|
|
|
|
Format în majoritate din femei şi copii, grupul va trece prin punctul de frontieră de la Erez, în Israel, iar apoi va fi preluat de Ambasadei României în Iordania. Din Amman, românii vor lua un avion cu destinaţia
|
Şocant! Un copil de 13 ani din Suceviţa a murit, se pare, după ce a consumat câteva sticle de bere. Copilul a ajuns acasă în stare foarte gravă şi medicii nu l-au mai putut avea doar 13 ani şi era mezinul famili
|
Potrivit BBC, unul dintre bărbaţii răpiţi în noaptea trecută în Nigeria ar putea fi român, şi nu bulgar. Mai multe vedete rapide au atacat o barjă a societăţii petroliere nigeriene Manipolu, aflată în regiunea
|
|
Acuzat de un fost coleg că ar fi favorizat infractori şi ar fi primit cadouri de la aceştia, comisarul Cătălin Chivu s-a pus ieri la dispoziţia Cătălin Chivu a cerut Parchetului Curţii de Apel Galaţi
|
Autostrada Soarelui trebuia să fie monitorizată prin mijloace moderne, aşa cum se întâmplă în Occident: camere de supraveghere, telefoane de urgenţă, panouri electrice de avertizare şi garduri de lui Sep
|
Părinţii lui Bogdan Costache, tânărul care şi-a luat viaţa din iubire, şi-au comemorat sâmbătă fiul. Ei îşi doresc cu disperare ca profesoara de română să vorbească despre ce s-a sin
|
|
|
|
Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Constanţa a fost înmormântat ieri. I-au spus rămas bun, peste 300 de dimineaţa, fiul său l-a găsit mort între stabilopozii de pe plaja Modern, din Constanţa
|
În goana după bani mai mulţi, case mai mari sau maşini mai frumoase, mulţi părinţi îşi pun copiii pe planul secund. Astfel, România are o generaţie întreagă de copii cu părinţii plecaţi în străinăta
|
Taxa ecologică de reciclare a produselor introdusă de la 1 iulie, este considerată de unii comercianţi în afara legii.
Nici n-a intrat bine în vigoare, că a şi provocat dispute, pentru că asociaţia care o
|
|
Mare atenţie cu ce vă spălaţi pe dinţi! O pastă de dinţi produsă în China conţine o substanţă toxică, numită care se foloseşte la fabricarea doze mari, este letală. &Ic
|
Dacă eşti fan înfocat RBD, www.acasatv.ro te premiază! Arată-ne că eşti cel mai bun şi premiile la bătaie!
Zeci de căni şi ceasuri cu sigla Acasă, şa
|
Ministrul Ludovic Orban, a anunţat, luni, măsuri drastice în cazul din minister care se fac vinovaţi de întârzierea unor documente în baza cărora se fac plăţi de lucrări la
|
|
|
|
Fosta conducere a echipei din Liga a II-a FC Bihor este cercetată pentru că a efectuat transferuri ilegale de jucători de fotbal, de la gruparea bihoreană, către alte cluburi din ţară, prin falsificarea unor documente, au informat, lu
|
Prefecturile din toate judeţele ţării au fost atenţionate ieri de meteorologi că de astăzi şi până joi vremea se va înrăutăţi. Există posibilitatea să plouă torenţial, chiar cu grindină şi să se
|
Câteva zeci de persoane au fost evacuate, ieri, dintr-un bloc aflat pe strada Petre Tina din sectorul 3 al Capitalei, în apropierea Complexului Naţional Sportiv "Lia Manoliu". La ghena de gunoi a blocului, a izbucnit un mic incendiu, acesta fiind
|
|
Caz şocant la Timişoara! Doi adolescenţi de 14 şi 16 ani sunt acuzaţi că, în urmă cu două luni, au omorât în bătaie un om al a fost găsit lângă un cimitir, într-o baltă de s&
|
Moarte groaznică la Caracal, în Olt! O copilă de numai 12 ani s-a înecat, prinsă de la brâu în jos, în gura de evacuare a unui bazin.
