|
|
|
|
PD a incercat sa-i convinga pe udemeristi sa iasa de la guvernare, ultima intalnire pe aceasta tema avand loc luni dimineata, porivit unor surse democrate.
Surse din PD au declarat pentru NewsIn ca o delegatie de lideri ai
|
Senatului, Nicolae Vacaroiu, a remarcat luni, imediat dupa anuntarea votului asupra motiunii de cenzura initiate de democrati, ca nici macar toti cei care au semnat documentul nu au votat luam in
|
Motiunea a picat cu 115 voturi pentru, 112 contra si 153 nu au votat si s-a inregistrat un vot nul.
La sedinta si-au inregistrat prezenta 337 deputati si senatori din totalul de 464. Premierul Calin Popescu Tariceanu si membrii
|
|
Senatorul PD Radu Berceanu a avertizat Guvernul, luni, de la tribuna plenului Parlamentului, ca la alegeri va trebui sa dea explicatii electoratului pentru toate deciziile pe care le ia.
'Radeti, glumiti, dar la alegeri o sa platiti',
|
In urma dezbaterilor din plenul reunit al celor doua camere ale Parlamentului, senatorii si deputatii au inceput sa voteze cu bile pentru adoptarea sau respingerea motiunii de cenzura initiata de PD.
Potrivit pentru
|
Consiliul Stiintific al Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM) va lua in discutie problemele legate de algocalmin in sedinta de vineri, a declarat presedintele ANM, farmacist Magdalena Badulescu.
Ea a adaugat ca in 40 de ani
|
|
|
|
CFR Calatori va introduce, in perioada 14 iunie-30 septembrie, 34 de trenuri care vor asigura legaturi din Capitala si din tara spre litoral si retur,pentru adaptarea traficului feroviar la solicitarile calatorilor in sezonul
|
Motiunea impotriva Guvernului cere Parlamentului sa aleaga intre PNL si PD, cand, de fapt, ambele partide ar trebui sa raspunda pentru raul facut de cand au venit la putere, a declarat luni PSD Victor Ponta, in
|
In sectiunea video de pe prima pagina a site-ului adevarul.ro gasiti un nou clip:
Ovidiu Nahoi vorbeste despre "Violenta din societatea
|
|
Sedinta in plen a Senatului si Camerei Deputatilor consacrata dezbaterii si votarii motiunii de cenzura 'Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!' a inceput in prezenta premierului Calin si a membrilor
|
Ministrul suspendat al comunicatiilor Zsolt Nagy a sustinut azi, la iesirea din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca suspendarea sa din functie este un gest de razbunare fata de UDMR pentru ca nu a sprijinit
|
Presedintele UDMR Arad, deputatul Kiraly Andras, a declarat, azi, ca suspendarea din functie a Ministrului Zsolt Nagy, de catre presedintele Traian Basescu, este „o cusatura nu cu ata alba, ci de-a dreptul
|
|
|
|
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat azi, dupa sedinta Biroului Permanent National al partidului, ca, pentru adevaratul moment pentru destinul Guvernului il va reprezenta raportul Comisiei Europene de la 27
|
Grupul britanic de aparare a drepturilor omului Privacy International a acuzat Google ca, prin fiecare utilizare a motorului de cautare, compania strange informatii despre gusturile, preferintele si profilul care ar putea
|
Cheltuielile militare la nivel mondial au crescut cu 37 % in ultimii zece ani, ajungand la 1.204 miliarde de dolari in 2006, potrivit raportului anual al Institutului international de cercetare pentru pace SIPRI, publicat azi.
Suma
|
|
Presedintele Traian Basescu a semnat, astazi, decretul privind suspendarea lui Zsolt Nagy din functia de ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei se arata intr-un comunicat emis de Administratia prezidentiala.
