Autoritatile locale vor realizata o bresa in punctul cel mai de jos al drumului provizoriu de langa podul de la Serbanesti pentru deversarea controlata a surplusului de apa de pe raul Bistrita, daca debitul va depasi 70mc/s, circulatia urmand a se desfasu
Biroul Executiv al Consiliului Colegiului Medicilor din Bucureşti (CMB), reunit marţi, a ajuns la concluzia că nu au putut fi identificate erori de conduită profesională ale echipei care a efectuat intervenţia chirurgicală a Patriarhu
Centrul Infotrafic din cadrul General al Poliţiei Române informează că, în urma ploilor căzute din abundenţă în judeţul Braşov, au fost afectate lucrările de consolidare efectuate pe DN73A Predeal-Râ
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat marţi, la finalul şedinţei de Guvern, că a aprobat rectificarea bugetară a asigurărilor sociale pentru acordarea pensiilor majorate. Astfel, de la 1 septembrie 2007, punctul de pensie
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) ia în considerare introducerea de preţuri diferenţiate la energia electrică pe cele opt zone de distribuţie, a declarat, marţi, preşedintele ANRE, Olosz Gheghe
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a hotărât luni ca Oţelul Galaţi să joace primul meci din turul II preliminar al Cupei UEFA în deplasare cu Lokomotiv Sofia şi nu pe teren propriu, cum se stabilise prin tragere la sorţi, viner
Busta Rhymes a fost dat în judecată de către un bărbat care pretinde că rapper-ul şi alte persoane din anturajul său l-au bătut după ce a scuipat pe una dintre maşinile lor, informează marţi Associated Press recepţio
Pentru fiecare dolar cu care a fost plătit pentru ultimele trei roluri, Damon a adus înapoi 29 de dolari (21 de euro). Starul de 36 de ani din seria 'Bourne' s-a clasat astfel pe prima poziţie a unui clasament întocmit pe baza acestei formule.
Tinerii îşi vor putea cumpăra apartamentele făcute prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) după cinci ani, la preţul pieţei şi într-o singură tranşă, a anunţat marţi, după şedinţa Executi
Actorul Florian Pittiş a fost înmormântat, marţi, la Cimitirul Belu, pe Aleea Actorilor. Moţu Pittiş se va odihni lângă marele Amza Pellea, aproape de Adrian Pintea, Laura Stoica şi Ioan Luchian Mihalea.
» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.