|
|
|
|
TITULAR Ultima achizitie a Silviu Izvoranu, a fost folosit de tehnicianul Mircea Rednic înca din primul minut al amicalului cu Bischofshofen, castigat de Dinamo cu scorul de 9-1. Fotbalistul a evoluat în centrul
|
AMICAL cu garnitura de rezerve, s-au distrat cu Bischofshofen SK, formatie din liga a treia Rednic pare ca s-a hotarât asupra formulei de baza pentru sezonul viitor. Ce jucatori se numara
|
Atacantul Marius Niculae a semnat un contract pe doi ani cu gruparea Iverness, site-ul oficial al clubului. Potrivit sursei citate, se speră ca miercuri să fie obţinut şi
|
|
Alexandre Pato, vedeta nationalei de tineret a Braziliei, va ajunge la AC Milan la mijlocul lunii august, italienii urmând sa plateasca suma de 15 milioane de euro pentru achizitionarea atacantului de la Internacional. Conform presei
|
Marti seara, portarul Dani Coman a declarat pe aeroportul Henri Coanda, la sosirea din stagiul elvetian, ca nu a semnat prelungirea cu formatia de lânga Podul Grant. “Au fost niste discutii
|
Tehnicianul Gica Hagi, s-a aratat de calitatile de fotbalist ale mijlocasului brazilian, Nu mai e nimic de comentat, Rivaldo e un profesor în fotbal. Nu ati vazut ca daca
|
|
|
|
brazilian Geovanni, fost jucator la FC Barcelona si Benfica Lisabona, a semnat marti un contract pe un sezon cu gruparea engleza Manchester City.In vârsta de 27 de ani, mijlocasul sud-american, care ultima data a
|
Fundasul formatiei Rapid, Ionut Rada, a declarat, marti seara, la sosirea din cantonamentul din Elvetia, ca stagiul de pregatire a fost unul reusit. “A fost greu, obositor. Am avut meciuri bune în care nu am urmarit neaparat
|
Echipa Gloria Buzău va prezenta lotul pentru viitorul sezon al Ligii I vineri, 20 iulie, şi nu aşa cum fusese stabilit iniţial. Adversara buzoienilor în meciul de
|
|
Mijlocasul formatiei alb-visinie a declarat, marti seara, la sosirea din stagiul elvetian ca în acest moment nu exista presiune la echipa si ca nu ar vedea un alt patron la formatia giulesteana. “A fost un cantonament reusit
|
Marti seara, la sosirea din cantonamentul din Elvetia, fundasul Rapidului, Cristian Sapunaru, a declarat ca este nerabdator sa joace lui Dinamo în meciul de Supercupa de pe 25 iulie. “Nu mi-e teama de Dinamo. Eu
|
Tehnicianul danez Dane Viggo Jensen a devenit marti selectionerul Estoniei, semnând un contract pe o perioada de sase luni.Jensen a fost antrenor secund al nationalei din Danemarca, la turneul final al
|
|
|
|
Doua dintre cele trei jucatoare din tara calificate pe tabloul principal la turneul în valoare de 145.000 de dolari sunt deja în turul secund. Sorana Cîrstea si Edina Gallovits au obtinut victorii lejere în turul
|
ITALIA Impresarul FIFA Ernesto Bronzetti, intermediarul lui AS Roma pentru campionatul spaniol, a declarat ca a surpins in momentul in care Cristian Chivu a refuzat cele ofertele din partea granzilor spanioli, Real Madrid
|
Miercuri, 18 iulie, de la ora 10,00, se pun în vânzare biletele pentru meciul amical cu Charleroi, iar vineri, 20 iulie, Steaua va prezenta echipa pentru sezonul 2007/2008 într-un spectacol care va începe de la ora
|
|
Internazionale Milano a anuntat ca i-a achizitionat pe chilianul Luis Jimenez si columbianul Nelson Rivas, fara a oferi detalii în legatura cu cele doua Jimenez, în vârsta de 23 de ani, poate juca
|
Roberto Ayala, capitanul Argentinei, si-a anuntat marti retragerea de la echipa nationala, pentru care a evoluat în 115 a fost facut dupa ce jucatorul a semnat un contract pe trei sezoane cu Real