Presedintia
|
Intr-un raport al Confederatiei sindicale internationale (CSI) China este acuzata ca foloseste copii in fabrici in care sunt produse diverse articole pentru Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, anunta la copii
|
Biroul Politic Central al PNL a decis, azi, desemnarea artistei Dida Dragan ca membru in Consiliul de Administratie al Societatii Romane de in prezent, au mai fost desemnati in Consiliul de Administratie al SRTv
|
|
Judecatorii de la Curtea de Apel Iasi l-au absolvit de orice vina pe prefectul de Suceava, Orest Onofrei, in dosarul in care acesta era acuzat de uciderea din culpa a unui copil de opt ani, intr-un accident de masina petrecut in anul
|
Federatiei Sindicatelor "Spiru Haret" si ai Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant si-au inceput, azi, in fata Primariei Municipiului Bucuresti, protestul fata de criza spatiilor pentru invatamantul
|
Fostul secretar american de Stat Colin Powell a declarat ca centrul de detentie de la Guantanamo Bay unde sunt incarcerati suspectii de terorism ar trebui inchis imediat iar detinutii transferati in Statele Unite. El a afirmat ca
|
|
Deputatul Renica Diaconescu si-a anuntat azi demisia din Partidul Conservator (PC), motivand ca au aparut neintelegeri intre el si nou venitii in formatiune. El era vicepresedinte al PC si presedintele filialei judetene Olt a
|
Dupa ce Traian Basescu a declarat, duminica, ca este obligatorie adoptarea cat mai rapida a unei legi a lustratiei de catre Parlament pentru a se diminua influenta comunismului asupra realitatilor prezente si viitoare, PNL
|
Pilotul echipei McLaren a castigat MP al Canadei, obtinand astfel prima sa victorie in Formula 1, el fiind urmat de Nick Heidfeld (BMW) si Alexander Wurtz (Williams)
Dupa dezastrul de la Monte Carlo, cand Massa si Raikkonen au
|
|
Bogatul sultan si-a maritat a patra fiica, din cei 11 copii
Micul si superbogatul sultanat petrolifer asiatic Brunei ajunge in primplanul mediatic doar prin fastul diferitelor ceremonii la care poporul e invitat sa aplaude. De data
|
Toate bazele americane din regiune sunt in bataia armelor iraniene, a declarat viceministrul iranian de interne, Mohammad Bagher Zolgadr. "In cazul unui atac al Statelor Unite impotriva Iranului, interesele americane din intreaga lume si
|
In afara celor 76 de pavilioane nationale, editia de anul acesta a consacratului eveniment cultural international aduce ca noutati un pavilion al artistilor romi si unul al celor africani. Multe dintre manifestarile artistice contemporane
|
|
Dupa ce a fost de George Copos cu oferta de a antrena Rapidul, Loti Boloni se gandeste tot mai mult sa accepte oferta pe care o are de la clubul portughez, Maritimo Funchal. "Este o optiune serioasa, mai ales ca
|
Ioan Andone, noul tehnician al gruparii ardelene, a intocmit lotul de jucatori cu care va aborda noul sezon. Din planurile sale nu fac parte insa Anca si Jula, doi fotbalisti de baza ai Clujului pana in acest moment. Vestea i-a luat prin
|
Transferurile lui Bartu, Nastase si Zicu nu vor fi singurele realizate de Dinamo in aceasta vara. Oficialii mai au in plan achizitionarea lui Marica, ce nu traverseaza un moment tocmai bun la Sahtior, dar si a lui
|
|
Spaniolul Rafael Nadal a castigat pentru a treia oara consecutiv titlul la Roland Garros, dupa ce l-a invins, in finala, pe Roger Federer, scor 6-3, 4-6, 6-3, 6-4.
