|
|
|
|
Stimaţi praticipanţi la trafic. Compania naţională de are plăcerea să vă aducă la cunoştinţă cea mai proastă veste din domeniul său de A! Nu vă gândiţi că n
|
Doamnelor şi domnilor, bun găsit la derby-ul etapei dintre FC Scuipă-n Dunăre şi Avântul Prăbuşirea. Iată cele două echipe au ieşit înjurându-se de la vestiare şi se îndreaptă spre centrul terenului. Trebuie
|
Întrebarea de pe buzele tuturor – de la simpli useri la sociologi şi cercetători din diferite domenii – este de ce milioane de oameni din întreaga lume aleg să-şi trăiască viaţa online? Munca multora se desfă
|
|
Georgică Graves a intrat în Second Life în urmă cu aproape o lună. S-a orientat greu, dar a reuşit să ajungă în New City, la sediul ziarului Gândul. Când a apărut avea înfăţişare de puştan şi plutea i
|
Răzvan Murgeanu, viceprimarul Capitalei, după ce a recunoscut că a colaborat cu uite-aşa am fost din palmă-n palmă până la Revoluţie, când m-am dus să-mi risc viaţa pe acolo, nici acuma nu î
|
În copilărie, jocul şi învăţarea prin joc au un rol foarte important. Implicându-se în jocurile pe calculator, copilul îşi exersează o serie de procese psihice, cum ar fi atenţia, memoria, gândirea, imaginaţia et
|
|
|
|
O bătrână în costum naţional şi-n opinci stă cocoţată pe un stâlp, în curtea Patriarhiei. Are un metru jumate şi numai de acolo poate să vadă filmul Părintelui, pe un ecran mare. Ţine
|
Fosforul deversat după ce un tren de marfă a deraiat în regiunea ucraineană Lvov (vestul Ucrainei) a luat foc din nou. Motivul este „realizarea incorectă a lucrărilor de ameliorare a structurii solului”. Anunţul a fost f
|
94 la sută dintre partenerii care s-au cunoscut online au rezistat împreună cel puţin şapte luni, se arată într-un studiu al Bath. Cercetarea relevă faptul că relaţiile dintre partenerii care s-au cunoscut
|
|
A apărut în urmă cu opt decenii şi continuă să fie cea mai faimoasă, cea mai simplă, cea mai utilă, cea mai elegantă şi, după mulţi, cea mai frumoasă piesă vestimentară creată vreodată pentru femei. O
|
O prezentatoare de ştiri, devenită celebră pentru o relaţie cu primarul oraşului Los Angeles, Antonio Villaraigosa, a fost suspendată pentru o perioadă de două luni, fără plata salariului, de către canal
|
Câştigul salarial mediu net a atins în iunie 1.023 lei, cu 1,1% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 22,5% peste nivelul înregistrat la mijlocul anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică. În acelaşi
|
|
|
|
Lucrările la investiţia Nokia din parcul industrial Tetarom III din comuna Jucu, lângă Cluj-Napoca, urmează să înceapă în câteva zile, deoarece finlandezii au primit autorizaţia de construire. Producţia propriu-zisă
|
Instituţiile statului au eliberat, în primele şase luni ale acestui an, 26.039 de autorizaţii de construcţie pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 28,4% faţă de perioada similară a anului precedent, a anunţat I
|
A fost o perioadă neagră în viaţa mea în care trebuia să dansez ca un maimuţoi în localuri dubioase pentru a cunoaşte fete, în care înghiţeaam praf de hârtie în biblioteci dărăpănate pentru o informaţi
|
|
70 de copii din Penitenciarele Bârcea şi Aiud, dar şi din centrele de reeducare Buziaş, Târgu Ocna şi Găeşti vor merge, timp de 2 săptămâni, în tabără în Munţii Apuseni. Acţiunea, urmăreşte reintegr
|
Episcopul Lazlo Tokes n-ar fi votat nici de fratele său dacă ar candida la alegerile pe listele UDMR. “I-am spus de mai multe ori fratelui meu că, dacă va merge pe lista UDMR, eu nu îl votez”, a declarat Tokes
|
Colecţia de a lui Roberto Cavalli abundă de flori cât mai colorate şi voluminoase. Aceeaşi temă florală este prezentă şi în creaţiile Bottega Veneta, iar Issac Mizrahi merge mai departe cu imprimeur
|
|
După două zile de dezbateri între Ministerul Educaţiei şi mediul academic, proiectul legii superior a primit o nouă formă faţă de cea gândită iniţial. Astfel, rectorii nu vor mai fi confirm
|
