Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) va lua o decizie miercuri cu privire la incidentele care au avut loc duminică la meciul dintre echipa Vetra Vilnius (Lituania) și formația poloneză Legia Varșovia, din turul al doilea al Cupei Intertoto, întrerupt
Suporterii echipei Iraklis Salonic au dat foc unei părți a sediului clubului, protestând împotriva proastei gestionări a bugetului acestei grupări, care a condus la un colaps financiar, informează agenția Ansa.
FC Barcelona, câștigătoarea Ligii Campionilor din 2006, va efectua un stagiu de pregătire în Scoția, la St. Andrews, în perioada 23-28 iulie, informează l'equipe.fr.
Cosmin Contra, fundașul echipei Getafe, a declarat că ar fi bine pentru Cristi Chivu, căpitanul naționalei României, în prezent la AS Roma, să se transfere la Inter Milano.
Mijlocașul francez Yoann Gourcuff, care se afla sub contract cu AC Milan până în 2011, și-a prelungit angajamentul până la data de 30 iunie 2012, a anunțat marți clubul milanez.
Clubul italian de fotbal AS Roma l-a achiziționat pe mijlocașul ghanez Ahmed Apimah Barusso, pentru care a plătit echipei de ligă secundă Rimini suma de 3,4 milioane euro, transmite AP.
Atacantul galez Craig Bellamy a semnat un contract pe 5 ani cu West Ham United, care a plătit 15,1 milioane dolari clubului Liverpool, relatează Reuters.
Clubul de fotbal Chelsea Londra a finalizat transferul atacantului francez Florent Malouda de la campioana Franței, Lyon, a anunțat vicecampioana Angliei.
Bernd Schuster, noul antrenor al clubului Real Madrid, l-a anunțat pe directorul sportiv Predrag Mijatovic să inițieze demersurile pentru transferul atacantului argentinian Javier Saviola, fostul jucător al Barcelonei, relatează ziarul AS, consultat
Fulham și-a întărit sectorul ofensiv, reușind să obțină semnătura atacantului senegalez Diomansy Kamara, de la echipa de divizia a 2-a West Bromwich Albion. Transferul s-a realizat pentru suma de 6 milioane lire sterline (8,9 milioane euro).
Antrenorul echipei FC Brașov, Răzvan Lucescu, a declarat, marți, că este în continuare sunat de George Copos, menționând că relația actuală dintre ei este așa cum trebuia să fie când lucrau împreună la Rapid.
Echipa Steaua București a încasat 8.386.000 de euro în urma participării în Grupa E a Ligii Campionilor, în sezonul 2006-2007, unde a obținut cinci puncte din întâlnirile cu Olympique Lyon, Real Madrid și Dinamo Kiev, potrivit un comunicat dat p
CFR-istii lui Andone s-au intrecut in goluri cu cei de la Lokomotiv Moscova, intr-un amical pe care si l-au adjudecat cu scorul de 4-3. Didy a marcat doua goluri, in timp ce Deac a semnat succesul "feroviarilor" cu o reusita de exceptie.
Atacanții au impresionat în meciul cu deținătoarea Cupei Rusieiși par cei mai în formă "feroviari" înaintea debutului de sezon. CFR Cluj își continuă seria rezultatelor pozitive în partidele de pregătire reușind o nouă victorie, scor 4-3,
Până la inspecția lui Viorel Duru, șeful Comisiei de Licențiere din partea Federației Române de Fotbal, pe "Ion Moina", mai sunt șase zile, însă lucrările la arenă sunt aproape finalizate.
Antrenorul Universității Craiova, Florin Cioroianu, s-a declarat mulțumit de cele trei transferuri făcute de gruparea "alb-albastră" în această vară, Andrei Prepeliță, Ciprian Tănasă și Sapce Dilevski, despre care spune că vor deveni titular
Fostul jucător al Stelei, Sabin Ilie, care se pregătește la Brașov cu Dunărea Giurgiu, este de părere că formația din Ghencea nu ar trebui să aibă probleme în a trece de polonezii de la Zaglebie Lubin, în turul II preliminar al Ligii Campionil
Poli Timisoara se va deplasa in sezonul 2007/2008 cu un autocar nou, dupa ce conducerea gruparii a cumparat marti un autovehicul marca Neoplan Starliner, in valoare de 500.000 de euro.
Noua achizitie a echipei Energie Cottbus, fundasul Ovidiu Burca, va fi supus unei interventii chirurgicale din cauza unei inflamatii la peroneu, a anuntat medicul echipei germane, Hartmut Tamke, dupa ce l-a consultat, luni, pe fotbalist, scrie Lausitzer R
Abonamentele la meciurile de pe teren propriu ale Universității Craiova din ediția de campionat 2007/2008 vor costa între 125 de lei pentru un loc la tribuna a II-a și 2000 de Euro la loja VIP, transmite corespondentul Mediafax.
Managerul echipei Jiul Petroșani, Ioan Sdrobiș, a declarat, marți, că antrenorul formației FC Vaslui, Dorinel Munteanu, aflat încă în activate ca fotbalist la vârsta de 39 de ani, ar trebui să renunțe la cariera de jucător și să lase locul t
Luni au fost oficializate doar trei transferuri de jucători în cele mai importante campionate de fotbal ale Europei iar unul dintre acestea l-a avut în prim plan pe francezul Florent Malouda.
Noul transfer al Stelei, fundasul polonez Pawel Golanski, a declarat, luni, ca a semnat un contract pe trei ani cu formatia lui Gheorghe Hagi, despre care spune ca este o echipa foarte buna, care l-a impresionat in jocurile din Liga Campionilor din sezonu
Directorul sportiv al FC Rapid, Viorel Moldovan, a declarat, luni, agentiei MEDIAFAX, ca portarul brazilian de cetatenie portugheza, Elinton Sanchotene Andrade, a fost propus gruparii giulestene de catre un impresar, dar a precizat ca sunt sanse mici ca t
» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.