Astfel, Nadal (foto) a egalat performanta lui Borg, de trei succese
|
Jucatoarea din Belgia nu a avut nevoie de prea multe incurajari in finala de la Roland Garros, pentru ca a spulberat-o pe Ana Ivanovic in 65 de minute, scor 6-1, 6-2. Acesta a fost al treilea titlu consecutiv castigat de Henin(foto) pe
|
Finantatorul a anuntat ieri ca a parafat intelegerea cu fundasul nigerian, care va juca in Ghencea in urmatorii cinci ani
Dupa ce sambata a fost ziua gruparea din Soseaua Stefan cel Mare
|
|
Toate cele trei echipe angrenate in lupta pentru titlu care au evoluat sambata seara au terminat la egalitate. Real Madrid s-a deplasat la Zaragoza unde a reusit un 2-2, golul egalizator venind in minutul 89 de la golgheterul Ruud Van
|
Pilotul roman Robert Muresan a incheiat doar pe pozitia a 24-a cursa de la 125 centimetri cubi in marele premiu de motociclism al Cataluniei. Cu un top-speed de 148,54 kilometri pe ora, Robi a incheiat cursa in putin peste 42 de minute,
|
Echipa lui Mircea Lucescu se pare ca a reusit sa mai aduca un roman la Sahtior. Pentru un milion de euro, Nicolae Mitea (foto) a trecut de la Ajax in Ucraina, unde spera sa-si relanseze cariera sub conducerea lui "Il Luce".
|
|
In mod normal, calificarea handbalistelor noastre la Campionatul Mondial din Franta, programat in decembrie, ar fi trebuit sa aduca numai bucurie in tabara noastra. Declaratiile tehnicianului Gheorghe Tadici par a declansa insa un nou
|
Echipa Romaniei de handbal masculin pastreaza doar sanse teoretice de calificare la Campionatul European din 2008, dupa ce a pierdut cu 25-36 in fata Suediei, la Karlskrona
Echipa nordica a dominat meciul de la un capat la altul,
|
Hagi, Popescu si Chivu au participat, alaturi de numeroase alte staruri, la un meci de binefacere organizat de portughezul Luis Figo, la Lisabona. Desi nu au marcat, cei trei romani au demonstrat de ce fac parte din elita
Ultimii
|
|
Din 19 iunie, Pro TV lanseaza primul show de improvizatii din Romania. Vedete din muzica, teatru, film, televiziune sau sport vor fi puse in situatia de a improviza, sub conducerea gazdei, Catalin Bordea, si cu bete in roate din partea
|
Ducu Bertzi si Dida Dragan sunt favoriti pentru locurile care-i revin PNL in Consiliul de Administratie (CA) al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), potrivit unor surse din cadrul partidului, conform NewsIn. Biroul Politic
|
Echipa filmului „4 luni, 3 saptamani si 2 zile" a castigat trei premii
Trofeul Transilvania, in valoare de 10.000 de euro, a fost castigat la cea de-a sasea editie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF)
|
|
Editia lunii mai a premiilor VIP a fost una speciala, pentru ca a fost marcata de un moment de mare intensitate si emotie. La sectiunea Film a castigat pelicula in regia Cristian Nemescu, care a
|
Dana Argesan a facut parte din echipa care s-a ocupat de look-ul vedetelor de pe covorul rosu
Dana Argesan este, alaturi de Alexandru Abagiu, unul din cei doi make-up artisti romani care au anul acesta
|
In cadru medical, vinul este considerat un sedativ usor si natural, folosit pentru reducerea anxietatii si tensiunii.
Chiar daca in trecut au existat discutii cu privire la efectul pe care consumul de alcool il are asupra
|
|
Afectiunea apare frecvent intre 15 si 35 de ani, mai ales in cazul barbatilor
O boala reumatica, despre care specialistii spun ca ar avea cauze autoimune, ne poate intepeni spatele chiar si la varste fragede. Este vorba despre
|
Amenzile pentru practicile comerciale mincinoase folosite de unii comercianti, pentru publicitatea asa-zis comparativa, precum si pentru produsele pot ajunge si la 30.000 de lei
In ultima sa sedinta,
|
Aceasta este povestea Mariei Bordea. De aproape o jumatate de secol locuieste in Bucegi. In tot acest timp, a administrat cabanele Omu, Caraiman si Babele, iar din 1992 e stapana la Diham
O cunosc pe Mama Oara de cativa ani. Femeia
|
|
Alteta Sa regala printul El-Hassan bin Talal este unchiul actualului rege al Iordaniei, Abdulah al II-lea, si fratele regelui Hussein al Iordaniei, decedat in 1999. De curand, printul a primit din partea Natiunilor Unite titlul de
|
Moscova mai dispune de inca 25 de baze militare in afara frontierelor sale si de un infricosator arsenal nuclear
In ultimii ani asistam la un adevarat razboi al nervilor intre Statele Unite si Rusia pe tema prezentei militare in
|
O a liderului bolsevic Vladimir Lenin (Ulianov) a fost vrajitoare si si-a gasit sfarsitul arsa pe rug, a dezvaluit un cercetator german, care este totodata o ruda indepartata a fondatorului Uniunii Sovietice.