|
Roberto Di Pietri, agentul argentinian Rodrigo Palacio, a declarat marti ca nu exista o oferta oficiala pentru jucator din partea clubului englez nu m-a contactat, iar Rodrigo mai are o
|
|
La putin timp de la reluarea pregatirilor, se prezinta cu o formatie pe jumatate schimbata. Marius Vargalui (Malmo) si georgianul Vladimir Rusia (Sahtior Donetk) sunt ultimele achizitii ale echipei Dinamo Baumit,
|
Poli a învins marţi seară, cu scorul de 3-0, formaţia FC Bihor în ultima verificare dinaintea amicalului verii în care elevii lui Dusan Uhrin vor
|
Turul ciclist al Franţei a continuat după o zi de repaus cu etapa a 9-a, Val în Munţii Alpi, cu escaladarea vârfului Galibier (2.645 m), de rutierul columbian
|
|
Clubul spaniol Betis Sevilla îsi prezinta marti cei patru jucatori veniti la echipa în aceasta vara, alaturi de noul antrenor Hector Cuper.Portarul Ricardo (Sporting Lisabona), Marko Babic (Bayer Leverkusen), Mark Gonzalez (FC
|
În ultimii ani Grupul a investit într-o invenţie 100% invenţie care rutieră prin prevenirea accidentelor
|
FCM BACAU Antrenorul Cristi Popovici considera ca în sezonul urmator disputa pentru promovare va fi acerba. Dorind doar sa mentina nivelul de joc avut în sezonul precedent, antrenorul nu si-a propus
|
|
Didier Drogba, atacantul lui Chelsea, a declarat ca ar putea pleca de pe "Stamford Bridge", date fiind ofertele tentante primite în aceasta nu sunt deloc clare. Stiu ca ma vor Porto sau Barcelona, dar eu
|
Miercuri seara, de la ora 23:15, vicecampioana Portugaliei, Sporting Lisabona, ar fi trebuit sa sustina un meci de verificare în compania belgienilor de la Charleroi. Acestia au refuzat însa invitatia portughezilor pentru a se
|
Mijlocasul brazilian al celor de la Espanyol Barcelona, Jonatas Domingos, nu s-a prezentat la controlul medical si nu a realizat nici probele fizice alaturi de coechipierii sai. Atitudinea jucatorului l-a suparat pe tehnicianul Ernesto
|
|
Aston Villa l-a achizitionat marti pe atacantul Marlon Harewood de la West Ham în vârsta de 27 de ani va evolua în urmatoarele trei sezoane pe "Villa Park", într-o mutare similara celei
|
Dupa ce a trecut cu bine peste testele medicale, francezul Ludovic Giuly a semnat marti dupa-amiaza un contract pe trei sezoane cu vicecampioana Italiei, AS Roma. Giuly a fost adus de la FC Barcelona în schimbul sumei de 3,5 milioane
|
Juan Pablo Carrizo, portarul argentinian de la River Plate care s-a aflat si pe lista Stelei în aceasta vara, este disputat de cele doua echipe din Manchester aflate în Premier League - United si City.Agentul jucatorului a
|
|
Portarul formatiei Dunarea Giurgiu, Cristian Popescu, a ales sa paraseasca România. El va evolua din sezonul viitor la o echipa din Liga a II-a din Ungaria. Cristian se afla în aceste zile în Ungaria si urmeaza sa semneze
|
Jermaine Pennant, mijlocasul englezilor de la FC Liverpool, a fost arestat si amendat din pricina unui conflict amoros. Jucatorul, în vârsta de 24 de ani, a petrecut în oras alaturi de prietenii lui, în timp ce
|
In ciuda faptului ca a retrogradat la finele sezonului trecut în Liga a III-a, Cetatea Suceava a reusit sa-si pastreze antrenorul principal. Marian Pana a semnat de curând un angajament pe trei sezoane cu formatia moldoveana si
|
|
Antrenorul Eugen Neagoe a că Lucian Zoicaş care nu a fost cu Pandurii în de vară va fi la CSM Vâlcea. Tehnicianul spune că nu
|