A fost ucisă de neglijenţa angajaţilor, cred poliţiştii şi martorii, care spun
|
PD şi-a definitivat lista de candidaţi pentru euroalegeri, pe care figurează Sorin Frunzăverde, Valeriu Tabără, Marian Jean Marinescu, Roberta Anastase, Sebastian Bodu, Monica Iacob Ridzi, a anunţat preşedintele executiv al democra
|
|
Niciun elev din judeţul Alba nu a reuşit să obţină, în acest an, media 10 la bacalaureat, înainte de soluţionarea fiind de 80,25 la şcolar general adjunct Elena Ignat, pre
|
Săptămâna aceasta, numai pe www.sport.ro, puteţi urmări în direct cele mai tari meciuri ale momentului! Astăzi, 10 iulie 2007, ora 19:30 - Fotbal amical, Dinamo - Eintracht Frankfurt (DIRECT)
Miercuri, 11 iulie 2007, ora 17:00 - Fotb
|
Câţiva tineri ameţiţi de alcool s-au luat la ceartă, noaptea trecută, pentru locurile libere de la o masă. Unul dintre ei a fost împuşcat cu mai multe gloanţe de cauciuc şi a ajuns la vacarmul din mulţi
|
|
Vacanţă de groază pentru 59 de copii şi 13 profesori, care au ajuns din tabăra de la Năvodari, direct la Spitalul de Boli Infecţioase jur de 14 ani. Au ajuns la spital cu dureri de cap, g
|
Când pretenţiile cresc odată cu bugetul, doar luxul ne mai poate mulţumi. Este şi cazul elevilor care optează pentru liceele particulare. Deşi taxele anuale depăşesc şi 3000 de euro se pare că doritori sunt destui.
Anumi
|
Cei 4 tineri răniţi sâmbătă în explozia de la cabana Ciobănuş din judeţul Bacău vor rămâne mutilaţi pe cazul a trei dintre ei medicii fac eforturi uriaşe să le recupereze chipurile. D
|
|
Chiar dacă nu prea ştiau exact ce trebuie să facă au învăţat repede regulile şi au intrat în concursul de la Botezatu a renunţat la parada modei şi a făcut parada cailor putere. Aşa că nu
|
Femeia de 24 de ani le-a povestit medicilor că a mâncat pate de ficat şi pentru că îi era din ce în ce mai rău s-a prezentat la camera de gardă a spitalului de Urgenţă din studentă în anul IV
|
Gest inedit la Brăila unde şeful Poliţiei va cere astăzi Parchetului să verifice toate informaţiile conform cărora ar avea legături cu fraţii Sgârcitu şi dacă este cazul să-i controleze şi ş
|
|
I se spune Colonia. Pe vremuri era un mic cartier muncitoresc ce înflorea în umbra Brăilei. Acum e ghetoul oraşului. În colonie stăteau muncitorii Combinatului de Fibră şi Hârtie.
Mii de oameni veniţi din toată ţara,
|
Vodka ruşilor îi aprinde chiar şi pe parlamentarii europeni care s-au certat cu săptămânile pe marginea băuturilor spirtoase.
Unii şi-au dorit să scrie votcă pe toate sticlele de tărie, dar s-au lovit de reprezentanţ
|
Iad pe Drumul Naţional 71, între Târgovişte şi Bucureşti, unde un incendiu puternic a cuprins câteva hectare de vegetaţie, iar fumul gros a învăluit zona extrem de prinşi în trafic s-au tem
|
|
În timp ce în poliţie au început să se mişte lucrurile, iar unii deja plătesc pentru evenimentul de pe Autostrada Soarelui, la compania de administrare a drumurilor nimeni nu a dat până acum cu subsemnatul.
Deşi tot sistemul
|
Directorul filialei din Constanţa a unui mare lanţ de magazine cash and carry a murit, sâmbătă noaptea, în timp ce se afla la pescuit în Delta Dunării.
Bărbatul, în vârstă de 40 ani, naviga cu u
|
Duminică agitată pentru fostul preşedinte Ion Iliescu care a ieşit în stradă să protesteze alături de sute de oameni care se împotrivesc transformării parcului Bordei în cartier se tem că omul de
|
|
O puştoaică de 11 ani din Alabama pilită bine şi-a îmbolnăvit părinţii de nervi şi a isterizat toată poliţia rutieră.
Fata a condus aproape 10 kilometri, cu o viteză nebună: peste 160 de kilometri pe oră. Cu
|
România, ţara a şoselelor aflate veşnic în reparaţii, a somnoroşi şi a echipei naţionale care ratează calificare după calificare. Nu excelăm noi la aceste capitole, dar când vine vor
|
19 proprietari deposedaţi abuziv de comunişti, au fost despăgubiţi ieri prin acţiuni la
Valoarea totală a acţiunilor se ridică la aproape trei milioane de lei noi. Este vorba de românii care au ales să fi
|
|
Ce fac japonezii de 30-40 de ani, care se tem că vor îmbătrâni singuri? Îşi cumpără o "păpuşă şi dorm cu ea, să le ţină de cald.
Nu este o glumă, ci o afacere tot mai prosperă î
|
Un câine poliţist din Statele Unite a fost înmormântat cu toate onorurile cuvenite colegilor săi umani, ca recunoaştere a activităţii din cadrul brigăzii antidrog.
