|
|
|
|
Comunitatea gay a organizat ieri o discuţie despre discriminare, la care au fost chemaţi şi parlamentari. s-a suprapus cu reuniunea OSCE pentru combaterea Dar nu a venit nimeni
|
Atmosfera caldă la conferinţa OSCE privind combaterea Atât de caldă, încât preşedintele Traian Băsescu a aţipit.
Nu este însă singurul. Rând pe rând, mulţi dintre invitaţi au trecut &
|
Accident în plin centrul O motocicletă a Poliţiei a spulberat un bărbat care s-a încumentat să traverseze un bulevard extrem de circulat, dar nu pe trecerea de pietoni.
Au urmat momente de panică, mai ales că amb
|
|
Două teribile accidente în care au fost implicate motociclete lasă în urmă doi morţi şi doi răniţi. Ambele s-au petrecut în Bucureşti, un oraş în care mersul pe două roţi implică un risc enorm. În cel
|
Miniştrii europeni participanţi la reuniunea Consiliului pentru Transporturi, şi Energie al UE au adoptat, joi, privind reducerea preţului plătit de utilizatorii de telefoane mobile pentru convorbirile e
|
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, l-a sunat pe liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, când acesta se afla la Vila Lac 1, pentru a-i spune că nu mai vin la întâlnire, au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale.
|
|
|
|
După ce s-a confirmat că băieţelul de 12 ani şi bărbatul de 45 de ani, amândoi din Focşani, suferă de botulism, se aşteaptă şi rezultatele analizelor în cazul celorlaţi pacienţi internaţi cu suspiciune de bo
|
Peste 2500 de persoane au răspuns afirmativ la întrebarea sondajului www.protv.ro "Sunteţi de acord cu interzicerea fumatului în spaţiile publice închise?"Doar 20% dintre vizitatorii site-ului sunt pentru fumat în spaţii publice
|
Premierul Tăriceanu i-a transmis, joi, o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, în care declină invitaţia la consultări la Cotroceni şi îl acuză pe acesta că modul în care îşi promovează ambiţii
|
|
Anastasia şi Tatiana au depăşit cu bine prima operaţie majoră din procesul de separare. Intervenţia nu a fost însă lipsită de probleme.
Timp de 11 ore, medicii au încercat să facă o incizie în zona scalpului,
|
Cei doi puşcăriaşi care au evadat din penitenciarul Târgu Mureş au fost capturaţi aseară de poliţişti. Oamenii legii au tras trei focuri de armă, pentru ca fugarii să se au stat în libertate n
|
Ţânţarii fac ravagii printre câini. În Bucureşti, foarte mulţi căţei au contactat o boală tropicală, după ce au fost înţepaţi de nesuferitele insecte.
Veterinarii români se arată neputincioşi şi
|
|
|
|
Aveţi grijă la ce service vă duceţi maşina. În unele ateliere auto din Capitală, mecanicii vând piesele bune de la maşinile pe care trebuie să le vă invită să vă scrieţi povestea dacă a
|
Recomandare neaşteptată, pentru profesoara de limbă română, Corina Vasile, de dragul căreia s-a sinucis iubitul ei, un tânăr de clasa a 12-a.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării sugerează conducerii Liceului Lucian Blaga
|
Situaţie deosebit de gravă, la Alba Iulia. Poliţiştii investighează cazul unei fete de 17 ani, infectată cu HIV, care ar fi întreţinut relaţii intime cu mai multe persoane, inclusiv colegi de şcoală.
Medicii au făcut
|
|
Şase oameni, dintre care patru copii, au fost internaţi de urgenţă la Spitalul de boli infecţioase Matei Balş, din Capitală. Asta după ce, spun ei, au mâncat peşte sau pateu din conservă.
Cel mai grav bolnav este un băi
|
Căldura dublează preţul aerului condiţionat! Nu s-au scumpit aparatele în sine, ci instalarea. Chiar dacă dispozitivul se livrează pe loc, meşterii vin să-l monteze abia la toamnă.
