|
|
|
|
Ieri, la Radio România Actualităţi, Traian Băsescu a ţinut o lungă disertaţie despre Parcul Bordei: „În ceea ce priveşte Parcul Bordei, aici este un joc mai complicat. Dar, faţă de campania dusă de unii lideri pol
|
Prima toaletă ecologică complet automată, care se igienizează şi se curăţă singură, a fost amplasată de Primăria Capitalei în faţa Casei de Pensii din Calea Vitan, chiar în apropierea
|
Atac la rupere din partea lui Mircea Geoană la adresa lui Adrian Năstase, ieri, într-o şedinţă lărgită a conducerii PSD. „Unele organizaţii fac regii în legătură cu întoarcerea lui Adrian Năstase. Dar dosare
|
|
Problemele legate de corupţie în România sunt mai greu de rezolvat decât ameninţările teroriste, a apreciat şeful diplomaţiei române, Adrian Cioroianu, cu ocazia unei vizite oficiale în Belgia. Astfel, ministrul consideră
|
Nici unul dintre actualii oficiali de la Transporturi nu este vinovat de recentele accidente care au avut loc pe autostrada Bucureşti – Constanţa, consideră secretarul de stat în Ministerul Septimiu Buzaşu. În opi
|
Şcolile de arte şi meserii nu au căutare în rândul absolvenţilor de gimnaziu. După prima etapă a repartizării computerizate, au rămas neocupate 2.016 locuri în 29 de SAM-uri bucureştene.
|
|
|
|
Întocmai eroului din „O mie şi una de nopţi”, ministrul Economiei şi Finanţelor Varujan Vosganian, lasă impresia că are şi el o lampă fermecată, cu ajutorul căreia poate obţine tot ce-i trece prin minte. Alt
|
Ca să demonstreze că e permanent „în priză” când e vorba de „problemele comunităţii şi nevoile prefectul Braşovului, Aurelian Danu, şi-a găsit o nouă ocupaţie – t
|
Premierul Tăriceanu a criticat, ieri, modul în care operatorul naţional de transport aerian Tarom îşi desfăşoară activitatea, arătând că această companie dovedeşte că o întreprindere de stat lucrează mai pro
|
|
Mihai Voicu, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, şi alţi demnitari liberali şi udemerişti au ajuns fraudulos pe lista proprietarilor de vile şi apartamente ieftine construite prin intermediul ANL. Repartiţiile politice de locuin
|
Preşedintele Traian Băsescu a avut, ieri, o nouă răbufnire de ură la adresa presei. Invitat la o emisiune a postului public de radio, Băsescu a fost întrebat de „antinomia adversari şi prieteni ai A f
|
Au fost odată ca niciodată în liniştitul oraş Oradea un rege şi o regină care domneau fericiţi peste regatul lor – un apartament cu două camere, fără balcon, că era la parter. Regele, din dinastia
|
|
|
|
În Romania, ţara unde serviciile secrete fac mii de interceptări, cu sau fără mandat, iar procurorii îşi construiesc dosarele adesea exclusiv pe baza acestor interceptări, există un singur expert criminalist cu specialitatea
|
PNL Suceava îi va premia cu un sejur pe litoralul românesc sau minivacanţe la pensiuni din judeţ pe sucevenii care vor câştiga un concurs cu întrebări privind realizările PNL la guvernare, transmite corespondentul Mediafax.
