|
|
|
|
Bucurestiul este un oras vechi şi putred, care ar trebui reconstruit. Cel puţin asta spune şeful pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Aurel Udor, după evenimentele deosebite cu care s-au confruntat subalternii săi î
|
Motociclistii bucuresteni au participat la un marş al tăcerii cu motoarele turate prin centrul Capitalei pentru a atrage atenţia asupra numărului tot mai mare de motociclişti care îşi găsesc sfârşitul pe şosele: 30 numai d
|
Uniunea Populară (UPSC) – înfiinţată în octombrie 2006 de către Ioan Talpeş, fost consilier prezidenţial în mandatul lui Ion Iliescu. Preşedintele UPSC a spus, din capul locului, că se simte ap
|
|
Regimul preferenţial de care s-a bucurat Alro Slatina în relaţia cu în ceea ce priveşte furnizarea de energie electrică la preţuri sub nivelul pieţei pare să fie pe sfârşite, cel puţin la nivel declarati
|
Ministerul Agriculturii va iniţia un proiect legislativ prin care proprietarii cărora li se retrocedează terenuri să plătească o taxă simbolică de un leu la elaborarea actelor necesare tranzacţiei. «Sper să introducem î
|
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu vede nimic deplasat în faptul că Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria şi-a manifestat îngrijorarea faţă de anchetele penale referitoare la unii demnitari ai UDMR.
|
|
|
|
Cazinoul din Constanţa a fost concesionat pe o perioadă de 49 ani. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută pe faleza Cazinoului din Constanţa, că edificiul a fost conc
|
Vodafone Romania reduce, începând de astăzi, de la 1,2 dolari/apel la 0,99 dolari/apel (fără TVA), taxa de conectare a apelurilor în roaming pentru clienţii care utilizează opţiunea Vodafone Passport în statele europene, a an
|
Tarifele de cazare pe litoral au înregistrat prima creştere în acest sezon estival. O bună parte dintre hotelieri au aplicat o creştere de 10 până la 15%. O cameră dublă la un hotel de 2 stele costă între 100 şi 150 lei
|
|
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, încearcă zadarnic să facă linişte în partidul său, cuprins de frământări generate de scăderea dramatică din sondaje şi de eşecul de la referendum. Mircea Geoană susţine
|
Ministrul Internelor şi Reformei Cristian David, nu agreează noul concept de acţiune a Poliţiei Române, prezentat săptămâna trecută la Mamaia de chestorul şef Dan Valentin Fătuloiu, şeful IGPR.
|
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că legea care abilitează guvernul să emită ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare va trece săptămâna viitoare de forul gestionat de el. Bogdan Olteanu a declarat, la Cluj-Na
|
|
|
|
PSD ia în calcul depunerea unei moţiuni simple pe tema situaţiei din agricultură, săptămâna viitoare, la Senat, a anunţat, ieri, preşedintele partidului Mircea Geoană. Liderul PSD a precizat că textul moţiunii va fi fin
|
PRM se va muta într-un nou sediu, după ce a pierdut procesul cu proprietarii clădirii din Georges Clemenceau. Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a precizat că, la mutare, nu va renunţa "nici mort" la căţeluşii lui din actualul sediu.
|
Gheorghe Funar va depune la Parlament un proiect de modificare a Legii 393/2004, Statutul aleşilor locali, care să-i oblige pe aceştia să nu mai mintă şi să nu mai primească foloase necuvenite. “La obligaţiile lor, se prev
|
|
Miniştrii Apărării ai NATO sunt de acord să analizeze posibilitatea construirii unui sistem de apărare antirachetă “corelat” cu scutul american din estul Europei, care ar extinde „umbrela şi
|
Dictatorul nord-coreean, Kim Jong-Il, ar fi fost supus, acum o lună, unei intervenţii chirurgicale, starea de sănătate fiind, în prezent, instabilă, susţine cotidianul britanic „The Times”, citând o serie de surse de la
|
Chestorul de politie Dorel Andraş, actualul şef al Serviciului Paşapoarte Timiş şi fostul număr unu al IPJ Timiş, a fugit de la locul unui accident pe care l-a provocat, miercuri după amiază. Incidentul s-a petrecut pe bulevardu
|
|
În timp ce Fâşia Gaza a trecut complet joi seară sub controlul mişcării islamiste Hamas, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a demis guvernul, a proclamat stare de urgenţă şi a însărcinat un independent cu formarea u
|
Justiţia franceză a iniţiat o anchetă după descoperirea a doi muncitori clandestini pe şantierul de renovare a reşedinţei oficiale a preşedintelui Nicolas Sarkozy, cel care consideră prioritară lupta împotriva imigra
|
Acum 15 ani, când Valeriu Lazarov a descălecat în România cu gândul de a ne ferici cu producţiile de emisiuni şi telenovele purtând marca domniei-sale, i s-a întins covorul roşu. Puţini şi-au dat seama la ora respectiv
|
|
Conferinţa extraordinară solicitată de Moscova pentru modificarea Tratatului Forţelor Convenţionale în Europa (CFE) s-a încheiat ieri, la Viena, fiind înregistrat un eşec, dar nu şi o ruptură, între ruşi şi occide
|
România stă mai bine în domeniul protecţiei consumatorilor decât Bulgaria. La această concluzie a ajuns chiar comisarul pentru Protecţia Meglena Kuneva, reprezentantă a Sofiei în Executivul de la Bruxelles.