Ministerul britanic de Interne a respins cererea de obţinere a permisului de muncă pentru românul Marius Niculae, jucător recent achiziţionat de gruparea scoţiană Iverness. Clubul se va adresa cât mai curând unui tribunal cu un
|
Fie că este vorba despre directori sau şefi de serviciu, angajaţii din companiile aflate în subordinea Ministerului sunt din ce în ce mai surmenaţi. Dovada: în ultimele trei luni, aproape 300 de angajaţi cu func
|
|
Armata Română ar putea trimite militari în Africa, pentru a participa la aplanarea conflictului din regiunea Darfur, a declarat ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu. El a făcut această precizare la reuniunea Consiliului Afaceri G
|
Membrii unei reţele de falsificatori de bani au fost prinşi, vineri, la Constanţa. În jurul orei 10.30, la restaurantul Angelli din Constanţa, trei traficanţi din Constanţa au încercat să vândă unei persoane suma de 20.000
|
„Comunicarea numelor membrilor Colegiului Electoral Bisericesc nu se poate face decât cu consultarea şi acordul respectivelor persoane”. Această frază uluitoare a fost produsă de Patriarhia Română în urma solicitării
|
|
Loteria Română va cere acordul Guvernului, prin intermediul Ministerului Finanţelor, să scoată la vânzare în acest an lozurile cu valori exprimate în lei vechi şi blocate pe stoc din 2006. Este vorba despre 19.697.683 de astfe
|
Chiar în ziua în care Patriarhul Teoctist a fost înmormântat, s-a anunţat începerea a două anchete legate de modul în care Prea Fericitul a fost operat. Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti s-
|
Condiţiile destul de vitrege în care îşi desfăşoară activitatea Grădina Zoologică Galaţi, situată în pădurea Gârboavele, din apropierea oraşului, au permis, totuşi, a doi pui de tigru siber
|
|
Primul centru-pilot de examinare cu ajutorul calculatorului a celor care susţin proba teoretică, în vederea obţinerii permisului de conducere a fost inaugurat, vineri, la Ploieşti. Centrul de examinare de la Ploieşti face parte din cadru
|
Cristi Staicu, ginerele omului de afaceri craiovean Dinel Staicu, a fost împuşcat în mână joi seara, de un cetăţean rrom, în urma unui incident în trafic. Scandalul a început după ce Cristi Staicu nu a acordat prioritate u
|
Treiprocurori din judeţul Dâmboviţa au vrut să fie simultan şi magistraţi în funcţie, dar şi pensionari. Cu alte cuvinte să încaseze şi leafă, dar şi pensie. Evident, cei trei nu au făcut acest lucru la vedere,
|
|
Sorin Chirilă, directorul DGASPC Alba, a cerut, ieri, Tribunalului Alba să îi decadă din drepturi pe părinţii fetiţei de 13 ani, care a fost găsită maltratată în propria casă. Chirilă a instituit măsura de plasame
|
O ghiulea de tun din primul război mondial a fost descoperită, joi după amiază, în centrul Craiovei de angajaţii unei firme care lucrează la construcţia unei clădiri care aparţine din Craiova, transmite co
|
Premieră în „obiectul de activitate” al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României: un număr de 15 deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea vor fi scoşi astăzi la muncă voluntară p
|
|
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, macaragiu în Portul Constanţa, a căzut în noaptea de joi spre vineri de pe macaraua pe care lucra, alunecând la intrarea în cabină. Muncitorul lucra în tura de noapte şi când a vr
|
Şi-a cucerit numele de „Mr. Blues” şi prestigiul de profesionist dedicat acestui gen. Prin părţile locului sau peste ocean, AG Weinberger a popularizat blues-ul şi un fel de a fi în concordanţă cu „rigorile”
|
„E o acţiune tipică pentru şefu’. A văzut gunoaiele astea când s-a dus la sfârşit de săptămână la mare, la maică-sa, s-a enervat, a dat mobilizarea şi s-a rezolvat treaba”. Viceprimarul Capitalei,
|
|
Un grup de prostituate din „cartierul roşu” din Bombay au luat atitudine împotriva căreia i-au căzut victime la modul cât se poate de elegant: au lansat o revistă. Publicaţia lunară este locul în ca
|
Luna aceasta, Antena 3 va difuza sezonul III al serialului The Apprentice. A treia serie a popularului reality-show are 18 episoade şi va fi o confruntare între şi În sezoanele anteri