|
La mai bine de doi ani de când a devenit preşedinte al PSD, Mircea Geoană s-a despărţit ieri, simbolic, de grupul care l-a creat şi l-a împins în fruntea partidului. În prezenţa lui Ioan Rus şi Vasile Dâncu, Geoană
|
|
Daniel Buhăiescu, primarul de Uricani, despre vizita de săptămâna trecută a preşedintelui României în Valea Jiului, la lucrările sistate ale drumului DN 66A:
„Domnul preşedinte a venit ca un câine care îşi marc
|
Democraţii să-şi înfiinţeze o fundaţie populară de genul Konrad Adenauer, din Germania. Dacă fundaţia germană se ocupă cu promovarea a modelului democraţiei al ec
|
Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, va fi obligat, începând de astăzi, să meargă pe jos prin Bucureşti. Asta din cauză că Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a reziliat contractul de comodat pe care prim
|
|
Preşedintele Traian Băsescu a sugerat, ieri, la o emisiune a Radioului public, că nu este mulţumit de formula de vot uninominal găsită de comisia parlamentară specială. „Au adoptat o formulă care nu-i va satisface pe rom
|
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, îi propune procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, să ia în considerare declanşarea din oficiu a recursului în interesul legii, referitor la situaţia parcului
|
Trei noi judecători ai Curţii au depus, ieri, jurământul la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. Este vorba despre fostul deputat PD Augustin Zegrean, desemnat de Preşedinţie, fostul
|
|
Preşedintele Traian Băsescu l-a ironizat, ieri, pe liderul PSD Mircea Geoană pentru propunerea de convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, dacă şeful statului nu promulgă Legea pensiilor. „Cred că ar fi un spectac
|
Rectorii româneşti au făcut coadă la uşa fostului elev chiulangiu Traian Băsescu
|
O reţea de trafic de droguri a fost anihilată de poliţişti şi procurori DIICOT, după descoperirea pe Aeroportul Otopeni a două colete trimise din Venezuela, în care de aflau 45 de kilograme de cocaină solidă, în valoare de
|
|
Solistul hip-hop Tudor Sişu rămâne după gratii. Deşi la Tribunalul Bucureşti avocaţii au obţinut eliberarea lui Sişu din arest, ieri, Curtea de Apel Bucureşti l-a trimis înapoi după gratii. Iniţ
|
Agenţia Naţională Antidrog (ANA) confirmă, oficial, că în România drogurile numite Kratom şi Salvia divinorum „nu se află pe lista substanţelor aflate sub control”. Adică pot fi comercializate şi consuma
|
Ca să le ai, nu îţi trebuie doar bani. Înainte de orice, maşinile clasice au nevoie de posesori rafinaţi, cu bun gust şi clasă, cu respect şi discernământ pentru ceea ce este cu adevărat valoros. De-a lungul deceniilor,
|
|
Trei femei, printre care şi o româncă, au fost arestate în 2 iulie, pe Aeroportul Internaţional Kotoka, din Republica Ghana, pentru tentativă de contrabandă cu droguri, informează site-ul
|
Un constănţean a fost spitalizat, muşcat de picior de un păianjen negru. Gângania se cuibărise în bărbatului de 37 ani din Năvodari şi l-a muşcat când acesta a vrut să se încalţe.
|
Alexandru Dulgheru, 67 de ani, din comuna Băluşeni, judeţul Botoşani, era conectat la un aparat de filtrare a oxigenului. În urma unor întreruperi de curent, ca de obicei neanunţate de distribuitorul de energie electrică E.ON Moldo
|
|
Fratelli Club a găzduit lansarea colecţiei Oanei Mizil “A Touch of Orient”. În faţa a peste 300 de invitaţi - VIP-uri, prieteni şi jurnalişti – a fost prezentată o colecţie bazată pe stilul greco-roman, cu
|
Din nou, cea care a împrumutat, adaptat şi impus stilul bărbătesc în ţinutele lejere, de stradă a fost nimeni alta decât eterna fashion icon, Kate Moss. Însăşi linia de pe care fotomodelul a lansat-o
|
agenţiilor de turism au solicitat ieri statului să verifice legalitatea funcţionării tuturor taberelor şcolare din România, în condiţiile în care o parte dintre tour-operatori sunt implica
|
|
Noua lege prin care Camera a cerut, joi, retragerea trupelor SUA din Irak până la 1 aprilie 2008 a mai marcat un episod din jocul de-a şoarecele şi pisica ce durează de câteva luni între Congresul dominat de Partid