|
Românii care muncesc în străinătate au trimis în ţară, anul trecut, 5,32 miliarde de euro, aproximativ 5,7% din PIB, cu 1,5 miliarde euro în plus faţă de 2005, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României
|
|
Dupa ce a fost oaspetele Căminului de bătrâni al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, unde a luat şi masa, liderul Partidului Noua Generaţie, Gigi Becali, a avut o întâlnire cu membrii formaţiunii sale. În cadrul ei
|
Premierul israelian Ehud Olmert l-a numit, vineri, pe Ehud Barak, noul lider al Partidului Muncii, în funcţia de ministru al Apărării, a anunţat un oficial din cadrul Biroului citat de Mediafax.
|
Angajat in februarie, de premierul Tăriceanu, ca prim-consilier cu rang de secretar de stat, Dorin Marian este unul dintre cei mai bogaţi demnitari ai momentului, cu o avere estimată la 5 milioane de euro. Conform propriei declaraţii de avere,
|
|
Şcoala s-a încheiat. Viorel Ghiorghiţă (tentativă de omor), premiant al clasei I de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova
|
Statuia Fecioarei Maria de la Fatima a adus împreună, ieri, la biserica Sfântul Anton din Piteşti aproximativ 10.000 de ortodocşi, catolici şi musulmani. Oamenii au stat în faţa bisericii la o coadă de peste un kilometru ca s
|
"Yes, coniţă. Doamna mai serveşte o suplimentare de trupe, ceva?"
|
|
Banii pentru medicamentele compensate şi gratuite se epuizează în primele zile ale fiecărei luni, deoarece medicii eliberează nejustificat şi nelimitat astfel de reţete, susţine Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.
|
Moneda naţională a mai câştigat un ban în faţa euro, cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) situându-se la 3,2395 unităţi. Ultima dată când euro s-a plasat la acest nivel a fost
|
Culorile solare – portocaliu şi galben -, marine - verde şi albastru -, dar şi roşu cald, fucsia sau indigo, precum şi veşnicul alb-negru în combinaţie. Pietrele semipreţioase - safir, topaz, peridot, cuarţ şi aquam
|
|
Stimaţi înaintea filmului SF „Proiectele Primăriei Capitalei” difuzăm rubrica Meteo. Deci, în Bucureşti vremea se va menţine în normale pentru această perioadă, oraşul urmând
|
Într-o permanentă forfotă şi viteză, spaţiile dedicate redobândirii echilibrului au devenit, în totată lumea, un must. Aşa au apărut SPA-urile, adevărate paradisuri în mjlocul oraşelor pline de zgomot şi praf.