Pe numele său Andor, câinele a fost &
|
Fostul ministru moldovean al Apărării, Valeriu Păsat, a fost pus astăzi în libertate printr-o decizie la cinci ani de pentru neglijenţă, Păsat a fost de fapt amnistiat, fără prea
|
|
Organizaţia Amnesty International cere comunităţii să îi aducă în faţa justiţiei pe membrii contingentului românesc din Kosovo, acuzaţi de uciderea a doi etnici s-au petrecut în lu
|
Politicienii stau la umbră şi fac pregătiri pentru alegerile Democraţii şi-au anunţat deja candidaţii, în timp ce liberalii au precizat doar primul nume de pe listă.
Social democraţii, în schimb, &ic
|
Ministerului Internelor au ajuns astăzi la concluzia că de vină a fost Garda de Mediu, care nu a semnalizat incendiile, dar şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care nu i-a avertizat pe conducătorii auto.
|
|
600 de litri de motorină s-au scurs, în această seară, dintr-o cisternă aflată în mers. Şoferul nu ştie ce s-a întâmplat şi crede că rezervorul s-a fisurat din cauza asfaltului venea din Ungaria, iar
|
Incident grav la Oklahoma, în Statele Unite, unde patru persoane au fost rănite în timpul unui foc de loc să se înalţe spre cer, artificiile au explodat foarte aproape de sol şi au căzut peste tehnicienii car
|
Zeci de turişti au încremenit astăzi de spaimă când au văzut cum din cer se apropie vijelios de ei o Aparatul de zbor a plutit la nici doi metri de oameni şi s-a prăbuşit, în cele din urmă, în mare.
Mo
|
|
O garsonieră în zona Tei (estul Capitalei), pe strada Berechet, a fost vândută recent la preţul de 59.000 de euro, potrivit agenţiei imobiliare Indoors Real Estate Group, care a încheiat es
|
EvoBus România, importatorul general al autobuzelor Mercedes Benz şi Setra, a câştigat licitaţia RATB pentru achiziţia a 500 de noi autobuze Mercedes-Benz Citaro, primele 50 de unităţi urmând să fie livrate în acestă to
|
Un tanc sovietic inutil a golit bugetul de 300.000 de dolari. Regia Naţională a Pădurilor a considerat însă că este o investiţie bună şi a plătit aceşti bani, pe un tanc sovietic, vechi de 60 de ani.
Maşina a fost echi
|
|
A jucat teatru mai bine decât un actor profesionist! Un cerşetor din Timişoara a reuşit să păcălească oamenii că nu are un şi bani cu talentul său, dar poliţiştii l-au dat &ici
|
Şapte persoane au fost rănite ieri, în cea de-a treia zi a festivalului San Fermin de la Pamplona, după ce şase tauri masivi au fost lăsaţi liberi pe străduţele din oraş, pe urmele câtorva sute de
|
Liderii PSD au decis ieri că soluţia pentru salvarea parcului Bordei stă în mâinile ar trebui dacă vor sau nu ca parcul să fie transformat în cartier de lux. Totuşi, reprezenta
|
|
După această vară păcătoasă, ne aşteaptă o toamnă plină de scumpiri. Seceta ne-a lăsat deja fără legume şi fructe proaspete, aşa că pregatiţi-vă să plătiţi mult mai mult pentru conserve.
&Ici
|
Este deja cunoscut: în goana după bani mai mulţi, case mai mari sau maşini mai frumoase, mulţi părinţi îşi dau la o parte se confruntă cu o generaţie de cop
|
Incendiul a fost aproape de neoprit, din cauza temperaturilor ridicate, iar fumul degajat de resturile aprinse a fost extrem de toxic.
Totul a început puţin după ora 18.00. Resturile s-au aprins dintr-odată, cel
|
|
Sute de copii din Moldova au impresionat cu dansurile lor vedetele de la "Dansez pentru tine".Dana Rogoz, Laura Cosoi, Bogdan Boantă sau Mihai Petre au autografe micuţilor veniţi la preselecţie.
În ritmurile f
|
Vedetele "Dansez pentru tine" au fost martorii unui show de copii de toate adunat la Bacău pentru a doborî precedentul record mondial la dans sincron!
|
Sute de oameni din toate colţurile Moldovei au dansat la Bacău, acolo unde a poposit Caravana "Dansez pentru tine". Vedetele emisiunii, precum Laura Cosoi, Dana Petre sau Edi Stancu au cunoscut noi cazuri impresionante.
