Ziarul Partidului Comuniştilor din R. Moldova a tipărit o ediţie specială electorală prin care îndeamnă chişinăuenii să voteze pentru Veaceslav Iordan şi îl face cu ou şi oţet pe candidatu
Liderii Partidului Comuniştilor (PCRM) din raionul Soroca şi-au dat întâlnire, vinerea trecută, la „raikom”, adică la sediul comitetului teritorial al PCRM din Soroca. Nicio problemă, numai că cei din conducerea raionul
Patru membri ai Consiliului Coordonator al (CCA) au fost reţinuţi în noaptea de miercuri spre joi de către ofiţerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCA).
În ajunul turului doi de scrutin al alegerilor locale, principalele partide de opoziţie din R. Moldova au declarat prin vocea liderilor că, pe 17 iunie, îi vor susţine pe toţi candidaţii necomunişti. În Chişinău, liderii d
Guvernul a decis să dea 84 mii de lei din Fondul de rezervă „pentru abonarea asociaţiilor obşteşti ale diasporei moldoveneşti la ediţiile periodice „Moldova Suverană” şi Moldova”.
Mi s-a umplut sufletul de mândrie ca un balon cu gaze în supermarket de când preşedintele Voronin a fost decorat cu cel mai mare ordin al CSI, aşa încât există pericolul să mă ia vântul, dacă nu port greutăţi tran
Succesul electoral al lui Dorin Chirtoacă vine să confirme două lucruri: 1) majoritatea moldovenilor nu-şi pun speranţa în partide, în instituţii, ci în persoane; 2) alegătorii doresc o schimbare, dar nu-i văd pe liderii a
Motto:Celebrul portret gigant al lui Mao Ze-Dong din Piaţa Tiananmen din Beijing a luat foc inexplicabil, în această după-masă, transmit agenţiile liberă, 12 Mai 2007
Doresc ca în cele ce urmează să fac câteva precizări lămuritoare, în urma articolului „Pe contrasens: Şi-a împlinit Moldova somnul?”, publicat de domnul Constantin Cheianu în „Jurnal de Chişinău”
Aveţi idee pentru ce merite preşedintele Voronin s-a ales cu „cea mai înaltă distincţie a Greciei”? Sau de ce acelaşi preşedinte Voronin l-a decorat pe omologul său elen cu „Ordinul Republicii”? Nici eu.
La alegerile locale generale din 3 iunie curent, în 420 de localităţi din cele 898 unde există primării au fost aleşi primarii din primul tur (46,77%). În celelalte sate şi oraşe, primarii urmează a fi desemnaţi duminic
Săptămâna aceasta, la iniţiativa deputatului Vlad Filat, pe contul Tatianei Robu, studenta lovită de o bară de fier care a căzut de pe Palatul Republicii, au fost depuşi încă 40 de mii de lei.
Aşteptăm sesizări din partea cititorilor noştri pentru rubrica de greşeli culese în spaţiul public – de pe panouri, afişe stradale, firme de magazine, localuri, gări, instituţii, etichete etc., etc.
După 66 de ani de la deportările organizate de criminalul regim sovietic, foştii deportaţi tot victime ale comuniştilor sunt.
» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.