Chinuiţi de caniculă, oamenii dau
|
Oamenii nu prea mai au grijă de mediul încojurător şi nici nu par a fi îngrijoraţi de efectele nocive ale poluării. O demonstrează mizeria de pe străzi - hârtiile aruncate pe jos, sticlele de bere sau diverse răcoritoa
|
|
Caz cutremurător la Cluj. Două gemene de 25 de ani au fost găsite spânzurate, într-un parc din centrul sclipitoare, dupa cum le descriu apropiaţii, Andreea şi Kinga, au lăsat în urma bilete cu citate din
|
Preşedintele Partidului Noua Generaţie şi finanţatorul clubului Steaua, Gigi Becali, ar putea fi sancţionat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru o serie de declaraţii la adresa comunităţii gay
|
Preşedintele Traian Băsescu a invitat, vineri, la consultări partidele parlamentare, pentru a identifica împreună un premier care să prezinte Parlamentului o echipă axată pe reprezentanţi ai PNL-PD-PLD, informe
|
|
Părinţii copilului de 14 ani, dispărut acum o săptămână din satul Moşneni, judeţul Constanţa, răsuflă în sfârşit uşuraţi. Băiatul a fost găsit de poliţişti, la o fermă din apropierea casei.
|
O femeie a fost rănită uşor, după ce maşina s-a lovit de gardul de protecţie al autostrăzii care străbate Bulgaria de la vest la est.
Potrivit site-ului Novinite, accidentul s-a produs în apropierea tunelului Vitinia, la 20
|
Pompierii din Buzău au fost chemaţi ieri să salveze un cal, care se zbătea între viaţă şi moarte, după ce căzuse într-un canal foarte era de aproape 24 de ore în canal, când pompierii au reu
|
|
Locuinţa unor bătrâni a luat foc şi, în câteva minute, flăcările au cuprins şi o casă învecinată. Când şi-au văzut gospodăria făcută scrum, proprietarii au intrat în stare de şoc şi au avut ne
|
Poliţiştii de frontieră au oprit un autocar plin de turişti, ce venea din Republica Moldova, pentru că au observat ceva ciudat la plafonului lui. Intuiţia nu i-a înşelat: înăuntru erau 20.000 de pachete de ţigări de con
|
Doi pensionari de 74 de ani s-au trezit aseară că nu mai pot intra în casa în care au locuit în ultimii 26 de ani.
Ei spun că proprietarul imobilului i-a dat afară, deşi mai aveau dreptul legal să locuiasca acolo. Ieri, în
|
|
O tânăra de 21 de ani a murit noaptea trecută, după ce maşina în care se afla, împreună cu trei prieteni, s-a răsturnat la intrarea în Ploieşti.
Nimeni n-a văzut cum s-a produs accidentul, dar poliţiştii cred c
|
Poliţiştii din Alba îi pregătesc un dosar penal adolescentei suspectate că şi-a infectat cu HIV mai mulţi colegi.
După ce povestea ei a apărut în presă, oamenii legii să afle dacă fata a transmi
|
Manelistul şi-a botzat ieri, la Sinaia, fetiţa în vârstă de 5 ani. Naşul Andreei a fost nimeni altul decât Adrian Minune.
Alaiul s-a format la Ploieşti, unde a avut loc slujba de şi-au etalat rochiile scum
|
|
La nici o zi după ce doi tineri şi-au găsit sfârşitul într-un accident de motocicletă pe străzile Capitalei, noaptea trecută, alţi doi băieţi, de 18 ani, au fost protagoniştii unei scene au gonit
|
Compania Roche a hotărât să retragă loturile de Viracept, un inhibitor adresat tratamentului infecţiei HIV/SIDA, din cauza unor impurităţi chimice şi le recomandă pacienţilor să se adreseze medicului curant pentru a discut
|
Preşedintele PD apreciază că scrisoarea lui Călin Popescu Tăriceanu către Traian Băsescu este "un gest pueril" şi demonstrează "lipsa de şi de respect faţă de instituţiile
|
|
Preţul cu destinaţie de vacanţă de pe Valea Prahovei va creşte în următorii ani cu circa 10-15% anual, ritm inferior celui înregistrat până în prezent, dar astfel de investiţii vor genera în cont
|
Localităţile mici şi mijlocii din centrul ţării pot începe deja să ceară bani pentru proiecte de mediu. Pot depune cereri doar comunităţile cu până în 50.000 de ziarului Gândul, acestea pot p
|
Forumul Creştin "Noua Dreaptă" a primit avizul pentru a organiza, sâmbătă, un "marş al în centrul Capitalei, manifestaţie în semn de protest faţă de parada gay organizată de com
|
|
Raportul Consiliului Europei privind închisorile CIA afirmă că "există acum suficiente dovezi pentru a afirma că în perioada 2003 - 2005 au existat în Europa centre de detenţie secrete operate de CIA, în special în Polonia
|
Succesul Google, care administrează cel mai solicitat motor de căutare la nivel mondial, se datorează deschiderii către imigranţi, a declarat un membru al conducerii companiei, originar din România, care a cerut Congresului american s