O fe
|
|
Uniunea Europeană a avertizat autorităţile de la Rabat asupra ridicate de comitere a unor atentate în Maroc, cerând şi instituirea de măsuri sporite de securitate la ambasadele occidentale şi în zonele frecv
|
Ţăranii vor putea vinde direct produse primare, precum lapte, carne şi ouă, în orice piaţă din ţară, fără să fie înregistraţi la Autoritatea Veterinară, până la 1 ianuarie 2008.După această dată
|
Preşedintele de onoare al PSD a sosit luni la sediul central al partidului din Şoseaua Kiseleff, în jurul orei 14.00, când şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului era spre final.
Iliescu a declarat presei, la sosire, că a
|
|
La concursul devenit deja tradiţional în Finlanda, două cupluri din Estonia au luat medaliile de aur şi argint, convingând la capitolul forţă, rezistenţă şi mai ales haz.
În total, nu mai puţin de 44 de perechi din 1
|
Pentru prima oară în ultimii 17 ani, designerul italian Valentino a abandonat Parisul şi s-a întors la Roma pentru a-şi prezenta noua colecţie toamnă-iarnă 2007- 2008.
Peste 1000 de persoane din toate colţurile lumii au fost inv
|
În statul american Colorado, un urs brun a fost descoperit dormind într-un vârf de arbore.
Chemaţi grabnic la faţa locului, cei de la serviciul pentru protecţia animalelor au recurs la câteva săgeţi cu Efectu
|
|
Umbră, îngheţată, piscină sau plajă la Ocean. Acestea sunt pasiunile americanilor din aceste zile, când se confruntă cu un val de caniculă.
Termometrele oscilează între 34 şi 38 de grade, un adevă
|
Un bărbat de 70 de ani invalid a tras cu puşca după cumnatul său care, mărturiseşte el, nu mai contenea să-l jignească.
L-a rănit uşor, iar soţiile şi surorile lor au început un scandal care a speriat un sat &ici
|
Operaţiune de salvare neobişnuită pentru pompierii din Argeş! Militarii au fost nevoiţi să coboare 25 de metri într-o groapă cu dejecţii pentru a salva o vacă.
Animalul a căzut în fosa unei foste ferme şi nimeni
|
|
Un număr de 71.000 de turişti, dintre care 4.410 străini, erau înregistraţi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, cei mai mulţi dintre ei preferând staţiunea Neptun, următoarele destinaţii preferate fiind M
|
Tragedie duminică noaptea în Piatra Craiului! Marian Huibanu, în vârstă de 30 de ani, a plecat pe munte împreună cu alţi trei prieteni.
La căderea nopţii, fiindcă nu aveau decât o lanternă, au pierdut poteca ş
|
Mare atenţie la locurile în care mergeţi la scăldat! Trupul unui băiat de 14 ani, înecat într-un lac foarte adânc din apropiere de Braşov, a fost găsit după trei zile de căutări.
Marius, un băiat care tocmai &ici
|
|
Un tânăr de 26 de ani dintr-o localitate din Buzău este acuzat că ar fi ucis-o pe vecina lui, bătrână şi Sătenii spun că l-au auzit de nenumarate ori pe bărbat spunând că vrea să se razbune pe fe
|
Căldura ne dă din nou de furcă! Cei mai afectaţi de arşiţa insuportabilă vor fi locuitorii din sudul ţării, unde meteorologii anunţă maxime de 36 de grade Celsius.
Aerul fierbinte instalat în sudu
|
Valea Cerbului din Buşteni, cea mai mare zonă de campare de pe Valea Prahovei, este plină de proiectile, mine şi grenade neexplodate din al doilea război mondial.
În doar 24 de ore au fost găsite de c
|
|
Zeci de localnici, cu pancarte în mâini, s-au ridicat ieri dimineaţă împotriva stareţei şi a măicuţelor de a în instanţă pe care sunt casele şi grădini
|
Nu a putut trăi cu conştiinţa încărcată. Un bărbat din Bihor s-a împuşcat se pare fiindcă se consideră vinovat de moartea unui pieton care i-a sărit în faţa maşinii în urmă cu aproape doi ani.
