Oficialii incriminaţi de raportul lui Dick Marty resping vehement acuzaţiile. Doar Ioan Talpeş spune, pentru Jurnalul Naţional, că România a semnat "un document prin care se preciza că avioanele CIA puteau să aterizeze şi s
Astăzi, în cadrul târgului de carte Bookfest, va avea loc lansarea volumui I al lucrării legionară după Corneliu Codreanu (februarie 1940, Mecanismele schimbului de semnată Ilario
Dumitru Popescu, supranumit în epocă şi a fost unul dintre apropiaţii lui Ceauşescu, mulţi ani conducând sectoare-cheie ale propagandei de partid. În interviul acordat Jurnalului Naţional el subliniază i
La Roşia Montană, legendele se împletesc cu realitatea. Holoangării, vechii căutători de aur, au lăsat locul oamenilor care îşi duc existenţa de pe urma unui sac cu bolovani pe care-l macină ca să obţină un gram d
Cunoscutul actor şi regizor Adrian Pintea a încetat din viaţă ieri după-amiază, la Spitalul Fundeni. A plecat dintre noi subit şi discret, lăsând un gol imens în lumea artistică. S-a impus de la primul rol, în personaju
Anastasia şi Tatiana, siamezele românce care nu s-au putut privi niciodată faţă în faţă, au trecut ieri peste primul hop al seriei de operaţii în urma cărora vor fi separate.
Emilia Mitrea are o fetiţă de 7 ani şi 4 luni care nu poate zâmbi. Are "boala lipsei cum mai este denumit sindromul Moebius, o afecţiune neurologică rară. Ani în şir, nici un medic din România nu a r
Cele mai rentabile investiţii rămân terenurile din Capitală şi de pe Valea Prahovei, care oferă randamente mai bune decât cele de pe Litoral, spun analiştii imobiliari. Autostrăzile Bucureşti – Cons
Consultările cu partidele parlamentare nu i-au adus preşedintelui Traian Băsescu sprijinul pentru demiterea premierului Tăriceanu. Tabăra încă mai aşteaptă mutarea favorabilă a PSD.
Se doreşte a fi un cameleon. Poate aşa se şi explică multitudinea de nume pe care le are. Doamnelor şi domnilor, Sean John Combs, alias Diddy, Puff Daddy, Puff, Puffy, Bad Boy Da Man şi P. Diddy.
CE BEM, CE MÂNCĂM Produsul analizat poate fi considerat şi un aditiv alimentar, dacă este adăugat în produs în cantităţi mici. Recomandările privind consumul acestuia pot fi făcute numai în funcţie de cantitatea f
Cine s-ar fi gândit că lactatele degresate pot fi vinovate că femeia nu reuşeşte să rămână Iată că s-a gândit la această asociere nefastă pentru femei un grup de cercetători americani.
Nataşa Trifan, un nume cunoscut şi apreciat în lumea dansului contemporan, montează astăzi şi mâine la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti spectacolul “Self Departure/Self Descend”. Conceptul şi coregrafia
Îi este greu să se caracterizeze singură... Spune despre ea că are foarte multă bucurie, dăruire şi că a ars pe scenă. Mâine, Loredana Groza 37 de ani.Îi urăm “La mulţi ani!”.
Femei însărcinate cu stări de agitaţie, oboseală, insomnie... Copii hiperactivi, cu tulburări de creştere... Vinovatul este unul singur: aspartamul sau E 951, un îndulcitor artificial. Aspartamului i se aduc şi alte acuzaţii
» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.