|
|
|
|
Jucatorii si oficialii celor de la Anorthosis Famagusta au fost extaziati dupa victoria categorica obtinuta pe terenul celor de la CFR Cluj. Cipriotii au promis ca îi vor învinge pe Eugen Trica si compania si în returul
|
La finalul meciului CFR Cluj – Anorthosis Famagusta, tehnicianul formatiei din Gruia, Ioan Andone, a fost luat peste picior de ziaristii ciprioti, care l-au supus unui tir de ironice. Asta deoarece
|
INTERVIU / PETRE GRIGORAS Antrenorul galatean a fost total dezamagit de evolutia elevilor saiPetre Grigoras era negru de suparare dupa meciul de aseara. Tehnicianul principal al galatenilor nu-si putea explica greselile facute de jucatorii
|
|
Autorul singurului gol al ardelenilor în partida pierduta de CFR cu 3-1 în fata celor de la Anorthosis, Eugen Trica a recunoscut ca i-a tratat cu pe cipriotI dar ca nu vor renunta la lupta.
|
Reprezentativa feminina a României a debutat cu un rezultat de egalitate la Cupa Panonia (Ungaria, Gyor), scor 32-32, în compania Ungariei. Tricolorele au început în forta si dupa numai sapte minute
|
Antrenorul celor de la Anorthosis Famagusta, Temuri Ketsbaia, a parut destul de circumspect la finalul meciului cu CFR Cluj, desi elevii sai au luat o optiune serioasa în privinta calificarii în turul urmator al Cupei UEFA.
|
|
|
|
Dupa terminarea meciului din Gruia, tehnicianul a comentat evolutia elevilor sai. Acestia au pierdut in fata cipriotilor de la Anorthosis Famagusta cu scorul de 1-3, diminandu-si serios sansele de calificare in turul intai al Cupei
|
DEZAMAGIRE Galatenii n-au repetat evolutia din meciurile cu Trabzonspor, parasind învinsi terenul de la SofiaFortat de numeroasele din lot, Grigoras a încropit joi seara, ca si în meciul cu Unirea
|
RUSINE Desi erau cotati cu prima sansa la calificare, ardelenii s-au facut de râs si au fost învinsi fara drept de apel de o formatie cipriota care la un moment dat a condus cu 3-0CFR-ul si-a încarcat pentru prima data
|
|
Dupa ce Comisia de Disciplina a amânat pentru miercurea viitoare judecata lui Gica Hagi, dupa ce antrenorul Stelei a intrat pe teren la meciul cu Poli Iasi, Comisia de Apel i-a redus sanctiunea lui Gigi Becali de la sase luni la
|
echipei Dacia Mioveni, Ilie Baicu, a declarat că are incredere in faptul ca echipa sa poate provoca o surpriza in partida impotriva celor de la a obţine un rezultat bun trebuie să
|
Asa cum v-a obisnuit in ultimele zile, ProSport.ro va aduce o noua surpriza inedita, va ofera o aplicatie moderna care te tine in orice moment in contact cu noile informatii sportive, oferite in direct de redactia
|
|
|
|
Echipa de start cu care Ioan andone va aborda meciul cu cipriotii este: Stancioiu - Toni, Cadu, Sandberg, Panin - Leao, Muresan - Semedo, Trica, Culio - DidiRezerve: Nuno Claro, Manuel Jose, Deac, Freddy, Fabiani, Sousa, Dani
|
Finantatorul Gigi Becali, a dorit sa puna capat speculatiilor privind la salariul lui Mihaita Plesan. odata cu prostiile astea! Eu nu puteam niciodata sa-i dau salariu mai mare lui Plesan decât lui
|
Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că BATE Borisov nu are forţa de a învinge echipa la şi de a se califica
|
|
dinamovist Adrian Ropotan a declarat, joi, că echipei Dinamo simt o tristete datorita faptului ca nu au obtinut un rezultat mai bun impotriva italienilor de la Lazio Roma, scor 1-1, în prima
|
Debutul clujenilor în Cupa UEFA va fi transmis în direct de Kanal D cu ora 20:30. Cosmin Baleanu (foto) va comenta în direct de la Cluj evolutia trupei lui Ioan Andone cipriotilor de
|
CFR invinsa seara, pe stadionul din Gruia, de formatia cipriota Anorthosis Famangusta, scor partida contand pentru prima mansa a turului doi preliminar al Cupei Uefa. Pentru