Federatia Internationala de Statistica si Istorie a Fotbalului (IFFHS) a dat marti publicitatii clasamentul celor mai buni marcatori în campionatele interne dintre jucatorii activi.Pe prima pozitie se afla veteranul brazilian
|
Adrian Furnica a stabilit la acestei programul de meciuri de verificare al Dunarii Giurgiu pâna la campionatului. Astfel, în perioada 18 iulie – 4 august, Dunarea va sustine
|
|
Antrenorul echipei Pandurii, Eugen Neagoe, a definitivat lotul cu care va aborda noul sezon, 26 de După stagiului de efectuat în Austria, Neagoe a renunţat la
|
Directorul tehnic al marinarilor, Ion Marin, a precizat ca în scurt timp se vor perfecta transferurile celor trei jucatori la care antrenorul Constantin Gache a renuntat, precum si al fundasului Sabolcz Pereny, care de 9 luni a fost
|
Proaspat retrogradata în Liga a III-a, Cetatea Suceava se pregateste intens pentru un sezon la finele caruia vrea sa revina în Liga a II-a. Astfel, în perioada 16-27 iulie, formatia lui Marian Pana se afla în
|
|
Sportul Studentesc nu a fost de acord sa joace sâmbata seara, de la ora 22:00, cu Universitatea Craiova, ca ora meciului este refuzul bucuresteni, oltenii au discutat cu
|
Un complex de apartamente din Manhattan a scos la vanzare cinci locuri de parcare cu pretul de 225.000$ In centrul Bucurestiului parcarile sunt din ce in ce mai putine. Soferii sunt dispusi sa plateasca oricat pentru a
|
Fostul fotbalist al formatiei Poli Timisoara, Silviu Izvoranu, transferat la inceputul acestei saptamani la Dinamo Bucuresti, se declara incantat de alegerea facuta si este sigur de calificarea noii sale echipe in grupele Ligii
|
|
Lotul celor de la CS Otopeni a plecat astazi intr-un stagiu de pregatire la Predeal, unde va sta pana pe 26 iulie. In aceasta perioada echipa antrenata de Liviu Ciubotariu va juca mai multe amicale, cel mai important fiind meciul impotriva
|
Gloria Buzau va avea cu siguranta unul dintre cele mai moderne stadioane din tara. Desi multi spuneau ca Gloria nu va primi licenta pentru Liga I, lucrarile la arena din Crâng sunt aproape finalizate. “Deja s-a terminat
|
Antrenorul galatenilor, Petre Grigoras nu se poate baza în meciul de sambata pe Ramses Gado, Sergiu Brujan si Sergiu Costin, accidentati. “Pot conta însa pe Nogo care a revenit dupa o suspendare. In plus, îi voi
|
|
Tehnicianul Otelului, Petre Grigoras are numai cuvinte de lauda la adresa adversarului galatenilor de sâmbata, din Cupa UEFA Intertoto. “Trabzon este o echipa foarte puternica în toate Va fi foarte greu,
|
Manchester United, campioana din Premier League, a remizat marti în primul meci amical din turneul asiatic, 2-2 cu japonezii de la Urawa Red au deschis scorul prin Uchidate ('26), englezii au înscris de
|
Dinamo Baumit cotinua campania de achizitii, ultima noutate din lotul pregatit de Eliodor Voica fiind extrema dreapta Marius Vargalui (27 ani). Plecat de zece ani din tara, român va juca pentru Dinamo Baumit dupa sase
|
|
Gruparile engleze Tottenham Hotspur si Manchester City vor înainta oferte clubului Atletico Madrid pentru bulgar Martin Petrov, unul din oamenii-cheie ai nationalei care este adversara României în
|
Real Madrid a anunţat marţi că l-a pentru un sezon pe uruguayan Pablo Garcia la nou promovata Murcia în Primera 30 ani, uruguayan, a sosit
|
VW, Opel, Ford - aceasta este ordinea marcilor auto cu cele mai bune vanzari in Europa in primul semestru din 2007. Nu este nicio surpriza pentru nimeni ca Volkswagen se mentine in fruntea producatorilor auto din Europa si dupa cifrele
