|
|
|
|
Viitoarea adversara a Stelei in preliminariile Ligii Campionilor l-a achizitionat astazi de la Legia Varsovia pe atacantul Piotr Wlodarczyk, in schimbul sumei de 200.000 de euro.In varsta de 30 de ani, Wlodarczyk a fost cumparat de
|
Dupa ce a izbutit sa se salveze la mare lupta în sezonul precedent, Parma doreste sa revina în plutonul fruntas, acolo unde s-a aflat atâta vreme cât clubul a fost patronat de familia Tanzi. Noul proprietar,
|
Ghinion teribil pentru Mihai Covaliu. Cel mai titrat sabrer român s-a oprit în semifinalele Campionatelor Europene de la Gent (Belgia), el fiind învins de un de la Dinamo a avut un traseu perfect
|
|
Pandurii Târgu Jiu – Burghausen (Germania) 0-0 Pandurii Târgu Jiu a remizat în meciul susţinut în această seară cu Burghausen din Germania, o formaţie recent din liga
|
Cotidianul spaniol El Mundo Deportivo, una dintre publicatiile de casa ale celor de la FC Barcelona, a initiat un amplu sondaj în fanilor blaugrana, dorind opinia acestora despre modul în care ar putea evolua
|
Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, ca noul tehnician al Stelei, Gheorghe Hagi, nu poate fi apreciat ca cel mai bun antrenor din Liga e la Steaua, că Hagi e un antrenor bun.
|
|
|
|
Cprian Marica a primit cele mai multe voturi de la fanii lui Sahtior, invitati sa aleaga ideal al din sezonul 2006-2007. Astfel, atacantul român a fost votat de 42,2% din cei care au
|
CSU Asesoft Ploiesti va evolua în Grupa C a ULEB Cup, cea mai importanta competitie a baschetului continental dupa Euroliga, conform urmatorului calendar:Ziua 1 – 6 noiembrieCSU Asesoft – Hanzevast Capitals (Olanda)Ziua 2
|
Viitorul sezon al primei divizii italiene aduce pe bancile tehnice zece nume noi. Adica jumatate dintre antrenorii din Serie A. Si-au schimbat antrenorii: Juventus, care l-a numit pe Claudio Ranieri, Palermo cu Stefano Colantuono, Atalanta
|
|
Echipa ProSport a invins, joi seară, scor 5-2 (2-0), formatia agentiei Mediafax, în primul meci al finalei Cupei la echipei noastre au fost inscrise de Adrian Manafu, Alexandru Draghici,
|
ATLETISM In aceasta seara, pe stadionul Olimpic din Atena, are loc un puternic Grand Prix, cu invitati de seama de pe toate meridianele. Printre acestia se vor afla si trei sportive din România: Angela Morosanu va sprinta la 400 mg,
|
Japhet N’Doram, unul din cei doi antrenori ai echipei la care evolueaza si atacantul român Claudiu Keseru, a fost dat afara de noul presedinte, Luc Dayan. FC Nantes a retrogradat în Ligue 2 la finalul precedentei editii
|
|
|
|
POLO Nationala României se afla într-o serie de foc la primul turneu al Ligii Mondiale, ce va începe miercuri la Budapesta. Elevii lui Vlad Hagiu au fost repartizati în grupa a doua si vor juca dupa urmatorul
|
Marius Niculae a semnat cu echipa scotiana de prima divizie Inverness Caledonian, ocupanta locului 8 în precedenta editie din Premier League. ”Vreau sa dau 10-15 goluri si sa atrag atentia lui Celtic si Rangers. Poate o sa
|
bulgar Mihail Alexandrov (18 ani), de la ŢSKA Sofia, va semna un contract pe 3 ani, cu o opţiune de 2 ani, cu clubul englez unul dintre cei mai
|
|
INTERVIU / MARIUS STAN Presedintele gruparii galatene doreste calificare echipei sale în preliminariile Cupei UefaDupa tragerea la sorti pentru turul II ai Cupei Intertoto, Otelul va formatia bosniaca Slavia
|
clubului Real Madrid, Ramon Calderon, a declarat că decizia demiterii antrenorului Fabio Capello a fost luată din luna februarie, a anunţat cotidianul As în ediţia de luni.
|
Cotidianul Corriere dello Sport a anunţat, luni, în ediţia online, că fundaşul echipei AS Roma, Cristian Chivu, a ales să evolueze din sezonul 2007/2008 la campioana Italiei, Internazionale Milano.