Cu toate c
|
Tânărul a fost transferat la Spitalul de Oftalmologie din Capitală şi va fi operat la ochi, pentru ca medicii să-i scoată nişte fragmente din proiectilul investigaţii arată că leziunile nu sunt grave, astfel
|
|
Numărul total al şomerilor bucureşteni, înregistrat la sfârşitul lunii iunie, a fost 21.002, aproape 11.500 fiind femei.Din numărul total al şomerilor, 4.682 erau indemnizaţi, iar 16.320, din care 8.553 femei,
|
Scriitoarea britanică J. K. Rowling a declarat că nu exclude posibilitatea de a continua aventurile lui Harry Potter, în urma lansării pe internet a unei petiţii pentru salvarea vieţii celebrului vrăjitor.J. K. Rowling a declarat deja
|
Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, a susţinut că aşa-zisele acuzaţii ale preşedintelui Traian Băsescu la adresa sa sunt "ridicole", arătând că şeful statului a făcut şi o serie de erori în discursul de la Alba I
|
|
Sunt zi de zi lângă tine. Au vise, griji şi speranţe. Nu au însă cui să le spună. Despre copii care au primit de la părinţi doar viaţa, iar acum învaţă să trăiască singuri. Un reportaj cu totul emoţ
|
Soprana Angela Gheorghiu nu a putut trece neobservată la debutul său la Scala din Milano. Rolul pe care îl face în opera de caracterizat de unii critici drept unul potrivit pentru opere de provincie,
|
Actorul Dustin Hoffman va debuta ca regizor cu un film de acţiune despre corupţia şi trădarea existente în justiţia americană. "Personal Injuries" este o adaptare a cărţii cu acelaşi titlu, scrisă de Scott T
|
|
"Transformers - Războiul lor în lumea noastră", povestea unui război între două rase de roboţi extratereştri care şi-au ales Pământul drept câmp de bătălie, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-americ
|
Veteranii de la Rolling Stones suţin un concert în staţiunea balneară Budva din Muntenegru, o premieră în partea balcanică a turneului lor mondial "A Bigger Bang", lansat în august 2005, transmite AFP.Mica republică situată l
|
Valoarea online realizate prin card s-a ridicat la 16,5 milioane de euro în primele şase luni ale acestui an, la un număr total de 200.000 de tranzacţii, potrivit Gecad, care citează date ale Romcard, procesator final d
|
|
Biletele pentru concertul trupei Black Eyed Peas, care va avea loc la Bucureşti, pe 15 septembrie, au preţul unic de 100 de ai Fundaţiei Phoenix, organizatorii evenimentului, au declarat pentru Mediafax că locul de de
|
Biletele pentru concertul pe care DJ-ul olandez Tiesto îl va susţine pe 1 decembrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, au fost puse în vânzare, având preţul de 33 de lei până pe 31 iulie, informează organizatorii evenimen
|
Magnatul rus şi-a suplimentat personalul de securitate. Are acum o "armată particulară", formată din 40 de persoane. Se află acum mai protejaţi oameni de afaceri din lume, relatează The Sunday Times, în ediţi
|
|
După mai bine de o sută de ani, cele mai vechi maşini din lume încă se ţin bine şi rezistă la drum lung.
Câteva din primele "trăsuri cu motor" au luat startul la un raliu al maşinilor de epocă pe ruta Bord
|
Incendiu de proporţii în aceasta dimineaţă într-o localitate de lângă Braşov. Două depozite pline cu fân şi lemne s-au transformat în scrum în mai puţin de o oră.
Focul s-a aprins mai la un
|
Două de mici dimensiuni, s-au ciocnit în aer, exact în momentul în care se pregăteau să aterizeze pe un aeroport din cei trei ocupanţi ai aparatelor şi-au pierdut viaţa, dar la sol nu s-au
|
|
Boeing şi-a văzut "visul" cu ochii. Primul model de avion 787, supranumit "Dreamliner", a fost prezentat cu mare fast la Seattle.
Acest bireactor, construit după o tehnologie este marele atu al american &icir
|
Traian Băsescu a făcut această declaraţie ieri, de Ziua justiţiei.
Şeful statului a participat la evenimentele ce au avut loc la Alba Iulia şi în discursul său l-a atacat pe ministrul justiţiei Tudor Chiuariu de două o
|
E vară şi turiştii se înghesuie pe litoral. Asta se vede cel mai bine ziua pe plajă şi seara pe şosele. că şi în acest weekend a fost aglomeraţie mare pe şoselele dintre Constanţa şi Bucur
|
|
Cauzele incendiului de la roapa de gunoi de la Glina au rămas deocamdată necunoscute, iar pompierii s-au luptat, ieri seară, ore în şir să stingă flăcările.