|
|
Formatia de Liga a II-a, FC Bihor Oradea, a realizat marti la prânz un nou transfer. Este vorbda de aducerea mijlocasului central Lucian Mihu. Lucian a fost ajuns la Oradea liber de contract de la FC Baia Mare. In vârsta de 25
|
Clubul Manchester United a dat de înteles ca fundasul Gabriel Heinze este de vânzare, pentru un pret de 9 milioane de euro, cea mai interesata echipa de serviciile fiind FC Liverpool, rivala din Premier
|
olandez Andre Ooijer, unul din oamenii de baza ai selectionatei lui Marco van Basten, va reveni pe gazon la acestei în meciul pe care echipa sa Blackburn Rovers îl va disputa
|
|
Portarul german Oliver Kahn a declarat ca, dupa retragerea din activitatea de jucator în luna iunie a anului viitor, are de gând sa antreneze pe continentul aproape 39 de ani, iar dupa ce ma voi retrage am o
|
Atacantul Nicolae Mitea s-a accidentat luni, la scurt timp dupa ce marcase în amicalul câstigat de Ajax Amsterdam în fata unei echipe de amatori cu scorul de 9-0."Am calcat strâmb imediat dupa ce am marcat,
|
Davide, fiul lui Marcelo Lippi, selectionerul care a adus ultimul titlu mondial pentru nationala Italiei, a primit cea mai grea lovitura. Fosta iubita, prezentatoarea de televiziune, Antonella Mosetti, s-a logodit de curând cu
|
|
Comisia Centrala de Arbitri si directorul general al FRF, Ionut Lupescu, au decis Supercupa Romaniei a tanarului Istvan Kovacs (22 de ani, din Carei). Kovacs este proaspat promovat in cel inalt esalon al fotbalul romanesc
|
TENIS Victor Hanescu s-a calificat în turul doi si în proba de dublu a turneului de la Amersfoort (Olanda), dotat cu premii totale de 353.450 euro. Jucând împreuna cu Jean-Claude Scherrer (Elvetia),
|
Finantatorul Gigi Becali a spus, marti, ca va aduce un coordonator de joc si un vârf de o valoare asta nu ma mai concurez cu Borcea, cu Copos, nu mai suport! Am ales un coordonator de joc si
|
|
Imediat dupa transferul sau la formatia americana LA Galaxy, David Beckham si-a creat un blog despre noua viata si experienta pe care o traieste în Los Angeles. Jucatorul, care a sosit în State alaturi de sotie si cei trei fii
|
OPTIMISM Cel mai experimentat jucator al Stiintei Bacau, portarul Daniel Apostu, gândeste departe când vine vorba de viitorul echipei saleCu 28 de ani de handbal în spate, Daniel Apostu este decanul de vârsta al
|
Formatia lui Adrian Hirlab se afla în aceste zile în cantonament la Hârman, lânga Brasov. Pâna la finalul stagiului montan, Dunarea Galati va mai sustine trei partide de verificare dupa cum urmeaza: miercuri,
|
|
Asa cum conducerea clubului a preconizat, la meciurile de acasa, Gloria Buzau va avea stadionul plin. Abonamentele puse în vânzare de trecuta se vând ca pâine calda, publicul buzoian fiind avid dupa
|
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a confirmat, marti, pentru Pro Sport decizia referitoare la disputarea partidei Universitatea Craiova-Farul de la ora adevarat ce a declarat domnul
|
Partidele Otelul Galati - CFR Cluj si Gloria Bistrita - Unirea Urziceni din cadrul primei etape ale Ligii I au fost programate de Liga Profesionista de Fotbal, pe 1 si 2 august.Astfel, Otelul-CFR se va disputa pe data de 1 august, de la
|
|
Gloria Buzau a realizat la acestei înca un transfer. Este vorba de mijlocasul Marius Suleap, care a venit liber de contract de la o formatie din campionatul Suleap a semnat un contract
|