|
|
Notele de 16.250 la bârna si 15.000 la sarituri obtinute de tripla campioana olimpica Catalina Ponor, la prima ei competitie, dupa o pauza de un an, vin sa aduca stabilitate echipei. “Acest rezultat înseamna foarte mult
|
Tragerea la sorţi a turului Ligii I a anulat posibilitatea ca Pandurii să mai joace un meci amical cu Universitatea Cluj pe data de 20 iulie când clujenii doreau să prezinte lotul. În aceste
|
Rusoaica Elena Dementieva, favorită 12 a turneului feminin de tenis de la Wimbledon, a fost luni în turul 3, într-o partidă de mai multe ori de ploaie de către austriaca de 16
|
|
Pilotul britanic Lewis Hamilton, liderul al clasamentului în Formula 1, în aceste zile o creştere graţie unei clauze din contractul său care
|
Plecata la Bratislava cu gândul de a urca pe podiumul Campionatului European, echipa de junioare a României (U17) a iesit din cursa pentru primele locuri dupa numai trei zile. doua
|
Fostul campion olimpic Mihai Covaliu (laureat la JO 2000) si-a asigurat o medalie la Europenele de scrima de la Gent (Belgia). Cel mai titrat sabrer român s-a calificat în semifinale, el având cel putin bronzul asigurat.
|
|
Fundaşul Jonathan McKain, a comentat, în cantonamentul de la Saalfelden, programul turului Ligii un program mai bun decât în stagiunea trecută, când în primele
|
Conform site-ului oficial al clubului Valentin Velcea că Poli are un start facil de campionat, dar jocurile cu adversarii accesibili trebuie tratate cu
|
Poli aflată sub conducerea cehului Dusan Uhrin jr. într-un cantonament în Austria, va susţine marţi de la ora 18,30 un meci amical cu campioana Lenkoran, pe terenul din
|
|
Pilotul de teste al echipei de Formula 1 Renault, brazilianul Nelson Piquet Jr., a făcut o pe circuitul din comuna Tunari, în urma căruia a obţinut un timp de un minut şi 24 de secunde.
|
Echipa Universitatea Cluj şi-a anulat amicalul cu Pandurii Târgu Jiu, pe care trebuia să-l dispute cu ocazia lotului, deoarece cele două echipe se vor în prima etapă
|
CSM Cetate Deva si-a reluat pregatirile fara a avea, deocamdata, un antrenor principal, fiind asigurat de Ion Matasaru. Presedintele Muntean, ne-a declarat ca trateaza în aceste zile cu
|
|
brazilian Anderson Cordoval de Barros Tucho va sosi, luni seară, la Arad, unde va fi testat, în zilele de antrenorul echipei UTA, Marius se va
|
Christian Prudhome, directorul Turului Frantei, se bucura ca se vorbeste mai mult despre problema dopingului în ciclism, dar crede ca acest lucru va scadea interesul pentru acest sport. “Mitul ciclismului se construieste cu
|
ATLETISM Delegatia României va pleca astazi la Sofia, unde miercuri si joi se va desfasura Balcaniada de seniori, competitie la care sportivii tricolori sunt favoriti în mai multe probe. Concursul constituie si un bun prilej
|
|
Cotidianul portughez A Bola spune ca atacantul lui FC Porto, Ricardo Quaresma este foarte aproape de a se transfera în campionatul spaniol, la Atletico Madrid. Conducerile celor doua cluburi se afla în pline negocieri si e de
|
SPORTUL Tânara echipa din Regie si-a organizat prima parte a pregatirii în privinta editiei de campioant fara antrenor la finele campionatului trecut, studentii nu numai ca au ramas fara moral dar si fara
|
SPANIA Angel Torres, presedintele lui Getafe, este aproape de a încheia un acord definitiv cu Michael Laudrup, în privinta venirii acestuia la clubul madrilen. Desi acordul este stabilit, Michael nu va semna nimic pâna
|
|
clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că echipei de Ioan Andone nu îi este frică de niciun adversar în Liga I şi că programul pe care aceasta îl are
|
Sub conducerea Adrian Bogoi, si-au reluat astazi pregatirile la stadionul “Eugen aceasta formatia va face si vizita medicala, urmând ca
|
Managerul Gloriei Buzau, Ion Viorel, era luni la Budapesta când a aflat de la reporterii ProSport ca Dinamo va fi adversara echipei din Crâng în prima etapa. a comentat astfel tragerea la sorti:
|
|
Fotbalistul portughez Daniel Amoreirinha a fost prezentat oficial la CFR Cluj, luni, la peste două după ce a fost transferat la gruparea din Liga I, deoarece s-a aflat cu de tineret a
|
Directorul sportiv Viorel Moldovan a afirmat că nu e uşor să jucători care să fie şi şi ieftini. "Au plecat jucători Ganea, Zicu,
|
Tehnicianul Ioan Andone a declarat că la CFR Cluj are la cel mai valoros lor din întreaga sa carieră de antrenor. "Este mai bun lot pe care îl am sub de când antrenez.
