Nevinovat. Fostul "bancar" recunoaste ca a fost prins la mijloc in aceasta lupta intre marile cluburi bucurestene, care s-au batut pentru semnatura sa.
Presa italiană este optimistă în privința calificării lui Lazio Roma în grupele Ligii campionilor la fotbal, în ciuda rezultatului de egalitate, 1-1, de pe teren propriu, cu Dinamo, marți seara.
FC Sevilla și Chelsea au ajuns la un acord în privința transferului fotbalistului brazilian Daniel Alves la gruparea londoneză pentru suma de 36 de milioane de euro, informează presa spaniolă, citată de AFP.
Societatea non-profit Poli Timișoara este amenințată cu confiscarea bunurilor pentru o datorie totală de 3,5 milioane euro, însă președintele noii societăți pe acțiuni Poli Știința Timișoara, Gheorghe Chivorchian, spune că de fapt datoria es
Președintele grupării Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a primit, miercuri, un avertisment din partea Comisiei de Disciplină a FRF, ca urmare a declarațiilor făcute la adresa arbitrului Sorin Corpodean la finalul meciului cu Oțelul Galați, pierdut cu
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a decis, miercuri, sancționarea FC Rapid București cu avertisment și penalitate sportivă de 10.000 de lei, în urma incidentelor produse de suporterii giuleșteni la meciul cu Dinamo din Supercupa
Comisia de Disciplină a FRF a hotărât, miercuri, ca jucătorul lui Poli Iași, Adrian Ilie, să primească două etape de suspendare și o amendă de 3.000 de lei, în urma cartonașului roșu primit în meciul din etapa a 3-a, contra Stelei.
De la introducerea sistemului cu grupe în cea mai importantă competiție europeană intercluburi, Steaua a susținut 16 duble manșe în preliminarii, 32 de partide, obținând 16 victorii, procentaj 50 %, și calificându-se de 11 ori mai departe.
Miercuri sunt programate 12 partide din prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, urmând ca în competiție să-și facă debutul și echipe precum FC Sevilla, câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei UEFA, și FC
Tehnicianul Aurel Șunda a declarat, miercuri, că echipa din prima ligă Gloria Buzău nu i-a propus o ofertă concretă pentru a ocupa postul de antrenor principal după ce Ilie Stan a demisionat din funcție.
Antrenorul Politehnicii Iași, Ionuț Popa, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, că a fost aproape de a-l transfera pe Gabriel Boștină de la Steaua, după ce se înțelesese cu patronul Gigi Becali, dar s-a lovit de refuzul jucătoru
Antrenorul echipei ucraineene Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, crede ca Dinamo are 50% sanse sa se califice in grupele Ligii Campionilor, pentru ca Lazio nu este o echipa superioara trupei ros-albe, desi clubul italian evolueaza intr-un campionat puternic.
Otelul nu va putea sa-i foloseasca la Sofia pe Jelev, Szekely si D. Stan. Ultimele doua antrenamente de dinaintea plecarii spre capitala Bulgariei au fost efectuate la lumina Bulgarul Jelev considera ca sansele de calificare sunt egale.
Liderul galeriei dinamoviste, Elias Bucurică, a declarat, miercuri, agenției Mediafax, că suporterii răniți în confruntarea cu fanii echipei Lazio Roma nu au făcut parte din grupul deplasat de la București, ci sunt cetățeni români stabiliți î
Miine, cu incepere de la ora 20:30, arena "Dr. Constantin Radulescu"va gazdui partida dintre CFR Cluj si Anorthosis Famagusta, meci contind pentru turul II preliminar al Cupei UEFA.
Secretarul general al FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat, miercuri, că fotbalistul Ovidiu Herea este jucătorului grupării giuleștene pentru următorii 3 ani, actele de transfer fiind semnate pentru suma de 300.000 de euro plus TVA.
Antrenorul Ștefan Stoica s-a înțeles cu oficialii Gloriei Buzău pentru a prelua echipa, înlocuindu-l astfel pe tehnicianul Ilie Stan, care și-a dat demisia marți, în urma unui conflict cu o parte dintre acționarii clubului, transmite corespondent
Antrenorul principal al Gloriei Buzău, Ilie Stan, a fost demis, marți seară, după o ședință a Consiliului de Administrație, în care i s-au cerut explicații referitor la motivele excluderii din lot a patru jucători, Popliacă, Chirciu, Jaber și
Antrenorul echipei de fotbal Pandurii Tg Jiu, Eugen Neagoe, nu are la dispoziție decât 17 jucători din lotul de 26 pentru jocul din etapa a patra a Ligii I, cu Universitatea Craiova, dintre care trei portari.
Atacantul echipei italiene de fotbal Juventus Torino, francezul David Trezeguet, a aprecit că selecționerul Franței, Raymond Domenech, "a adus prejudicii Franței și, pe de-asupra, fotbalului", în urma declarațiilor referitoare la Italia și meciuri
Echipa de fotbal Internazionale Milano a câștigat ediția a șaptea a Trofeului Tim, triunghiularul la care au mai participat AC Milan și Juventus Torino.
Real Madrid a confirmat marți seară, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului italian Antonio Cassano, cu opțiune de cumpărare, la Sampdoria Genoa pentru sezonul 2007-2008.
Mircea Rednic, antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, a declarat după egalul cu Lazio de pe "Stadio Olimpico" din Roma,1-1, că returul de la București va fi foarte greu.
Ionel Dănciulescu, autorul golului echipei Dinamo în meciul cu Lazio Roma, din prima manșă a turului III preliminar al Ligii Campionilor la fotbal (1-1), a declarat că "greul abia cum începe pentru campioana României".
» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart Noi oferim servicii complete, va inregistram domeniul web, va oferim webhosting profesional la un pret redus, va oferim casute de e-mail profesionale si bineinteles va realizam website-ul la un pret de exceptie, nu in ultimul rand tot noi va inscriem website-ul in cele mai importante motoare de cautare: Google, Yahoo, MSN.