|
|
|
|
Planuri mari, la Primaria Capitalei! Nici nu s-au terminat lucrările de reparaţie a străzilor care au paralizat Bucureştiul, că edilii s-au gândit să pună stăpânire pe semafoarele din marile va fi coo
|
Peste şase milioane de euro. Este premiul record pus în joc de Loteria Română, la tragerea 6 din 49.
De 13 nimeni nu a ghicit cele şase numere norocoase. Ca să atragă cât mai mulţi jucători, Loteria
|
Ministerul lucrează la o nouă lege a plină de surprize. Una dintre ele ar putea fi uniformele.
Multe şcoli s-au grăbit deja să comande pentru elevi costume speciale, să nu-i găsească toamna &icir
|
|
Focar de pestă porcină, la fosta societate COMTIM, din Timiş. Şapte mii de porci au fost sacrificaţi. 20.000 sunt suspecţi de pestă şi urmează să fie eutanasiaţi.
În Timiş şi Arad au fost luate măsuri speci
|
Incendiu devastator în staţiunea Sovata. O vilă impunătoare s-a făcut scrum în puterea nopţii.
Pompierii n-au reuşit să salveze mai nimic din vilă, construită în mare parte din lemn. Din fericire, în cladire n
|
La Institutul Oncologic "Alexandru Trestioreanu", locul unde Florian Pittiş şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă, s-a lăsat tăcerea.
Puţin după ora trei după-amiaza, medicii care l-au îngrijit au anunţat cu ochii &ic
|
|
|
|
ale vieţii culturale şi politice şi-au exprimat regretele cauzate dispariţia prematură a lui Florian Ducu Bertzi a mărturisit că, prin moartea lui Florian Pittiş, a "pierdut un mare prie
|
Florian Pittiş a încetat din viaţă, în urma unei îndelungi suferinţe cauzate de un adenom la prostată.38 de ani de carieră, milioane de admiratori şi imaginea unui artist memorabil. Asta a lăsat în urmă Florian Pi
|
Autorităţile bulgare l-au identificat pe cetăţeanul român care a murit, sâmbătă, în urma unui accident rutier petrecut în este un bărbat de 33 de ani, din localitatea Giurgiu.
Alţi trei cetăţeni ro
|
|
Şapte femei s-au intoxicat la Moneasa, din care una în vârstă de 25 de ani, a murit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, iar şase au fost internate la Spitalul Judeţean prezintă tulburări r
|
Ipoteză şocantă în Marea Britanie. Autorităţile par să fi găsit sursa febrei aftoase care face ravagii într-o fermă din sudul ţării.
O tulpină identică a virusului a fost identificată într-un laborator v
|
Incident sângeros în vila din Los Angeles a unui actor cunoscut din filmele "Pulp Fiction" şi "Misiune dintre proprietăţii a murit sfâşiat de câinii uriaşi pe care vedeta îi
|
|
|
|
Accident în această dimineaţă, în Capitală! O persoană a fost transportată de urgenţă la spital, după ce s-a răsturnat cu maşina peste Podul Străuleşti.
Cea de-a doua persoană aflată în maşin
|
Accident pe şoseaua dintre Arad şi Deva, în dreptul localităţii Mândruloc.
Un microbuz care transporta pasageri s-a ciocnit frontal cu un autoturism care circula din sens opus, apoi s-a răsturnat într-un şanţ.
Şof
|
Trafic intens pe ruta Turiştii care au venit în acest week-end la munte au făcut ore întregi la mers bară la bară, iar coloanele de maşini s-au întins pe mai bine de 10 de
|
|
Grav accident azi-noapte, la intrarea în judeţul Sibiu! Un motociclist de 52 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost izbit de o maşină, într-o curbă deosebit de periculoasă.
Afară ploua, iar motocilistul circula cu vite
|
Tragedie în staţiunea Eforie Sud! Doi turişti din Bucureşti au plecat din vacanţă îndoliaţi, după ce băieţelul lor de numai cinci ani şi-a pierdut viaţa.
Copilul s-a înnecat în piscina hotelului, unde er
|
Soare, muzică şi mai ales distracţie de zile mari. La Amsterdam, mii de oameni au defilat pe canalele oraşului, în cadrul celebrei parade gay care se desfăşoară anual în capitala olandeză.
Deşi au existat temeri legate de
|
|
Perlele turismului balnear de altădată au ajuns astăzi nişte ruine în care mai calcă doar pensionarii!