|
Starea de şoc a americanilor nu s-a domolit nici la mai bine de o zi după prăbuşirea „podului ucigaş” din Minneapolis, pentru că s-a descoperit că autorităţile federale de la Washington ştiau din 1990 despre defec
|
|
Vlad Enăchescu vă aşteaptă în fiecare duminică seara, de la 22.10, pentru analiza meciurilor etapei şi a celor mai importante faze ale acestora. Vlad îi va avea în continuare ca invitaţi permanenţi în emisiune pe cei do
|
Din 80 de candidaţi înscrişi la secţiunea Interpretare, juriul preselecţiei pentru Festivalul Mamaia 2007 a ales 20. „Festivalul va oferi, pentru cei care sunt interesaţi, surprize foarte plăcute”, crede preşedintele ju
|
Puşcaşii marini, cel puţin cei desfăşuraţi în Irak, nu au o imagine imaculată. Nu puţine sunt cazurile relatate de agenţiile de presă în care aceştia s-au remarcat prin cruzime. Astfel, Corpul Puşcaşilor Marini
|
|
Fenomenul încălzirii globale a transformat vedetele din lumea întreagă în ecologişti convinşi. Este şi cazul lui Jennifer Garner, vedeta din „Alias”, serial difuzat de PRO CINEMA sâmbăta de la ora 20.20. Diva a ho
|
Franţa şi noua echipă ministerială sunt în fierbere: în ciuda dezminţirilor repetate ale preşedintelui Nicolas Sarkozy, Libia a anunţat, oficial, încheierea unui acord de cumpărare de armament din Franţa. Este vorba de
|
Nouă partide ucrainene au format un nou bloc electoral de susţinere a preşedintelui Viktor Iuşcenko, crearea acestei alianţe intervenind în ziua începerii campaniei electorale în perspectiva alegerilor legislative din 30 septembrie
|
|
presei germane şi ai opoziţiei au criticat vehement anchetele juridice în curs de desfăşurare împotriva a zeci de jurnalişti germani, care au publicat documente confidenţiale dintr-un raport privind lupta împo
|
Steaua şi Dinamo şi-au aflat ieri, la Nyon, adversarele din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Steaua a avut noroc şi va da piept cu o formaţie mult inferioară, BATE Borisov sau Hafnarfjordur, în timp ce Dinamo trebuie s
|
Ministerul britanic de Interne examinează posibilitatea de a oferi poliţiei puterea de a preleva mostre ADN pe stradă, fără a transporta suspectul la o secţie de poliţie, precum şi de a preleva mostre de la suspecţi în cazuri
|
|
Portarul Bogdan Lobonţ este optimist în ceea ce priveşte adversarul echipei Dinamo din turul III preliminar al Ligii Campionilor şi consideră că echipa sa nu trebuie să se teamă de Lazio. „Sunt optimist. Trebuie să credem
|
Miercuri, la Teatrul din Constanţa a avut loc o premieră: din Salem”, în regia americanului Gordon Edelstein. De joi, activitatea instituţiei a fost suspendată. Motivul? dintre Consiliul J
|
Site-ul oficial al lui Zaglebie Lubin a scris că dintre echipa poloneză şi Steaua Bucureşti are o şansă enormă de a ajunge în grupele competiţiei. „Şansă enormă de a ajunge în grupe. Sorţ
|
|
Secretarul general al Rapidului, Nicolae Manea, crede că decizia Comisiei de Apel a LPF, care a decis anularea suspendării de două etape pentru Dinamo, este nedreaptă. Manea a afirmat că, dacă ar fi fost vorba de suporterii giuleşteni
|
Antrenorul CFR Cluj este optimist şi crede că elevii săi vor ieşi cu bine din confruntarea cu Anorthosis Famagusta. „Anorthosis este o echipă de tradiţie în fotbalul cipriot, cu un antrenor, Kezbaya, celebru şi extrem de resp
|
Patricia Highsmith (1912-1995) a fost o autoare de thrillere poliţiste, cu o biografie la fel de Cartea de faţă face parte dintr-o serie de cinci romane avându-l ca personaj pe Tom Ripley – u
|
|
Directorul sportiv al Rapidului, Viorel Moldovan, crede că jucătorii Gloriei Bistriţa sunt prea obosiţi pentru a le pune probleme serioase elevilor lui Bergodi, în meciul de mâine. „Am fost şi am văzut Bistriţa în meciu
|
Antrenorul echipei Rapid, Cristiano Bergodi, îşi doreşte ca fosta sa formaţie, Lazio Roma, să treacă de Dinamo în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, însă, în acelaşi timp, speră ca dinamoviştii să facă
|