|
Salonul Auto Internaţional Bucureşti, evenimentul automobilistic care reuneşte aproape toate mărcile de automobile de pe piaţa internă, se va desfăşura în acest an în perioada 5-14 octombrie pe locaţia fostului magazin Met
|
|
Trezoreria a vândut obligaţiuni pe zece ani în lei, la un randament mediu de 6,91% pe an. Nivelul maxim acceptat al randamentului a fost de 6,98% pe an.Finanţele au plasat în aceste condiţii integral emisiunea de 100 milioane lei. Cer
|
Emil Boc, preşedintele PD şi primarul Clujului, a declarat ieri că l-a sunat pe preşedintele grupului finlandez Nokia pentru a linişti situaţia creată după ce deputatul PD Valeriu Tabără a susţinut amânarea proiectului
|
Leul a reuşit ieri să-şi limiteze pierderile în faţa euro, pe fondul unei pieţe calme, cu interese atât pe partea de vânzare, cât şi de cumpărare de valută.BNR a calculat un curs de 3,2667 lei pentru un euro, cu 0,19 ba
|
|
Băncile, brokerii de asigurare şi societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF) nu vor putea vinde direct pensii obligatorii (pilonul II), deoarece Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a hotărât s
|
Sindicatele şi patronatele din mass-media vor semna astăzi, la World Trade Center, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură mass-media, în prezenţa ministrului muncii Paul Păcuraru, a anunţat Clubul Român de Presă.&Ici
|
Moştenitorii Malaxa şi Auschnit vor da statul român în judecată la o curte dacă ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legislaţiei privind Fondul Proprietatea nu va fi adoptată pâ
|
|
"Votaţi-l pe Napoleon" este un îndemn cu care un candidat se face auzit în Franţa, înaintea alegerilor legislative ce vor avea loc vorba despre candidatul Charles Napoleon, celebrului î
|
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus omologului său american să amplaseze elementele scut anti-rachetă în Azerbaidjan, în inima spaţiului de influenţă al rus a venit la summit
|
O adolescentă de 15 ani din Statele Unite a fost eliberată de poliţişti din casa unui bărbat care o răpise cu un an în urmă.
Oamenii legii au dat din peste fată. Veniseră doar pentru prelevarea de probe
|
|
Nici nu s-a instalat bine în celulă, că Paris Hilton a şi ieşit din închisoare. Asta, după ce a stat după gratii numai trei din cele 45 de zile la care fusese condamnată pentru că a condus cu permisul moş
|
Doi tineri au fost prinşi de poliţiştii de la crimă organizată Cluj în timp ce încercau să vândă o pungă doldora cu pastile de ecstasy. Suspecţii aveau asupra lor peste 200 de comprimate de 22 ş
|
Dacă olimpica la religie din Drobeta Turnu Severin, care şi-a înjunghiat o colegă de şcoală acum o lună, a spus imediat după incident că s-a înfuriat pentru că aceasta voia să o pârască părinţilor că fume
|
|
Parlamentul European a votat ieri eliminarea restricţiilor impuse artiştilor din ţările membre, recunoaşterea diplomelor de profil şi o serie de alte măsuri în sprijinul creaţiei de la Bruxelles au mai d
|
Un atelier pentru producţia de folie de plastic din judeţul Giurgiu s-a transformat ieri seară în cenuşă.
Se pare că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit la o ladă frigorifică aflată în incintă. Focul s-a extin
|
Un bărbat care a vrut să schimbe câteva mii de euro pentru a-şi cumpăra o maşină s-a încurcat în cursurile afişate şi a ieşit în a confundat cursul de schimb valutar al cecurilor de călăto
|
|
Foşti angajaţi ai Guvernului Năstase au pus mână de la mână să transforme Palatul Ştirbey din Buftea într-un hotel pentru VIP-uri, dotat cu restaurant de milioane de euro, SC Bucharest Arena SA, firma
|
Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj a aplicat două amenzi a câte 3.000 de lei sucursalei judeţene a BCR.Potrivit ziarului Gândul, ITM Cluj a descoperit că angajaţii muncesc peste durata legală prevăzută în le
|
Din 2004, de când am intrat în NATO, românii n-au simţit că sunt membri ai Alianţei. Trupe româneşti în străinătate, aşa cum am trimis în Afganistan, am trimis şi fără mandatul Alianţei, în Irak, sau
|
|
Avalanşă de absolvenţi puşi la patru ace, în parcul Cişmigiu. Este vorba despre cei 300 de elevi de clasa a XII-a ai Colegiului "Gheorghe Lazăr".