|
Venirea pe lume a unui copil este o mare bucurie pentru proaspeţii părinţi. Numai că aceştia trebuie să fie foarte atenţi şi să fie siguri că se depistează la timp eventualele probleme de sănătate ale celui mic. Disp
|
|
Un băieţel — jumătate drac, jumătate înger, un trifoi cu patru foi, o coroană, o albină (simbolul tradiţional al Casei), o inimă (eternul simbol al dragostei) — acestea sunt cele mai noi piese ale colecţiei Chau
|
Data viitoare când suntem indecişi şi avem nevoie să ne ar putea să ne ajute mult dacă ne enervăm, arată rezultatele ale unui nou studiu. Se pare că furia îi face pe oameni să fac
|
Furrer – Jacot, creatorul de verighete din Schaffhausen, lansează anul acesta o colecţie originală şi avangardistă. Noile piese nu sunt doar simple studii de design, ele oferind acelora care le aleg posibilitatea de a–şi e
|
|
Bărbaţii pot petrece infinit mai mult timp când nu dorm gândindu-se la sex, comparativ cu femeile, dar ambele sexe visează despre subiect în egală măsură când se „sting luminile”, se arată într-un nou studiu
|
Dacă tot au împrumutat, în ultimii ani, preocupările tipic masculine, de ce să nu se fi întâmplat astfel şi în ceea ce priveşte moda? Colecţiile pentru doamne ale marilor designeri abundă, în ultimele sezoane, de cos
|
Lipsa cronică de somn poate să streseze inima şi să crească riscul de boli şi deces, avertizează un nou studiu. Efectele neurologice şi ale lipsei de somn s-au mai studiat, fiind cunoscute probleme d
|
|
Treburile simple casnice, cum ar fi spălatul rufelor, călcatul etc., pot reduce riscul de diabet şi boli de inimă, sugerează un studiu australian. Cercetătorii de la Universitatea din Queensland şi Institutul Naţional de Diabet din
|
„Ce este Cartier pentru tine? Cartier? Este un must!” În aceşti termeni se vorbea, la lansare, despre colecţia Casei Cartier - Les Must » — chiar dacă americanii insistau să pronunţe „moust”, ca şi cu
|
Femeile ar trebui să se ferească de soare în timpul sarcinii, susţin experţii britanici. Avertismentul a fost făcut de Colegiul Regal de Obstetrică şi Ginecologie şi mai ales pentru femeile aflate la începutul sarcinii, ţi
|
|
O doză zilnică de ulei din ficat de cod poate ajuta la reducerea riscului de a suferi de depresie, se arată într-un nou studiu. Cercetătorii norvegieni au monitorizat aproape 22.000 de persoane cu vârste între 40-49 de ani şi 70-79
|
Actrita Angelina Jolie a stabilit un nou record în materie de ciudăţenii la Hollywood: a cenzurat întrebările jurnaliştilor la premiera celui mai recent film al său, care are ca temă tocmai libertatea presei. Vedeta interpreteaz
|
Starul de televiziune american Oprah Winfrey este cea mai influentă celebritate din lume, detronându-l pe actorul Tom Cruise, care de pe primul loc anul trecut a ajuns acum pe poziţia a opta în clasamentul anual al revistei Forbes.
|
|
Japonezii sunt cunoscuti pentru faptul că iubesc foarte mult câinii, dar le este tot mai greu să îi îngrijească atunci când animalele O firmă japoneză s-a hotărât să ofere o mână de ajutor ac
|
Plantele îşi recunosc „rudele” şi sunt capabile de interacţiuni „sociale” complexe pentru a-şi asigura consideră o echipă de cercetători de la Universitatea McMaster din Ontaria (Canada).
|
Mai multi americani, cu minţi luminate, au luat în calcul, la un moment dat, dezvoltarea unei noi arme, care deşi nu ar fi fost mortală, ar fi fost probabil foarte eficientă. Botezată „bomba gay”, arma ar fi fost capabilă
|
|
O mămică din Chicago care obişnuia să-şi privească fiica de doi ani şi fiul de trei luni de la serviciu, printr-un aşa-numit „monitor de bebeluşi” (practic, un sistem de camere web instalate acasă) vede de câte
|
Fostul preşedinte american Bill Clinton a câştigat peste 10 milioane de dolari anul trecut din discursuri şi conferinţe, potrivit unei declaraţii de avere a soţiei sale, senatoarea Hillary Rodham Clinton, relatează Associated Press
|
Actorul american Matthew McConaughey a fost ales de publicaţia People “cel mai sexy burlac al anului 2007”, potrivit Mediafax. Matthew McConaughey, fotografiat adesea cu bustul gol şi făcând sport pe plajă, a fost întrebat cu
|
|
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost pe punctul de a fi închis de autorităţile de Mediu. Oltchim a împărtăşit până la un punct soarta Arpechim Piteşti, cu care se află în relaţie de ec
|
Un vaccin antiholeră introdus într-o proteină din boabele de orez ar putea învinge această boală care afectează milioane de oameni în fiecare an, ducând la zeci de mii de decese.