Staţiunile Buziaş şi Sovata au fost lăsate de izbelişte. Multe clădiri stau să cadă, iar izvoarele minerale s
|
De Crăciun, de Paşti şi în vacanţa de vară! Iată cele trei momente esenţiale în care piciorul de plai şi gura de Rai se aglomerează simţitor. Românii plecaţi la muncă în Occident se întorc acas
|
Preşedintele George Bush, a mers în locul podului prăbuşit din Minneapolis.
Şeful de la Casa Albă a ţinut să vadă la faţa locului urmările tragediei de acum două zile, soldată cu cinci disp
|
|
Standardele Uniunii Europene ameninţă cu falimentul mai bine de două treimi din agenţiile imobiliare româneşti.
Comisia Europeană urmăreşte să introducă reguli stricte în acest domeniu. De anul viitor, de pildă,
|
Europa vrea un vin curat! Autorităţile de la Bruxelles propun ca de la anul să se producă numai vinuri fără adaos de zahăr. Pentru producătorii din România, vestea a căzut ca un trăznet: o astfel de lege, i-ar&nbs
|
Anii trec, pretenţiile cresc. Dacă, pe vremuri, românii se relaxau în concediu la Mamaia sau Eforie, acum tot mai mulţi vor hoteluri de patru sau cinci stele, pachete all inclusive şi facilităţi pentru toată familia.
Bineî
|
|
Avem o capitală europeană, dar nu arată astfel. Nu reuşim să menţinem Bucureştiul curat ca să-l putem arăta lumii fără cu mai multă experienţă decât noi, au descoperit că, acolo unde
|
Premieră la Spitalul Municipal din Medgidia! Doi tineri s-au căsătorit în sala de şedinţe a unităţii sanitare, pentru că mireasa a născut în această dimineţă o fetiţă.
Fericitul tătic şi-a surprins so
|
La soare te poţi uita, dar la nunţile lor ba!
Într-un sat din Mureş, gaborii pun mare preţ pe tradiţia care spune că la cununie mirii trebuie să la propriu, ca să le meargă bine toată viaţa.
Pant
|
|
Accident cumplit la Iaşi, unde o fetiţă puţin mai mare de un an se zbate între viaţă şi moarte, după ce a căzut de la etajul patru.
Micuţa a rămas doar câteva clipe singură, în timp ce mama ei trebălui
|
La vârsta la care ar trebui să se joace cu păpuşile, o fetiţă de 12 ani a născut un copil perfect sănătos, care cântăreşte puţin peste 3 ei spun că şi-au dat seama foarte tâ
|
Încă o tragedie care arată că sistemul sanitar e depăşit! Un bolnav psihic şi-a ucis colegul de salon de la spitalul din Beclean.
În secţia de psihiatrie sunt internaţi de patru ori mai mulţi pacienţi decât ca
|
|
Straniu sau amuzant? Cabana se sprijină cu acoperişul pe pământ, iar temelia acoperă dormitoarele şi camera de zi. i-a fost destul de greu să găsească pe cineva care să-i pună în aplicare ideea sucit
|
Chelnerii din Mamaia nu se mai bucură de câştiguri însemnate, la sfârşitul unei zile de muncă.
Asta cred şi majoritatea turiştilor care calcă în terasele şi restaurantele de pe litoral. Chelnerii, plictisiţi şi
|
Fără hârtie şi pix, fără clasicele chestionare, dar mai ales fără o vorbă bună pusă comisiei de examinare.
Candidaţii stau în faţa unui monitor care nu are nici tastatură, nici mouse. Trebuie doar să ati
|
|
Un timişorean care îşi conducea liniştit maşina, azi-noapte, a simţit - la propriu - cum se scufundă în faţa lui a apărut, ca din senin, un crater adânc de aproape un metru. Omul a încercat s
|
"Vă scap de amenzi şi cu mine ieşiti bine la control!" Aşa îşi face reclamă pe internet, un bărbat ce pretinde că are legături suspuse la Inspectoratul de protecţie a muncii omul nu pune
|
Un român stabilit în Tenerife este bănuit de complicitate la o crimă care a îngrozit Spania.
O adolescentă de 15 ani a fost răpită, violată şi ucisă. Poliţia l-a reţinut pe unul dintre vecinii victimei, un columbian
|
|
Operaţiune de salvare, la câţiva kilometri de Cernavodă. Un iaht, cu un cuplu de olandezi la bord, a eşuat pe nisip, într-o zonă în care Dunărea are doar 50 de centimetri adâncime.