|
|
Otelul Galati a fost invinsa, joi seara, de Lokomotiv Sofia, scor 1-3, intr-un meci contand pentru prima mansa a turului II preliminar al Cupei Otelul a marcat Semeghin ('74) iar pentru Lokomotiv au inscris Djilas
|
Campionatul de fotbal al Portugaliei porneste vineri la drum pentru o noua editie. Primul meci va avea loc vineri seara, de la ora 22:30, când vicecampioana Sporting Lisabona va primi acasa replica celor de la Academica
|
Tineretul României antrenat de Kozma Gavril si Constantin Tosun este în semifinalele Campionatului European din Turcia si se pregateste sa înfrunte echipa Danemarcei, nimeni alta decât echipa campioana mondiala si
|
|
Aproximativ doua o mai despart pe HCM Constanta de debutul oficial în cupele europene, sezonul 2007-2008.In drumul spre grupelele Ligii, campionii României vor trebui sa-i elimine pe belgienii de la KV Sasja,
|
Cei care ar fi trebuit sa-l apere pe Lungan se racoresc la sau în birouri cu aer mai ieri jucatorul Jiului, Marian Pâclesan s-a saturat sa-si astepte drepturile de la Simota si s-a
|
Craiova, Adrian Mititelu, a zvonurile conform cărora antrenorul Florin Cioroianu urmează să fie schimbat cu Mihai sau Sorin
|
|
Ionuţ Popa, a declarat, joi, în cadrul unei de presă, că speră să aibă punctaj maxim la partidele pe teren propriu şi după meciul de
|
Bursaspor a anunţat oficial de spune că s-a cu UTA AradClubul Bursaspor a anunţat, pe site-ul oficial, de
|
CONVOCARI Selectionerul primei reprezentative germane de fotbal, Joachim Low, a anuntat joi lotul pentru partida amicala cu Anglia, programata pe 22 august pe Neputând conta pe Michael Ballack, Torsten Frings,
|
|
CLUJ Invitat de catre presedintele CFR-ului, Iuliu Muresan, sa participe la partida din Cupa UEFA dintre feroviari si Anorthosis, Alin Banceu a declinat respectuos oferta venita din partea rivalilor. “Eu respect CFR,
|
CLUJ Fundasul clujenilor s-a resimtit dupa un contact mai dur, în timpul de miercuri seara, si nu a putut închia sedinta de pregatire. Jucatorul si-a revenit însa si a participa la
|
Pentru a nu mai avea probleme pe banca tehnica, din cauzafaptului ca nu avea antrenor cu diploma PRO, Stiinta l-a numit astazi consilier tehnic pe selectionerul Under 21 a Emil Sandoi. Detinator al diplomei
|
|
Fostul antrenor al Gloriei Buzau a vorbit deschis despre motivele care l-au determinat sa paraseasca trei zile dupa ce si-a depus demisia din functia de antrenor principal al Glorie, Ilie Stan a parasit azi Buzaul. Dupa ce
|
Potrivit site-ului citat de sport.ro, francezii de la Nice continua sa-si manifeste dorinta pentru achizitionarea lui Gabriel Bostina, de la Steaua si sunt gata sa egaleze oferta olandezilor de la NAC Breda, care au oferit
|
Tricolorele încearca sa patrunda mâine (ora 18:00) în finala Campionatului European de tineret din Turcia în dauna rivalelor din Danemarca, care le-au batut la ultimele doua competitii majore dupa partide dramatice.
|
|
Dupa plecarea lui Fane Stoica la Gloria Buzau, Universitatea Craiova a fost atentionata de FRF ca în teremen de doua zile trebuie sa gaseasca un alt tehnician care sa detina licenta PRO. Oltenii s-au miscat repede si au reusit sa-l
|
Desi pareau o familie fericita, Matt Leinart si Brynn Cameron s-au despartit. Evident, ca în orice relatie care se destrama, copilul are cel mai mult de suferit. Fundasul echipei Arizona Cardinals si jucatoarea de baschet s-au
|
Atacantul echipei Poli Andrei Cristea, a declarat că Steaua a un adversar modest şi este sigur de calificarea în a
|
|
Antrenorul echipei BATE Borisov, Igor Kriusenko, a declarat ca nu considera ca Steaua a aratat capacitati la partida de la că am luat două goluri din faze fixe.