Operaţiunea a fost extrem de dificilă pentru că focul s-a ext
|
Trei persoane au murit, în această dimineaţă, după ce o maşină parcată pe marginea Autostrăzii Soarelui a fost lovită de un TIR, au informat surse din Poliţia a avut loc în apropierea localit
|
Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat, duminică, în cadrul festivităţii de Ziua Justiţiei, că reforma interioară a magistraţilor este foarte impotantă, subliniind că magistraţii sunt cei care trebuie să sch
|
|
Liderul mişcării Cealaltă Rusie, Garry Kasparov a cerut, duminică, opoziţiei ruse să îşi unească forţele pentru a înlătura de la putere, cu prilejul din martie 2008, regimul creat de preşedintele
|
PD Sorin Frunzăverde, fost ministru al Apărării, şi Petru Filip, primar al municipiului Oradea, se vor înscrie pe lista candidaţilor democraţi la alegerile pentru Parlamentul European, au declarat, duminică, s
|
Începând cu 30 iulie, preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap pot beneficia de tabere gratuite, organizate de Autoritatea Naţională pentru Tineret, la mare sau la personali ai copiilor şi tinerilor şi as
|
|
Preşedintele Traian Băsescu ia în calcul varianta ca, la referendumul privind votul uninominal, să introducă şi o întrebare privind regimul al din PD şi PLD ne-au declarat că aceast
|
Accidentele în lanţ produse vineri pe Autostrada Soarelui au făcut sâmbătă două "victime colaterale": Dumitru Jianu, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, şi Mihai Axente, şeful Poliţiei Autostrăzi, au fost demişi
|
Acum trei ani, prinţul Charles al Marii Britanii era întâmpinat cu mare entuziasm de locuitorii din Viscri şi Mălâncrav, două aşezări din Transilvania, unde acesta şi-a cumpărat ulterior două case.Situaţia s-a schimb
|
|
În cazul în care cineva ar dori să-i împartă pe deputaţi şi senatori pe categorii, pe lângă cele legate de corectitudinea lor, proiectele depuse, avere, s-ar putea lua în considerare şi "vorbăria".Un studiu realizat de
|
Adriean Videanu a prezentat ieri public documentele pe care le deţine în arhiva referitoare la Parcul Bordei, retrocedat de fostul primar general Traian Băsescu omului de afaceri Costică Costanda. Primarul Capitalei spune
|
Istoria accidentelor de pe Autostrada Soarelui e povestea unui drum african pe care s-au lipit o droaie de etichete şi abţibilduri europene. Întâi, ca-n Africa, savana, pardon, miriştea de lângă şosea autostrad
|
|
Preşedintele Traian Băsescu ar urma să ia astăzi o decizie în privinţa promulgării sau nu a legii privind majorarea pensiilor cu 50%, dar legea nu are nicio relevanţă până la votarea în Parlament a legii bugetului pe 20
|
Oamenii din conducerea Bancorex lucrează şi astăzi în poziţii înalte în mari bănci, companii de asigurări şi instituţii de supraveghere a pieţelor Economiei şi Finanţelor a adus în echi
|
Valoarea de achiziţie a clipurilor publicitare ale fostei Autorităţi pentru Turism a fost majorată cu 800.000 euro la cererea de atunci al instituţiei, Livia Sima, fără documente justificative, contractul fiind at
|
|
Agenţia de evaluare financiară (S&P) a confirmat săptămâna trecută ratingul Bucureştiului pentru datoriile pe termen lung la nivelul "BB plus", cu perspectivă stabilă, ca urmare a creşterii economice ra
|
Menţinerea actualului sistem de ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate, pune în pericol şi prosperitatea ţării, se arată în raportul Comisiei prezidenţiale pentru
|
Românii lucrează în medie 55 de ore pe săptămână, adică 11 ore pe zi, potrivit studiului Best Employers, realizat de compania de consultanţă Hewitt Associates prin intermediul partenerului său local, Pluri
|
|
Leul ar putea să câştige din nou teren în faţa euro în zilele următoare, după ce la sfârşitul şedinţei de de vinerea trecută au apărut interese importante de vânzare de valută.Euro a cobor&
|
În această săptămână va avea loc licitaţia pentru desemnarea consultantului care se va ocupa de vânzarea companiei de asigurări Asiban.Două dintre cele mai mari bănci de investiţii Merrill Lynch şi
|
Vânzările de poliţe de asigurare de viaţă s-ar putea reduce în a doua jumătate a acestui an, deoarece agenţii companiilor se vor concentra pe distribuţia pensiilor obligatorii, afirmă Peter Kasyk, directorul general al Grawe,
|
|
Şapte studenţi români din cadrul Academiei de Studii Economice vor participa anul acesta pentru prima dată la Erste Bank Summer University Danubia, program care a fost fondat în 2001 de către Erste Bank şi Univeristatea de Ştiin
|
Autorităţile vor să monteze apometre pe acele sisteme care alimentează cu apă cartierele rezidenţiale sau terenuruile agricole. Nu intră în această categorie cei care au fântâna în puţului, adic
|
În multe oraşe din ţară investitori cu initiaţivă au bătut palma cu locatarii şi au supraetajat blocurile vechi şi anoste.
Din chirii şi din vânzarea noilor apartamente au dublu sau chiar triplu. Culm
|
|
Zi plină pentru iubitorii de artă care şi-au completat ieri colecţiile.
