Caravana Jurnalul Naţional a plecat la drum pentru al patrulea an consecutiv. Descoperirea României continuă. De astă dată ţi arătăm România de acolo de unde ea se vede prea puţin. Traseul caravanei sare din graniţele admi
Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, din Bacău, este de câteva săptămâni protagonistul unor scene desprinse parcă din filmele horror. Împreună cu câţiva haidamaci, el terorizează două femei care deţin un restaurant
pentru a doua oară dreptul de a bloca proiecte legislative în Congres, preşedintele american George Bush a respins miercuri finanţarea din fonduri federale a cercetărilor cu celule stem.
Are 5 ani şi o cheamă Elena. În miez de noapte vindea trandafiri, cu zece lei firul, pe terasele din Mamaia. Nu ştie să dea restul şi încă mai stâlceşte cuvintele printre dinţişorii de lapte. În vreme ce ea munceş
Viaţa i-a fost pe cât de scurtă, pe atât de plină de evenimente, controverse şi mister. Şi de-ar fi fost o oarecare, Maria Tănase tot ar fi tulburat oamenii cu povestea ei. Dar peste toate rămâne vocea-i inimitabilă.
Intelectualul polonez Adam Michnik arată că Polonia a intrat, o dată cu adoptarea noii legi a lustraţiei, sub zodia invidiei, a intrigilor, a lăcomiei, a suspiciunilor şi a dorinţei de revanşă.
Leul a urcat ieri la cea mai înaltă cotaţie a ultimilor cinci ani faţă de euro, de 3,1999 lei/euro. Aprecierea monedei naţionale este urmare a ordinelor de vânzare de valută venite de la investitorii străini miercuri seară, a
Vrea să-i excludă din partid pe Victor Ponta şi Vasile Dâncu, nu se lasă sfătuit de nimeni, deşi uneori mai respectă deciziile luate de conducerea PSD, vrea o funcţie mai importantă decât cea de primar al Sectorului 5, de
A fost prim-ministru al României între anii 2000 şi 2004, iar în perioada 2005-2006 preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte executiv al PSD. Cu ocazia zilei sale de naştere îşi lansează volumul “Nicolae Ti
CE BEM, CE MÂNCĂM Prea multe E-uri într-un produs pentru copii.Produsul analizat este o combinaţie periculoasă de aditivi alimentari, grăsimi şi zaharuri. Înainte de a-l consuma citiţi cu atenţie eticheta.
Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie afectează 17% dintre copii. Iar Comisia Europeană arată că, anual, 27,4% din populaţia UE suferă de tulburări mintale.
După surparea în urma inundaţiilor de acum aproape un an a unuia dintre zidurile Cetăţii Sighişoara, procesul de restaurare încă nu a fost încheiat. Deşi banii au venit, cu chiu, cu vai, soarta monumentului aflat în patrim
Incepand cu data de 1 iulie a.c., aeroporturile londoneze vor pune la dispozitia celor interesati... Adica un fel de minihoteluri, destinate pasagerilor care vor dori sa traga „un pui de somn”, intre doua curse aeriene.
Institutul American de Film a dat publicitatii o lista a „celor mai bune 100 de filme” din istoria celei de a 7-a arte. Conform publicatiei „Variety” citata de Mediafax, lung-metrajul „Cetateanul Kane”, semnat de Orson
Continuând direcţia punk rock, între 5 şi 7 iulie, la Periam are loc o nouă ediţie a Festivalului open air Rock la Mureş, unde publicul spectator va vedea live câteva dintre cele mai noi trupe prezente pe scenele festivalurilor cu
» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.