După tradiţie, aceştia au vrut să încheie anii de liceu cu o defilare
|
Un autobuz a intrat cu viteză într-o intersecţie, a lovit un biciclist şi l-a târât 20 de metri până a reuşit să se oprească. maşini au evitat ciocnirea în ultima clipă, iar un pieton a sc
|
Cel puţin 12 morţi, zeci de mii de persoane evacuate, oraşe înundate şi drumuri distruse în Golful Persic. Ciclonul Gonu a lovit ţările din regiune, provocând cele mai grave distrugeri din ultimele avertize
|
|
De două ori mai buni. Pro Tv Constanţa a împlinit ieri doi ani de la lansare şi a sărbătorit printr-o gală specială unde au fost prezenţi invitaţi de seamă.
|
Luare de ostatici cu final fericit. Fetiţă a fost eliberată după ce fusese sechestrată de un bărbat înarmat cu un cuţit într-un restaurant din a fost de trupele speciale, după ş
|
Flăcări puternice la periferia oraşului Tulcea, unde ieri seară a izbucnit un incendiu puternic. Şase hectare de vegetaţie au fost autospeciale au sosit la faţa locului pentru a stinge cred că
|
|
Cărţi mirosind a tipar, cititorii pasionaţi, dar şi dezbateri literare au transformat anul acesta târgul de carte într-o librărie a vizitat deja standurile editurilor a avut o surpriză plăcută. Un sfert
|
Sub asediul pe mare şi pe uscat, liderii G-8 au avut ieri prima zi de discuţii. Însă atenţia generală a fost îndreptată spre întâlnirea privată Bush-Putin.
Liderul american a încercat să-i explic
|
Război deschis, ţânţarilor din Bucureşti. Speriaţi că aceste insecte le pot transmite un soi de malarie animalelor de companie, foarte mulţi oameni au intrat în panică.
Pentru liniştea lor, echipele de la dezinsecţie a
|
|
Loviţi de două ori: de soartă şi de sistem. Sunt bolnavii de cancer care îşi caută disperaţi medicamentele.
Iau farmaciile la rând şi, de cele mai multe ori, pleacă fără nicio pastilă care să le aline sufer
|
Ce face studentul român, când nu are chef să înveţe pentru sesiune? Mai inventeză o metodă de copiat. În campusul din Timişoara, are mare căutare un dispozitiv minuscul, gândit să se lipească direct pe timpanul omulu
|
Plecat din România, George Michael a fost nevoit să-şi amâne două spectacole. Şi asta pentru că unul dintre camioanele cu echipamente, a fost implicat într-un accident în vestul ţării.
Accidentul care a dus la amâna
|
|
Meci cu prelungiri între statul român şi moştenitorii familiilor Brâncoveanu şi Cantacuzino care revendică fostul sediu al companiei şi clădirea valorează milioane de euro. Deşi procesul a început &ic
|
Asta pentru că Parlamentul European vrea să interzică folosirea mercurului în orice dispozitive, deoarece este extrem de toxic şi, în caz de contaminare, poate provoca inclusiv moartea.
Practic, vor ca toate terometrel
|
Privatizarea Electrica Muntenia Sud a fost amânată din cauza unei hotărâri de guvern care s-a rătăcit pe drumul aceste condiţii, ieri, în ziua festivă, ne-am facut de râs în faţa italie
|
|
Şeful logistic din Ministerul Apărării Naţionale va fi judecat pentru o fraudă de peste un milion de în rezervă, Traian Nistor şi trei oameni de afaceri sunt acuzaţi într-un dosar pr
|
Pericol la malul mării! Din cauza valurilor înalte şi a curenţilor puternici, salvamarii au ridicat ieri steagul roşu, semn că turiştii nu au voie să intre în apă.
S-au găsit însă destui, care să ignore averti
|
Descinderi zgomotoase într-un sat din Ilfov. Mascaţii i-au luat direct din aşternut pe cei trei interlopi din clanul sunt acuzaţi că l-au pe tatăl lui Fane un al
|
|
Ieri, în Bucureşti, o motocicletă s-a lovit cu un scuter, într-o intersecţie unde nu există niciun indicator de prioritate.
Au pierit pe loc doi tineri, iar un altul, care mai avea câteva zile şi termina liceul, este în s
|
Scene dure într-o şcoală din judeţul Cluj: o profesoară de 57 de ani din Turda a încercat să se sinucidă chiar în şcoala unde preda.