Peste o sută de lucrări de pictură, grafica şi sculptură au fost scoase la licitaţie şi aproape jumătate dintre ele au fost vândute la pre
|
Excursie teribilă pentru câţiva turişti care zburau cu elicopterul deasupra oraşului New York.
Pilotul a fost nevoit să aterizeze de urgenţă în râul Hudson. Cei 8 oameni aflaţi la bord au tras o sperietură cump
|
Nebunia şi curajul se plătesc la fel, mai ales dacă eşti de loc din Pamplona, a doua zi a tradiţionalei curse de tauri 12 viteji au fost răniţi de animalele furioase. Toţi s-au umplut însă de glorie printr
|
|
NATO le-a încredinţat misiunea piloţilor de la baza aeriană Câmpia Turzii, dar numai după ce au trecut prin teste extrem de dure.
Piloţii români trebuie să apere spaţiul aerian al Lituaniei, Letoniei şi Estoniei,
|
Înainte de toate trebuie să 11 criterii ca să fie acceptaţi în cursă.
Se pot înscrie cei care au între 30 şi 40 de ani. Cu alte cuvinte doritorii trebuie să fie suficient de maturi, dar şi destul
|
Tot mai mulţi oameni rămân singuri pentru concediu, aşa că îşi caută un partener de călătorie, pe Internet.
Sunt turişti care vor să vadă Extremul Orient, jungla Amazonului sau vor doar să împartă cu un
|
|
Întâlnire la nivel înalt, în Croaţia. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a încurajat ţările care speră să fie primite anul viitor în NATO.
Şeful executivului de la Bucureşti şi-a făcut timp şi pentru o
|
Traian Băsescu a dat ieri o fugă până la Alba Iulia. N-a pierdut vremea prin camera de hotel şi a scos-o pe soţia sa la o plimbare prin parcul din faţa Catedralei Reîntregirii.
Şeful statului a participat şi la "Zilele
|
Fumul negru şi toxic a fost vizibil de la 10 kilometri distanţă. Gărzii de Mediu s-au prezentat de urgenţă în zonă şi au stabilit că resturile s-au mormanul de gunoi s-a format o pungă d
|
|
Singurul jurnalist din România care a fost invitat la serata exclusivistă organizată săptămâna trecută de celebrul Karl Lagerfel cu ocazia lansării a şampaniei Don Perignon Oenotheque, Andreea Esca a stat de vo
|
rus Serghei Ivanov a acuzat, duminică, Statele Unite că vor construirea "unui nou Zid al Berlinului" prin planurile lor de instalare în Europa a elementelor unui scut antirachetă, relatează s
|
Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea a apreciat sâmbătă, la Suceava, că 99 la sută dintre medicii de familie din ţară au încheiat deja contracte cu casele judeţene de asigurări de sănătate pentru derularea programului
|
|
Pompierii din Călăraşi au stins, după mai bine de o oră de luptă cu flăcările, incendiul de vegetaţie izbucnit duminică la kilometrul 38 al Autostrăzii Soarelui, în apropierea localităţii
|
Concerte de senzaţie în toată lumea. Spectacolele "Live Earth" pentru salvarea planetei, organizate de fostul american Al Gore, au strâns sute mii de oameni.
Punctul culminant al evenimentului a fost recitalul incendiar al M
|
Decizie a magistraţilor de la Tribunalul Vâlcea. Judecătorii i-au eliberat pe cei 7 membri ai grupării Piele, reţinuţi sâmbătă de poliţie pentru cămătărie, spălare de bani, furt calificat, fals
|
|
Două magazine din cartierul bucureştean Rahova au ars duminică dimineaţă din cauze încă necunoscute.
Totuşi locuitorii din zonă spun că ar putea fi vorba de o suprasarcină. Ca să stingă focul, la faţa locului au
|
20 de echipaje ale poliţiei patrulează de duminică dimineaţă pe Autostrada Soarelui.
Este prima dintre măsurile luate de noua conducere a Poliţiei Rutiere, după accidentele în lanţ de vineri, când un om a murit iar
|
Doi tineri au fost grav răniţi după ce maşina lor a intrat în şina de metal de pe mijlocul şoselei.
Accidentul s-a produs într-o curbă, pe şoseaua Bărbatul de la volan s-a pierdut după
|
|
Peste trei sute de persoane protestează faţă de modul în care Primăria tratează potenţiala distrugere a acestei zone verzi a este organizat de partidele Verde şi Ecologist partidelor,
|
Marele Zid Chinezesc, cetatea Petra din Iordania şi Colosseum-ul din Roma sunt trei dintre cele 7 minuni ale lumii moderne, anunţate sâmbătă seară într-o ceremonie specială desfăşurată la Lisabona.