Peste 9.300 de persoane au fost victimele violenţei în familie, anul trecut, se arată într-un studiu al Grupului Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO). Dintre acestea, 151 au decedat, dar interesul locale
|
|
Am putea începe cu acea mişcare a sprâncenii drepte cu care Anthony Hopkins îşi trimite la colţ adversarul, stabilind, în acealşi timp, şi un soi de complicitate cu noi, cei din faţa ecranului. Sau, am putea scrie despre z
|
Deşi seceta a afectat în egală măsură toate culturile din cele 34 de judeţe declarate calamitate, Guvernul nu se „îndură” să şi pomicultorii şi viticultorii, cu sumele promis
|
O comedie muzicală despre terorismul islamic şi liderul reţelei al-Qaida, Osama ben Laden, prezentată în cadrul unui festival din Scoţia, a generat foarte multe critici. Piesa "Jihad: the musical" a fost prezentată în cadrul festiv
|
|
Ministrul Muncii contrazice afirmaţia membrului PD, Mircea Toader, conform căreia în urma majorării pensiilor 1,4 milioane de bătrâni nu vor mai primi ajutorul de încălzire, iar 2,3 milioane vor primi sume mai mici.
|
Am relatat recent în ziarul nostru despre moartea, prin întreruperea curentului electric, a lui Alexandru Dulgheru, din comuna Băluşeni, judeţul Botoşani. Bărbatul era conectat la un aparat de filtrare a oxigenului, ca tratament presc
|
Poli Iaşi – U. Craiova 2. La câte declaraţii pro Craiova s-au făcut în ultima vreme şi la ce „mare” echipă e nu ar surprinde pe nimeni ca oltenii să plece cu toate punctele din Moldova
|
|
La 0800 8 200 200- Linia Verde Telefonul Copilului au fost semnalate, din toamnă şi până acum, 22.000 de cazuri de abuz asupra minorului. Cele mai numeroase cazuri reclamate sunt cele de molestare fizică şi abuz emoţional.
|
Prefectul Galaţiului, Mihai Capră, preşedintele Asociaţiei Prefecţilor şi din România, a avut vineri o reacţie întârziată la schimbarea înalţilor funcţionari publici proveniţi în majoritate
|
Guvernul va cheltui 4,3 milioane lei pentru protejarea speciilor de animale aflate în stare critică, vulnerabilă sau în pericol de dispariţie, precum bivolul, caprina albă, vulpea argintie, dihorul, ovina merinos sau ştiuca, fondurile
|
|
Suprimarea unei singure gene cardiace pare a mări speranţa de viaţă. Cel puţin asta au constatat cercetătorii americani în urma unor studii efectuate pe şoareci de laborator. Aceasta poate constitui o nouă pistă în cercet
|
Accidentele şi decesele provocate de panica ce însoţeşte evacuarea unor mari mulţimi de oameni le-ar face să râdă de noi pe furnici, vieţuitoare care „rămân calme şi politicoase unele faţă de altele” c
|
Mişcarea oamenilor ar putea fi convertită în electricitate gratuită, arată un proiect al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT) care vrea să transforme pardoseala din locurile aglomerate în minicentrale electrice.
|
|
Detergenţii folosiţi intensiv pentru curăţarea petelor de petrol de pe întinderea mărilor au efecte mai distrugătoare asupra coralilor decât ţiţeiul pe care îl Avertismentul a fost dat de către un
|
Cine credea că păsările preferă copacii înalţi pentru că le oferă adăposturi sigure ar trebui să ştie că, în realitate, lucrurile stau invers. Copacii preferă şi încearcă să atragă compania păs
|
Vinul produs cel mai aproape de Ecuator (la numai 13,2 grade latitudine nordică) se datorează unor vii plutitoare din Thailanda, scrie The Telegraph. Amplasate pe nişte barje care plutesc pe canale, viile reuşesc astfel să facă faţ
|
|
Pentru prima dată în istoria explorărilor, omul a reuşit să ajungă pe platoul scufundat al Oceanului Îngheţat, la peste 4.200 de metri adâncime. Este vorba de două echipe de oceanologi ruşi aduşi până la pol de na
|
În urma misiunii ruseşti de la Polul Nord, Statele Unite nu se lasă mai prejos şi vor trimite la rândul lor un spărgător de gheaţă în zonă, în scopuri ştiinţifice (pentru studierea efectelor încălzirii globa
|
Drapelul rusesc scufundat de ruşi în Oceanul Arctic este un gest simbolic, similar celui făcut de americani la Polul Sud. Steagul american este însă arborat la baza la aproape 3.000 de metri altitudine, potrivit AFP.