Din fericire, copiii nu au apucat să asiste la o astfel de imagine care să-i şoche
|
Un judecător din Lyon a fost pus sub protecţie specială, pentru că de un an există informaţii care lăsau să se înţeleagă că este ameninţat cu moartea de mafia română, informează cotidianul Le Progres. Potriv
|
|
Uniunea Europeană să unifice la nivelul întregului grup comunitar accizele la benzină şi motorină, a declarat, joi, Mihai Hură, director adjunct al Impozite şi Taxe din Ministerul Economiei şi
|
Victoria Beckham a fost aleasă Femeia Anului şi Antreprenorul Anului la ediţia din 2007 a premiilor decernate de revista Glamour la într-un corset, pantaloni minusculi şi bolero, Posh, fostă membră a tr
|
Trei membrii ai lumii interlope au ajuns pe mâna poliţiei, după descinderile în forţă ale trupelor speciale. Cine sunt şi de ce sunt acuzaţi aflaţi diseară, la Ştirile Pro Tv.
|
|
Moţiunea de cenzură a PD a fost citită astăzi în plenul Parlamentului. Nu au lipsit însă un momentdat, Călin Popescu Tăriceanu a părăsit băncile ministeriale şi s-a spre locurile &ici
|
Sute de oameni s-au înghesuit timp de câteva zile, lângă un studio din Los Angeles, pe frig şi ploaie, numai ca să prindă un bilet la emisunea "Preţul corect".A fost ultima ediţie, pentru că prezentatorul se retrage la&
|
Şapte spectatori, printre care şi un băiat de 11 ani, au fost răniţi grav, după ce un bolid scăpat de sub control a intrat în plin în mulţimea de pe marginea a fost filmat de un amator, iar poliţia a dif
|
|
Papa Benedict al XVI-lea nu renunţă la maşina deschisă din care salută mulţimea adunată în Piaţa San Pietro.
Asta, chiar dacă miercuri, un tânăr din Germania, care suferă de tulburări psihice, a încercat
|
Cinci muncitori sunt în stare gravă, dupa ce au căzut de la 6 metri înălţime. Oamenii montau un sistem de ventilaţie şi se pare că au căzut de pe un tavan cinci au fost duşi de urgenţă la spital.
Acc
|
Gemenele de 25 de ani, care s-au sinucis într-un parc din Cluj, au fost conduse spre locul de veci, de un cortegiu format din aproape 200 de rude, cunoştinţe şi loviţi de durere, au încercat să se arate tari
|
|
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că moţiunea de cenzură iniţiată de PD şi PLD este "o parte a unui conflict politic care durează de cinci luni, adică de la integrarea României în UE" şi că regret
|
Preşedintele PD, Emil Boc, apreciază că dacă PSD nu va susţine moţiunea de cenzură a PD şi nu va iniţia propria moţiune, nu va face decât să transforme "logodna politică cu PNL în căsătorie", avându-l ca
|
Jandarmeria Capitalei a luat măsuri pentru desfăşurarea fără incidente a manifestării GayFest 2007, organizată de comunitatea sexuale din la "Marşul
|
|
Şumuleu Ciuc, în sâmbăta de dinaintea sărbătorii Rusaliilor. Grupuri masive de oameni, veniţi din mai multe zone ale ţării, din state europene, sau chiar din America, urcă pe platoul de mai sus de mănăstirea Franciscan
|
Circulaţia pe principala arteră de la Hollywood a fost blocată de fanii care au ţinut să fie prezenţi la premiera filmului "Ocean's 13".
Filmul i-a reunit din nou pe afiş pe fabuloşii George Clooney, Brad Pitt şi Matt Demon.
F
|
Cei mai puternici oameni ai planetei au fost invitaţi miercuri seară la un dineu oferit de cancelarul german Angela Merkel, gazda summitului a fost menit să destindă atmosfera, după ce Vladimir Putin şi George W. Bush au
|
|
Peste 3.000 de oameni s-au adunat miercuri seară în Piaţa Mică a oraşului, pentru a asculta superstarurile muzicii a susţinut în ultimii zece ani nu mai puţin de 1.000 de concerte &ici
|
De la copii la oameni mari, fanii lui Ştefan Bănică Junior au asistat, la Constanţa, la un concert din turneul "Toată lumea Bănică a fost primit cu căldură de admiratorii săi de la malul mării.&nbs
|
"California dreamin' (nesfârşit)" şi "Patru luni, trei săptămâni şi două zile" au primit distincţii la gala Premiilor VIP.
La eveniment au participat şi părinţii regretatului regizor.