Conducerea Universitatii Craiova nu a fost de acord ca meciul din prima etapa, de pe 28 iulie, cu Farul Constanta, sa se dispute de la ora 18:30, din cauza temperaturilor foarte ridicate.Dupa discutii cu sefii LPF, oltenii au propus ca
|
Formatia lui Leo Grozavu îsi continua seria partidelor de verificare sustinute pe tarâm francez. Astfel, miercuri, de la ora 20:00, FC Botosani va da piept cu Brest, echipa de Liga a II-a din Franta. Leo Grozavu are la
|
|
Formatia UT Arad a participat, luni, la un turneu amical impreuna cu formatiile Pissendorf (Austria) si Slovan Liberec, dupa ce polonezii de la Lech Poznan cu care ar fi trebuit sa dispute o partida i-au preferat ca adversari pe cei de la
|
PANDURII Portarul Adnan Guso a firma de impresariat cu care lucreaza sa negocieze un transfer la o grupare de prima liga din Grecia. Clubul elen trebuie sa achite 300.000 euro ale gruparii gorjene pentru a-si asigura
|
U CRAIOVA. Ofertat de mai multe echipe din Olanda, dar suspendat de Stiinta pe o perioada de doi ani, Andrei Ionescu si-a anulat plecarea în Tara Lalelelor dupa ce antrenorul de tineret, Emil Sandoi, l-a convocat
|
|
U CRAIOVA. Oficialii clubului AFC Tubize au solicitat Stiintei cartea verde a camerunezului Jeremie Njock, fotbalist pe care vor sa-l pe o perioada de un an. „In cazul în care Njock ne va ajuta sa promovam
|
Satelitul Universitatii Craiova, Primavara, continua seria foarte buna din cantonamentul din Italia. „Juvetii mici” au câstigat aseara cu scorul de 8-0 în fata italienilor de la Marina di Pietrasanta. Dupa 5-0 la
|
Incepând cu ora 12:00, la biroul de publicitate al cotidianului Editie Speciala, sponsor principal al Universitatii Craiova, din strada Sf. Dumitru nr.1, se vor pune în vânzare abonamentele pentru noul
|
|
Fundasul australian al Politehnicii Stiinta Timisoara, Jon McKain, va fi urmarit de tehnicianul clubului german Werder Bremen, Thomas Schaaf, la meciul amical dintre echipa timisoreana si AC Fiorentina, programat duminica pe stadionul
|
senegalez Pape Diakhate, fundaşul echipei de fotbal AS Nancy, va evolua din sezonul viitor la formaţia Dinamo Kiev, a anunţat clubul francez, citat de AFP.Managerul general al lui
|
Jucatoarea de tenis Sorana Carstea s-a calificat, luni, pe tabloul principal al turneului WTA de la Palermo, dupa ce a invins-o, in ultimul tur al calificarilor, pe Paula Fondevilla Castro (Spania) cu 7-6, 6-3.Carstea o va intalni in
|
|
român Victor Hănescu s-a calificat în turul al doilea al turneului masculin de tenis de la Amersfoort (Olanda), dotat cu în valoare de 353.450 euro,
|
Presedintele clubului Poli Timisoara, Marian Iancu, a declarat luni, in cadrul unei emisiuni TV de la un post local, ca tehnicianul Dusan Uhrin este cel care ezita in ceea ce priveste cedarea atacantului Gueye Mansour. Motivul acestor
|
Politia britanica a efectuat, luni, perchezitii la sediile a trei cluburi de fotbal, Portsmouth, Newcastle si Glasgow Rangers, in cadrul unei anchete de coruptie, informeaza că am efectuat
|
|
INVESTITIE Casa pe care Banel Nicolita a construit-o familiei sale în Faureiul natal mai trebuie doar un orasel sarac din Baragan în care majoritatea locuitorilor sunt someri, iese în evidenta si prin
|
CM UNDER 20 / SFERTURI DE FINALA Argentina a trecut la limita de Mexic, scor 1-0, si va în penultimul act nationala statului Chile, în prelungiri în fata
|
COPA AMERICA / FINALA Brazilia antrenata de fostul capitan a umilit o nationala a Argentinei de prima competitie importanta din cariera de antrenor, Carlos Dunga a triumfat în dauna marii rivale din America de