|
Cecilia Sarkozy , soţia preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, s-a aflat, la mijlocul acestei săptămâni, în Libia, într-o vizită care a luat pe toată lumea prin surprindere. Prima Doamnă a Franţei le-a vizitat, la Trip
|
Aflat, ieri, in vizită la Belgrad, ministrul francez de externe Bernard Kouchner (fost administrator al ONU în Kosovo între 1999 şi 2001) le-a transmis sârbilor un mesaj clar: ţara lor nu poate visa să intre în UE până ce
|
|
Britney Spears. Jessica Simpson. Mandy Moore. muzicii de azi, care fac ravagii printre puştii de pretutindeni. Ar fi în regulă, dacă prin preajmă n-ai găsi personaje cu carne şi spirit (ce-i drept, mai mu
|
Presedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că, iniţial, a avut rezerve faţă de Festivalul Cerbul de Aur, pe care nu l-a mai vrut la Braşov, dar că acum este dispus să aloce, alături de Consili
|
Franţa a muşamalizat asasinarea unui magistrat în 1995 în statul african Djibouti, iar fostul preşedinte Chirac pare să fi fost şi el implicat. Judecătorul Bernard Borrel primise misiunea de a investiga o serie de acuzaţii potri
|
|
Consiliul Naţional al a aprobat difuzarea, în regim de campanie socială, a unui spot tv dintr-o nouă campanie pentru prevenirea traficului de persoane, „Fereşte-te de ocazii «PERFECTE» cu locuri de muncă «P
|
Reteaua Bilet.ro pune în vânzare, începând de astăzi, bilete şi abonamente pentru cea de-a cincea ediţie Stufstock. Maratonul muzical este programat pentru perioada 16 - 19 august 2007, la Marina Park, în Vama Veche, şi organiza
|
Participarea grupului francez Total la exploatarea vastului zăcământ gazeifer Stokman din Marea Barents a fost decisă în cursul unei convorbiri telefonice între preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi francez, Nicolas Sarkozy, scrie
|
|
CNA a amendat MTV cu 5.000 lei, pentru nereguli sesizate în emisiunea „Club Zone” din 22 iunie. În urma monitorizării CNA s-a constatat că în emisiunea „Club Zone” se face reclamă mascată şi se fumează. D
|
Vali Barbulescu aduce în platou, astă-seară, de la 22.10, cinci soliste: Cream, Miki, Paula Seling, Anamaria Ferenţ şi Moni-K. Piesele lor intră astfel în concurs pentru „Hitul verii”. Fanii emisiunii Top Super Hit pot urm
|
Administraţia Bush a primit o mână de ajutor nesperată din partea Senatului. Senatul american a ridicat la rang de politică de stat a SUA instalarea componentelor sistemului de apărare antirachetă în Europa, în scopul apăr
|
|
Realitatea TV va difuza astăzi, începând cu ora 10, transmisii în direct şi reportaje de la Paris legate de sărbătorirea zilei Franţei. Momentul de vârf îl va reprezenta defilarea, în premieră, a militarilor români p
|
Un corp armonios, bine definit şi fără pic de strat adipos a devenit aproape un standard la modă. Mulţi cred că de felul în care arată poate depinde succesul în carieră sau în viaţa sentimentală. Cert este că tot
|
delegat al clubului AS Roma, Rosella Sensi, le-a comunicat oficialilor grupării italiene că orice discuţie privind transferul fundaşului Cristian Chivu la Inter Milano trebuie încheiată, românul urmând să răm
|
|
Decizia clubului Steaua de a nu pune în vânzare abonamente pentru peluzele stadionului Ghencea a stârnit mânia suporterilor care îl acuză pe patronul Gigi Becali că se răzbună astfel pentru cont
|
Injectarea propriei grăsimi de pe burtă sau coapse în sân pentru reconstruirea acestuia după operaţia efectuată pentru a scăpa de cancer pare a fi o tehnică Procedura a fost pusă la punct de o companie din
|
Mijlocaşul echipei Slavija Sarajevo, Vukasin Benovici, a declarat că el şi coechipierii săi vor să surprindă Oţelul Galaţi în manşa secundă a turului doi al Cupei UEFA Intertoto şi că vor juca „deschis”,
|
|
Atleta Ancuţa Bobocel s-a calificat, ieri, în finala probei de 3000 de metri obstacole din cadrul Campionatelor Europene de tineret de la Debrecen, obţinând astfel şi un record personal de 10 minute, o secundă şi 50 de sutimi.