|
Atacantul echipei CFR Cluj, Romeo Surdu, a declarat, joi, că doreşte să revină pe teren cât mai curând fie la gruparea fie la o altă nu joc
|
Steaua Bucuresti poate privi cu incredere returul cu bielorusii de la BATE Borisov si prin prisma statisticii care arata ca s-au calificat de fiecare data in cupele europene dupa ce au remizat,
|
|
Steaua, Gigi Becali, a catalogat drept acuzele oficialilor de la CFR Cluj cu privire la un eventual ajutor pe care l-ar putea primi din partea centralului Augustus Constantin la
|
SINCER Dorinel Munteanu este convins ca lupta pentru titlu se va da în doi, Dinamo si CFR Cluj fiind favoriteMunti crede ca echipa pe care o conduce poate sa faca un sezon mai bun decât în campionatul trecut. “Nu le
|
La o zi dupa ce formatia Cetatea Suceava a fost eliminata din Cupa tehnicianul Marian Pana era foarte nervos. El a acuzat indolenta unor jucatori si spune ca este gata sa ia am jucat foarte slab. Am
|
|
Miercuri, de la orele 18, pe arena din Brazi, Petrolul a intalnit Sportul Studentesc intr-un meci de pregatire. Studentii s-au impus cu 4-1, prin golurile marcate de Ciobotaru (2), Curelea si Stanga.La partida au asistat aproximativ 300 de
|
CUPA UEFA Joi, conducatorii echipei i-au anuntat pe jucatori despre premierea pentru dubla cu Famagusta, care conteaza pentru turul al doilea preliminar al Cupei UEFA. “Au 65 de milioane de lei daca vor obtine victorii în
|
CUPA UEFA Azi, în jurul orei 13:00, finantatorul clujenilor a ajuns la Vila Rimini, acolo unde erau cazati jucatorii. Acesta a discutat câteva minute cu fotbalistii, iar mai apoi a avut o privata cu Ioan
|
|
Suporterii Universitatii Craiova, în speta factiunea Sezione Ultra, care s-a mutat din Peluza „Cristi Neamtu” la Nord, explica motivele pentru care au recurs la acest gest, printr-un comunicat publicat pe site-ul
|
Oficialii echipei Jiul spun că Arian Drida a cerut o mărire a contractului de joc la 40.000 de dolari, lucru neacceptat de patronul clubului, fapt pentru care ar putea
|
Stadionul UTA va avea din luna octombrie o nouă tabelă de marcaj, care va costa 500.000 de lei, suma alocata de Consiliul Local Municipal Arad. Tabela va avea caracteristici apropiate celei din incinta stadionului Dan
|
|
U CRAIOVA. Asociatia Suporterilor Olteni va organiza sâmbata, 18 august, deplasarea la meciul dintre Pandurii si Universitatea Craiova, partida care va avea loc de la ora 18:00, pe stadionul
|
ADVERSAR Emilson Cribari, fundasul brazilian de la la Lazio a fost operat astazi la clinica Mater Dei din Roma. Interventia chirurgicala a fost necesara dupa ce fotbalistul sud-american a suferit o fractura a piramidei nazale în
|
Gigi Becali a uitat repede de meciul cu de la BATE Borisov, intrând în derby-ului cu CFR Cluj. "Sunt puţin pentru meciul de aseară, pentru că nu
|
|
Fratele atacantului ecuadorian Carlos Tenorio a fost răpit în provincia Esmeraldas (nord-vestul iar pentru eliberarea lui se cere a anunţat miercuri
|
Nationala feminina a României debuteaza, azi (ora 21:00), Ungariei la Cupa competitie gazduita la Gyor. Pentru aceasta competitie, adversara tricolorelor a convocat majoritatea vedetelor.
|
Lazio Roma, adversara lui Dinamo Bucuresti din turul trei preliminar al Ligii Campionilor a dat publicitatii un comunicat oficial în care gruparea italiana cere oficialilor UEFA sa nu se pripeasca în luare unei decizii.
