O informaţie strecurată într-un drept la replică trimis redacţiei de şeful comunicării de la firma Alenia Aeronautica pune Ministerul Apărării într-o situaţie dificilă.
4 octombrie 1943 - 5 august 2007Florian Pittiş nu mai este.Ne-a părăsit într-un an parcă blestemat, care i-a luat de lângă noi pe Jana Gheorghiu, Ralu Filip, Adrian Pintea, Patriarhul Teoctist... Partea pământească a celui ca
Liderul PC i-a cerut preşedintelui Băsescu să-şi clarifice poziţia faţă de Patriarhul Teoctist, pe care, când era în viaţă, l-a acuzat de colaborare cu regimul comunist, iar post-mortem l-a decorat.
Utilaje ultramoderne conectate la un computer şi trei muncitori, din care unul, şef de fermă. Nu e nevoie de mai mult pentru a supraveghea îngrăşarea intensivă a mii de porci la Coarnele Caprei. Inaugurată acum un an, este prima eu
Setea i-a înrăit pe locuitorii comunei vasluiene Micleşti. Cu bani grei de la Banca Mondială, Primăria a introdus apă curentă, garantând oamenilor că nu vor fi probleme. Numai că la robinete nu vine nici strop de apă,
Editorialul publicat de Jurnalul Naţional sâmbătă, 4 august, sub semnătura domnului Valentin Stan, ridică pentru mine câteva semne de întrebare. Nu în ceea ce priveşte atitudinea domniei sale, pentru care am toată îng
Împreună cu colegul nostru Vitalie Călugăreanu şi în colaborare cu Daniel Neamu de la Adevărul am vrut să vedem cât de uşor este să obţii o viză românească la Chişinău. Calea legală s-a dovedit imposib
“Nunta mută”, un lungmetraj cu întâmplări tipic româneşti, cu oameni simpli de la ţară, dar petrecăreţi până la Dumnezeu şi neintimidaţi de un primar comunist care-i obligă să închidă nunta
Lumea nebună în care trăim, unde opinia publică este zilnic intoxicată şi manipulată să creadă în marile revelaţii şi adevăruri pe care le-ar furniza arhivele fostei Securităţi, este tărâmul ideal pentru
În ţările sărace, cum ar fi India, ar putea fi aplicată o procedură simplă şi ieftină de depistare a cancerului de col uterin. Ea constă în vizualizarea zonei afectate cu ajutorul acidului acetic.
CE BEM, CE MÂNCĂM Santal Top este o băutură colorată în galben de tartrazină (E 102). Cantitatea mică de suc de grepfrut nu ar fi avut puterea să transforme atâta apă într-un suc gălbui.
Legile antispam au ajuns foarte dure pe unele meleaguri. Şi eficiente dacă ne uităm la pedepsele aplicate. Dacă ne uităm pe e-mail, mesajele spam ajung la 80% din totalul traficului.
Organizaţiile colective ale (Ecotic, Rorec/Ceced şi Recolamp) în colaborare cu Primăria Braşov şi companiile de servicii de colectare Urban SA şi Comprest SA vor demara de la 1 septembrie un proiect pilot de implemen
Prima jumătate a acestei săptămâni va fi una răcoroasă. Astăzi sunt aşteptate în Carpaţii Orientali şi în Munţii Bucegi ploi cu caracter torenţial, care pot provoca viituri.
Inepuizabil, celui căruia i se mai spune simplu “Munti” şi-a condus din teren elevii spre o victorie de senzaţie cu Dinamo, chiar în fieful campioanei. Fapt pentru care Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei”
» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.