|
|
ASCENSIUNE Hagi s-a aratat multumit de joc si l-a laudat pe Eric Bicfalvi, cel care l-a marcat pe starul echipei elene .La finalul partidei cu AEK Atena, Hagi (foto, în dreapta) si-a felicitat jucatorii pentru efortul depus. Folosit
|
ANGLIA Chelsea Londra si societatea americana Walt Disney au semnat un contract de parteneriat care consta într-un program de formare a tinerilor fotbalisti americani. "Chelsea s-a angajat sa promoveze si sa ajute fotbalul la
|
STRANIERI Sergiu Radu, atacantul lui VfL Wolfsburg, este multumit de cum s-a adaptat la noua sa echipa. "Fiecare gol este foarte bun pentru moralul meu. Pâna acum sunt foarte satisfacut de evolutia mea si ma bucur ca suporterii
|
|
STRANIERI Cornel Frasineanu, mijlocasul echipei turce Bursaspor, a marcat un gol în meciul amical disputat de formatia sa în compania lui Giresunspor, scor 2-2, în cadrul turneului Kartepe Cup. Frasineanu, care a fost
|
STRANIERI Fotbalistii echipei ACF Fiorentina, aflati în cantonament la Castelrotto, au disputat un joc-scoala, în care atacantul român Adrian Mutu a marcat toate cele trei goluri ale formatiei sale. Antrenorul Cesare
|
UCRAINA Mircea Lucescu, antrenorul lui Sahtior Donetk, crede ca echipa sa a fost mai buna în derby-ul cu Dinamo Kiev, dar ratarile au obligat-o sa se multumeasca doar cu egalul de 1-1.Cu Razvan Rat titular pe banda stânga a
|
|
CLUJ Pus pe lista de transferari si exclus din lot, Calin Moldovan va ramâne totusi pentru înca un an, în curtea lui ce negocierile cu FC National nu s-au concretizat, portarul va
|
ITALIA Spalletti a vorbit elogios despre Chivu la prima conferinta de presa a Romei. El a admis însa ca, daca va ramâne, românul nu va mai evolua în centru.Se pare ca atitudinea pro-Chivu a antrenorului Luciano
|
ADVERSAR Czeslaw Michniewicz, tehnicianul echipei Zaglebie Lubin, a declarat ca momentan conducerea clubului sau nu va mai transfera atacanti. "Din pacate, în acest compartiment avem probleme. Am discutat cu oficialii echipei
|
|
STEAUA Conducerea va scoate în vânzare de mâine cu începere de la ora 10:00, la casele de bilete ale stadionului Steaua, tichetele pentru partida de vineri a echipei lui Gica
|
OTELUL Antrenorul secund al Otelului, Viorel Tanase (foto), a fost prezent în Albania, la meciul dintre Vllaznia Shkoder si Trabzonspor pentru a-i urmari pe viitorii adversari ai moldovenilor din Cupa Intertoto. "Turcii formeaza
|
APELATIV Hagi este strigat de jucatorii sai în diferite moduri.Daca îi spuneau lui Olaroiu simplu si prescurtat Oli, i se adreseaza în mult mai multe feluri.Lui Hagi (foto, în
|
|
REMIZA Brazilianul a înscris dupa o greseala a lui Radoi, însa Gurita a egalat la ultima faza a jocului. Ros-albastrii au al treilea egal în Olanda.In cel mai important amical pentru Steaua din aceasta
|
TRANSFER Portarul Ceahlaului este cerut cu insistenta de Florin Marin la formatia finantata de Gigi Daciei Mioveni este dispusa sa plateasca 50.000 de euro pentru a-l lua de la Ceahlaul pe portarul Catalin Multescu.
|
POLI IASI Desi anunta cu surle si trâmbite obiectivul de participare într-o cupa europeana, oficialii din Dealul Copoului nu au gasit decât adversari din ligi inferioare pentru pregatirea elevilor lui Ionut Popa.Dupa ce
|
|
PROGRAM Rapidistii ajung la Bucuresti astazi dupa-amiaza, dupa ce asta-noapte au dormit la Geneva. Ei au primit liber aproape doua zile si se vor reuni pentru urmatorul antrenament abia joi spre seara, la ProRapid. Giulestenii erau
|