, relatează Reuters.
Acesta, logodnica sa, fotomodelul Penny Lancaster, au fost
|
|
În fiecare una dintre componentele trupei aleargă pentru a se menţine în formă. Cum se trezeşte mereu în zorii zilei, pe la 6.00, interpreta a trebuit
|
La doar patru ani de la trecerea la profesionism, Lucian Bute este foarte aproape de a-şi împlini visul: acela de a deveni campion mondial. Ieri într-o gală la
|
În numerele trecute, v-am prezentat tehnicile de montare ale diblurilor în pereţi tari şi plini, dar şi în pereţi cu gol interior. Dar, acum sunt la modă şi tavanele false, iar pentru
|
|
O dramă şi o poveste tragică despre efectele drogurilor în San Bernadino Valley. Johnny Truelove (Emile Hirsch), un traficant de droguri de numai 20 de ani, îşi activitatea din
|
Sarea, care este acuzată de creşterea riscurilor de producere a unui infarct, bacteria care provoacă majoritatea ulcerelor stomacale, Helicobacter Pylori, spun americani. De aceea,
|
Procurorii vâlceni o pe directorea Liceului Teoretic din Băile Govora sub acuzaţia de corporală din culpă. Fără să aibă permis, Maria Mecu lua lecţii
|
|
În cursul de de la centrala nucleară de la Kozlodui, Bulgaria, care se vor încheia la lunii august, urmează să fie efectuate
|
Antrenorul italian Cristiano Bergodi a semnat, vineri seara, un contract pe doi ani cu FC Rapid, dintre cele două fiind cauzată de o
|
Reporterii Click! au ales pentru cele mai ieftine cinci produse. Acestea pot fi cumpărate viitoare din din toată ţara.
Barcă
|
|
Cititorul care în lumea de erotism a lui Anais Nin trebuie să lase la intrare. Autoarea să deschidă acea cutie a Pandorei care
|
Câteva grame de boabe de soia, consumate în fiecare zi, ar putea avea efectul unui medicament care scade tensiunea potrivit unii studiu efectuat asupra femeilor aflate în
|
De la acestei cei care în statele UE trebuie să declare sumele mai mari de 10.000 de euro. În caz contrar, riscă să
|
|
Două cutremure cu magnitudini de 4,6 grade şi, respectiv, 4,2 grade pe scara Richter au fost ieri, în apropiere de oraşul elen Ioannina, situat la 320 de kilometri nord-vest de Atena, a
|
Edina Gallovits a pierdut finala turneului WTA de la Barcelona, dotat cu premii în valoare totală de 145.000 de dolari. Românca a fost în ultimul act de Meghann Shaughnessy (SUA), cap de serie
|
Deşi propaganda României în timpul celui de-al doilea război mondial e unul dintre capitolele mai puţin cunoscute, ea o parte a istoriei extrem de Cartea Mioarei Anton,
|
|
Cel puţin 25 de persoane au fost rănite, două dintre ele în stare gravă, în urma unei furtuni violente care a provocat unor structuri metalice în timpul unui
|
Fundaşul Iulian Miu, care a evoluat ultima dată la Bursaspor, în perioada 2003-2006, e aşteptat, luni, la reunirea echipei UTA Arad în vederea pentru sezonul 2007/2008. Miu se
|
Două fetiţe de 13 ani s-au înecat ieri în râul Buzău, după ce apa s-a umflat în urma unei ploi Corpurile au fost descoperite de pompieri după
|
|
Intitulat "Şi îngerii beau vin", CD-ul lui conţine 15 cântece vechi printre care şi varianta nouă a piese De la
|
Doi dintre jucătorii lui Şahtior, Flavius Stoican şi Cosmin vor gruparea "Stoican îşi va continua probabil cariera la Dinamo iar
|
de rugby a României a obţinut, ieri, a doua victorie în cadrul IRB Nations Cup, scor 28-16 (19-6), în faţa Namibiei, într-un meci din etapa a treia, ultima, a
|
|
Doar trei a durat mandatul lui Gică Craioveanu în cadrul consiliului local din Getafe. Gică fusese ales candidat independent, dar pe listele Partidului Popular.
Fostul fotbalist a spus
|
Gala Local Kombat, de la Iaşi, trebuia să fie momentul revanşei, pentru Ciprian Sora, în faţa lui Peter Vondracek. Cehul îl bătuse înainte de limită pe român, în
|
Antrenorul de origine nu a putut rezista tentaţiei Gruparea din Emiratele Arabe Unite, Al Jazeera, i-a oferit nu mai puţin de 1,8 milioane de euro pentru un sezon, adică dublu
|
|
Manelistul Adi de la Vâlcea va fi unul dintre artiştii care vor atmosfera la anului", aşa cum a fost numită nunta fotbalistului dinamovist Claudiu Niculescu cu
|
În ultimul timp, tot mai multe companii apelează la perioada de probă. Astfel că, cei care doresc să se angajeze trebuie să demonstreze că sunt capabili să ocupe postul la care aspiră.