|
Fugarul “Guru” Bivolaru, liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), a fost dat iar pe mâna Procurorii bucureşteni au trimis, ieri, în instanţă un nou dosar în care liderul MISA
|
|
Fostul colonel SPP Mircea Găinuşă a dat în judecată Serviciul de Protecţie şi Pază pentru că nu i-a plătit salariile compensatorii. La începutul anului, într-o scrisoare adresată preşedintelui Traian Băsescu, c
|
Poliţia Capitalei a fost pusă ieri pe jar de o inedită evadare, petrecută chiar la Ministerul Justiţiei: un recidivist de 36 de ani, care executa o condamnare de trei ani şi jumătate, a reuşit să dispară de sub ochii gardianu
|
O glucoză răspândită în plantele de pe întreaga planetă ar putea înlocui cu succes ţiţeiul ca materie primă pentru a crea plastic. Descoperirea aparţine Laboratorului „Pacific Nortwest” (PNNL) al Departament
|
|
Un comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, Doru Dima, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de trafic de influenţă, în formă continuată. Comisarul ar fi pretins şi primit, în mod repetat, sumele de 9.000 de dolari, 14.00
|
Prinţul Paul de România a declarat, vineri, la Alba Iulia, că protocolul prin care domeniul Peleş a fost retrocedat fostului suveran al României, regele Mihai I, este ilegal şi este suspendat printr-o cerere introdusă în instanţ
|
Un tip de bacterii descoperite în minele din California ar putea contribui la purificare apei folosite de om, pentru că ele ştiu cum să „culeagă” de metale grele din mediul lor de viaţă şi să le izole
|
|
Cresterea ratei de reciclare a deşeurilor în Marea Britanie se încadrează în ţintele fixate de UE, dar se dovedeşte inutilă în condiţiile în care britanicii, pe cât reciclează mai mult, pe atât produc mai multe de
|
Rău-platnicii nu se pun doar de-a curmezişul legilor statului, ci chiar a propriei fericiri şi se privează de şansa activării centrilor plăcerii din creier.
|
Nu este un blog despre telefoane, ci un blog al unui telefon. Adică arată ce vede un telefon prin camera încorporată. Ideea îi aparţine Spiriduşului de Bucureşti, o bloggeriţă cu vechime de aproape un an şi cu trei jurnale
|
|
proştii, tâmpiţii”; „cretinica şi oligofrena”; „ panarama Sunt lucrătorii la o revistă mondenă. „Agarici şi păcălici
|
Un singur rom la 30 de joburi. Acesta este bilanţul bursei locurilor de muncă pentru romi, organizată ieri în Bucureşti de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă. S-au oferit 3000 de slujbe. La ora 9, când s-a des
|
Două nominalizări la BAFTA pentru cel mai bun serial; Premiul Societăţii Regale de Televiziune pentru cel mai bun serial; Premiul Societăţii Regale de Televiziune pentru cel mai bun machiaj. Sunt câteva dintre trofeele obţinute de
|
|
Nu-mi place să mă angajez în lucruri despe care ştiu că nu le pot duce la capăt. Oricât m-aş strădui să recuperez, nu am cum să văd o telenovelă de la cap la coadă. Şi nu din motive de dispreţ sau lipsă d
|
„Evadaţi” dintr-un joc video, pe numele lui, vampirii vor ajunge cât de curând eroi de film. Adaptarea pentru cinema a jocului se va filma în toamnă în Africa de Sud şi România, sub supravegher
|
Cum vine vara, tot românul vrea la mare. Mai nou, în Bulgaria. Aşa că Radio InfoPro s-a conformat şi lansează campania „Marea Pe înţelesul tuturor, îşi premiază ascultătorii cu weekenduri
|
|
Paula Seling va fi prezentatoare de ştiri la postul de televiziune N24. Nu pe termen lung, ci doar pentru o zi. Solista a acceptat provocarea de a prezenta jurnalul de ştiri mondene, împreună cu prezentatorul Andrei Tomescu, mâine, de la
|
Peste câteva luni, tinerii până în 35 de ani sunt obligaţi să aleagă la ce fond privat de pensii îşi vor depune cota obligatorie – 2% din salariu pentru 2008. Un sondaj recent realizat de IMAS arată însă că, d
|
Teoria conform careia totul se întâmplă la Bucureşti începe să piardă teren. Peste tot în ţară, oamenii vor să se simtă bine, iar asta îi obligă pe edili să investească în artă şi cultură. Sub pr