|
|
Membrii Consiliului Naţional al (CNA) au decis, joi, a şapte posturi TV, în urma unei ştiri referitoare la conflictul dintre
|
Mario Kempes, fostul jucator al Valenciei si eroul Argentinei de la Campionatul Mondial din 1978, a semnat un contract de comemntator cu postul american de televiziune ESPN. Kempes va comenta meciurile din Liga Campionilor pentru
|
de origine al echipei Farul, Ben Teekloh, a fost astăzi grav rănit în cadrul unei care s-a produs în apartamentul său din Explozia s-a produs
|
|
RUGBY Principala favorita la castigarea titlului mondial, Noua Zeelanda a definitivat lotul cu care va aborda competitia. Antrenorul Graham Henry anuntase o lista la finalul Tri-Nations, insa participarea pilierului Greg Somerville,
|
RUGBY Adversara a Romaniei la Cupa Mondiala din Frantanta (7 septembrie – 20 octombrie), echipa Italiei se confrunta deja cu probleme de lot. Astfel, antrenorul Pierre Berbizier a fost nevoit sa renunte la linia a doua Carlo Antonio
|
SPORT pentru a treia oara la intrecerea extrema Red Bull X-Alps 2007, Toma Coconea s-a clasat pe locul 2. Instructorul roman de parapanta a parcurs mai mult de 1.000 km in mers si peste 330 km in zbor. El este
|
|
Cel mai ambitios proiect Mercedes din ultimii ani este construirea unui nou model de supercar. Numele sau este SLC si va fi facut in parteneriat cu diviziile DTM si AMG, fara implicarea celor de McLaren. V-am prezentat luni primele imagini
|
Jiul va asigura servicile a trei jucători din Ghana: fundaşul Baido, atacantul Gadu şi Charles. "Sunt nişte tineri foarte mi-au plăcut şi vreau
|
Mijlocasul Ionut Enache a ales sa plece de la Ceahlaul Piatra Neamt pentru a evolua timp de un sezon la FC Botosani, în Liga a II-a. Fotbalistul, în vârsta de 28 de ani, va fi prezentat azi la sediul clubului, se arata pe
|
|
Consiliului de al clubului Universitatea Cluj, Lucian Danciu, declarat, joi, că gruparea a ajuns la un acord cu FC Steaua pentru transferul definitiv al Gigel
|
echipei Jiul a anunţat conducerea clubului că se lasă de fotbal pentru a se face avocat.Are 34 de ani şi a absolvit Faculatatea de Drept de la Alba
|
Rogerio Ceni, de la FC Sao Paulo, a inscris miercuri noaptea cel de-al 75-lea sau gol din intalnirile oficiale, ceea ce reprezinta un record absolut pentru un a inscris din penalty in minutul 25 al
|
|
Lokomotiv Sofia este considerata favorita in meciul cu Otelul Galati, din prima mansa a turul doi al Cupei UEFA. Astfel, casa de pariuri britanica Sportingbet acorda o cota de 1.85 pentru victoria echipei bulgare, 3.25 pentru un meci egal,
|
Instalat de sase pe banca tehnica a formatiei Dunarea Giurgiu, Adrian Furnica spune ca este pregatit pentru un nou sezon în Liga a II-a. Totodata, Furnica spune ca lupta pentru promovare va fi una extrem de dura.Peste
|
Tenismanul Victor Hănescu, cap de serie numărul 8, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Graz (Austria), dotat cu premii în valoare totală de 21.250 de
|
|
Fundasul dinamovist Vali Nastase va avea nevoie de sapte zile de repaus total ca urmare a accidentarii seară, în prima a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor, in partida cu
|
Echipa de handbal masculin HCM a disputat, miercuri, un meci amical în compania din liga a doua germană, SG Bietigheim, cu scorul de 24-21 s-a
|
echipei Steaua au revenit, din Belarus, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02.00. Antrenorul Gheorghe Hagi şi nu au dorit să facă Hagi, care a
|
|
Fundaşul polonez al FC Steaua, Pawel Golanski, nu va avea drept de joc la meciul cu BATE Borisov din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, la 29 august, din cauza cumulului de
|
Dupa ce presedintele FRF, Mircea Sandu, si seful LPF, Dumitru Dragomir, au anuntat ca stadionul „Ion ar trebui concesionat clubului Universitatea Craiova pe 50 de ani, pentru renovarile facute, conducerea
|
Antrenorul echipei BATE Borisov, Igor a declarat că, după ce în tur scorul a fost 2-2, calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor se va decide la unde promite
|
|
Oficialii clubului Lokomotiv se la un grad de ocupare de numai 10% din capacitatea stadionului ŢSKA, la partida cu Oţelul Galaţi. Astfel din cele 20.000 de locuri s-ar putea să se ocupe doar
|
clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, este de părere că meciul de cu Universitatea Craiova nu este unul al fotbalistice în Oltenia, ci doar un
|
FC Farul a disputat, miercuri, un meci amical în compania divizionarei C, Portul cu scorul de 2-0 (1-0). Golurile au fost marcate de Voiculeţ '2 şi Ciobanu