|
|
Vicecampioana României la feminin, Rulmentul Brasov, s-a reunit ieri în vederea abordarii noului sezon, la prima fiind prezente noile achizitii Woo Sun-Hee (Coreea de Sud) si Juliana de Sousa (Astroc Sagunto).
|
Constantin Zotta a afirmat că echipa cu care Rapid va începe noul sezon este mai decât cea care a abordat campionatul precedent. "Va fi un campionat ca oricare altul, la
|
Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, luni, că doar echipa sa, Steaua, Dinamo şi, posibil, CFR Cluj pot lupta pentru titlul de în ediţia 2007/2008 a Ligii I.
|
|
clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, prezent la tragerea la sorţi pentru noul sezon al Ligii 1, a afirmat că e foarte greu de spus dacă programul gruparea pe
|
Directorul sportiv al FC Dinamo, Constantin a declarat, luni, că din Liga I au dispărut dintre cluburi şi a adăugat că sezonul următor va fi dificil având
|
Atacantul croat de origine Eduardo da Silva, echipei Dinamo Zagreb, va semna un contract pe patru ani cu formaţia engleză Arsenal Londra, valoarea transferului nefiind Silva,
|
|
Real Madrid a primit acceptul clubului londonez pentru a trata transferul olandezului Arjen Robben în capitala Spaniei. Jose Mourinho a i-a anunţat pe iberici că-l pot lua pe lui Chelsea dacă vor
|
Echipa Rapid a căzut o poziţie în clasamentul pe luna iunie al de Istorie şi a Fotbalului (IFFHS), la fel ca şi Dinamo, în timp ce Steaua a
|
Sylvain Wiltord, atacantul lui Olympique Lyon, a fost dus la politie, înaintea primului stagiu de pregatire al acestui presezon, de la Tola-Vologe. Motivul? Atacantul nu s-a prezentat la trei citatii la un tribunal, el fiind anchetat
|
|
Programul turului ediţiei 2007-2008 a Ligii I, stabilit, luni, la sediul LPF, este Etapa I, 28 Craiova – Farul – Ceahlăul Piatra
|
Comisia pentru Acordarea Licenţei Cluburilor, prima a analizat, luni, cererea de acordare a licenţei pentru sezonul viitor depusă de clubul Gloria Buzău, şi a decis în unanimitate
|
Echipa Dinamo, campioana va juca în compania nou-promovatei Gloria Buzău, în deplasare, în prima etapă a turului ediţiei 2007/2008 al Ligii I, conform tragerii la sorţi
|
|
Cotidianul italian Gazzetta dello Sport scrie ca Olympique Lyon îl va transfera zilele urmatoare pe Fabio Grosso, jucatorul lui Inter Milano. Se vorbeste despre un contract pe patru ani pentru campionul mondial, el urmând a-l
|
FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a anunţat că Bogdan Buhuş, Ivan şi Milorad Bukvici şi-au prelungit contractele cu gruparea din Liga I. Cei trei
|
Reprezentativa Mexicului este prima echipă care a acces în sferturile de finală la Copa America din Venezuela, după ce a învins, în grupa B, reprezentativa Ecuadorului, cu scorul de
|
|
Atacantul spaniol Fernando Torres solicită un salariu de 100.000 de lire sterline pentru a se transfera de la Atletico Madrid la FC Liverpool, presa cazul
|
de la As au discutat, cu impresarul Victor Becali, care a spus despre Chivu ar fi dispus să meargă la Real Madrid. "Cine nu vrea să joace la Real Madrid? Sigur că Chivu vrea.