|
|
Rusia a înaintat deja în 2001 Comisiei Naţiunilor Unite pentru Limitele Platoului Continental o cerere formală asupra acestei zone. Organizaţia i-a cerut însă să revină cu dosarul după ce va avea mai multe dovezi ştiin
|
În disputa pentru insula Hans, Canada şi Danemarca au folosit, pe rând, coniacul şi whisky-ul pentru a-şi dovedi suveranitatea asupra teritoriului. Disputa a început în urmă cu aproximativ 35 de ani, când s-a efectuat desemnare
|
În prezent, autoritatea niciunui stat nu se extinde asupra Polului Nord, singura care administrează zona fiind Autoritatea a Platoului Maritim din Kingston (Jamaica). Legislaţia oferă unui stat dreptul
|
|
Deşi fitnessul acvatic a intrat de puţin timp pe piaţa românească de profil, se pare că este din ce în ce mai la modă. Se recurge la această metodă pentru a scăpa de surplusul de greutate, mai ales pentru impactul negativ
|
Există un motiv genetic pentru care cineva are darul sau blestemul de a reţine amintirile emoţionale, se arată într-un nou studiu. Cercetarea sugerează că persoanele cu o anumită variaţie genetică tind să fie mai pregăt
|
O ceaşcă de cafea ar putea fi de ajutor să îţi protejeze pielea de soare, susţin cercetătorii americani. Astfel, o combinaţie de exerciţii fizice şi apă cofeinizată au redus efectele pe piele ale radiaţiilor ultravio
|
|
Tinerii care lucrează sub presiune sunt de două ori mai predispuşi la a face depresie. Cel puţin asta arată un studiu britanic făcut pe o mie de tineri în vârstă de 32 de ani. Cercetătorii au constatat că 45% dintre cei c
|
Medicii belgieni au efectuat primul transplant de ţesut ovarian între două surori. Premiera constă în faptul că cele două surori nu sunt gemene. Pacienta a dorit să rămână dar a refuzat ca sora ei s
|
Cancerul de colon ar putea fi cauzat mai degrabă de o deficienţă hormonală decât de factori genetici, potrivit unor cercetători americani. O echipă de la Kimmel Cancer Centre din Philadelphia a descoperit că un receptor proteic poa
|
|
Carbohidraţii din dietă pot influenţa riscul de apariţie a degenerării maculare date de vârstă, cea mai comună cauză de pierdere a vederii la persoanele bătrâne, potrivit unui raport din Jurnalul American de Nutriţie Cl
|
Site-urile care au început prin a fi un sistem prin care oameni ţineau legătura cu prietenii au început în ultimii ani să dezvolte platforme pentru în afaceri, oferind metode de realizarea unor noi relaţii şi o
|
Soprana Paula Ducă, stabilită numai de 10 luni în Canada, s-a evidenţiat printr-o reuşită remarcabilă în noua sa ţară de adopţie. În urma unei selecţii riguroase desfăşurate în mai multe etape, ea a fost ale
|
|
„Comunitatea de hackeri din România e destul de mare. Toţi văd computerul ca pe un bilet de ieşire din ţară. E calea cea mai uşoară către o slujbă bine plătită în Această declara
|
Hmmm... e greu sa sustii o discutie intr-un forum ca acesta. Pentru ca unii dintre noi o vor sustine p’aia cu emigratul, altii pe a raminerii acasa. Eu personal sint plecat din 1987. Am fost in Romania in 2000, 2001 si 2007 (acum o saptamina).
|
Aproximativ 90.000 de turişti sunt vineri, pe litoral, cu 20.000 mai puţini faţă de cei care se cazaseră la sfârşitul lunii iulie, transmite corespondentul Mediafax, citând datele centralizate de Inspectoratul J
|
|
Cel puţin 130 de cetăţeni moldoveni s-au ales cu dosare penale în prima jumătate a acestui an, după ce au fost reţinuţi la frontiera României cu acte false, relatează BASA-press. Poliţiştii de frontieră au descoperit
|