Cei doi olandezi nu s-au gândit c
|
Doi tineri din Constanţa au ajuns în arestul poliţiei, iar alţi doi sunt cercetaţi în libertate, după ce au încercat să vândă 20.000 de dolari lor a fost că şi-au ales drept clienţi c&aci
|
Banuieli ucigaşe: chinuit de gândul că iubita lui, gravidă în luna a opta, poartă în pântece copilul altuia, un bărbat din judeţul Iaşi a bătut-o crunt, cu pumnii şi picioarele.
Pruncul nenăscut, a murit, iar t&a
|
|
Un incendiu de vegetaţie, izbucnit în Bosnia şi extins peste graniţă, ameninţă staţiunile turistice din sudul litoralului de vântul puternic, focul se întinde pe mai mulţi kilometri. Incendi
|
Record absolut în România. S-a încheiat cel mai lung meci de baschet din istorie. A durat 80 de ore şi a fost jucat la Sibiu.
Românii i-au surclasat astfel pe englezi, care au rezistat pe teren cu opt ore mai puţin. Pentru efort
|
Trăiesc pe picior mare! Este povestea românilor din localitatea mureşană Bobohalma, care lucrează în străinatate.
Când vin acasă, au buzunarele doldora de euro şi nu mai ştiu ce să cumpere mai Au
|
|
Încă o zi de relaxare pentru preşedintele României.
Traian Băsescu şi soţia lui s-au amestecat printre spectatori, la un concurs de călărie, la apoi au mers în oraş, unde au luat prânzul la o te
|
Ce a început bine s-a terminat prost. Cei peste o sută de mii de turişti au fost alungaţi de la malul mării de vremea care s-a stricat brusc. şi valurile de peste un metru i-au făcut pe salvamari s
|
Acest articol este interzis minorilor.
|
|
Organizaţia de Tineret a PD Bucureşti anunţă că a început duminică o acţiune de salubrizare a zonei Ferentari din Sectorul 5 al zeci de tineri în tricouri portocalii cu însem
|
Poliţia Rutieră şi-a suplimentat efectivele, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru ca traficul pe autostrăzi, drumuri naţionale şi judeţene, în special de pe traseele turistice, să se desfăşoare în condi
|
RAFO Oneşti recheamă la muncă foştii angajaţi şi fac noi angajări ca urmare a repornirii instalaţiilor rafinăriei.Au fost chemaţi salariaţii care au plecat în concediu sau care şi-au căutat de l
|
|
Partidului Democrat, Cezar Preda, a declarat că alegerea noului Patriarh nu este în sarcina partidelor politice. Acesta nu crede că există influenţe ori presiuni politice pentru desemnarea celui care îi va urm
|
Turişti şi localnici deopotrivă s-au încolonat pe faleză să-i vadă pe Prinţul Felipe, prinţesa Letizia şi micuta Leonor, una dintre cele mai iubite şi admirate familii regale din Europa.
La Mallorca au venit şi regele J
|
Potop în Moldova! Un tânăr a murit şi peste 300 de case sunt izolate, după ce o viitură a măturat mai multe comune din Neamţ.
Cea mai gravă situaţie este în comuna Grinţieşti. Peste 300 de case sunt izolate, 
|
|
Înmulţirea urşilor panda e o mare problemă! De aceea, venirea pe lume a unui pui prilejuieşte sărbători în grădinile zoologice din toată parcului din San Diego se pot considera aşadar norocoşi, deoar
|
Cascadorie în Parcul Tineretului! Un spectacol de teatru organizat în aer liber a ţinut sute de bucureşteni cu sufletul la gură.
Asta după ce un actor a plutit în aer minute bune, la mai bine de zece metri distanţă de p
|
Ca orice vedetă care se respectă, nu a dat un anunţ la ziar, ci a lansat un concurs în toată regula, pe site-ul You Tube.
Zeci de doritori au postat filmuleţe de prezentare prin care să îl convingă pe Didd
|
|
Concurenţi aleşi pe sprânceană dintre turiştii de pe plajă s-au întrecut în sporturi extreme cum s-au priceput mai bine.
Zece DJ s-au războit la platane, sub atenta supraveghere a arbitrilor de la Pro FM.
Totul s-a închei
|
Thomas Anders, componentul trupei Modern Talking, a susţinut un concert, pe o scenă amplasată pe malul lacului Siutghiol, în Mamaia.
Aproape 500 de fani s-au adunat să asculte piesele formaţiei. Printre ei, şi soţii Columbeanu.
S
|
Alertă la frontierele României, unde se fac controale amănunţite ale tuturor de produse alimentare.