|
|
Roman Giertych (foto), 36 de ani, ministrul polonez al educatiei si totodata liderul extremei drepte catolice nationaliste, a propus scoaterea de pe lista lecturilor obligatorii a lui Goethe, Dostoievski si Kafka, recomandand in locul
|
Ministrul irakian de externe, Hoshyar Zebari, a declarat, sambata, ca Bagdadul este gata sa discute cu Ankara soarta separatistilor kurzi turci din nordul Irakului. Dar chestiunea trebuie tratata intre Irak si Turcia, nu intre armata
|
Votul francez pentru cei 577 de deputati a inceput un scrutin in care partidul lui Sarkozy se asteapta la o victorie neta
Proaspat alesul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy, si premierul Francois Fillon se afla
|
|
Pentru prima oara, un presedinte american viziteaza aceasta tara saraca in majoritate musulmana
Entuziasm in randul albanezilor. Dupa ce zeci de mii de italieni, antiglobalisti si opozanti ai razboiului din Irak, au contestat in
|
Ura este... cea mai indelungata placere. Oamenii iubesc in pripa, dar urasc linistit, pana la moarte
|
Orasele noastre tind sa elimine peisajul natural din structura lor sufleteasca, desi aceasta din urma a fost continuu alimentata, in decursul timpului, de armonizarea dintre natura si habitat. de pilda, era
|
|
Putini intelectuali au ramas la fel de neschimbati dupa caderea comunismului ca Doina Cornea. Tinerii au uitat-o pentru ca societatea de consum i-a indobitocit pe cei mai multi. Dna Cornea nu intereseaza nici mass-media: nu face rating.
|
Potrivit unor lideri marcanti ai UDMR, Uniunea a procedat la schimbari formale la varf, dupa esecul de la referendum, adevaratii vinovati ramanand in de decizie. Astfel, deputatul UDMR Toro T. Tibor a criticat, sambata,
|
Controversata comisie prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romania este pe cale sa renasca. Politologul Vladimir Tismaneanu, cel care a coordonat elaborarea raportului prin care au fost condamnate crimele comunismului, a
|
|
nu vor vota initiativa PD si nu vor incerca sa-l rastoarne pe Tariceanu
Guvernul Tariceanu este linistit: PSD nu va vota, azi, alaturi de PD, pentru schimbarea Executivului si nici nu va depune propria motiune de
|
Limbajul politicienilor se degradeaza, ultimul exemplu fiind cel al ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu care l-a facut nebun pe seful statului
Schimburile de insulte intre politicienii din Alianta D.A. au continuat si in
|
Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, Csaba Ferenc Asztalos (medalion), ne-a declarat, ieri, ca institutiile statului si demnitarii sunt principalii vinovati pentru atitudinea negativa la adresa minoritatilor
|
|
Printul Charles (foto), mostenitorul tronului Marii Britanii, si-a anuntat intentia sa repuna pe sine, prin Fundatia Eminescu mocanita care lega cetatile Sibiu si Sighisoara, dupa ce Ministerul
|
Bucurestenii care vor sa scape de aparatura electrocasnica sau aragazele vechi pot cere ajutorul autoritatilor. Primaria Sectorului 3 din Capitala a deschis o linie telefonica directa (9460) unde se pot adresa cei care vor sa arunce
|
Expertizata in anul 1995 ca facand parte din clasa intai de risc seismic (cu bulina rosie – n.r.), cladirea are nevoie de o consolidare urgenta. Timp de mai multi ani, lucrarile au tot fost amanate, pentru ca
|
|
Clubul Sportiv Municipal Bucuresti. Asa se va numi clubul din subordinea Proiectul pentru infiintarea institutiei sportive se afla pe ordinea de zi de joi a consilierilor generali din Capitala. Potrivit proiectului de
|
Fierbere mare la Grupul de firme Ana, apartinand omului de afaceri George Copos. Salariatii argeseni de la Ana Imep, Ana Mep SDV si Ana Trans, toate apartinand aceluiasi holding, sunt decisi sa faca greva generala pentru ca patronul nu
