|
|
|
|
90 de civili au fost ucişi în ultimele trei zile de către forţele coaliţiei în timpul mai multor raiduri declanşate împotriva talibanilor şi a membrilor al-Qaida. ...
|
Premierul britanic Tony Blair a fost primit ieri, la Vatican, de Papa Benedict al XVI-lea. Audienţa a durat nu mai puţin de 25 de minute, ceea ce este foarte mult după regulile Vaticanului. ...
|
O violentă furtună a provocat pagube evaluate la câteva sute de mii de euro la Frankfurt, în vestul Germaniei. Vântul puternic a smuls acoperişurile câtorva zeci de locuinţe şi a scos din rădăcini copacii care au căzut
|
|
Sibienii şi turiştii din Capitala Culturală Europeană pot admira din această seară o replică a Coloanei Infinitului. Este vorba despre o sculptură realizată de un artist german, amplasată în centrul oraşului. ...
|
Cosmin Olăroiu a plecat de la Steaua la echipa saudită AL Hilal, iar în locul său în Ghencea va fi instalat Gheorghe va avea un salariu de 1,6 milioane de dolari pe sezon la echipa care a mai fost antrenată şi de Ang
|
Accident grav la Arad. Aseară, un autocar care transporta 30 de pasageri spre Spania s-a ciocnit cu un microbuz de marfă.
Şoferul microbuzului a murit, iar 11 dintre pasagerii autocarului au fost răniţi uşor. ...
|
|
|
|
Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte astăzi, la Zagreb, cu liderul rus Vladimir Putin. În capitala Croaţiei se desfăşoară Summit-ul pe probleme energetice din Europa de Sud-Est, a cărui principală temă este d
|
Clujeanul Bogdan Marişca a dominat prima zi în Raliul Clujului, cea de-a şasea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri.
Liderul clasamentului general a profitat din plin de avantajul terenului propriu şi se află pe primul loc. ...
|
Companiile italiană ENI şi rusă Gazprom au anunţat, la Roma, semnarea acordului pentru construirea unui gazoduct cu lungimea de 900 de kilometri între Rusia şi Europa, informează AFP.
Citeşte toată ştirea
|
|
Tenismenul român Victor Hănescu l-a învins, sâmbătă, pe francezul David Guez, numărul 160 ATP, în semifinalele challengerului de la Milano, informează site-ul oficial al turneului dotat cu premii în valoare totală de 21.25
|
Acum două zile au spus DA în faţa ofiţerului stării civile. Chiar în această seară îşi unesc destinele şi în faţa lui Dumnezeu. ...
|
MoÅ£iunea este un gest democratic, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în cadrul emisiunii 3 X 3 de la Realitatea Tv. Este de înÅ£eles, dar ce nu înÅ£eleg eu este de ce o moÅ£iune se face cu atac la persoanÄ
|
|
|
|
Liderul clasamentului WTA, belgianca Justine Henin, a învins-o, sâmbătă, pe franţuzoaica Amelie Mauresmo, numărul 4 WTA, în finala turneului de la Eastbourne, informează site-ul oficial al competiţiei dotate cu premii în valo
|
La scurt timp după ce a fost repus în drepturile părinteşti şi a câştigat custodia celor două fiice ale sale, fostei vedete Baywatch îi este rănit orgoliul. ...
|
Construcţia PNL, PNŢCD şi AP este o construcţie depăşită, pentru că PNL nu a finalizat divorţul cu PD, a declarat Gheorghe Flutur, PLD, în cadrul emisiunii 3 X 3 de la Realitatea Tv.
Acest guvern supravie
|
|
De anul viitor, fermierii ar putea fi obligaţi să îşi asigure culturile, pentru că ministerul Agriculturii vrea să modifice legea asigurărilor agricole. Şi asta pentru că, în prezent, doar 40 la sută din suprafaţa afect
|
Presa din Italia relatează cu lux de amănunte o bătăie iscată între câteva sute de romi din România şi poliţia italiană, la periferia oraşului Milano. ...
|
La o lună de la plecarea lui Mihai Stoica de la Steaua, despărţirea lui Elton de trupa din Ghencea este mai aproape ca niciodată. Doar patru luni a rezistat în România brazilianul de un metru şi 56 de centimetri. ...
|
|
George Clooney nu este doar unul dintre cei mai sexi şi mai talentaţi burlaci din lume. Actorului din Ocean's 13 îi pasă de mediul înconjurător şi ia atitudine. El a semnat o petiţie prin care cere oprirea din or
|
Elena Mateescu, directorul Laboratorului de din cadrul ANM, a declarat, în cadrul emisiunii 3 X 3 de la Realitatea Tv, că anul acesta este mai greu decât anul 1945 - 1946 care este un an reper din punct de vedere al secetei. ...
|
La şase zile de la reunirea Ze Kalanga încă nu s-a prezentat la antrenamentele campioanei. Angolezul va fi amendat pentru fiecare absenţă, însă colegii săi îl aşteaptă în continuare la Dinamo.
"De Ze
|
|
Chiar dacă a ameninţat o lume întreagă că majoratul ei va fi unul cum rar ţi-a fost dat să vezi, tânăra actriţă s-a hotărât să anuleze tot. Motivul? Vrea să îşi prelungească şederea în centrul de
|
Atacantul rapidist Mugurel Buga, care se află de mai multe zile în conflict cu conducerea clubului, a declarat, sâmbătă, pe Aeroportul Henri Coandă, că nu vrea să plece din Giuleşti, dar a ţinut să sublinieze faptul că
|
Veşti bune pentru Cristiano Bergodi! Aflat în Portugalia, Viorel Moldovan a ajuns la un acord cu şefii de la Sporting Braga pentru transferul a doi jucători doriţi de antrenorul italian: mijlocaşul Davide Alexandre şi atacantul brazil
|
|
Atacantul stelist Valentin Badea a suferit, sâmbătă, un accident rutier, dar se află în afara oricărui pericol, iar starea sa este bună, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al toată şt
|
Odată cu mutarea soÅ£ilor Beckham în America, schimbările din viaÅ£a lor se Å£in lanÅ£. Despre prietenia dintre Katie Holmes ÅŸi Victoria Beckham s-a tot scris în presă, dar se pare ca lucurile pot lua o nouă întorsăturÄ
|
Cursul leu-euro a fost la începutul anului de 3,3560 lei. Vineri, cursul a fost de 3,1774 lei. Ceea ce înseamnă că de la începutul anului, euro era de 5,7 % mai puternic decât în toată ştirea
|
|
O ambulanţă a fost implicată acum o oră într-un grav accident rutier la ieşirea din pasajul Victoria, pe Şoseaua Ştefan cel Mare.
Asistenta şi pacientul au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital cu o altă
|
Grav accident de circulaţie în judeţul Braşov, la ieşirea din Predeal! Un bărbat a murit după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit de un microbuz în care se aflau 21 de elevi.
Copiii se întorceau dintr-o tabără di
|
Inter sau Barcelona?, aceasta-i întrebarea pentru căpitanul naţionalei, Cristi Chivu. După ce Roma l-a adus brazilianul Juan, de la Bayer Leverkusen, rămâne de aşteptat doar cine va câştiga bătălia pentru Chivu. ...
|