Asta după ce autorităţile din Uniunea Europeană, Statele Unite şi Japonia au luat măs
|
|
Ambuteiaje uriaşe pe autostrăzile şi şoselele din Franţa.
O mare parte a francezilor îşi iau concediul la lunii august. În primul weekend din lună urcă la volan, ca să-şi ducă familia la munt
|
Nenorocire într-un parc de distracţii de lângă Paris. Braţul unui carusel de mare viteză s-a rupt, iar cabina în care se aflau un bărbat şi fiul lui de 12 ani s-a strivit de pământ.
Cei doi au murit pe loc. Alte persoane
|
Unul dintre jucătorii de baschet de la Sibiu, care vor să intre în Cartea Recordurilor, a împlinit azi-noapte 18 ani.
I-au fost alături toţi cei implicaţi în marele proiect, dar şi zeci de prieteni.
Ca la orice aniversare,
|
|
Concert aşteptat 20 de ani la Timişoara! Legendarii Uriah Heep au cântat pentru prima dată fanilor de aici, care s-au adunat cu sutele în piaţa mare din oraş.
Oamenii au fredonat melodiile pe care le ştiau din tinereţe, dar au
|
Vizită la Covasna! Traian Băsescu a părăsit Capitala în acest weekend şi s-a oprit în secuime.
I-a fost alături cazat la una dintre fostele vile ale lui Nicolae Ceauşescu.
Când a
|
Agitaţie mare într-un port din Scoţia. Sute de localnici curioşi şi jurnalişti s-au adunat la Fraserburg, ca să ajute un pui de balenă să se întoarcă la mama lui.
Micul cetaceu a nimerit din greşeală în rada p
|
|
Sunt trecute bine de 60 de ani, dar încă se ţin pe roţi. Douăzeci de maşini de epocă şi-au plimbat azi proprietarii prin staţiunea Sovata, la cea mai mare expoziţie de autoturisme vechi etalate vreodată în România.
|
Se simt bine şi vor ajunge în curând acasă! Rică Răducanu şi Nicolae Dobrin, aflaţi la Spitalul Militar din Capitală, vor fi externaţi la începutul săptămânii accidentul vascular cerebral de acum
|
Militarul român rănit în Afganistan a fost transportat în Germania, pentru tratament si un program de major Ionel Sorinel Berchetaru a ajuns azi-noapte cu o aeronavă a Coaliţiei din Afganistan, la
|
|
Alertă în Timiş, după descoperirea unui focar de pestă porcină, la una din fermele fostului COMTIM.
7000 de animale au murit la scurt timp după apariţia bolii, confirmată de testele speciale, la s
|
Încearcă să-şi depăşească limitele! Pentru asta, la Sibiu, băieţii joacă de aproape trei zile baschet.
24 de băieţi joacă baschet fără oprire de 56 de ore şi nici nu vor să se oprească, până
|
Acest articol este interzis minorilor.
|
|
Conducătorul unui autoturism a lovit o camionetă ARO, parcată regulamentar şi a răsturant-o, apoi s-a oprit brusc.
Deşi maşina a fost complet distrusă, şoferul a scăpat cu câteva răni uşoare. Martorii spun că
|
A existat vreodată viaţă pe Marte? Răspunsul lămuritor ar putea veni de la sonda spaţială lansată astăzi de NASA.
Sonda Phoenix trebuie să ajungă în primăvara anului viitor, pe câmpiile acoperite de ghea
|
Tragedie pe o şosea din Bulgaria, destinaţie turistică tot mai frecventată de români.
Un conaţional a murit şi alţi trei au fost grav răniţi într-un accident de maşină, în nordul ţării.
Drama s-a prod
|
|
Invazie pe litoralul românesc! Zeci de mii de oameni au plecat la mare fie în concediu fie pentru a se bucura de soare şi apă măcar pentru un week-end.
Aşa se face că pe şoseaua spre mare s-a mers bară la bară iar pe plaj
|
Nebunie pe Valea Prahovei. Mii de turişti au ales să îşi petreacă weekendul la munte. Însă, până au ajuns la destinaţie, a trebuit să înfrunte traficul infernal de pe a continuat şi în sta
|
Cosmin lucrează pentru o societate de asigurări, dar, pasiunea pentru maşini l-a determinat să-şi reinventeze maşina.El deţine un Volkswagen Bora tunat, greu de recunoscut chiar şi pentru ochiul ager al
|
|
Marcă inovatoare prin excelenţă, Volvo prezintă azi o nouă versiune a categoriei break. V 70 se află acum la a treia generaţie şi se aseamănă destul de mult cu predecesorul său, Volvo S80.
|
Ospăţ în toată regula, în parcul central din Miercurea Ciuc. 35 de maeştri bucătari şi asistenţii lor au vrut să prepare cel mai bun gulaş făcut vreodată de zilele oraşului.