|
Inarmat cu un cutit de bucatarie, reporterul cotidianului s-a plimbat, ziua in amiaza mare, prin trei unitati de invatamant din Craiova. Niciun paznic sau om de ordine nu a catadicsit sa-l opreasca sau macar sa-l
|
|
Bila alba - Dana Argesan
Make-up artistul Dana Argesan a ajutat vedetele de la Cannes sa arate mai bine anul acesta, la celebrul festival de film. Romanca a facut parte dintr-o echipa internationala de stilisti, avand ocazia sa
|
Iluzia este cel mai prost combustibil. Si, din pacate, la statiile liberale se distribuie din plin, alimentand noi curse in gol.
Inutil de insistat asupra iluziei ca Traian Basescu putea fi inlaturat prin referendum, la data
|
Un masterand al Academiei Nationale de Informatii s-a sinucis, intr-una dintre cladirile institutiei. Surse din randul anchetatorilor spun ca tanarul este din provincie si avea probleme in familie. Purtatorul de cuvant al
|
|
Mircea Chelaru jr, fiul fostului sef al Statului Major al Armatei generalul Mircea Chelaru, a fost condamnat saptamana trecuta de Tribunalul Bucuresti la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru trafic de influenta. In acelasi dosar,
|
Avocatii Baroului Bucuresti au decis ieri, dupa 12 ore de discutii, prelungirea mandatului de decan pentru urmatorii patru ani lui Cristian (foto). Iordanescu a obtinut 1.181 voturi, in timp ce sai,
|
De la inceputul acestui an, societatile comerciale care si-au cumparat autovehicule au platit atat taxa de prima inmatriculare, cat si pe emisiile de poluanti
Initiativa aparent laudabila a ministrului mediului, Attila Korody, de a
|
|
Afland ca turistii romani vor prefera, in acest sezon, litoralul bulgaresc al Marii Negre in locul celui romanesc, specialistii care se ocupa de promovarea grupului UniCredit Tiriac Bank s-au hotarat sa plaseze si acolo panouri
|
In urma unei operatiuni a DEA si a Politiei de Frontiera Romane a fost anihilata una dintre cele mai mari filiere internationale de traficanti de arme
Procurorul american Michael J. Garcia a declarat, citat de ziarul "New York
|
Liderul de la Paris propune mai multe ore de munca pentru o Franta obisnuita cu politici sociale
La o luna dupa ce a fost ales presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy face prima miscare pentru implementarea programului sau electoral.
|
|
Pentru stabilizarea pietei imobiliare britanice este necesara constructia a inca 245.000 de case
Cumpararea unei case va deveni in curand doar un vis pentru tinerii din Marea Britanie. Asta in cazul in care nu vor fi construite
|
Tranzactiile perfectate in sedinta de vineri au depasit 109 milioane de euro
Cele doua tranzactii speciale (Deal) perfectate, vineri, cu 93,9% din capitalul social al producatorului de dulciuri Kandia Excelent (EXC) a propulsat
|
BCR si BRD, doua institutii de credit care au oferit profituri semnificative propriilor angajati
Pentru a atenua criza de personal din sistemul bancar, institutiile de credit au dezvoltat politici proprii pentru motivarea
|
|
Volumul subscrierilor pe acest segment s-a triplat in 2006, insa numarul politelor ramane inca mic in comparatie cu numarul abonamentelor medicale fiscala in limita a doar 200 de euro/angajat este principala cauza
|
Tipologia utilizatorilor americani identificata de studiul Pew Internet Project ar putea corespunde, in mare, cu cea a cetatenilor romani, dar cu o serie de corectii necesare. Desigur ca telefonia mobila cu conexiune de tip 3 G si
|
Spaniolul Rafael Nadal, Numarul 2 mondial, a trecut duminica de liderul clasamentului ATP, Roger Federer, scor 6-3, 4-6, 6-3, 6-4, in finala probei de simplu masculin de la Roland Garros.