|
|
După exemplul şefului său, premierul Tăriceanu, ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a criticat Justiţia română. Nicolăescu a ajuns la aceste reproşuri din cauză că susţine că ar avea motive să demi
|
David Fincher nu este un obişnuit al La Cannes a călcat, pentru prima oară, în acest an. Poate de aceea a şi fost aşteptat cu un interes sporit. Chiar dacă se ştia că filmul său, Zodiac (I se spunea „Zod
|
În cadrul festivalului Zile şi nopţi de literatură de la Neptun, organizat de Uniunea Scriitorilor din România şi Institutul Cultural Român, în perioada 8-12 iunie 2007, directorul Institutului Cervantes, Joaquín Garrigós, a
|
|
Cărţulia e trasă dintr-o serie de cursuri ţinute la Collège de France şi conţine probabil cele mai nepoliticoase lucruri spuse, în regim intelectual, despre televiziune. Când a publicat-o, în 1996, Bourdieu şi-a pus în
|
Ce fac părinţii pentru a se implica în viaţa de elev a copiilor lor? Cei mai mulţi dintre ei îşi fac timp, lunar, pentru a merge la şcoală şi a se interesa de situaţia copilului. Cei care nu ajung atât de des, merg m
|
Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat că giuleştenii şi Poli Timişoara au parafat actele de transfer pentru schimbul de jucători Ionel Ganea - Ştefan Grigorie. "Ne-am înţeles cu Poli Timişoara şi am pa
|
|
Mii de hoituri de animale blochează intrarea în localitatea Tânganu de lângă Cernica. Cadavre în putrefacţie acoperă aproape tot câmpul, iar viaţa oamenilor a devenit imposibilă din cauza mirosului infect.
|
Instalat oficial în funcţia de manager sportiv al Stelei, Adrian Ilie a ţinut să precizeze că a renunţat la meseria de procurator. "Datorez mult Stelei. Am fost jucătorul Stelei şi sper să mă înţeleg bine cu toată lu
|
CFR călatori va cumpăra 400.000 de fiole alcooltest pentru verificarea salariaţilor din depouri, a mecanicilor de locomotivă şi controlorilor de bilete, atât la intrarea în tură, cât şi în timpul serviciului.
|
|
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, a declarat că România se va baza la Jocurile Olimpice de la Beijing tot pe sporturile tradiţionale, care au adus întotdeauna medalii. “Nu pot să mă pron
|
Patronul Rapidului, George Copos, vrea să aibă un reprezentant al suporterilor în Consiliul de Administraţie al grupării giuleştene, pentru a-i demonstra acţionarului Jean Valvis că nu neglijează fanii. „După cum şti
|
Agenţia Datasport îl numeşte pe atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, regele campionatului Italiei, desemnându-l cel mai bun jucător din Serie A în sezonul 2006-2007. Sursa citată a făcut o medie a notelor primite de fotbaliştii d
|
|
Fostul fotbalist danez Michael Laudrup studiază o ofertă de la formaţia Recreativo Huelva, unde evoluează şi Laurenţiu Roşu, şi ar putea semna un contract pentru postul de antrenor săptămâna viitoare, informează publica
|
Fotbalistul echipei Liverpool, Steven Gerrard, le-a cerut invitaţilor la nunta sa cu Alex Curran, care va avea loc azi, să nu îi aducă daruri, ci să doneze bani unor fundaţii, informează cotidianul The Sun. „Stevie nu se laud
|
Canada – Guatemala 1. Gold Cup a ajuns în faza sferturilor de finală. Canada este favorita certă a acestei partide, fiind neînvinsă în cele trei partide din grupă (două victorii şi un egal). Guatemala şi-a îndeplini
|
|
A trudit din greu să se facă inginer chimist la Bucureşti. A reuşit, dar leafa era aşa de mizerabilă, că a făcut-o să viseze la Italia. Mai muncise pe acolo în timpul facultăţii, seara era fată de pizzerie, iar ziua
|
este o adresă utilă nu numai românilor aflaţi în Belgia, ci şi acelora care sunt interesaţi să emigreze şi strâng informaţii despre locurile potrivite pentru viitoarea lor viaţă. Site-
|
Traducătorii sunt duşmanii poporului român în oricare ţară. Deşi provin din România cei mai mulţi trunchează mesajul transmis pentru a face jocul pentru care lucrează în ţara respectivă. Cele m
|