La secţiunea emisiune de divert
|
|
Filmul lui Cristian Mungiu, premiat la Cannes, a fost proiectat miercuri seară, la Sibiu, în faţa unei mulţimi entuziaste. Sala s-a umplut în câteva clipe şi sute de oameni au rămas pe festivalului de fil
|
Tatăl unei eleve din Baia Mare s-a încăierat cu un adolescent, chiar sub privirile profesorilor şi ale liceenilor, după ce fiica lui se plânsese că este agresată de băiat.
Tatăl fetei a venit a şcoală, special ca să
|
O profesoară de chimie de la şcoala generală din Petresti, judeţul Alba, îl acuză pe director că ar fi obligat câţiva copii, mai slabi la să declare în scris că nu se prezintă la examenul d
|
|
În cârciumile de la marginea Hunedoarei au apărut, spre încântarea localnicilor, aparate care cântă manele. Cu o fisa de 50 de bani, localnicii îl aud pe Guţă şi cu încă una, pe Adrian playlist-ul to
|
Patru bărbaţi din Mehedinţi au fost surprinşi de poliţişti, în timp ce voiau să vâneze iepuri, fără permis, într-un parc de vânătoare de la au fost daţi în vileag de localni
|
Un bărbat de 67 de ani, din Arad, a dezvăluit că şi-a omorât fiica şi iubita, în urmă cu zece ani, şi le-a spus anchetatorilor că şi-a îngropat victimele într-un canal din oraş.
El a mai fost condamnat pentru omor
|
|
O tânără a murit în Timiş şi alte trei persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce un şofer a intrat cu viteză într-o curbă, a pierdut controlul maşinii şi a lovit frontal o a fugit de
|
Estonia cere ajutorul Rusiei pentru a-i identifica pe cei responsabili de o serie de atacuri asupra reţelei de Internet din statul baltic, a declarat miercuri premierul eston, Andrus Ansip, citat de Reuters.
"Este clar că este vorba despre o a
|
Liderii celor mai opt state (G8) au început, miercuri seară, summitul anual marcat de numeroase subiecte importante, printre care tensiunile schimbările climatice şi focarele de criză din lume, relatează
|
|
Garda Civilă din Huesca, Aragon , a anihilat o bandă formată din 18 infractori români acuzaţi de comiterea a cel puţin 62 de furturi, relatează cotidianul El Periodikco de Aragon în ediţie electronică.
Cei 18 deţinuţi
|
Secretarul executiv al PD Elena Udrea a declarat, miercuri seara, că PSD va ajunge în guvern doar dacă va fi cooptat de premierul Tăriceanu, precizând că nu crede că preşedintele Băsescu îşi va dezamăgi electoratul, ref
|
Larry Oloomofe, trainer pentru drepturile omului, a criticat în cadrul workshop-ului şi discriminare împotriva romilor, populaţiei sinti şi romilor migratori”, atitudinea faţă de aceast
|
|
Potrivit raportului de activitate pe 2006 al reţelei de medicină legală, 75% dintre sinucigaşi sunt ziarului Gândul, prof. dr. Dan Dermengiu, directorul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina
|
Casa Radio, una din cele mai mari clădiri din România, va fi demolată în proporţie de 70%, pe amplasamentul acesteia urmând să fie dezvoltat un proiect ziarului Gândul, Laura Custura, PR manager al Apolodor,
|
Piaţa centrelor comerciale are o evoluţie asemănătoare în Bucureşti şi în marile oraşe din provincie, astfel că diferenţa între nivelul de contractare a spaţiilor comerciale din afara Capitalei tinde spre zero, în
|
|
Companiile de pensii private au găsit un nou domeniu de luptă pentru clienţi: spaţiul virtual.
