Comunicate de Presa | Inregistrari domenii .RO, .EU, .COM, .NET, .BIZ, .INFO .. etc - Hosting Romania - Anunturi Gratuite
Miercuri, 03 Iunie
                   
 
 


Vitan – felurimi (II) Ai lu’ Anghimoft – Actualizare

30-03-2020
Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de C. D. Mocanu Pe strada Troscotului, la intersecţia cu strada Pelinului, locuia nea Sandu Macaragiu’ împreună cu soţia lui blondă, rubensiană şi puţin mai tânără decât el. Nu aveau copii. Nea Sandu lucra ca şofer-macaragiu pe o macara grea (KrAZ-KpAЗ de 16 tone), sinilie, ca cea din fotografii, cu care, atunci când venea acasă, bloca jumătate din stradă. Priceput, îngrijea cu aceeaşi pasiune macaraua dar şi gospodăria familiei. Solicitat zi lumină (erau puţine macarale grele la acea vreme şi se construia în draci), nea Sandu, dăruit de natură cu un fizic impunător dar şi îngrăşat peste măsură îşi cam neglija soţia. Aceasta, casnică, între spălatul rufelor şi pregătirea hranei îşi ostoia crizele hormonale cu „băieţii” din cartier, însuraţi sau nu, fără discriminare. Iar ei, nişte „boccii”, cam subţiri la minte, în timp ce o tăvăleau prin pat sau pe unde apucau, îi şopteau şi unele dintre secretele „breslei”, fără să ştie că din când în când „cadâna” îşi oferea nurii unor miliţieni de la „Economic”. Tineri ofiţeri, cu pregătirea fizică la zi şi bine instruiţi în munca de miliţie, cadrele primeau ca bonus pentru prestaţia lor „ponturile” culese de „informatoare” în clipele, aproape zilnice, de desfătare. Cei mai mulţi şi cei mai „activi” dintre „băieţii răi” lucrau „în carne”, adică la Abator, la Antrefrig sau la fabricile de mezeluri (Avântul, Mistreţul). Toate „lucrările” lor erau legate de produsele care începuseră să se arate mai rar în magazine: carnea şi mezelurile. Nu-i mai puţin adevărat că se fura cu aceeaşi frenezie şi atunci când vremurile erau mai îngăduitoare dar şi atunci când fapta descoperită îl putea duce pe temerar în faţa Curţii Marţiale. Fantezia cu care erau elaborate metodele de a scoate prada dincolo de poartă şi îndrăzneala cu care acestea erau aplicate înspăimântă imaginaţia. Milițienii ştiau tot: cine, ce, cât, cum, când se fura, unde se vindea marfa, prin cine, care erau cumpărătorii. La informarea lor corectă contribuiau şi alte „sifoane” aflate în apropierea „iniţiaţilor” dar baza era slujitoarea zeului Amor, fiul Venerei. Deţinea „cheia” spre cele mai periculoase acţiuni pe care „băieţii” le plănuiau în secret dar le „dădeau pe goarnă” în momentele de extaz gratuit. Aşteptau răbdători „una grea” care să se lase cu câţiva „cotolani”, adică ani de „bodârlău”, nu cu o amendă penală sau doar cu câteva luni de „școlarizare” în „facultățile” patriei. Efortul şi tenacitatea le-au fost răsplătite. Valoroasa lor colaboratoare le-a dat pe tavă o acţiune de noapte care avea ca obiect cam 3 tone carcasă de porc, adică o dubă plină ochi. Erau tare urâte acele dube care nu aveau agregat frigorific: un şasiu de Steagu Roşu (SR101) cu un cub pus în locul platformei. Pentru menţinerea unei temperaturi scăzute pe timpul transportului se utiliza gheaţa. *** La vremea aceea, Abatorul, care oficial se numea Întreprinderea Regională de Industrializare a Cărnii –  I.R.I.C., era deservit de o cale ferată. Aceasta se desprindea din centura C.F.R. a Bucureștiului la Cățelu și urma malul drept al Dâmboviței până la podul de la Timpuri Noi (Lemetru). De existența acesteia beneficiau și alte unități economice aflate pe traseu:  • Întreprinderea de Prefabricate și Agregate pentru Construcții – Stația de sortare agregate și de betoane Vitan, lângă podul Vitan–Bârzești, pe locul târgului Autovit. • Intreprinderea de Montaje București – I.M.B., Șantierul București, Depozitul central de materiale, splaiul Unirii nr. 200. • Cooperativa Chimica – Secția Topitorie Grăsimi, splaiul Unirii nr. 180. • Fabrica de produse Chimice Organice de Sinteză – SIN, splaiul Unirii