Taj Mahal-ul din India,
|
A plâns cu sughiţuri când a terminat de scris ultimul roman din seria Harry Potter. Scriitoarea J.K Rowling a mărturisit într-un interviu televizat ca s-a simţit pur şi simplu pustiită în momentul în care a încheiat ultima
|
|
Dornică să îşi dreagă imaginea şifonată, cea care era supranumită cândva noua regină a muzicii pop şi-a cerut scuze unui fotograf pe care l-a agresat cu umbrela în urmă cu 4 luni.
De-a dreptul inedită a fost &ici
|
Încă o serie de premii pentru "California Dreamin'", filmul regretatului regizor Cristian Nemescu.
Pelicula a luat premiul cel mare la Festivalul de film de la Bruxelles: Premiul Iris pentru cel mai bun Film. Dar şi Premiul Publicului şi prem
|
Distracţie mare, sâmbătă noapte, pe Valea Mureşului! Printre sarmale, fasole cu ciolan şi alte bunătăţi, a fost rost şi de muzică şi dans.
Pe lângă de prin partea locului, mare priză la publi
|
|
la Bacalaureat, în Capitală, înainte de contestaţii, a fost de aproximativ 78,5 la sută a declarat, sâmbătă noaptea, Cristian Alexandrescu, inspectorul general şcolar al Municipiului Bucureşti, prezent la ora
|
După ce în mai a susţinut în Austria un concert inaugural pentru turneul internaţional “Linz Europe Tour”, realizat cu ocazia alegerii Capitalei Culturale Europene în 2009, Loredana îşi continuă săptămâna vi
|
Botez VIP, sâmbătă seară, la Arad. Preşedintele Traian Băsescu a creştinat-o pe fetiţa primarului Gheorghe Falca. Ceremonia de botez a avut loc la o mănăstire din Arad, iar la slujbă au asistat peste 300 de persoane.
Sluj
|
|
Cel mai grav dintre răniţi, însă, riscă să-şi piardă ochiul drept. Medicii din Târgu Mureş încearcă tot posibilul să-i salveze un tânăr de 23 de ani a fost sfâşiat &ici
|
Doi turişti, la un pas de o tragedie pe Valea Prahovei! În timp ce se plimbau liniştiţi la marginea pădurii din Buşteni, oamenii au dat peste o mină antipersonal.
S-a dovedit că se afla acolo din timpul celui de-al doilea războ
|
Două hale au luat foc iar flăcările imense s-au întins şi la două clădiri învecinate, pline cu fân şi lemne. Oamenii s-au temut ca focul să nu ajungă la un cartier de vile din au venit cu 12 maşi
|
|
Disperare, la Conţeşti, în Iaşi. Trei copii intre 12 şi 14 ani, dintre care doi, fraţi, au pierit în apele Siretului.
Un al patrulea, în vârstă de 11 ani, a fost salvat în ultima clipă de fratele său mai mar
|
Două persoane au fost rănite după ce o femeie aflată la volanul unui autoturism a intrat pe contrasens şi s-a izbit în plin de o altă maşină care circula regulamentar.
Circulaţia pe DN1 a fost timp de apr
|
Temperaturile ridicate din ultima vreme au provocat numeroase incendii de pădure în apropierea staţiunii turistice Bodrum.
Nu mai puţin de 500 de hectare au fost de autorităţile au trimis în a
|
|
Oamenii au petrecut până târziu cu muzică, dans şi, evident, bere. I-au ajutat să se distreze cei de la Cargo.
Fanii trupei au fredonat vers cu vers fiecare piesă scenă. Multe dintre ele apar şi pe album
|
Mitingul aviatic a strâns sute de spectatori de toate au urmărit cu sufletul la gură acrobaţiile paraşutiştii nu s-au lăsat mai prejos. Au luptat cu vântul puternic pentru ca spectator
|
În două zile de potop, apele au curmat cel puţin 13 vieţi şi au distrus mii de case. Câteva persoane sunt date dispărute, inclusiv un băieţel, smuls de şuvoaie din braţele tatălui său.
Pagubele provocate de ploi sun
|
|
Dj-ii cunoscuţi sub numele de Deep Dish vor face spectacol timp de 10 ore la Arenele Romane.
Alături de ei vor mixa şi Internullo, Pagal, Rosario şi Livio. ai premiului Grammy în 2002, cei doi iranieni au devenit
|
Scena neobişnuită s-a întâmplat pe o autostradă de lângă Los Angeles.
Ursul şi-a găsit refugiu tocmai la 30 de metri spre disperarea angajaţilor de la protecţia animalelor care au încercat ore-
|
|