Au avut nevoie de sute de kilograme de
|
Răzvan Lucescu se poate lăuda cu două maşini de lux: un impresionant Porche Cayenne şi un seducător Audi A8.
|
|
Noua versiune Saab 93 impresionează prin introducerea propulsorului cu bioetanol, un avantaj real în faţa competitorilor săi direcţi. Promotor vă prezintă versiunea cabrio, inspirată din designul avioanelor de c
|
Piaţa a monovolumelor, începe să câştige teren şi în pentru o familie numeroasă, noua generaţie de Ford C-Max prezintă o serie de modificări de cea a
|
Pro Motor vă oferă un pictorial incendiar care taie răsuflarea oricărui bărbat: noul Audi TT în vecinătatea unei femei de vis.
|
|
A5, cel mai nou model scos pe piaţă de compania Audi, este considerat de creatorul său, Walter da Silva, drept una din cele mai frumoase maşini din gama coupé. Pro Motor a testat-o şi vă prezintă atuurile acestei maşini râ
|
Traficul rutier pe malul drept al Cheiului Dâmboviţei - tronsonul curpins între Pod Vitan şi şoseaua de centură - va fi reluat în această seară, începând cu ora 19.00, după ce terenul de pe raza localităţii Glina
|
Compania aeriană Wizz Air a introdus o nouă taxă, pentru toate bagajele prezentate pentru înregistrare de către pasagerii curselor organizate cu începere de la 27 taxa este de trei euro pe bagaj dacă este achitată
|
|
Premierul Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu fiul său, şi ministrul apărării, liberalul Teodor Meleşcanu, au făcut, sâmbătă, o vizită neoficială în Portul militar din Căpitănia Zon
|
Biroului Politic al PC a decis ca Maria Grapini, medicul Irinel Popescu şi senatorul Codruţ Şereş, preşedintele Consiliului Executiv al PC, să ocupe primele locuri pe lista pentru alegerile europarlame
|
americane Harvard, Stanford şi Berkeley ocupă primele trei locuri într-un top 100 al realizat, anual, de Universitatea de Comunicare din Shanghai. De altfel, în topul respectiv, u
|
|
Un grup de prostituate din "cartierul roşu" (red light district) din Bombay s-au hotărât să sfideze marginalizarea la care sunt supuse şi să-şi lanseze o publicaţie lunară, Red Light Despatch, în care să se poată exprim
|
Traficul greu pe autostrada A1 dinspre Piteşti către Bucureşti, în zona kilometrilor 70 şi 73, a fost deviat, vineri după-amiază, pe DN7, prin Găeşti, aceasta fiind o măsură temporară, pentru fluidizarea circulaţiei.
|
Madonna şi soţul ei, Guy Ritchie, au fost votaţi drept cel mai bine îmbrăcat cuplu de celebrităţi din lume, potrivit unui top realizat de revista In Style.Pe locul al doilea în top s-au plasat Brad Pitt şi Angelina Jolie, a c
|
|
Traficul rutier pe strada Mântuleasa din centrul Capitalei a fost întrerupt, sâmbătă, în jurul orei 14.00, din cauza unui autotren de mare tonaj care a tranzitat artera şi a lovit mai mulţi stâlpi de marginea drumului, lăs
|
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Spitalul de Cardiologie din Covasna, sâmbătă la prânz, el fiind întâmpinat de angajaţi, pacienţi, dar şi de localnici, unii dintre aceştia oferindu-i flori.Băsescu le-a spus jur
|
Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat nemulţumit de starea drumurilor din Harghita şi Covasna, spunând că nu îşi poate explica de ce cele două judeţe au rămas în urma celorlalte la infrastructura
|
|
Stare de alertă sanitară în Marea Britanie. Guvernul de la Londra a interzis orice transporturi de animale vii, după apariţia unor cazuri de febră aftoasă la o fermă din sudul Angliei.
Boala, care afectează cirezile de vite, a
|
Poliţiştii au arestat două persoane şi au scos de pe piaţă peste un kilogram de heroină, care urma să ajungă la consumatorii din Bucureşti.
Primul suspect, patronul unui bar din Râmnicu Vâlcea, a negociat cu un p
|
Dimineaţă agitată în rada portului New York. O ambarcaţiune cel puţin ciudată a apărut la suprafaţă, la doi paşi de docul unde este ancorat pachebotul Queen Mary 2, al doilea ca mărime din lume.