nr. 170A. • Uzina Mecanică de Utilaj Chimic – U.M.U.C., Secția cazangerie, splaiul Unirii nr. 170. • Întreprinderile pentru Industria Bumbacului – I.I.B., în limbaj comun Industria Bumbacului – I.B., splaiul Unirii nr. 160. Animalele vii aduse pentru sacrificare, ca și carnea (în special de porc) trimisă la export în vagoane frigorifice, erau transportate pe calea ferată. Garniturile nu aveau acces la o rampă în interior și atunci toate operațiunile se desfășurau greoi, pe splai și numai noaptea. Altfel ar fi blocat podul rutier din fața Abatorului, în prelungirea străzii Foișorului. *** În noaptea cu pricina „formația de muzicuțe” avea ca sarcină oficială și legală să încarce câteva vagoane frigorifice cu carcasă de porc pentru export. Neoficial și dincolo de lege plănuiseră „să-l scape” pe unul dintre ei, gestionar la „Desfacere”, de plusuri, adică de o cantitate impresionantă de carne, adunată din „jonglerii” cu scăzămintele și cu calitățile, dar și din furt cât se poate de cinstit. „Tamjă” mare! *** „Formația de muzicuțe” nu este o figură de stil. Cu o singură excepție, toți cântau destul de bine la muzicuță. Învățaseră la școala din Vitan unde un profesor inimos de muzică îi iniția pe cei cu aptitudini în tainele instrumentului care se bucura de mare popularitate prin mahalalele orașului. Aveau muzicuțe Hohner cu schimbător, frumos gravate. Le păstrau ca pe bijuterii în cutiuțe elegante, căptușite cu catifea albastă. Cântau deseori împreună, mai ales dacă luau și ceva la bord. Dădeau adevărate concerte. Se aduna lumea ca la urs. *** Manevra era simplă. Duba intra în Abator la rampa de la depozitul frigorific unde încărcătorii o umpleau, sub supravegherea gestionarului, cu jumătăți de porc. Ieșeau apoi în stradă și transferau carnea în vagon. Făceau asta de mai multe ori până ce acopereau cantitatea stabilită. Portarul, cu vigilența amorțită de „săniuță” și de „pinca” pe care o primea, înregistra ce-i spuneau băieții. Ultimul transport era al lor cu gestionar cu tot. Și acțiunea s-a desfășurat fără poticneli. Cadrele de la „Economic” au lucrat profesionist. Au aşteptat şi au supravegheat „atleţii” încă din momentul în care au sunat adunarea şi s-au prezentat la „treabă”. I-au lăsat să încarce, i-au lăsat să plece, le-au păzit până la ziuă duba parcată pe una din străzile cartierului, i-au „însoţit” şi i-au fotografiat pe la toate măcelăriile prin care valorificau „găbjeala”. După ultima livrare, i-au reţinut (adică i-au „săltat”-sic!) pe toţi cei implicaţi, vreo 20, inclusiv pe gestionarii care au primit carne fără documente. A urmat un proces cunoscut în epocă, finalizat cu pedepse cuprinse între trei şi opt ani închisoare. Au fost apăraţi de avocatul Nicolae Ciobanu, profesionist desăvârşit şi orator pătimaș, care a reuşit să „îndulcească” acuzaţiile iniţiale. Altfel, ar fi fost „groasă” rău! Ca urmare, s-au mutat la „pârnaie”: Hainerich, Sandu Palmă Grea, Titi Jidanu, Sandu Fluerici, Fane Buflei şi Marin Anghimoft. Cu excepţia lui Fluerici care fiind mai plăpând a executat pedeapsa „zi la zi”, ceilalţi, bine clădiţi, au tăiat stuf în Deltă sau au „tras” la bacul de la Vadul Oii pentru „două zile la zi”. Au venit acasă şubreziţi de regimul de la Poarta Albă şi de bătaia încasată în anchetă, dar „lecuiţi”. Nu s-au mai apropiat niciodată de Abator sau de tentaţia blondă de pe strada Troscotului. Din documentele aflate la dosar şi-au dat cu uşurinţă seama cine „i-a făcut” dar nu au aflat niciodată care dintre ei „s-a scăpat”. Cel spre care se îndreptau bănuielile a negat cu îndârjire până când a dus secretul cu el în mormânt. *** O „spovedanie” târzie și nesperată le-a confirmat suspiciunile. Ei nu au mai apucat să o afle. Cel care a „sifonat” din prostie temerara acțiune a fost Sandu Fluerici. *** Cum proştii sunt dintr-o specie perenă (mama lor este permanent gravidă), s-au găsit unii care, după câţiva ani, au evitat greşelile „lotului