|
|
|
|
În spatele salvării Parcului Bordei se pregăteşte o altă afacere imobiliară. Pentru că terenul este mlăştinos, pe zona verde nu se pot ridica clădiri foarte înalte. Astfel, un schimb de terenuri între municipalitate
|
Jurnalul Naţional a demarat la începutul anului o anchetă cu privire la dispariţia misterioasă a lui Aurică Matei, în urma unui accident rutier. Poliţia Ilfov a stat cu mâinile în sân în loc să strângă probe,
|
Viaţa baronilor locali merge strună. Departe de ochii indiscreţi ai publicaţiilor "de la centru", ei şi-au creat veritabile bastioane în care prăduiesc cu sârg banul public, şi îşi conduc afacerile spre beneficiu
|
|
O orfană de 16 ani din Braşov a fost expulzată din camera unde locuia, aflată în administrarea Primăriei, pentru a i se face loc prefectului Aurelian Danu.
|
O seara linistita de primavara comunista. Este putin trecut de ora unsprezece noaptea. Un vant cald adie printre blocurile si aleile din Drumul Taberei. Din cand in cand cate o masina strabate cu frica parca bulevardul pustiu si slab lumin
|
Forţele militare ale SUA vor sosi în România în această vară. Militarii americani vor folosi poligoanele Armatei Române şi se vor instrui în comun cu colegii lor români.
|
|
|
|
Rămas orfan de ambii părinţi la 10 ani, “tată” pentru patru fraţi, deportat în Siberia, Leonid Gavrilovici se luptă de 13 ani cu conducerea Raionului Ştefan Vodă pentru a-şi recupera proprietatea care i-a fost lua
|
Am întâlnit în Republica Moldova tineri care se simt cetăţeni ai lumii mai mult decât moldoveni. Dar am cunoscut şi oameni în vârstă, visători care luptă pentru fiecare literă latină, pentru fiecare simbol care vo
|
Mai mult de 70% dintre agricultori nu vor primi subvenţia de la Uniunea Europeană, pentru că deţin suprafeţe mai mici de un hectar. Banii vor ajunge numai la 1,5 milioane de fermieri, care respectă regulile UE.
|
|
Dizenterie, salmoneloze, botulism, toxiinfecţii alimentare, boli eruptive specifice sezonului rece care apar vara. Acestea sunt principalele afecţiuni care ne pândesc în perioadele caniculare.
|
Înainte de startul etapei de ieri, de la Val-D’Isere, kazahul Alexandre Vinokourov a fost vizitat în autocar de soţia, fiica şi tatăl său.
|
Persoanele active şi cele care au o dietă echilibrată pot consuma produsul analizat fără probleme. Acesta poate intra în categoria celor echilibrate nutriţional.
|
|
|
|
Planul Comisiei Europene privind revitalizarea industriei vinului a fost respins de statele membre. dezbaterii care i-a reunit la Bruxelles pe miniştrii Agriculturii din cele 27 de state membre nu este însă o surpriză.
|
Plafonat în umbra lui Traian Băsescu şi cocoţat la scoruri uriaşe în sondaje, PD a reuşit performanţa de a trece de la repetarea automată a cuvintelor la repetarea lor cu un efect de întârziere de circa o
|
Organizaţia Greenpeace şi-a întins tentaculele, de-a lungul anilor, în 40 de ţări din toate colţurile lumii, chiar şi acolo unde mentalitatea omului este mai puţin flexibilă.
|