|
|
Antrenorul echipei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, testează în aceste zile un mijlocaş din Burkina Faso, Soumaila Tassembedo, care a evoluat ultima oară în campionatul Republicii Moldova, la Şerif
|
englez a marcat primul său gol pentru Los Angeles partida pe care gruparea a cu 2-0 în faţa lui DC United, miercuri în
|
Finalista Ligii Campionilor din sezonul Liverpool, l-a transferat pe Peter Gulacsi, un portar ungur de 17 ani, care a evoluat la MTK un test de 10 zile cu Liverpool, Gulacsi a fost un
|
|
AFACERE Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat pentru Business Standard ca va investi 500.000 de euro în presa, urmând sa lanseze, la jumatatea lunii octombrie, un intitulat lu’
|
Irlandezul Roy Keane, fostul capitan al rosii” de la Manchester, ataca extravaganta industrie a sotiilor si iubitelor de fotbalisti din Premier League. Motivul – sunt tinuti sub papuc si
|
GIANI KIRITA Fotbalistul nu mai are pe nimeni dupa ce s-a despartit de sotia sa.Dupa noua ani, Giani si Dana Kirita au decis sa puna capat casniciei. Fostul dinamovist a recunoscut ca distanta de casa si de familie a fost unul dintre
|
|
FORMULA 1 Britanicul nu este sprijinit doar de Ron Dennis, ci si de afaceristul Mansour Ojjeh, cu a carui fiica este remarcabile obtinute de Lewis Hamilton în acest sezon, precum si curajul de a-l fi
|
CE Nationala de tineret s-a calificat în semifinalele competitiei, dupa ce a surclasat echipa Sloveniei, scor 37-23.Cristina Neagu, Alexandra Tacalie, Patricia Vizitiu, Elena Dinca si celelalte tricolore sunt pe val. De la meci la
|
BOX Prima editie a Cupei Steaua la box, care va avea loc mâine, de la ora 17:30, în sala din Calea Plevnei, va reuni 40 de sportivi de la grupari din tara, din cadrul lotului national feminin si de la clubul italian ASD
|
|
HANDBAL Pivotul sârb Ornela Rogan (23 ani), de la HC Naisa Nis, a semnat ieri un contract pe doua sezoane cu Rulmentul Brasov, cu drept de prelungire pentru înca unul. jucate în weekend cu Otelul mi-au
|
HANDBAL Nationala de senioare înfrunta astazi Rusia, în primul joc de la Cupa care se defasoara la Gyor. Partida este o reeditare a finalei Campionatului Mondial din 2005, ambele reprezentative având
|
HANDBAL Campioana României la masculin, HCM Constanta, a fost învinsa, marti seara, de formatia HG Oftersheim, din liga a doua germana, scorul de 33-34 (18-15), în cadrul unei partide amicale sustinute în
|
|
BASCHET Presedintele CSU Ploiesti, Alex Iacobescu (foto, stânga), a anuntat ca fundasul american Darius Hargrove urmeaza sa semneze un contract valabil pentru viitorul sezon. Acesta va fi al saselea strain transferat în lotul
|
REPERCUSIUNI Cazul creeaza precedent Gatu a sustinut ca va ataca decizia luata de Comisia de Disciplina în cazul portarului echipei nationale la sedinta Consiliului de Administratie, din 28
|
NEREGULAMENTAR Portarul echipei nationale, Talida Tolnai, evolueaza deciziei Comisiei de Disciplina, care a hotarât sa stea pe opt luni.La solicitarea clubului Rulmentul, portarul echipei nationale a
|
|
TENTATIVA Cel mai bun atlet român din ultimii patru ani, Marian Oprea, nu tinteste doar un loc pe podium la regalul de la Osaka. va încerca sa patrunda si în Comisia atletilor din
|
DORINTA FRA, Gabriela Szabo (foto), va candida pentru Comitetul de femei din cadrul Federatiei Internationale (IAAF), cu ocazia celui de-al 46-lea congres, ce se va desfasura în timpul CM de la Osaka. "Imi
|
SURPRIZA Bianca Perie a fost inclusa în echipa pentru Campionatul Mondial, desi în prima faza nu avea voie sa participe.Desi initial nu era trecuta în lotul pentru Japonia pentru ca are doar 17 ani, Bianca Perie,
|
|
CM Sorin Matei, seful FRA, a spus ca obiectivul României îl reprezinta o medalie.Cu zece zile înaintea debutului CM de la Osaka, oficialii FRA au prezentat ieri lotul Presedintele Sorin Matei a evitat sa
|
BRAZILIA Presedintele Luiz Inacio Lula da Silva a semnat decretul privind unei noi loterii, menita sa stearga enormele datorii catre stat ale echipelor braziliene. pentru
|
ITALIA David Trezeguet, atacantul lui Juventus Torino, considera ca selectionerul Frantei, Raymond Domenech, a adus prejudicii atât Frantei, cât si fotbalului în urma declaratiilor referitoare la Italia si la meciurile
|
|
ANGLIA Tribunalul Suprem din Thailanda a emis un mandat de arestare pe numele lui Thaksin Shinawatra, fostul prim-ministru, în prezent patronul lui Manchester City. El este acuzat de evaziune fiscala, în cei sase ani cât
|