"Pensii private" a devenit o expresie foarte căutată pe Internet, care generează peste1.200.000 de rezultate, ceva mai puţin
|
Agenţia France Presse consideră că a reprodus corect afirmaţi ministrului Teodor Meleşcanu, prin care propunea manevre comune ruso-americane pe teritoriul ziarului Gândul, şeful biroului de la Bucureşti al A
|
Fondul Proprietatea va fi listat la Bursă cel mai probabil anul viitor, printr-o ofertă publică, Ministerul Economiei şi Finanţelor analizând dacă va scoate la vânzare un pachet de 10% sau 20% din titluri, a declarat ieri preşed
|
|
România va vota astăzi la reuniunea Consiliului pentru Transporturi, şi Energie al UE pentru reducerea tarifelor de roaming, care va permite reducerea costurilor asociate utilizării telefonului mobil în spaţiul bloculu
|
Primele rapoarte de convergenţă care vor evalua capacitatea de aderare la zona euro a României şi Bulgariei vor fi realizate în 2008, a anunţat Ministerul Economiei şi Finanţelor. România a prezentat, la acest
|
Cursul leu/euro a urcat ieri la Bucureşti, pe fondul unei mişcări regionale din partea jucătorilor speculativi, care şi-au închis o parte din poziţii. La cursul oficial, euro a urcat la 3,2646 lei, cu 0,86 bani peste nivel din ziua pr
|
|
Preşedintele Traian Băsescu a fost gazda summit-ului ţărilor din Europa de Sud-Est. La întâlnire au participat, printre alţii, şefi de stat din Croaţia, Macedonia şi discursul rostit, preşedintele Serbiei
|
Pedepse extrem de blânde pentru trei medici găsiţi vinovaţi de malpraxis în cazul unui copil de 12 ani din Arad, mort de apendicită dintre ei a fost sancţionat de colegiul medicilor cu mustrare, un altul a primit
|
Oamenii legii vor să găsească un autoturism care a fost abandonat de proprietarul său în Canalul Dunăre-Marea Neagra, după un accident au avut informaţii că autoturismul ar fi fost aruncat în ap
|
|
O şoferiţă grăbită nu a observat indicatorul STOP dintr-o intersecţie şi a lovit un autoturism care circula regulamentar.
Acesta a intrat într-o maşină parcată, pe care a proiectat-o în geamurile unui complex agr
|
Un român a băgat jumătate din Spania în carantină, dar în acelaşi timp, a salvat vieţile a trei de 20 de ani, a murit de meningită, într-un spital din Zamora. Având în vedere că boala e
|
Un muncitor s-a plâns conducerii Parlamentului că deputatul i-ar fi luat banii, promiţându-i în schimb că îl va trimite la muncă în Israel.
De atunci au trecut cinci ani. Nati Meir spune că totul este o pus
|
|
O companie din Bulgaria, susţinută de un fond de investiţii portughez, urmează să construiască, împreună cu o firmă germană, un tunel pe sub Dunăre.
Acesta va face legătura între Călăra
|
Noua specializare de masterat a fost înfiinţată de Ministerul Educaţiei în urma cererii de pe piaţa acum, opţiunile erau ofertele MBA private sau în parteneriat cu de stat. Î
|
E drept, deocamdată doar pe termen scurt: ministerul Educaţiei va amenaja grădiniţe în şcoli şi spaţii închiriate, a anunţat Cristian Adomniţei.
De asemenea ministerul va lua un împrumut de aproape 70 de milioane de
|
|
După mai bine de şase ore de negocieri cu agresorul, poliţiştii l-au împuşcat de teamă că o va omorâ pe tot acest timp, peste o mie de oameni au urmărit desfăşurarea forţelor de ordine şi modul
|
Delegaţii oficiale din 56 de state se vor afla timp de două zile în România şi primirea trebuie să fie
Conferinţa OSCE pentru combaterea discriminării a transformat Bucureştiul într-un adevărat fu
|
Bucurie mare pentru suporterii echipei naţionale de fotbal. Fotbaliştii români au învins echipa Sloveniei cu 2-0, în preliminariile Campionatului European.
Scorul a fost ghicit înaintea partidei de preşedintele Traian Băsescu
|
|
Unii scot bani din electrocasnice stricate, alţii din resturi menajere sau gălăgie. 80 de firme demonstrează cum fac toate aceste lucruri, într-o expoziţie ce se desfăşoară zilele acestea în ar putea
|
O echipă de cercetători italieni şi elveţieni a prelevat probe de la una dintre cele mai vechi mumii descoperite până Oţi - Omul Gheţurilor, mumia a fost găsită acum 16 ani, într-un gheţar din Alpi
|
Cinci persoane au ajuns la spital, după ce două Tir-uri şi o maşină s-au făcut praf.
Şoferul autoturismului spune că a vrut să evite animalul şi a nimerit pe rând în cele două maşini de mare tonaj.
|
|
Familia copilei este revoltată şi reclamă că baiatul îi ameninţă şi îi bate pe toţi elevii.
Părinţii lui sunt plecaţi în Spania şi l-au lăsat în grija bunicii. Bătrâna nu-l mai poate &icir
|
A început festivalul cărţilor! Oferta e variată şi ia în calcul toate preferinţele.
Aşa că, în afara volumelor de beletristică, tind să câştige teren şi cărţile cu sfaturi pentru reuşită &ici
|
Zboruri directe peste ocean. Din această săptămână, românii pot ajunge în Statele Unite fără să mai facă escală într-o aerogară asta pentru că o companie americană a găsit profitabil
|
|
Acesta pare a fi motivul pentru care Andreea şi Kinga, gemenele de 25 de ani, din Cluj, au ales să se spânzure.