|
Pugilistul Waldemar Cucereanu a obţinut titlul naţional la categoria 60 kg, după ce s-a impus la puncte în faţa lui Romeo Păun, în cadrul galei de box profesionist “Noaptea desfăşurată la Sala Sportu
|
Farul Constanţa a învins, ieri, cu 2-1, formaţia din liga a treia engleză, Nottingham Forest, într-un meci amical disputat în cadrul turneului de pregătire din Austria. Antrenorul Constantin Gache, a declarat c
|
|
Jucătorii Craiova sunt aşteptaţi în această dimineaţă de din Andenne la primăria din oraşul belgian, unde îl vor întâlni şi pe ministrul belgian al Sportului, Claude Eerdekens
|
Bărbaţii timizi care evită contactul cu alţii au încă un motiv să iasă în lume mai des, deoarece un nou studiu arată că socializarea le-ar putea salva vieţile. O nouă cercetare arată că evitarea socială poat
|
După o cafea 13% dintre automobilişti au avut o atenţie normală la volan pe timp de noapte, comparativ cu 75% dintre cei care au băut o cafea şi 66% care au „apelat” la siestă, înainte de a conduce ma
|
|
Cercetătorii indieni speră să transforme laptele de cămilă într-un produs de îngrijire a pielii, care să facă ridurile să dispară şi să dea luminozitate tenului.
|
Lotul olimpic al României a obţinut 10 medalii la Olimpiada Tuymaada. Elevii au obţinut două medalii de aur, 4 de argint şi 4 de bronz la chimie, informatică, matematică şi fizică. Ioana
|
Copiii supraponderali sunt stigmatizaţi de cei de seama lor încă de la vârsta de 3 ani şi se observă această înclinaţie şi la propriii părinţi sau profesori, oferindu-li-se o calitate a vieţii comparabilă cu a per
|
|
Un colorant alimentar roşu folosit pentru unii cârnăciori şi carne de burger poate fi cancerigen potrivit unor descoperiri recente.
|
Pereţii construiţi exclusiv din apă, care să se înalţe şi să dispară în faţa noastră sau prin care să ni se deschidă câte o uşă oriunde şi oricând vrem nu vor mai fi multă vreme o fantasmă, ci
|
Folosirea unui iPod pe timp de furtună poate fi o practică ucigaşă, avertizează doctorii canadieni citaţi de New Scientist. Avertismentul vine după ce un bărbat de 37 de ani a fost lovit de un fulger în timp ce alerga. Arsuri la
|
|
PD a cheltuit în campania pentru referendumul de la 19 mai 4.837.362 lei, mai mult decât PNL, PRM, UDMR, PSD şi PC la un loc, aceste partide cheltuind, în total, 3.131.901 lei pentru aceeaşi campanie, potrivit datelor publicate în Monito
|
Pentru prima dată în istoria astronomiei, cercetătorii europeni au detectat vapori de apă în atmosfera unei planete din afara sistemului solar (exoplanetă). Ceea ce înseamnă că elementul indispensabil vieţii ar putea fi mai c
|
Creierul uman este dotat cu un mecanism care permite ştergerea intenţionată a amintirilor dureroase – aceasta este concluzia unui studiu american, menit a facilita dezvoltarea unor noi tratamente împotriva depresiei şi anxietăţ
|
|
Un TVA mai mare aplicat alimentelor bogate în grăsimi, dar periculoase pentru sănătate, ar putea preveni cel puţin 3.200 de decese premature în Marea Britanie. Soluţia e oferită de specialişti în Jurnalul de Epidemiologie
|
Păsările mor mai repede în urma unui accident nuclear, cu cât sunt mai frumos colorate, arată un studiu citat de Jurnalul de Ecologie Aplicată. Cercetătorii au descoperit că, dintr-un total de 57 de specii din jurul Cernobâlului
|
Pornirea computerului şi încărcarea sistemului de operare – care durează, în medie, de la un minut la şase minute – consumă două zile din viaţa fiecărui utilizator. Concluzia aparţine unui sondaj online din C
|
|
La Huşi, există două cimitire evreieşti. Pentru unul dintre acestea, în suprafaţă de 7 hectare, Comunitatea locală a Evreilor nu deţine nici un act de proprietate, deşi pe circa 5 hectare din cele şapte sunt mii de mormint
|
Premierul Tăriceanu s-a dus în Portugalia să ceară sprijin pentru a combate sărăcia cât ar pocni din degete
|
Proprietarii de terenuri din zona Glina, de la marginea Capitalei, sunt obligaţi să-şi strângă gunoaiele de pe terenurile pe care le deţin.