Imediat a fost dată a
|
|
Descoperire şocantă! O fetiţă de 13 ani, dintr-un sat din Alba, a fost găsită într-un şopron din curtea casei sale, aproape moartă.
Fata este din satul Cut şi a fost găsită de un referent de la primărie, care se ocup
|
Matt Damon se întoarce pentru "a treia runda", pe marile ecrane, în postura de fost ucigaş CIA, lovit de amnezie. lui Bourne", care are premiera în acest week-end, în Statele Unite, se anunţă unul din mar
|
70.000 de rockeri din toată lumea au venit la Wacken, în nordul Germaniei, pentru un spectacol monstru: patru zile de heavy metal, în aer liber.
Deşi pare greu de crezut, localnicii din sătucul apropiat au primit cu bucurie puzderia de part
|
|
Vreţi să vă petreceţi timpul într-un mod palpitant, în weekend? O propunere excelentă este filmul "Clanul Lupilor", lansat ieri de Mediapro Distribution.
Cu un buget de milioane de dolari, "Clanul lupilor&quo
|
Câteva mii de angajaţi de la NASA şi mulţi alţi spectatori l-au ascultat pe Bruce Willis cântând blues.
Ineditul concert s-a desfăşurat "Grădina de la Centrul Spaţial a cântat
|
Urmăriţi pas cu pas! Locuitorii din Pecica, Arad, nu pot face o mişcare, fără să-i ştie agenţii a păstra ordinea şi curăţenia în oraş, străzile principale şi parcurile sunt monitorizate
|
|
Motocicliştii şi admiratorii cailor putere s-au mutat, zilele acestea, la Satu Mare.
Sute de oameni au venit la ştrandul din oraş, ca să vadă acrobaţii cu adevărat periculoase pe două roţi. Unii spectatori s-au încumeta
|
Credincioşii s-au perindat pe la mormântul Preafericitul Teoctist până aseară târziu.
Şi cei care nu au ajuns ieri la au ţinut să îşi ia rămas-bun de Patriarh.
Tot aseară, Sanctitatea Sa
|
20 de milioane de oameni din Sudul Asiei sunt pe drumuri, din cauza inundaţiilor devastatoare care au lovit sudul Asiei, în India, Bangladesh şi Nepal.
În ultimele zile au fost aproximativ 220 de victime.
În Bangl
|
|
Vacanţă cu final nefericit! Un autocar cu turişti austrieci a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat în sudul ţării, aproape de graniţa cu Austria.
23 de oameni au fost răniţi, iar cinci dintre ei se afla în stare
|
Cea mai mare parte a ieşenilor, dar şi locuitorii comunelor învecinate au rămas fără pic de apă la robinet, după ce o conductă a plesnit pe principala cale de alimentare a oraşului. Regiei Locale de Apă
|
Poliţiştii s-au înarmat cu un aparat de măsurat zgomotul şi au mers prin Mamaia să vadă ce cluburi dau tare muzica după 1 noaptea.
Patronii care nu au respectat regula şi nici n-au vrut să oprească muzica au fost nevoi
|
|
16 persoane, 6 adulţi şi 10 copii dintr-un cartier mărginaş al oraşului Braşov au rămas pe drumuri, după ce casa în care locuiau a fost înghiţită de flăcări.
Totul a pornit, se pare, de la un foc lăsat nesupra
|
Au mutat din loc munţi de gunoaie! La ieşirea din Vitan, Bucureşti, către Autostrada Soarelui, se face curăţenie.
Muncitorii au lucrat fără şi au reuşit să strângă zeci de tone de gunoi.
A
|
Trei persoane au fost grav rănite în această dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un a scăpat maşina de sub control într-o curbă de la ieşirea dintr-un sat. Cel mai gra
|
|
UE va interzice exporturile de animale şi produse derivate din Marea Britanie, după depistarea unui focar de febră aftoasă la Surrey, în Marea Britanie, a anunţat un ministru fi interzise exporturile (britanice) î
|
Toropiţi de temperaturile caniculare, românii au renunţat la destinaţiile însorite pentru concedii. Acestea au fost puse în umbră de excursiile în Norvegia, Finlanda sau Alaska.
Mulţi români au tăiat de pe lista de con
|
Şoferul unui camion încărcat cu lemne, care gonea pe şosea, nu a mai putut stăpâni volanul şi a izbit un TIR şi o maşină în care se aflau doi copii, apoi a intrat cu vehiculul într-o casă şi a murit pe loc.