|
Mexicul continuă şirul foarte bune la Copa America la fotbal şi învinge Ecuadorului cu 2-1 (1-0), în etapa a doua din Grupa B.Pentru au marcat Nery
|
|
Rezultate în partidele disputate, în manşa secundă a turului al Cupei Dinaburg (Letonia) - Cliftonville (Irlanda de Nord) 0-1, în tur
|
Atacantul Pierre Boya crede că va la Rapid, deşi presa din Turcia a scris, despre un eventual transfer al său la formaţia Daniel Pancu şi Cornel
|
Rapid a învins duminică seara pe Petrolul în prima partidă amicală după perioada cu scorul 3-2 Cristiano Bergodi crede
|
|
Braziliei a obţinut duminică noapte prima victorie la Copa America, Chile cu scorul de 3-0, într-un meci din cadrul grupei B. Toate cele trei goluri au fost marcate de Robinho,
|
OPTIMISM România a avut un parcurs bun în actualele preliminarii, fiind liderul la zi al Grupei GDesi anul este departe de a se încheia, abundenta evenimentelor sportive din primele sase luni fac din 2007 un an promitator
|
DECES sibian a trecut aseara în nefiinta la doar 36 de ani în urma unui cancer la intestinul sibian Elemer Tordai (foto) a decedat aseara în policlinica Polisano, din Sibiu. In
|
|
Aparitia ProSport a fost un punct de referinta în cariera mea si, implicit, în dezvoltarea presei sportive Dincolo de ideea de concurenta, pe care o doresc deschisa si loiala, le urez numai bine celor care scot
|
MP FRANTA Ferrari a bifat la Magny-Cours: finlandezul Raikkonen s-a impus, depasindu-l pe brazilianul Felipe Massa cu tactica intrarii la Premiu al Frantei din acest an a fost dominat fara drept de apel
|
HANDBAL Forul european nu mai permite disputarea meciurilor din Liga Campionilor la Constanta din cauza ca “Sala Sporturilor Tomis” nu toate de trei ani, conducatorii echipei masculine HCM
|
|
ATLETISM La Istanbul, Morosanu a stabilit cel mai rapid personal în 2007, în probele de 200 m si 400 mg.Un puternic contingent românesc a participat sâmbata seara, la Istanbul, la
|
SCRIMA Astazi debuteaza la Gent (Belgia) Campionatul European de seniori, cu probele individuale de floreta feminin si sabie masculin, preliminariile urmând a avea loc dimineata, iar semifinalele si ultimul act dupa ora 19:00. La
|
BOX Delegatia tricolora se întoarce cu doua medalii, una de aur si una de bronz, de la Europenele de cadeti, desfasurate la Siofok (Ungaria). Cel care a dat lovitura este Razvan Andreiana, un pusti legitimat la Dacia Mioveni
|
|
TENIS Elvetianul Roger Federer, principal favorit, s-a calificat deja în sferturile de finala ale turneului de la Wimbledon, fara a juca, datorita retragerii jucatorului german Tommy Haas, cap de serie 13. Partida Federer-Haas urma
|
VOLEI Echipele feminine Dinamo si Metal Galati se vor în Cupei CEV, mansa tur fiind programata la Bucuresti, la 24 sau 25 noiembrie, iar returul la Galati, o mai târziu,
|
DAN ANGHELACHE Rutierul dinamovist este primul român care câstiga Mica Bucla în ultimii zece ani.Initiator al evadarii din Vâlcea în prima etapa, lider al cursei de la Deva, sportivul de la Dinamo Secrom
|
|
STAR Atacantul a marcat doua goluri în succesul cu 4-1 în fata Statelor Unite la Copa America si l-a egalat în ierarhia all time a Argentinei pe celebrul mijlocas al anilor 80-90.Crespo a intrat în panteonul celor
|
CM UNDER 20 Brazilia a fost învinsa de Polonia, în timp ce Argentina nu a putut trece de Cehia.Debutul Mondialului destinat nationalelor Under 20 a adus rezultate putin scontate înaintea competitiei.In Grupa D, Polonia a
|
GRUPA A Atât a asteptat Venezuela pâna sa obtina al doilea succes din istoria Copei competitiei mai au nevoie de un egal pentru a ajunge în premiera în sferturile de finala. Egalul cu Bolivia, din
|
|
EAU Dupa cum informeaza atât agentia Gulf News, cât si cotidianul Khaleej Times, Laszlo a semnat cu român, care a refuzat ofertele Rapidului si ale celor de la Maritimo, va
|
DECIZIE Transferul lui Marius Niculae la Bursaspor a cazut, el urmând a semna astazi cu o echipa din SPL.Contactat de ProSport, fostul dinamovist a explicat ce s-a în ultimele zile, când s-a spus ca
|
STRANIERI Atât presa italiana, cât si cea spaniola considera ca AS Roma va anunta azi ce oferta a acceptat pentru Chivu dintre Inter, FC Barcelona si Real.Asa cum ProSport a anticipat, AS Roma nu s-a grabit sa comunice numele