Abator” dar au făcut altele soldate cu aceleaşi consecinţe. Lică Anghimoft lucra ca şofer pe o dubă UMT, un fel de autobuz fără ferestre, cu o cabină imensă, făcut la Timişoara şi adaptat pentru transportul produselor alimentare. Cu ea aproviziona fabrica de mezeluri Avântul, dar făcea și distribuție de produse în rețeaua comercială. Avea acces la carne și la mezeluri. Mai bine nici nu se putea. Erau din belșug: Salam: Italian, De vară, Vânătoresc, Caraiman, Torpedo, Krakauer; Şuncă de Praga și Muşchi Ţigănesc; Costiţă și Kaizer; Parizer, Polonezi și Cremwurşti; Cârnați Debreţin și Trandafiri. Nu se codea, îşi făcea parte, cu generozitate, din toate. Lucra în familie: el aproviziona, nevastă-sa distribuia. Prinsese cheag. Şi-a extins şi reamenajat casa, avea un Fiat 1300 foarte puţin rulat cumpărat cu „banii jos” de la vestitul chirurg prof. dr. Ion Juvara, ceva bani la saltea, o cantitate bunicică de bijuterii. Lacom, dar şi foarte zgârcit, simţea nevoia să dezvolte afacerea. Identificase desfacerea ca zonă critică şi era în căutare de colaboratori. După ceva chibzuinţă, a găsit o „fată” vioaie, destoinică, descurcăreaţă, cu timp liber berechet, adică nărăvaşa consoartă a lui nea Sandu Macaragiu’. Fiind convins că amorul este incompatibil cu afacerile, nu a căzut în păcatul desfrânării şi nu a poftit nimic din ce aparţinea aproapelui său. Nici nu mai conta; lupul intrase în stână. Câteva luni, lucrurile au mers bine, vânzările creşteau, „parnosul” aşijderea. Într-o bună zi, încercând să ţină pasul cu cererea, „descurcăreţul” a „achiziţionat” o cantitate mare de salam Italian. Pe atunci era bun, foarte bun, iar preţul la prăvălia lui ambulantă se potrivea tuturor buzunarelor. Asta aşteptau gardienii economiei naţionale. Informaţi întocmai şi la timp, i-au organizat un flagrant soţiei „patronului” în timp ce aceasta făcea o livrare la un client din Policlinica Vitan. Neimplicat în tărăşenie, cu dorinţa de a-l proteja, omul l-a anunţat pe domnul Ionel (aşa îi spuneau clienţii) care s-a prins imediat că va urma o descindere domiciliară. În criză de timp, stăpânit de panică a întrebat-o pe noua lui colaboratoare ce să facă cu salamul şi carnea pe care le avea în „stoc”. L-a sfătuit să le arunce în closet. Aşa a făcut. După câteva ore au venit. Au venit: procurorul, miliţienii şi… vidanja. I-au demolat stabilimentul, au golit haznaua şi au găsit corpul delict. Ca urmare, şoferul–negustor a exersat timp de doi ani la şanţuri lungi şi gropi adânci în Colonia de Muncă Policolor a Penitenciarului Văcăreşti. Înţelepţit, a continuat să lucreze ca şofer la Administraţia Domeniului Public Sector 3 şi la Serviciul de Pompe Funebre! Între timp, nea Sandu a vândut casa. Însoţit de nevasta lui blondă, rubensiană şi de macaraua KrAZ-KpAЗ de 16 tone s-a mutat la bloc. Am revăzut „femeia fatală” la începutul anilor ’80 într-o piaţă bucureşteană. Era marcată de bătrâneţe, se „başoldise”. Purta pe chip urmele exceselor dar şi ale nenumăratelor blesteme care i-au însoţit tinereţea. Post scriptum: – Fraţii Marin şi Lică Anghimoft sunt doi dintre cei opt copii ai bunicului meu Anghel Anghimoft. – Simțind că a sosit momentul să se împace cu viața, consoarta lui nea Sandu Macaragiu’ s-a „spovedit” unor  apropiați, fiind convinsă că spusele dumisale vor ajunge unde trebuie. Și au ajuns la mine ca o viză de conformitate dată peste timp.
Citeste toata stirea



* imaginile sunt afisate contextual, este posibil sa nu existe nici o legatura cu stirea.


Stirile de azi!


 
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru acum!


» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart

pariuri sportive pe mobil Joaca la pariuri sportive pe mobil pentru a profita de cele mai rapide oferte.
Mutari Internationale
   
 
Arhiva | CopyRight 2007 - SAPTAMANA dot COM
Privacy policy
Gazduit de gazduit de SpeedHost
articole publicate astazi 104 | utilizatori online 40