Astfel, spaniolul a intrat pentru a treia oara
|
|
Un studiu american imparte utilizatorii tehnologiilor noi in 10 categorii
Viitorul care ne leaga tot mai mult unii de altii prin internet si telefoane mobile nu e deloc unul Bogatia de informatie si de mijloace de
|
Un parc de masini la mana a doua poate fi capabil sa produca o cifra de afaceri de aproape 25 milioane de euro anual
Daca afaceristii romani se orienteaza catre parcuri auto de cel mult 100 de masini, strainii gandesc businessul la
|
Peste 90% din produse provin din import, iar marcile occidentale incep sa se impuna, inclusiv cele contrafacute
In Romania, piata de optica si optometrie este estimata la 40 milioane de euro. Potrivit presedintelui patronatului
|
|
Pe urmele lui Hugo si Balzac, o calatorie in orasul luminilor este o experienta, cum nu se poate mai romantica
Champs Arcul de Triumf, Place de la Concorde, Gradinile Luxembourg, Palatul Muzeu Luvru, Muzeul Orsa,
|
Proprietatea disputata intre cei doi miliardari face in acest moment obiectul unui litigiu intre mostenitorii
Elenei Negropontes si Directia Silvica Bacau
Ion Tiriac si Costel Casuneanu, doi dintre greii mediului de afaceri
|
Bancpost ofera de astazi persoanelor juridice rezidente si nerezidente. "Contul curent pentru intreprinderi mici si persoane fizice Contul curent este disponibil numai in lei si beneficiaza de o dobanda variabila
|
|
Producatorul de mobila Alprom Pitesti intentioneaza sa intre in domeniul imobiliar, prin infiintarea unei firme la care va participa cu un teren de 5.000 de metri patrati, pe care vor fi construite blocuri, precum si cu apartamentele pe
|
Comisia Europeana (CE) a solicitat Ministerului Economiei si Finantelor o analiza a preturilor din piata auto pentru a compara coeficientii de ajustare din grila privind taxa de prima inmatriculare cu evolutia reala a preturilor, studiu
|
Omul de afaceri Ion Tudor investeste circa 21 de milioane de euro pentru constructia, in statiunea Olanesti, a unui hotel cu profil balnear, care va avea 340 de camere si va fi clasificat la patru stele. sa incepem acum
|
|
Compania imobiliara Pirelli Re, a treia din Europa, a anuntat ca intentioneaza sa intre pe piata romaneasca si pe cea a Bulgariei pana in august, cel mai probabil prin intermediul unui vehicul de investitii creat impreuna cu banca
|
Banca Europeana de Investitii (BEI) nu exclude noi emisiuni de obligatiuni in lei, in Romania, in anii urmatori, potrivit presedintelui institutiei financiare Philippe Maystadt, momentul lansarii si valoarea urmand sa fie
|
Actionarii Piraeus Bank Romania au aprobat, la finele lunii aprilie, majorarea capitalului social al bancii cu 166,64 milioane de lei, echivalentul a 50 de milioane de euro, la 320,57 milioane de lei, prin aportul actionarului majoritar,
|
|
Romania a realizat anul trecut un profit brut in crestere cu aproape 69% fata de anul 2005, pana la 78,1 de milioane lei (peste 21,5 milioane euro), potrivit informatiilor publicate de companie in Monitorul Oficial. Cifra
|
Scaderea din primul trimestru a incasarilor din taxa pe valoarea adaugata (TVA) cu 21,6% a temperat cresterea economica cu 1%. Presedintele Institutului National de Statistica (INS), Vergil Voineagu, spune ca "doar prin evolutia
|