|
Pentru şapte ore, viaţa micuţului Andrei a atârnat de un fir aproape invizibil. Căzut din joacă într-o prizonier la 10 metri sub micuţul din satul
|
|
Titus Steel, cel mai important regizor din industria porno spune că singura vedetă capabilă să joace în filme XXX este Cristian
Cristian
|
sunt foarte aproape de o altă lovitură pe piaţa După Zicu, Bratu sau Năstase, fostul dinamovist Flavius Stoican este foarte aproape de a ajunge la Dinamo,
|
Principiul "ban la ban trage" li se aplică pe deplin Aceştia au bani frumoşi anul trecut, şi nu neapărat din salarii. Dividendele, jocul la bursă, dar şi
|
|
Costel Culcea, un deţinut care lucra în regim semideschis în cadrul Palatului de Justiţie, a evadat ieri de sub nasul escortei. El a fost prins după circa trei ore de libertate, în
|
Peste 100 de români, care munceau câte 12-13 ore pe zi pe o plantaţie de din Bavaria, unde erau cazaţi în barăci, în condiţii inumane, au fost salvaţi de locuitorii din
|
Pentagonul a fost cât pe ce să armamentul din dotarea trupelor trimise pe front cu arme neletale capabile să îi transforme pe adversari în homosexuali dornici să facă
|
|
Nu este nici un secret faptul că un consum regulat de fructe, legume şi cereale integrale aduce numeroase beneficii organismului nostru. în ultimul timp, se
|
Pentru că se apropie unul dintre cele mai importante momente ale vieţii sale, cu Eva Longoria, Tony Parker a ţinut să devină campion cu echipa San Antonio
|
la 10 metri sub dar de o coardă pe care s-au împletit un fir de curaj, unul de şi unul de dăruire. Suspendat
|
|
În ciuda scandalurilor politice, parlamentarii români amatori de sport nu ratează nici un antrenament şi nici o indiferent dacă vorbim de fotbal sau de tenis.
Dacă
|
Anul acesta vor fi 100 de subiecte la fiecare probă a Testării naţionale care începe luni, 18 iunie şi la care participă peste 200.000 de elevi. În două boluri, se vor afla câte zece bile
|
Botezatu a participat recent la Modei din Jamaica, Fashion Week", unde a prezentat o colecţie haute-couture. El a avut parte şi de
|
|
Două membre PETA au defilat, la Seul doar cu frunze de salată în cadrul unei de promovare a vegetariene.
Asaltate de turiştii veniţi
|
Din respect pentru copiii care au murit în accidentul de microbuz de la Suceava, la şcoala nu a mai avut loc serbarea de de an. Banca Andreei Şcheul, cea mai mică dintre
|
Cea mai mare lovitură dată de Dinamo în această perioadă de mercato, Ianis Zicu, a pus capăt conform cărora transferul său în Şoseaua Ştefan cel Mare nu este
|
|
Vadim Tudor se mută cu tot cu câinii
Corneliu Vadim Tudor, PRM, îşi mută partidul la casă nouă, dar nu neam la câinii lui. Partidul său a primit un
|
Doi polonezi care încercau să tranziteze România cu 20 de pistoale, 49 de puşti cu aer comprimat şi 18.000 de alice, muniţie într-o Toyota, au fost prinşi la Giurgiu. Ei au
|
Din cauza lipsei de spaţiu din spitalele mai mulţi bolnavi s-au văzut nevoiţi să îşi transporte în perfuziile şi bandajele pe străzi, neavând
|
|
O parte dintre hotelierii de pe litoralul românesc au majorat de ieri tarifele la cazare, în medie cu 10-15% faţă de perioada Tarifele de cazare în Mamaia vor ajunge, din acest weekend la
|
Edina Gallovits a reuşit, ieri, cea mai bună a carierei. în de 22 de ani s-a calificat în finala turneului de tenis de la Barcelona, dotat cu premii în
|
Un braşovean de 36 de ani riscă să ajungă la după ce a vândut CD-uri piratate prin Anchetatorii au găsit acasă la Nicolae Bărbat peste 700 de CD-uri cu
|
|
Un fermier indian de 73 de ani care a jurat să nu se înainte să diploma de absolvire a liceului a picat la acest examen pentru a 38-a oară, relatează Reuters. Shiv
|
Loteria o nouă tragere Loto 6/49 pentru care pune în joc, la categoria I, un premiu estimat la 2 milioane euro. Ultima dată, marele premiu la 6/49 s-a
|
Ştefan Grigorie va juca din vară la Rapid. El a ajuns în Giuleşti în schimbul unui alt fost dinamovist, Ionel Ganea.