Camio
|
|
Bunavoinţa mişcă munţii din loc. Munţii de gunoaie care străjuiesc ieşirea din Bucureşti către Autostrada Soarelui.
De la primele ore ale dimineţii, firmele pe care însuşi preşedintele le-a rugat ieri să cure
|
La vânătoare de urşi, în mijlocul urbei! Locuitorii unui orăşel din Virginia, Statele Unite, au fost puşi pe jar de un urs negru, care a colindat nestingherit pe a fost pândit şi dar, pen
|
Ştefan Bănică Jr. este în culmea fericirii. A aflat că va avea o fetiţă şi aşteaptă cu nerăbdare să treacă lunile. Micuţa se va numi Violeta şi va veni pe lume în preajma Crăciunului, spune emoţiona
|
|
Motive de îngrijorare pentru americani! Cel puţin un sfert dintre cele 600.000 de poduri mari din Statele Unite au deficienţe structurale!
Unele sunt prea vechi, altele sunt traversate de prea multe maşini grele ori nu s
|
Rică Răducanu a fost operat la piciorul drept, în timp ce Nicolae Dobrin urmează un tratament de recuperare, după o operaţie la accidentul vascular cerebral de luni, Rică Răducanu a suferit
|
Vinerea Neagră, pe Dealul Mitropoliei! Peste opt mii de oameni şi-au plâns părintele şi zeci de preoţi din întreaga lume s-au rugat pentru fratele lor, la Teoctist.
A fost o ceremonie solemnă
|
|
Sute de oameni veniţi să-i spună rămas bun Patriarhului au uitat de smerenie şi au forţat cordoanele de jandarmi, ca să ajungă în faţă.
După ce au trecut de primul cordon de jandarmi, miile de credincioşi au dat de c
|
Şi familia Patriarh Teoctist a venit astăzi la Catedrala Mitropolitană să-l conducă pe ultimul drum.
Nepoţi şi nepoate trecuţi de a doua tinereţe, dar şi strănepoţi tineri au plecat la miezul nopţii
|
Oaspeţi de seamă din lumea întreagă, oficiali români şi mii de credincioşi îndureraţi au bătut cale lungă până la Bucureşti, să-şi ia rămas bun de la Patriarhul Teoctist. Toţi s-au rugat pentru odihna
|
|
Teoctist, al cincilea patriarh al României, îşi doarme somnul de veci la catedrala din Dealul Mitropoliei, alături de alţi trei predecesori: Miron Cristea, Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu.
Numai Iustitian Marina, care, de altfel, a
|
Un boxer din Turcia a reuşit să doboare la pământ patru agresori, care încercau să-l lovească. Rând pe rând, aceştia au fost doborâţi la pământ de loviturile AICI incredibila scenă!
|
Membrii formaţiei RBD, protagoniştii serialului “RBD, familia”, difuzat Acasă, în fiecare duminică, de la orele 20:30, au câştigat trei din cele şapte statuete, la premiile Latino 2007, El premio d
|
|
Fosforul deversat în urma deraierii unui tren de marfă în regiunea ucraineană Liov a luat foc din nou, din cauza realizării incorecte a lucrărilor de ameliorare a structurii solului. Informaţia a fost transmisă de
|
Preşedintele Traian Băsescu s-a deplasat, vineri, la ieşirea din Bucureşti dinspre Popeşti Leordeni şi a mulţumit firmelor de construcţii care s-au implicat în strângerea gunoaielor din zonă.Băsescu a ajuns la Popeşt
|
Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dispus, vineri, o anchetă la Clinica de Chirurgie şi Transplant Renal Fundeni, comisia urmând să analizeze modul în care au fost respectate regulile şi procedurile
|
|
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a declarat surprins, vineri, de gestul preşedintelui Traian Băsescu de a-l decora pe Patriarhul Teoctist după ce şeful statului a girat în Parlament Raportul Tismăneanu, care conţine referi
|
Acest articol este interzis minorilor.
|
Câştigul salarial mediu net a atins în iunie 1.023 lei, cu 1,1% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 22,5% peste nivelul înregistrat la mijlocul anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică
|
|
Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti s-a autosesizat în legătură cu procedeul de internare şi respectare a protocolului preoperator în cazul intervenţiei chirurgicale efectuate Patriarhului Teoctist
|
Patriarhul Teoctist a plecat spre cele veşnice. Clopotele îl călăuzesc spre întâlnirea cu Dumnezeu. Credincioşii se roagă pentru sufletul celui care i-a drum al Patriarhului Teoctist, alături de Cristian Tab
|
Circa 350 de milioane de cărţi din seria Harry Potter au fost vândute în întreaga lume de le ieşirea primului volum pe piaţă, în 1997, anunţă agentul literar al autoarei engleze, Christopher cifre comunicat
|
|
Concertul a fost susţinut ieri seară pe o terasă din Bucureşti. Melodia "2X2" spune povestea a două vieţi paralele şi se poate asculta pe noul album care va fi lansat în octombrie.
