Chiar dacă parteneriatul dintre Consiliul Județean Suceava și Consiliul Regional Schwaben (Germania) are deja 10 ani de viață, relațiile dintre universitatea suceveană și cea din Augsburg încep să capete consistență în ultima perioadă. Mai t
> Un copil român este mai deștept cu două clase, în Italia > Nu puține au fost cazurile când elevii sufereau de depresii, de dorul părinților plecați și, de aici, o serie de consecințe deloc fericite asupra prestației lor la școală, a
După demiterea lui Constantin Harasim, comisarul-șef interimar de la județ, Adrian Cășuneanu a fost mustrat în scris pentru numirea în fotoliul lăsat liber, și fără aviz de la centru, a Adrianei Națională de Mediu l-a san
Peste 90 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani și peste 50 de cadre didactice din întreg județul au luat parte la deschiderea celei de-a treia ediții a școlii de vară, cu tema Prin educație și sport, spre Europa, manifestare care
Miercuri, 1 august 2007, ora 14, la Galeriile de artă din Rădăuți va avea loc vernisajul a două expoziții ale aceluiași autor. Cunoscutul și apreciatul artist plastic Radu Bercea oferă iubitorilor de artă din localitate expoziția Memoria ret
Agentul Dorin F., de 36 de ani, șofer începător, se grăbea să ajungă la serviciu (Sectorul Izvoarele Sucevei), numai că, băut fiind, a dărâmat gardul unui localnic
Inspectorii au dat câte o amendă de 1000 de lei la trei vânzători și primarului Gheorghe Schipor, iar Hala de carne a orașului a fost suceveni au închis hala de carne din orașul Vico
Pe 14 august are loc proba practică, pe 16, examenul scris, iar rezultatele finale se vor afișa în 24 profesori candidați s-au înscris la concursul de suplinire calificată, ce se va desfășura în data de 16 august 2007, pentru cele
E.ON Moldova Distribuție va efectua astăzi, între orele 8-18, lucrări de modernizare a liniei electrice aeriene de 20 kV Sucevița ne-a informat Biroul de presă al companiei. Linia alimentează peste 7000 de consumatori din zonele Sucevița, Marg
U Cluj Pandurii Tg. Jiu 1 Cluj și Pandurii Târgu Jiu au încheiat la egalitate, 1-1, în prima etapă a Ligii I, într-un meci care a consemnat revenirea oficială pe prima scenă fotbalistică a echipei clujene.
Oasp
Juventus Fălticeni Cetatea Suceava, miercuri, ora 18, stadion Nada Florilor
În perioada de pregătire, Juventus și Cetatea s-au înfruntat de două ori, în ambele partide impunându-se fotbaliștii lui Marian Pană. Miercuri, 1 august,
Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a încetat din viață, ieri la ora 17,00, la Institutul Clinic a fost consemnat de medicii prof. dr. Ionel Sinescu, șeful Centrului de Chirurgie Urologică, prof. d
Vedeta de televiziune Nicole Richie, 25 de ani, componentă a careului de ași al fetelor rele de la Hollywood, alături de prietenele sale Paris Hilton, Lindsay Lohan și Britney Spears, a fost condamnată la 4 zile de închisoare după ce a pledat
Prefectul acuză din nou modul în care s-au înființat în județ orașe și comune de Suceava, dl Orest Onofrei, a declarat, luni, că notele de fundamentare a legilor prin care mai multe comune sucevene au fost ridicate la rang de o
Populația municipiului Suceava ar putea plăti mai mult pentru apa caldă și căldura consumată. Aceasta dacă, în ședința CL de astăzi, proiectul de hotărâre de majorare a prețului local de facturare a energiei termice va trece de votul aleșil
În urma articolului publicat în ziarul Crai nou referitor la un spațiu de joacă din cartierul sucevean George Enescu, unde muncitorii unei firme de construcție au aruncat la întâmplare asfaltul decapat de pe strada Luceafărului, edilii au luat mă
Nu te mira, pământeanule, și nu te bârzoi de indignare că vecinul Costache ți-a pocnit mașina în parcare cu rabla lui, pentru că făcea manevre, beat la volan. Ai putea chiar să-i dai o bere și să-l pupi, pentru că situația e aproape simpati
Printre cântece și dansuri s-a relansat moda etno ca o uniformă generalizată la Câmpulung Moldovenesc s-a desfășurat timp de 4 zile Festivalul internațional de folclor Întâlniri bucovinene, aflat la cea de a XVIII-a

» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.