Atacantul Ionel Ganea a fost aşteptat, ieri,
|
|
A scăpat cu după ce un copac a fost smuls de vânt şi aruncat peste maşina cu care se deplasa spre casă. a ieşit din dar a fost de
|
Abuzul de alcool de orice fel stă la originea a 43 la sută dintre decesele care au loc în Rusia, conform unui studiu publicat în revista medicală britanică "The Lancet", citată de AFP.
|
O a postului de poliţie din comuna Gugeşti a fost distrusă, ieri, de o de 21 ani. Mihaela Neacşu a lovit în plin maşina Poliţiei Rurale.
|
|
ClickMania! i-a dat bani de concediu! Mihaela Anghel, de 39 de ani, din Bucureşti a unul dintre premiile speciale, în valoare de 2.857 lei, puşi la bătaie la cea de-a doua etapă a concursului
|
Din cauză că nu mai puţin de patru femei din cinci purtau la volan un designer britanic a inventat tocurile extensibile. Este o simplă apăsare
|
Fostul Adrian Ilie a renunţat oficial la meseria de impresar şi a fost prezentat drept noul manager sportiv al Stelei. mult Stelei. Am fost jucătorul acestei echipe şi sper
|
|
vâlceni îl caută, de ieri, pe Adrian Gheorghe Moraru, de 19 ani, din comuna pe care îl bănuiesc că şi-a lăsat gravidă sora
|
Fostul antrenor al Stelei, Walter Zenga, l-a lăudat pe Cristi Chivu fanilor lui Inter. "Când am ajuns pentru prima oară în România, în 2002, am spus că acest jucător va creşte foarte mult.
|
O femeie a fost prinsă cu capul între uşile metroului, în staţia Gorjului. Potrivit Rompres, ea a stat timp de două minute prinsă între uşile trenului. I.N. Marielena, care a făcut
|
|
CFR Cluj l-a cedat gratis pe portarul Martin Tudor rivalei Universitatea Cluj. "Am decis să-l cedăm pe Martin Tudor la Universitatea. Îi suntem pentru tot ce a făcut la CFR Cluj. Cred că este
|
Francezul Marc Gicquel, lovit la testicule, joi, la turneul de tenis de la Halle, de o minge servită cu 208 km/h de germanul Benjamin Becker, a fost să abandoneze, vineri, în sferturi. "Evident că sunt
|
Victor Hănescu a fost eliminat în turul doi al challengerului de la Lugano dotat cu premii în valoare totală de 85.000 de euro. El a fost învins cu scorul de 6-2, 6-3 de italianul Potito Starace,
|
|
Adrian Ungur s-a calificat în semifinalele de 21.250 de euro de la Kosice (Slovacia), după ce l-a învins, în "sferturi", cu 6-4, 6-3, pe cehul Jan Mertl. Următorul lui adversar e germanul Denis
|
Gojnea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de la Marsilia (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 38.500 de euro. Gojnea a în turul doi,
|
Presa spaniolă scrie că fundaşul echipei Celta Vigo, Gabriel Tamaş, va fi titular în meciul cu Getafe, la care evoluează Cosmin Contra, în ultima etapă a campionatului Spaniei, decisiv pentru
|
|
Camerei Bogdan Olteanu, a fost la un pas de un accident care putea să îl bage în spital. Şi nu oriunde, ci tocmai în propriul său birou. Un ornament de lemn s-a
|
La doar câteva zile de la soţului ei, Adrian Pintea, celebra Lavinia Tatomir se vede nevoită să se lupte cu familiei. să respecte
|
Micuţa Daria, care în urmă cu trei luni a miraculos unei căderi de la etajul opt al unui bloc din Militari, e nevoie-mare. Motivul? Educatoarea unde voia
|
|
Durerea de cap este foarte Este o stare de disconfort, care la unele persoane datează de foarte mulţi ani. Unele boli cronice şi acute se manifestă prin dureri de cap,
|
"Andrei! Fii curajos! Te scot de acolo!", a ţipat timp de şapte ore comandantul Grupului Special de Salvatori, cu un glas tremurat. După atâtea ceasuri de chin, bărbatul a ieşit din gaura
|
Ioan Becali, fostul al lui Dinamo, lasă să se că zvonurile privind revenirea sa ca acţionar la clubul din Ştefan cel Mare pot deveni rea-litate. El a mai
|
|
vinete medii, o jumătate de de suc de trei sferturi de de tahina (piure de susan, se la magazin la secţia de
|
După ce Catinca Roman şi-a acuzat colega de la matinal că ţine o dietă bazată pe substanţe halucinogene, care îi produc stări de agitaţie, Anamaria Prodan dur.
|
Creatorii de modă japonezi s-au întrecut pe ei în acest an după ce au lansat pe o realizată în din diamante de 208 carate,
|
|
Cu toate că au trecut doi ani de la nunta deputatului PIN Lavinia Şandru cu primarul Slatinei, pedistul Darius Vâlcov, abia acum au ieşit la iveală darurile primite de aceştia la Pe
|
Doamne, japonezi au descoperit că gândacii de au memorie şi pot să la stimuli, iar noi, românii, ne în
|
O fabrică de mobilă din judeţul Giurgiu a fost distrusă, ieri, de foc. În jurul orei 11.45, un bărbat a anunţat că în satul Poenari arde. Au fost chemaţi pompieri din dar
|
|
Au participat la Târgul de gastronomie de la Torino şi au avut un real succes. Sunt gospodine iscusite şi pun mult suflet în ceea ce fac. Deţin cele mai sofisticate reţete de gemuri
|