Trupa veche va lansa pe 5 octombrie şi pr
|
Premieră medicală în Belgia. O femeie infertilă din cauza chimioterapiei poate acum să rămână însărcinată cu ajutorul unui transplant de ţesut ovarian.
Medicii belgieni au prelevat ţesut de la sora pacientei, iar or
|
În timp ce majoritatea agricultorilor se plâng că seceta le-a distrus recoltele, un ţăran din Argeş se laudă că are în grădină o roşie de aproape două kilograme.
În urmă cu doi ani, gospodarul a încep
|
|
Cum a ajuns un călugăr din Botoşani să conducă destinele ortodoxiei româneşti şi care au fost cele mai întunecate episoade din viaţa sa? Ce îl face unic între părinţii spirituali ai României şi care sunt dec
|
Aproximativ 10 tone de plastic depozitate în curtea imobilului au fost distruse de flăcările uriaşe.
Proprietarul a văzut cu ochii lui cum focul a transformat toată marfa în scrum.
Câteva maşini, aflate în parcarea
|
Pasionaţii de motoare din toată ţara s-au adunat să participe la Cupa Clujului la Off-road din Muntele Băişorii - cel mai mare concurs de gen organizat vreodată în începe astăzi, însă sta
|
|
Credincioşi din toată ţara şi-au făcut bagajele ieri seară şi au bătut cale lungă până la Bucureşti ca să-i poată spune adio Patriarhului Teoctist.
Oamenii s-au rugat cu preoţii lor pentru od
|
Nu există român care să nu-şi amintească de vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti!
Un eveniment grandios pentru biserica română şi o istorică pentru Preafericitul Patriarh Teoctist.
|
Preafericitul Patriarh Teoctist, cel care vreme de peste două decenii ne-a arătat tuturor calea către Dumnezeu, pleacă la cele veşnice. clopotelor de la toate bisericile pe care le-a păstorit îl vor însoţi
|
|
Federaţia Naţională a Sindicatelor Univers va solicita astăzi premierului Tăriceanu să rezolve situaţia populaţiei, care, odată cu liberalizarea pieţei, nu poate beneficia de energie ieftină de la întruc
|
Petromservice va administra pensii private prin intermediul societăţii de asigurare Delta Asigurări, pe care a preluat-o recent de la societatea off-shore Tabor Projects Limited, înregistrată în Marea Britanie, despre care se vehiculeaz
|
Politicienii care au intrat în Catedrala Patriahală să depună coroane de flori în memoria Părintelui Patriarh i-au iritat pe credincioşii care stăteau la rând. Pelerinii şi-au arătat nemulţumirea faţă de tratament
|
|
Ionuţ Ţene, preşedintele Fundaţiei Culturale din Cluj-Napoca, i-a cerut ieri printr-o scrisoare deschisă ministrului Internelor şi Reformei Cristian David, anchetarea dr. Ionel Sinescu şi co
|
Prof. dr. Ionel Sinescu, chirurgul care l-a operat, luni, pe Patriarhul Teoctist a declarat pentru ziarul Gândul că acesta l-a căutat şi i-a cerut sfatul, dorind o intervenţie după-amiază, apropiaţi ai P
|
Gunoaiele de la marginea Bucureştiului au ajuns o problemă de stat. Ieri, la ora 17, preşedintele Traian Băsescu s-a aflat la groapa Glina, într-o vizită neanunţată de Administraţia pentru a pune la punct pe
|
|
Dacă despre autostrada spuneam că este prea şi despre tronsonul s-ar putea spune acelaşi lucru.În acest caz, lucrurile sunt de înţeles dacă este să avem &
|
După aproape un an de la începerea cercetării penale, procurorii au finalizat "dosarul Motorock" prin trimiterea în judecată a doi dintre organizatori şi a pilotului motocicletei care a accidentat-o mortal pe Claudia Stoica.Fetiţa de
|
Sondajele de opinie au jonglat, în luna iulie, cu "încrederea" lui Traian Băsescu. După ce un sondaj Gallup anunţa, &ici |