|
|
INCIDENTE 30 de politisti raniti si noua suporteri arestati, acesta este bilantul violentelor de la partidei amicale dintre Rapid Graz si Dinamo Zagreb. Dupa ultimul fluier al meciului, 1-1, huliganii croati, mascati, i-au
|
STRANIERI Atacantul Sergiu Radu si mijlocasul Vlad Munteanu, cei doi români transferati în vara aceasta la VfL Wolfsburg, au debutat sâmbata la noua lor echipa într-o partida amicala contra lui TSV Heiligendorf,
|
MEDIA Seful comitetului polonez de organizare a turneului final al Campionatului European din 2012 a declarat ca drepturile de teledifuzare a competitiei vor fi cedate pentru un miliard de euro. “Va fi o cifra record, cu serioase
|
|
ITALIA Brazilianul Kaka, jucatorul lui AC Milan, îsi doreste sa evolueze în Spania, la Real Madrid. Conform cotidianului iberic AS, Kaka, în vârsta de 25 de ani, i-a cerut patronului clubului italian sa îl
|
STRANIERI români Ciprian Marica si Razvan Rat au jucat în partea a doua a meciului amical pe care Sahtior Donetk, echipa antrenata de Mircea Lucescu, l-a câstigat în fata celor de la Neuchatel Xamax,
|
MULTUMIT Piti e de parere ca celor doi fotbalisti la Steaua, respectiv Dinamo, aduce un plus competitiei de achizitii de la noi din campionat cum vi s-au acum, nimic spectaculos. Dar,
|
|
INTERVIU / VICTOR PITURCA Selectionerul a dezvaluit pentru ProSport cum îsi petrece Victor Piturca, prima jumatate a acestui an a fost foarte buna, prin prisma rezultatelor echipei nationale. Dupa meciurile cu
|
FINAL Dupa ce s-a despartit de Ceahlaul Piatra Neamt, fostul international nu a mai primit nicio oferta de la niciun club.Liber de contract, Adrian Iencsi asteapta un semn de la Razvan Lucescu pentru a pune umarul la promovarea formatiei
|
PROBLEME Costel Ilie ramâne în arest, dupa ce Curtea de Apel Bacau a respins, vinerea trecuta, recursul acestuia.In “Dosarul sunt în total sapte acuzati: Costel Ilie, Ion Ciubotaru, Lucian
|
|
Vojislav VRANJKOVIC Mijlocasul Ceahlaului promite un sezon de exceptie si spera ca la finele campionatului sa fie ales cel mai bun stranier din Liga I.Vojislav Vranjkovic crede ca Ceahlaul poate fi surpriza placuta a campionatului si se
|
POLI IASI Clubul din Dealul Copoului si-a stabilit strategia financiara pentru viitorul sezon si tinteste Gheorghe Nichita este foarte aproape de a pune capat instabilitatii financiare de la Poli prin transformarea
|
UTA Aradenii au remizat ieri cu Liberty Salonta, echipa care la finalul sezonului trecut a promovat în liga secunda.La finalul de la Baile Felix, elevii lui Marius Lacatus (foto) au facut o pe
|
|
POLI Fundasul central din Australia nu si-a prelungit contractul, desi se simte foarte bine la incontestabil al postului de fundas central la Poli, McKain a fost adus de la FC National pentru mai bine de un milion de
|
GAZ METAN Surpriza returului de sezon 2006-2007, echipa din Medias, care are azi programata reunirea lotului, vrea sa revina dupa sapte ani în prima divizie. “La ce baza de pregatire avem si la ce lot, cred ca putem emite
|
UNIREA Pentru sezonul 2007-2008, echipa antrenata de Geroge Ciorceri va avea parte de un buget în raport cu obiectivul propus. “Este vorba de o suma decenta pentru a ataca promovarea si se va situa undeva în jurul a un
|
|
UNIREA In aceasta dimineata, la ora 11:00, echipa din Alba Iulia va începe pregatirile pentru noul sezon, unul la finalul caruia alb-negrii spera sa ajunga în prima liga. “Ne-am învatat minte cu obiectivul, dupa ce
|
CFR CLUJ Fundasul Vasile Jula (33 de ani) a ajuns la finalul trecute în Germania, pentru negocieri cu echipa de liga secunda Greuther Furth. Oficialii gruparii germane, locul 5 în ultima editie de campionat,
|
CFR CLUJ Viorel Frunza a fost deja la Ceahlaul. Ii va urma portarul Alin Bota, a carui destinatie nu este înca cunoscuta. Lista va fi completata si cu portughezul Vitinha. ”E un jucator
|
|
CFR CLUJ Mij-locasul portu-ghez al ardele-nilor, Pedro Oliveira (foto), crede ca în acest moment CFR Cluj are lot com-petitiv pentru prima pozitie din Liga I. ”Pentru titlu se vor bate Dinamo, Steaua, Rapid si noi, fiecare cu
|