Poliţiştii, procurorii şi psihologii, implicaţi în acest caz sunt socaţi. Au aflat că tinerele nu şi-au &i
|
Preşedintele Senatului Francez, Christian Poncelet, este acuzat de trafic de influenţă. Acesta i-ar fi cerut omologului său român, Nicolae Văcăroiu, să intervină pentru construirea unui hypermarket, la Iaşi.
Dezvăluirile
|
Expoziţie inedită în portul Constanţa, la bordul unei nave de croazieră. Vasul, care a plecat de la Istanbul şi a trecut prin Varna, poartă cu el obiecte de lux, utile în industria hotelieră.
Adevărat târg plutitor, va
|
|
Adrian Năstase a lansat miercuri o nouă carte şi a dat sute de autografe.
Fostul că prin îşi doreşte să identifice soluţiile prin care să crească viteza de mode
|
Coşmar în farmacie. Un bărbat de aproape 70 de ani din Sfântu Gheorghe a leşinat când a aflat că trebuie să plătească 51 de lei pentru medicamentele de pe în loc să-i sară în a
|
Soarta minorilor din România, care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, intră în atenţia Unicef. Împreună cu câteva organizaţii forului internaţional au pus la pun
|
|
Ca să dovedească asta, omul şi-a făcut singur poze cu telefonul, în timp ce era legat cu cătuşe de o susţine că oamenii legii de la secţia 22 l-au umplut de sânge în urmă cu patru
|
Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat, miercuri, că preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia, în 2004, când a format Guvernul Tăriceanu, subliniind că, în prezent, are obligaţia să g
|
Peripeţii la Vatican. Un bărbat a încercat să sară în maşina descoperită care îl transporta pe papa Benedict al XVI-lea, prin piaţa San Pietro. Intrusul a fost prins imediat de agenţii de securitate, iar papa a continuat s
|
|
George Clooney, Brad Pitt şi Matt Damon şi-au lăsat împreună amprentele, pe faimosul bulevard Hollywood, la premiera filmului "Ocean's mii de fani sau curioşi i-au urmărit pe cei trei de la Hollywood
|
Cu mii de protestatari prin preajmă, în Germania a început summitul G8, al marilor puteri. Dezbaterile se anunţă tumultoase. Amplasarea scutului american anti-rachetă provoacă tensiuni între Washington şi Moscova.
Consensul e d
|
La Sibiu, doi oameni, soţ şi soţie, au murit după ce au fost loviţi de un fulger. Furtuna i-a prins în câmp deschis, iar sărmanii n-au avut unde să se Hunedoara şi Craiova, mai multe acoperişuri au fos
|
|
În speranţa că se vor vindeca de boli şi vor căpăta linişte sufletească, 1.000 de credincioşi au atins miercuri o icoană făcătoare de minuni, adusă tocmai de pe Muntele Athos.
Sute de credincioşi s-au aşezat la
|
Un bărbat din judeţul Suceava şi-a aruncat casa în aer, terorizat de bănuiala că soţia şi-a găsit un amant.
N-a mai contat nici faptul că în camera vecină era fiul lui de numai 11 ani. Copilul a scăpat cu viaţ
|
Principalul suspect în cazul crimei care a îngrozit o localitate din Ialomiţa a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Ion Marcu, fost poliţist şi fost măcelar, este acuzat că şi-a tăiat soţia în bucăţi,
|
|
Nimeni nu poate înţelege de ce şi-au luat zilele cele două fete de 25 de ani. La Cluj, toţi cei care le-au cunoscut sunt şocaţi de moartea lor, iar anchetatorii nu au, deocamdată, nicio au continuat şi
|
Pe 5 iunie, în ultima zi de preselecţie pe care a petrecut-o caravana "Dansez pentru tine" la Tulcea, Petrişor Ruge a fost provocat la duel de unul dintre concurenţii înscrişi în că i-a p
|
Banca Centrală Europeană a majorat miercuri dobânda la euro cu 0,25%. Astfel, dobânda de referinţă ajunge la 4%, atingând maximul ultimilor şase ani.
Măsura era aşteptată, de altfel, încă din luna mai. Preşedin
|
|
Cei cinci rockeri ai legendarei trupe Cargo lansează oficial duminică, 10 iunie, cel mai nou album, intitulat sugestiv “Cargo material este gata şi îi aşteaptă deja pe piaţă pe toţi fanii trupei car
|
» |