|
|
De astăzi, încă un nou stat “a intrat” în Mica Europă, celebra expoziţie de miniaturi de la Bruxelles. România este reprezentată de Palatul Mogoşoaia. De altfel, de ceva vreme, pe materialele promoţionale oferite
|
Cel mai important festival de categoria A din zona Europei Centrale şi de Est, cel de la Karlovy Vary, ajuns la a 42-a ediţie, şi-a accentuat, mai ales în ultimii ani, vocaţia Într-o lume în care comp
|
Românii care au stat în temniţele din Tiraspol pentru că şi-au apărat identitatea naţională, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanţoc şi Alexandru Leşco, au primit titlul de cetăţeni de onoare ai municipiului Bucureşti.
|
|
Un „Fruct Ciudat”, de la antipozi, poposeşte, sâmbătă 14 şi duminică 15 iulie, ora 19, în Parcul Tineretului. Teatru, dans şi circ într-un singur spectacol desfăşurat la înălţime: Trupa Strange Fruit
|
Cinzia Felicetti a fost redactor-şef la Cosmopolitan şi asta mă scuteşte de a vă mai plictisi cu CV-ul ei. Cartea de faţă e despre „cele 10 elemente obligatorii din garderoba unei femei”. Astea ar fi, după Cinzia, urm
|
Îşi poate imagina cineva că în patria şi a tehnicilor IT, politicienii nu au dreptul să se folosească de beneficiile ştiinţei? Ei bine, nu numai că se întâmplă, dar acum este lege – niciun cand
|
|
Cine are nevoie mai mare de un jurnal decât cineva care s-a mutat pe alt meridian şi e departe de cei dragi? Probabil că blogurile facilitează fenomenul migraţiei de care o Europă întreagă e afectată în ziua de azi, creând
|
Dacă regina Marii Britanii şi-a ieşit din fire la replica prost plasată a unei fotografe celebre, nu este greu de imaginat cum a reacţionat suverana când a văzut la televizor acest episod, difuzat în avanpremieră de către pos
|
Poliţiştii din Marea Britanie vor avea caschetă prevăzută cu o cameră video digitală pentru filmarea unor acte de huliganism petrecute noaptea, a minorilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a incidentelor legate d
|
|
Ahmad Jibril, cunoscut lider al Frontului naţional pentru eliberarea Palestinei- Comandamentul General, a declarat că defunctul lider palestinian Yasser Arafat (figură emblematică a rezistenţei palestiniene) a murit de SIDA, într-un inte
|
David Beckham şi soţia sa Victoria au sosit joi noapte la Los Angeles însoţiţi de copii, fiind gata să-şi înceapă aventura americană. Vedetele britanice au zâmbit spre paparazzi şi au ieşit dintr-un terminal al Aerop
|
Kevin Federline are o nouă relaţie, după încheierea capitolului Britney Spears starul rap în devenire începând să se întâlnească cu Liz Hernandez, DJ la un club hip-hop din Los Angeles, informează public
|
|
Vizita pe care o face în Spania, între 15 şi 18 iulie, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, are drept scop identificarea necesarului de cadre didactice şi manuale pentru copiii românilor plecaţi la muncă, care doresc să n
|
Suntem saraci pentru ca asa ni se spune si ni se arata in jur. Nu consideram bogatia sufleteasca a poporului roman, valoarea spirituala si intelectuala, credinta ce poate muta muntii! Dupa o calatorie in Occident, pe drumul de intoarcere spre Est se insta
|
Gloria Bistriţa - Maccabi Haifa X2. Meci extrem de greu pentru elevii lui Ovidiu Sabău, având în vedere că israelienii vor alinia cel mai bun 11 de care dispun. La adăpostul victoriei din tur, 2-0, bistriţenii se vor mulţumi şi
|